România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

"Ultimatumul lui Horea"

-expresie a voinţei de emancipare socială

     Izbucnită la sfârşitul lui octombrie 1784 Răscoala de sub conducerea lui Horea, Cloşca şi Crişan a cuprins rapid întreg Zarandul, răspândindu-se cu repeziciune spre comitatele învecinata.

     Cetele, ajunse pe Valea Mureşului, venind din Zarand, încep pregătiri pentru a ataca cetatea Devei, unde se refugiase-ră numeroşi nobili împreună cu oficialităţile comitatului Hunedoara. Cele două atacuri din 6 şi 7 noiembrie 1784 asupra Devei nu au izbândit. Cu toate acestea răscoala cuprindea noi teritorii în munţi, spre Turda şi Cluj, pe Târnave, pe Valea Streiului, pe Mureş până la Arad. Era momentul de vârf al răscoalei, era momentul când ţăranii răsculaţi se simţeau victorioşi, era momentul când a apărut “Ultimatumul lui Horea”.

     Documentul este bine cunoscut şi prin conţinutul său viza lichidarea proprietăţii de tip feudal şi a privilegiilor nobiliare. Ultimatumul prin cele patru puncte programatice viza, de fapt, transformarea societăţii transivănene într-una de tip modern, având la bază proprietatea liberă şi omul liber de orice îngrădire. Nobilii să nu mai fie, să-şi părăsească pentru totdeauna moşiile, iar acestea să fie împărţite la poporul de rând. Ei nobilii, să trăiască dintr-o slujbă împărătească, unde o vor găsi, precum şi să plătească dare ca tot poporul. Aceste prevederi însemnau de fapt nici o deosebire, însemnau constituirea în Transilvania (dacă s-ar fi realizat) a unei societăţi moderne, capitaliste. şi toate aceste înainte cu cinci ani înaintea izbucnirii Revoluţiei franceze care a zdruncinat din temelii întreaga Europă şi a însemnat începutul constituirii unor state moderne de tip capitalist.

     În mod normal, acest document (ultimatum) a stârnit interesul şi controverse în lumea celor care s-au aplecat mai cu atenţie asupra evenimentelor din toamna şi primăvara anilor 1784-1785. Afirmaţii că este o contrafacere, că a fost adus din afara participanţilor la răscoală, că este o contrafacere ulterioară, că este pur şi simplu un fals au circulat şi mai circulă din păcate.

     Ultimatumul adresat nobilimii şi oficialităţilor refugiate în cetatea Devei în numele lui Horea se păstrează în original la Arhivele Naţionale Deva. El a fost întocmit la 11 noiembrie 1784 şi este înregistrat la comitat sub numărul 886 pe ziua de 13 noiembrie. Numărul de înregistrare şi data prezentării este scrisă cu aceeaşi mână care a făcut înregistrările la comitat în tot cursul lunii noiembrie 1784.

     Într-o scrisoare din 6 decembrie 1784 adresată comitatului Hunedoarei, Carolus Brunek seful oficiului sării de la Şoimul face istoricul ultimatumului cerând recunoaşterea meritelor sale, pentru a fi cunoscute comitatului “punctele de pacificare” cerute de corifeii răscoalei. La dânsul s-au prezentat cei trei delegaţi ai răsculaţilor, cerându-i să semneze şi să transmită cererile lor tablei comitatului. Documentul este scris de o mână, Brunek doar semnează. Comparând semnătura lui Brunek de pe ultimatum cu cele de pe alte documente scrise în întregime de el nu lasă nici un dubiu asupra autenticităţii.

     Cine a conceput, cine a sistematizat ultimatumul? Aplecându-ne cu mai multă atenţie asupra realităţilor din vremea răscoalei, asupra tuturor frământărilor legate de acesta, tragem concluzia că aceasta este o operă locală, transilvăneană, născută din greutăţile şi aspiraţiile unei pături de oameni tot mai înstăriri capabili să susţină o elită intelectuală la nivelul comunităţilor săseşti, preoţi şi dascăli care la rândul lor erau pe deplin receptivi la ideile iluminismului european contemporan.

     Pe de altă parte, ultimatumul a fost conceput şi redactat în zona Bradului, centru minier în deplină afirmare la data izbucnirii răscoalei. Adăugăm că minele de aur din zona Bradului, în proporţie de 70-80% erau în mâinile unor întreprinzători români şi că lucrătorii acestora erau în proporţie de 90 - 95% de asemenea români. Administrarea şi exploatarea acestor mine presupun cunoştinţe mai multe şi o anumită emancipare în raport cu marea masă a ţăranilor ardeleni. În Transilvania şi în zona Bradului, evident, trăia un număr mare de soldaţi şi „gradaţi” români lăsaţi la vatră sau veniţi în concedii şi care au servit sau serveau în regimentele împărăteşti, regimente care la rândul lor au colindat Europa şi implicit au intrat în legătură cu ideile la modă ale vremii.

     Ideile cuprinse în ultimatum nu sunt o apariţie meteorica. Ele au circulat încă din timpul conscripţiilor militare din vara anului 1784 pe întreaga arie de desfăşurare a răscoalei. Le găsim exprimate parţial sau în totalitate, îngrozind şi motivând nobilimea să ceară anularea conscripţiei. La Hapria, satul care a plecat primul la conscripţie, oamenii afirmau că pe nobili îi vor scoate din sat, la fel şi cei din Sângătin şi Liorint. La Şard, oamenii afirmau că nobilii urmează să trăiască cum vor şti, pentru că ei nu îi vor mai sluji. Aceleaşi afirmaţii pe Mureş, în comitatul Hunedoara şi în Tara Haţegului. Din perioada conscripţiei întâlnim şi o primă sistematizare a revendicărilor ţărăneşti. Astfel, locuitorii satului Bozias de pe Târnave, în casa preotului stabileau condiţiile pentru care se înscriau ca militari:

     „ l. Domni pământeşti să nu mai slujească.

     2. Pământurile şi apartenenţele pe care le locuiesc să fie pe veci ale lor.

     3. Să fie scutiţi de contribuţie regească.

     4. Exerciţii militare să facă numai o dată pe an."

     Aceleaşi idei le regăsim exprimate şi cu prilejul anulării conscripţiei militare dar şi în timpul răscoalei. Potrivit anchetei Iancovics, Horea comunică răsculaţilor că s-a ridicat din poruncă împărătească pentru a-i înlătura pe domnii, cei care se împotrivesc să-i omoare, iar cei care nu, să-i lege şi să-i ducă la Viena, iar averile lor să le prade. În satul Musca, Horea cerea cetelor sale de asemenea să-i înlăture pe nobili precum şi pe slujbaşii Domeniului Zlatna, iar sarcini să nu mai presteze deloc. Cloşca la rându-i strigă în Baia de Arieş la 9 noiembrie că e poruncă să-i nimicească pe nobili.

     Aceleaşi idei le întâlnim şi în comitatul Hunedoarei. Printre cetele care se pregătesc să atace Deva, nobila Barbara Gorffy a auzit pe răsculaţi discutând că nu au altceva de făcut decât să înlăture pe toţi nobilii şi să le ia averile. Ideile desfiinţării nobilimii şi împărţirea averilor acestora le întâlnim şi în revendicările formulate de ţărani cu ocazia armistiţiilor încheiate în diferite locuri cuprinse de răscoală.

     Ideile ultimatumului le găsim, aşadar, prezente atât în gura conducătorilor cât şi în rândul mulţimii răsculaţilor şi în toate zonele afectate de răscoală. Mai trebuie adăugat faptul că atestările păstrate sunt cuprinse în acte oficiale, ori este ştiut că oficialitatea a reuşit să prindă doar partea din frământările profunde ale vremii. Dar acest lucru mai înseamnă că ideile ultimatumului erau prezente şi în rândul nobilimii şi oficialităţilor.

     Concluzionând, “Ultimatumul lui Horea” este momentul de vârf al răscoalei. El exprima de fapt, aspiraţiile societăţii, europene de la sfârşitul sec al XVII-lea, anticipând programele Revoluţiei franceze. Dorinţele de emancipare, general europene, de la sfârşitul secolului îsi găsesc în Transilvania forme specifice de exprimare. Speranţele şi amploarea mişcărilor legate de conscripţia militară din vara lui 1784 sunt tocmai o expresie a acestei dorinţe de emancipare. Răbufnirea din toamna anului 1784, cel putin în faza de început, nu a fost altceva decât rezultatul dezamăgirilor legate de dorinta de emancipare. Trecând peste timp, forţele angajate în confruntările din 1784 le vom găsi prezente în luptă, la alte potente, în 1848, când naţiunea română se afirmă explicit la Blaj.

M. Cerghedean