România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Consideraţii asupra surselor documentar-istorice privind desfăşurarea Răscoalei lui Horia Cloşca şi Crişan 

     Anul acesta, sfârşitul lunii februarie coincide cu împlinirea a 215 ani de la martiriul eroilor naţionali Horea şi Cloşca, zdrobiţi cu roata pe eşafodul de la Alba Iulia. Era unul dintre momentele de reprimare, desigur cel mai tragic şi mai crud, al marii răscoale a iobagilor români (la care au aderat şi iobagi de alte naţionalităţi) din anul 1784.

     Violentă, ca orice răscoală ţărănească, ridicarea la luptă de la 1784 a ţărănimii, cunoscută ca “răscoala lui Horea”, a avut un profund fond social, întrucât viza desfiinţarea nobilimii şi a raporturilor feudale, precum şi împărţirea pământurilor ţăranilor care le munceau. Dar ea s-a manifestat şi sub aspect naţional, întrucât aproape întreaga nobilime era de neam străin (1).

     Izbucnită în plină epoca a “luminilor”, în condiţiile unor mari frământări antifeudale în centrul şi răsăritul Europei şi cu cinci ani înaintea marii revoluţii franceze de la 1789, răscoala lui Horea a avut un larg ecou intern şi extern, fiind şi prima manifestare concretă a luptei pentru drepturi sociale şi naţionale a românilor de dincoace de Carpaţi, luptă deschisă prin “gravaminele” episcopului Inochentie Micu Clain din Blaj cu câteva decenii înainte. (2)

     Se poate spune, prin urmare, că în acea epocă, ţărănimii i-a revenit meritul de a fi deschis procesul revoluţionar de emancipare a naţiunii române. (3)

     Puţine evenimente din frământata noastă istorie au impresionat atât de profund şi au rămas atât de adânc săpate în conştiinţa poporului nostru, cum este cel al răscoalei horiene. Fără intenţia de monopolizare îngusta, de  “patriotism local” consider că pe meleagurile Albei, el a fost de o amploare deosebită şi de o cuprindere cvasitotală, motiv de mândrie dar şi dă noi căutări pentru aprofundarea adevărului.

     Dacă luăm în considerare monografia istorică a răscoalei, realizată de către marele nostru istoric Dumitru Prodan şi el fiu al acestor meleaguri (com. Cioara, astăzi Săliştea ), îndeosebi harta cu localităţile în care ea s-a manifestat şi indicele alfabetic de locuri şi persoane, vom constata că ponderea covârşitoare a notelor de trimitere la evenimentele şi faptele petrecute se referă la localităţile, locurile, munţii, râurile, familiile, funcţionarii şi persoanele din fostul comitat Alba de Jos.

     Trecând la rememorarea faptelor vom constata că pe aceste meleaguri s-au petrecut principalele momente ale marii mişcări sociale; aici au început frământările premergătoare răscoalei (1762 - 1784),cu deosebire pe domeniile statului din Munţii Apuseni (ale Zlatnei), de aici au plecat delegaţiile conduse de către Horea la Viena pentru a prezenta împăratului plângerile iobagilor camerali,(1779- 1784), la Alba Iulia a început conscripţia militară din vara anului 1784, la care primele sate care s-au prezentat au fost cele din apropierea orasului, în frunte cu Hăpria, şi care sistându-se în urma intervenţiilor nobilimii, a dregătorilor locali şi ai comitatelor, a provocat tensiunea care avea să ducă la declanşarea revoltei. Odată declanşată, răscoala va cuprinde apoi aproape întregul teritoriu al comitatului Alba de Jos, cu toate consecinţele inerente, pe traseele de pe Valea Mureşului şi ale celor care s-au orientat din Munţii Apuseni spre Galda de Jos (reşedinţa de atunci a comitatului de Alba, baronul Kemeny Simion) spre Aiud, spre Turda – Cluj, spre tara Haţegului şi în alte direcţii. Pe aceste meleaguri vor urma apoi confruntările cu armata imperială, încheierea a trei armistiţii cu aceasta (la Tibru, Sălciua şi lângă Alba Iulia) din cele patru cunoscute (Valea Bradului), reprimarea răscoalei: anchetarea ei prin comisia condusă de contele Anton Jankovich, executarea conducătorilor şi pedepsirea altor iobagi găsiţi vinovaţi(4).

     Multă vreme, după reprimarea răscoalei, nobilimea şi autoritătile s-au temut de reînvierea ei. Pe meleagurile Albei de Jos această teamă se mai manifestă încă prin anul 1800 (5).

     Toate acestea, începând cu activitatea comisiei de anchetă Jankovich, şi până în zilele noastre, deci timp de 215 ani, au menţinut treaz interesul cercetătorilor pentru cele petrecute atunci, desi descoperiri senzaţionale nu se mai pot face, faptele, îndeobşte fiind clar conturate. Totuşi, unele documente, îndeosebi locale, ar putea furniza o seamă de amănunte care să sprijine sau să întărească concluziile deja stabilite.

     Din aceste motive, ne-am propus să facem o investigaţie asupra bazei documentar-istorice a răscoalei şi a locurilor unde pot fi cercetate documentele ce o compun, cu deosebire în ce priveşte desfăşurarea ei pe meleagurile Albei.

     Fără pretenţia de a fi exhaustivi, am stabilit că sunt două categorii de surse: interne (în judeţul Alba şi în celelalte judeţe) şi extreme (în ţările succesoare ale fostului imperiu austro-ungar). Din motive de timp şi spaţiu ne vom limita la o simplă enumerare:

A.- Sursele interne

     1) Din judeţul Alba

        - Arhivele Statului Alba Iulia (6 fonduri şi colecţii, totalizând 53 documente -1784-1788) (6)

        - Arhiepiscopia romano-catolică  Alba Iulia (2 fonduri- 53 documente- 1784-1800) (7)

        - Biblioteca documentară Batthyaneum Alba Iulia (1 fond-30 documente -1784 -1785)

        - Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia (o colecţie - 3 documente -1784-1785)

        - Muzeele din Aiud, Blaj, Sebeş şi Lipsa (câteva documente în original şi copii).

    

     2) Din alte judete

        - Arhivele Statului Deva (6 fonduri cu câteva sute de documente) (8)

        - Arhivele Statului Cluj-Napoca (cca. 15 fonduri şi colecţii aparţinătoare de teritoriul fostului comitat Alba, cu câteva sute de documente) (9)

        -Biblioteca Academiei Române-filiala Cluj-Napoca (colecţii).

        - Arhivele Statului Sibiu (fondul Brukenthal, Astra, Universitatea Săsească şi organele subalterne - scaunele - săseşti, cu câteva sute de documente)

        - Muzeul Brukenthal Sibiu (colecţii, cu câteva zeci de documente)

        - Mitropolia ortodoxă Sibiu (fondul propriu) - Episcopia Evanghelică C. A. Sibiu (fondul propriu şi  colecţiile de la organele subordonate).

    - Directia Generală a Arhivelor Statului Bucureşti (colecţia de microfilme, fotocopii şi xerocopii din Austria şi Ungaria).

        - Academia Româna Bucureşti (colecţiile bibliotecii şi cele de arhivă)

        - Institutele de istorie din Bucureşti (colecţii) - Muzeul Naţional Bucureşti (colecţia)

        - Arhivele comitatelor, ale primăriilor orăşeneşti, ale colecţiilor şi fondurilor familiale şi personale din judeţele Mureş, Arad, Bihor, Maramureş, Satu-Mare, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Covasna, Braşov, Timiş  şi Caraş-Severin.

       - În fondurile create de către cultele din întreaga arie a răscoalei şi din cele riverane.

 

B. - Sursele externe

     1) Ungaria

       - Arhiva comisiei de investigaţie Jankovich, din Budapesta

       - Arhiva Cancelariei Aulice a Transilvaniei, din Budapesta

       - Arhiva Gubeniului Transilvaniei din Budapesta - Arhiva Tezaurariatului Transilvaniei, din Budapesta - Arhiva Tablei Regeşti Tg.Mureş, Budapesta - alte fonduri văzute de Nicolae Densuşianu.

 

     2) Austria

        - Arhiva Camerei Aulice, Viena

        - Arhiva Consiliului de război, Viena

        - Arhiva Casei Imperiale, Viena

        - alte fonduri văzute de Nicolae Densuşianu

 

     3) Materialele copiate din aceste arhive şi păstrate în colecţiile bibliotecii Academiei din Cluj Napoca şi în cele de la Arhivele Statului Cluj-Napoca.

    La aceste surse primare se adaugă bibliografia răscoalei lui Horea, (10) presa internaţională semnalată de către D. Prodan în monografia răscoalei (11), colecţiile de documente publicate până în prezent şi alte surse.

    Desigur, această sumară listă este doar orientativă şi ea urmăreşte doar sublinierea bogăţiei materialului documentar-istoric al evenimentului ce-l aniversăm. 

Prof. Ioan Pleşa

Note:

1. D. Prodan, Răscoala lui Horea, ediţie nouă, revăzută , vol. II, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1984 pp. 716-719

2. Aurel Băluţă , Lupta maselor populare împotriva exploatării în a doua jumătate a sec XVII-lea şi prima jumătate a secolului al XIX-lea , în Alba Iulia, 2000, Alba Iulia, 1975, p. 236 (vezi şi aprecierile de la pag. 215 ale lui Iacob Mârza; p. 242 ale lui Gheorghe Ciul şi Aurel Băluţă şi pp. 278-279 ale lui Ioan Pleşa

3. D. Prodan, op. cit. p. 718

4. Ibidem, vol. I, p. 122 şi următoarele; pp. 732-771 şi harta anexă.

5. Arhiepiscopia romano-catolică Alba Iulia , fond propriu, acte “sine numero”, XV; XVIII; XXII; XXIII; XXIV

6. Mitropolia Greco-catolică Blaj (24); fondul familial Haller (18), Prefectura judeţului Târnava Mică Kemeny (3); Colecţia “Documente” (2) şi Parohia ortodoxă Crăciunelul de Sus (1)

7. Capitlul romano-catolic Alba Iulia; Episcopia romano- catolică Alba Iulia

8. Scaunul Săsesc Sebeş; Colecţia “Documente”; fondul familiei Kemeny; Comitatul Zarand; Prefectura judeţului Hunedoara; Societatea de Istorie şi Arheologie Deva

9. Cele mai importante sunt, Tezauriatul Transilvaniei; Domeniul superior minier Zlatna; fondul familiei Kemeny; fondul “Blaj” colecţiile de documente, fondurile familiei din comitatul Alba Inferioară, colecţia de copii după documente din Austria şi Ungaria.

10. Gheorghe Bartoş, Răscoala lui Horea, bibliografie analitică, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1976

11. D. Prodan, op. cit., vol II, pp. 655-704