România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Georghe Anghel despre conflictul de la Zlatna

Despre George Anghel, personalitate destul de marcantă a vieţii politice din Transilvania deceniilor de mijloc ale secolului trecut, care a participat la aproape toate acţiunile politice româneşti începând cu Revoluţia de la 1848-1849 şi sfârşind cu perioada instaurării dualismului austro-ungar, s-a scris foarte puţin.

            Studierea arhivei personale a lui George Anghel, atât cât s-a păstrat, a scos în evidenţă date noi în legătură cu biografia sa, precum şi cu unele aspecte social-politice şi culturale ale epocii contemporane, pe care vom încerca să le prezentăm succint în cele ce urmează.

            Fondul George Anghel s-a păstrat între colecţiile din arhiva fostei Mitropolii greco-catolice de la Blaj, împreună cu care s-a preluat de către Direcţia Judeţeana Alba a Arhivelor Naţionale. El a fost depus acolo probabil de către însuşi creatorul său, după pensionare, sau spre sfârşitul vieţii. Credem că motivele care l-au determinat pe George Anghel să-şi depună documentele în arhiva blăjană au fost pe de o parte, convingerea că vor rămâne pentru posteritate într-un loc sigur, iar pe de alta parte conştiinţa valorii lor pentru cercetarea istorică de mai târziu, în mod deosebit cele privitoare la modul, în care s-au desfăşurat unele evenimente revoluţionare din 1848 în zona Munţilor Apuseni. Fondul a fost constituit de creator în fascicole însumând în total 1111 pagini din perioada 1842-1849, scrise în limbile română, germană, maghiară şi latină (2).

            În fondul cercetat, un număr apreciabil de documente se referă la evenimentele revoluţionare din 1848 în zona Munţilor Apuseni. Ele fundamentează documentar evenimentele ce s-au petrecut la Zlatna. Cel întocmit în anul 1850 (1) începe cu relatarea evenimentelor din luna aprilie 1848, când în oraşul Zlatna se comenta hotărârea dietei Ungare cu privire la unirea Transilvaniei cu Ungaria. Acest lucru a produs vii nemulţumiri în rândul populaţiei româneşti din zona Munţilor Apuseni. În raport se relatează că într-o duminica din a doua jumătate a lunii aprilie, după celebrarea serviciului ,religios, toţi românii de cele două confesiuni ţin la Zlatna o adunare în care hotărăsc că tricolorul maghiar să fie lăsat să fluture şi pe biserica lor, însă cuvântul “unio” să fie schimbat cu cuvântul “unire”.

Hotărârea, pe lângă caracterul său concesiv faţă de reprezentanţii maghiari, exprima totodată o manifestare a propriei conştiinţe naţionale româneşti”.

            La Blaj în 15 septembrie 1848, s-a hotărât ca românii au “dreptul să-şi înfiinţeze în puterea dreptului acordat tuturor popoarelor monarhiei, o gardă naţională românească pentru a menţine şi siguranţa în cercurile şi satele româneşti şi pentru, a se apăra împotriva terorismului maghiar.(4)

            În baza acestui drept Petru Dobra înfiinţează în oraşul Zlatna, o gardă naţională românească, care în 15 octombrie 1848 îl proclamă conducătorul ei. La 18 octombrie baronul Puchner, comandantul trupelor austriece din Transilvania, ordona gărzilor naţionale româneşti să dezarmeze gărzile maghiare. Începând cu 21 octombrie 1848 acest ordin a fost pus în aplicare, operaţiunea în zona Munţilor Apuseni începând-o Avram Iancu la Abrud.

Tot la 21 octombrie 1848, Roth Andronic răspândeşte zvonul că gărzile naţionale româneşti au dezarmat gărzile maghiare la Alba Iulia, după care au dat foc oraşului, îndreptându-se spre Zlatna. Acest zvon fals a produs mare panică în rândul locuitorilor oraşului. Comandantul gărzii naţionale maghiare din Zlatna, dr. Knopfer, formează patrule mobile cu scopul de a urmări toate mişcările românilor.

            Patrula condusă de George Anghel întâlneşte în dreptul cătunelor Traian şi Valea Morilor avangărzile românilor. Pentru a împiedica eventualele vărsări de sânge, George Anghel încearcă să ducă tratative pentru împăcarea părţilor. În acest scop are loc o întrevedere între el şi prefectul de Zlatna, Petru Dobra (numit în această funcţie la 22 octombrie 1848), în casa ­locuitorului Nemeş. Garda naţională cerea:

            a) Toate steagurile tricolore ungureşti să fie coborâte de pe acoperişurile bisericilor şi să fie înlocuite cu steagul imperial.

            b) Garda naţională maghiară să depună armele.

             Aceste condiţii formulate de români sunt transmise prin George Anghel conducătorului administraţiei, Nemegyei, care refuză să le îndeplinească.

În seara zilei de 22 octombrie 1848 în localitate pătrunde vestea că la bariera oraşului (podul din Pauli ) se găseşte staţionat un lagăr de români. La această veste garda naţională maghiară îşi ocupă locurile de luptă. A doua zi, la 23 octombrie 1848 dimineaţa, gărzile naţionale româneşti intră în oraş şi se îndreaptă spre primărie. Din ordinul lui Nemegyei se formează o comisie pentru a parlamenta cu conducătorii acestora. Din partea gărzii naţionale maghiare iau pare Nemgyei, Csaszar, Anghel, Popa, Lukas, Iank Ion a lui Login, Knoppler şi Iuliu Bartha, iar din partea gărzilor naţionale româneşti, Nemes şi Dobra. După dezbateri furtunoase, care durează până în jurul orei 13, se hotărăşte:

            a) o ştafetă să fie trimisă la Sibiu la Comandantul general pentru a primi instructiuni în legătură cu armele depuse;

            b) până la primirea răspunsului, oraşul să fie apărat de o gardă mixtă formată din l2 români şi 12 unguri;

            c) armele să fie depuse de ambele părţi şi să fie păzite de o comisie;

            d) poporul adunat să meargă liniştit acasă(6)

În urma acestor hotărâri, o mare parte a românilor depun armele. Alţii protestează vehement, cerând înarmarea poporului şi nu dezarmarea lui. Printre aceştia Anghel recunoaşte pe locuitorii din satele Almaş şi Trâmpoiele.

Între orele 13-14 garda naţională maghiară trage în români: George Anghel, intuind iminenţa unor evenimente sângeroase, părăseşte oraşul ajutat de Petru Dobra.

Raportul lui George Anghel se încheie aici, prin urmare el a relatat numai ce a văzut personal. Celelalte două rapoarte (fără date şi semnături) continuă relatarea nefericitului eveniment. Şi acestea afirmă că garda naţională maghiară a tras în românii care depuseseră armele conform acordului încheiat. Ea a deschis focul asupra românilor din ordinul lui Nemegyei. Chiar şi autorul maghiar Szilagyi Farkas, în relatareal sa, recunoaşte acest fapt.(7)

În timp ce românii au depus armele şi s-au aşezat să se odihnească şi să mănânce, garda maghiară nu a depus armele decât primul rând, restul ţinându-le ascunse sub haine şi la spate. “Chiar şi tunurile erau aşezate în ordine de bătaie mai la urmă”.(8)

           Relatările despre numărul românilor ucişi diferă. După un raport ar fi de 6-8, după celălalt de 8-10, după Szilagyi Farkas au fost 7 victime, dintre care 4 morţi. Ambele rapoarte, făcute de pe poziţii tendenţioase, nejuste, semnalează apoi că românii, cuprinsi de panică, fug din oraş, nu înainte de a incendia clădirile bisericilor, Tezaurariatului, băncilor şi ale particularilor. În decurs de o oră cea mai frumoasă parte a oraşului a fost mistuită de flăcări; locuitorii în frunte cu funcţionarii, au căutat să fugă o parte spre Alba Iulia, alta parte spre Abrud. Acuza este falsă, cel putin pentru această fază a ostilităţilor, întrucât au fost incendiate tocmai bunurile şi locuinţele românilor, de unde focul s-a întins apoi peste tot. În chestiunea incendierii oraşului, raportul prefectului de legiune Avram Iancu, care a fost în zilele următoare la faţa locului, arată că după ce garda maghiară a tras în români, aceştia au părăsit în fugă oraşul, însă la marginile acestuia s-au regrupat şi au atacat garda naţională maghiară. Furioşi că nu pot face faţă atacului hotărât al românilor, ungurii au aprins topitoria împărătească, bisericile româneşti şi alte clădiri aparţinând românilor, “luând-o apoi la fugă sălbatecă din oraş pe şoseaua spre Aiud”, mai precis spre Alba Iulia.(9)

            În cele două rapoarte, numărul celor care încercau să se refugieze diferă. Unul vorbeşte de 500-600,(10) altul de 700-800 persoane.(11)

La vestea evenimentelor de la Zlatna, populaţia românească din împrejurimi a fost cuprinsă de indignare, şi în dreptul satului Pătrânjeni, coloana refugiaţilor a fost înconjurată de români, care cer refugiaţilor să depună armele, urmând să fie escortaţi până la Cetatea Alba Iulia. De teama unui nou conflict, refugiaţii acceptă dezarmarea, armele fiind încărcate în două căruţe.(12) Între timp, ştirea despre cele petrecute la Zlatna în ziua de 23 octombrie, a ajuns la Alba Iulia. Locuitorii români din satele Gura Ampoitei, Tăuţ, Găureni, Meteş, Poiana, Presaca, care participaseră la dezarmarea gărzii naţionale maghiare din Alba Iulia, revoltaţi la culme de cele auzite, se îndreaptă în ajutorul românilor din Zlatna.(13) În dreptul comunei Presaca refugiaţii sunt întâmpinati de români care se îndreptau spre Zlatna; aceştia din urmă, necunoscând înţelegerea întocmită între români şi refugiaţi la Pătrânjeni, atacă coloana refugiaţilor. Numărul exact al victimelor nu se cunoaşte, după un raport sunt 3-400,(14) după altul 5-600,(15) iar după istoricul maghiar Kovari numărul victimelor se ridică la 640 (16) persoane.

Numărul funcţionarilor de stat din Zlatna care au murit în acest incident este dat de Kovari, precum şi de un tabel nominal aflat pe verso-ul unui raport în cadrul fascicolei II (17). Printre alţii şi-a pierdut viaţa şi autorul principal al catastrofei oraşului Zlatna şi a masacrului de la Presaca, conducătorul administraţiei locale Nemegyei. Istoriografia noastră consideră că numărul victimelor de la Presaca este mult mai mic. George Bariţiu apreciază că numărul acestora este cu aproximaţie jumătate din cifra prezentată la Kovari.(18) Majoritatea femeilor şi copiilor au fost căutaţi şi chiar adăpostiţi prin casele românilor din satele învecinate. Chiar şi Szilagyi Farkas remarcă atitudinea deosebit de umanitară a preotului Urs Ion din Meteş, care a trimis pe locuitorul Valea Dumitru la Presaca să transmită vestea conform căreia comandamentul militar din Alba Iulia interzice orice fel de omoruri. Valea Dumitru ajunge la Presaca spre sfârşitul încăierării. Este ajutat în acţiunea de domolire a spiritelor de către un grup de locuitori români din localitatea Şard conduşi de Lucaci Gheorghe. Cei rămaşi în viaţă şi cei răniţi s-au îndreptat spre Meteş, unde au fost primiţi şi îngrijiţi de amintitul preot, care apoi îi trimite sub pază la Alba Iulia. La fel, un alt grup de 30 persoane, care s-au refugiat în momentul incidentului în pădurea din Pătrânjeni, au sosit la Meteş şi au fost ocrotiţi de acelaşi preot. După Szilagyi Farkas în faţa cetăţii Alba Iulia ajung la 150 persoane. Victimele de la Presaca au fost îngropate prin grija primarului acestei localităţi, Stănilă Teodor (19)

Zilele de 23 şi 24 octombrie 1848 au fost zile nefaste pentru oraşul Zlatna şi locuitorii săi. Pe lângă distrugerea

majorităţii clădirilor din oraş, a fost devastată averea erariatului, a minelor şi a unor persoane particulare. După afirmaţia lui Gheorghe Anghel, valoarea totală a acestor pagube se ridică la 1 milion de guldeni.(20) Dar despre aceasta, în numărul următor al revistei.

  Prof. Liviu Palihovici

            Note:

            1.Doar dr. C. Diaconovich în enciclopedia română, volumul I. editată la Sibiu în 1898 face o scurtă prezentare biografică a personalităţii lui George Anghel. Numele său mai apare sporadic şi în unele lucrări de mai mici întindere, cum ar fi articolul lui Octavian Rotar şi Georgina Suciu. Câteva documente cu referire la evenimentele petrecute în anul 1848 la Zlatna, apărute în revista “Sargetia”, 1968, v. 235-248, sau în sintezele de istorie cu caracter general.

            2.Fascicola I – a cuprinde acte biografice referitoare la activitatea la evenimentele din 23-24 octombrie 1848, când localitatea Zlatna a fost incendiată. Fascicola a II-a cuprinde acte referitoare la catastrofa oraşului Zlatna, la pretenţiile sale de despăgubire bănească pentru pagubele suferite în timpul catastrofei, la participarea sa în decembrie 1848 ca membru al primei comisii de recuperare a bunurilor dispărute în timpul evenimentelor din octombrie 1848 la Zlatna şi pereglinările sale până la mijlocul lunii octombrie 1849. Fascicola a III-a cuprinde acte în legătură cu predarea-primirea protocoalelor judecătoreşti din Sfântu Gheorghe si justificări în legătură cu această operaţie. Fascicola a IV-a cuprinde acte referitoare la activitatea sa profesională la salarizare, concedii şi călătorii în interesul serviciului. Fascicola a II-a cuprinde acte referitoare la activitatea sa profesională, la participarea sa ca deputat la Oraştie în dietele transilvane din 1803-1964 şi 1865 ţinute în oraşele Sibiu şi Cluj, în legătură cu activitatea sa pe tărâm cultural.
3.Loc.cit.,fascicola 11/1850, pp. 73-80
4.Ibidem  
5.V. Popescu Rămniceanu, “Luptele românilor din Ardeal” sunt reproduse rapoartele prefecţilor de legiune: Avram Iancu, Simion Balint, Axente Sever, publicate în broşură separată de Bautin în 1884. 6.Ibidem
7.Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale , fond George Anghel fascicola II/1850, pp. 73-80
8.Szilagyi Farkas, “Alsofeher Varnegye 1848-1849-ben”, Aiud 1898 p.152
9.V. Popescu Rămniceanu, op. cit. p. 83
10.Raportul lui Avram Iancu, Sibiu, 1884, p.3
11.Directia Judeţeană Alba a Arhivelor Naţionale, fond George Anghel fascicola II, pp. 57-64
12.Loc.cit., pp.67-72
13.Axente Sever, “Răspuns la cartea neagră”, Braşov, 1896, p. 98-99
14.Ibidem, pp.100-101
l5.Directia Judeţeană Alba a Arhivelor Naţionale, fond George Anghel fascicola II, pp.,67-72.
16.Loc.cit., pp.57-64
l7.Loc.cit., op. cit., volumul II, p 350
18.Direcţia Judeţeană Alba a Arhivelor Naţionale, fond George Anghel fascicola II, pp. 67-72
19.George Bariţiu, op. cit., II, p. 350
20.Szilagyi, op. cit., pp.156-157