|
Locul execuţiei lui Horea şi Cloşca a fost
stabilit pe Dealul Furcilor, deasupra viilor, înspre Partoş. Aici a
fost ridicat un eşafod înalt, astfel încât execuţia să
fie văzută cât mai bine. Pentru ziua execuţiei au fost aduşi,
sub drastică poruncă împărătească, câte trei
oameni bătrâni şi trei mai tineri, din 419 localităţi
din comitatele răsculate ale Transilvaniei: în total 2515 oameni.
După citirea sentinţei, în limbile maghiară, germană
şi română, călăul Albei Iulia, cu ucenicii săi,
începură execuţia. Modul în care era practicată zdrobirea
cu roata se cunoaşte din codicele terezian, din documente şi
este aidoma ilustrată de unele reprezentări grafice
contemporane.
Condamnatul era aşezat pe spate, în poziţie răstignit, pe
un “pat” lucrat fie din doua bârne cioplite, îmbinate în formă
de X, pe care era legal de mâini şi de picioare, fie în formă
simplă: mâinile şi picioarele condamnatului erau legate la
capete de ţăruşi, iar sub el, mai ales pe sub picioare
şi pe sub mâini erau aşezate curmeziş, la mici distanţe,
bucăţi de lemn, cum se pare că a fost cazul aici. Roata de
execuţie era o roată de car, obişnuită sau mai mare,
cu butucul plin şi neferecată, în schimb având fixat pe
circumferinţă, la o parte, o şină de fier în formă
de citit.
Călăul se aşeza în picioare deasupra condamnatului, mai
precis deasupra locului unde avea să lovească, fixând roata cu
ambele mâini de obezi, perpendicular, cu fierul în jos, şi aşa
izbea la intervale mai lungi sau mai scurte, de obicei în dreptul spaţiului
dintre bucăţile de lemn, astfel ca orice lovitură de roată
să fie o frântură de os sigură. Pe una din stampe citim
şi prescripţia că intervalul dintre lovituri să fie de
trei minute (răstimp în care călăul făcea cu roata
fel de fel de mişcări pentru a da cât mai mare spectaculozitate
execuţiei), iar dacă din lovitură condamnatul ar leşina,
să fie trezit aruncând peste el o găleată de apă.
Arta călăului era de a prelungi chinurile condamnatului, de a-l
face să îndure din plin fiecare lovitură şi de a-l ţine
în cursul execuţiei treaz şi cât mai mult în viată, ca să
îndure cât mai multe. Lovitura de gratie, care se dădea în dreptul
inimii, era o favoare; ea era mortală. La sfârşit călăul,
cu ucenicii săi care l-au ajutat în toate fazele execuţiei,
proceda la operaţiile prescrise de sentinţă şi la
vehicularea părţilor în locurile indicate.
Înainte de moarte, Horea şi Cloşca au fost împărtăşiţi
creştineşte de preotul neunit Nicolae Raf din Maierii Albei
Iulii, care în prealabil le scrisese la amândoi şi testamentele
(după
D. Prodan)
|
|
|
Martiriul
lui Horea şi Cloşca, de Andreas Brinhauser, probabil după
natură. Este cea mai bună imagine a scenei martiriului.
Colecţia
Alexandru Vaida -Voievod din Cluj . (O. Beu nr. 86) |
|
|
| Martiriul
lui Horea şi Cloşca, de Andreas Brinhauser, probabil
după natură. Este cea mai bună imagine a scenei martiriului.
Gravură în
alamă din colecţia “Partratssmmlung din Viena”. (O.
Beu nr. 86) |
|
|
|
|