România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Călătoriile lui Horea şi Cloşca la Viena

     Ca urmare a înrăutăţirii soartei iobagilor români din Munţii Apuseni, în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, asistăm la o adevărată avalanşă de petiţii din partea satelor moţeşti către autorităţile tezaurariatului, comitatului şi guvernului. Prin acestea, atât localităţile de mineri din jurul Abrudului, cât şi cele aşezate pe Domeniul de Sus: Câmpeni, Râu Mare (Albac), Râu Mic (Vidra), Musca, Bistra, Cărnenis, etc. au cerut cu insistentă uşurarea robotelor şi respectarea vechilor drepturi ale moţilor cu privire la păşunat, exploatarea pădurilor, crâşmăritul şi libera circulaţie a produselor meşteşugăreşti prin ţară, cu ajutorul cărora îşi puteau agonisi cele necesare traiului.

Horea în audienţă la împăratul Iosif al II-lea, desenat din imaginaţie de un autor maghiar. Gravură publicată într-o revistă istorică maghiară din Budapesta.(Colecţia Valeria Beu). O. Beu, Scene din răscoală, nr. 103

     Între anii 1747-1779 au fost înregistrate peste 15 petiţii şi numeroase deplasări ale delegaţilor satelor din munţi la autorităţile imperiale. Toate aceste demersuri paşnice ale moţilor au rămas însă fără rezultate, încât moţilor nu le-au mai rămas alte mijloace de a obţine uşurarea sarcinilor lor decât să se adreseze instanţei supreme, împăratului de la Viena.

Pentru aceste acţiuni era necesară o asociere a satelor din Munţii Apuseni în vederea alegerii delegaţilor ce urmau să le reprezinte doleanţele şi susţinerea materială colectivă a acestora pe timpul deplasării la Viena. Aşa a început odiseea lui Horea şi Cloşca, însoţiţi de alţi delegaţi, la Viena, între 1779 şi 1784.

     În general, istoriografia românească a consemnat numai trei călătorii ale lui Horea la Viena, dar în realitate ele au fost patru. Aceasta informaţie reiese clar din depoziţia făcută de Cloşca în fata comisiei de anchetă din luna februarie 1785 de la Alba Iulia: “Dânşii au fost în trei rânduri la Viena. Întâia dată (1779) Horea, Cloşca, Dumitru Todea Bută şi un alt locuitor din comuna Râu Mare cu numele de Gavrilă. În călătoria a doua (1780) au fost Horea, Cloşca, Cristea Nicola şi Gavrilă Onu din comuna Râu Mare. Iar în călătoria a treia (1782) au fost la Viena Horea, Cloşca, Simion, vărul lui Dumitru Todea din Râu Mare şi Popa Dumitru din Certeju (sat în componenta orasului Câmpeni). Horea, adaugă Cloşca, a mai fost încă o dată, pentru a patra oara, la Viena, şi anume în postul Crăciunului din 1783 şi de astă dată s-a întors acasă numai târziu, pe la Paşti (1784). Dar cine a fost de asta dată cu Horea la Viena el nu ştie “Banii pentru călătorie i-au primit întotdeauna de la comunele pe care le-au reprezentat. El, Cloşca, a primit 20 de florini din partea comunelor Bucium, Abrud şi Cărpenis. Cât au primit ceilalţi el nu ştie. "Călătoria până la Viena au făcut-o întotdeauna pe jos şi fiecare călătorie tinea câte patru săptămâni la dus şi alte patru la întors şi pe lângă acelea mai trebuia să aştepte la Viena câte patru săptămâni şi chiar mai multe."

     Petiţiile le-au întocmit în două rânduri nobilul Samuel Marti din Abrud şi a treia oară Ştefan Francisc Enedy din Viena, “care a fost cu dânşii în audientă la împăratu”. Petitiile au fost redactate în limba latină.

     Prima dată Horea a fost în audientă la împărăteasa Maria Tereza şi de alte trei ori la împăratul Iosif al II-lea. În cea de-a patra călătorie, Horea a fost însoţit de o numeroasă delegaţie pe care raportul Curţii Imperiale nu o precizează. Ultima audientă la împăratul Iosifal II-lea a avut loc în 1 aprilie 1784, Horea depunând o petiţie în numele comunelor Râu Mare, Vidra, Câmpeni, Bistra, Musca, Baia de Arieş Bucium, Abrud şi Cărpiniş. În petiţie se preciza că, desi s-au plâns în mai multe rânduri la Curtea imperială, n-au obţinut nici o uşurare a soartei lor, ba mai mult, din cauza asupririi funcţionarilor domeniului şi comitatului, oamenii abia mai pot rămâne pe la casele lor. Unii au fost bătuţi şi închişi, iar altii au murit în închisoare.

     În 13 aprilie 1984, împăratul Iosif al II-lea a adresat guvernului Transilvaniei somaţia să apere pe locuitorii comunelor suplicante şi pe delegaţii lor contra tuturor persecuţiilor ilegale, până când se va termina investigaţia ordonată, iar cei închişi să fie numaidecât eliberaţi.

     Foarte semnificativ ni se pare faptul că pe Horea comisia de anchetă, condusă de contele Iakovits, nu l-a chestionat în legătură cu audientele pe care le-a avut la împăratul Iosif al II-lea. Cel putin în procesul anchetei, aceste aspecte nu au fost consemnate. Împăratul nu trebuia amestecat în problema răscoalei de la 1784.

     Nu credem, aşa cum s-a acreditat părerea, că împăratul i-ar fi dat mână liberă lui Horea, să-şi facă singur dreptate. L-a sfătuit doar să plece acasă şi să aştepte în linişte rezultatul investigaţiei ordonate.

     Călătoriile şi audientele, precum şi petiţiile depuse de Horea şi Cloşca, împreună cu alţi delegaţi ai satelor din Munţii Apuseni, au reprezentat un capitol important al luptei moţilor pentru libertatea iobagilor români din Transilvania. Lupta lor dusă pe linia paşnică a petiţiilor n-a dat rezultate şi atunci au ales ultima cale, răscoala.

Dr. Gheorghe ANGHEL