România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Informaţii de arhivă despre Ioan Bălaş, unul din tribunii lui Avram Iancu  

     Arhivele Statului din Arad au preluat în anul 1989 o parte din arhiva personală a lui Ioan Bălaş - unul din tribunii lui Avram Iancu - care devenise apoi viceprefect în timpul revoluţiei de la 1948-1849 din Transilvania. Arhiva s-a constituit în fondul familiei Bălaş - Lisa, Cricău şi conţine documente ce ne aduc informaţii, printre altele, cu privire la organizarea militară a Prefecturii Auraria Gemina, aflată sub comanda lui Avram Iancu.

     Pentru a întelege locul şi rolul jucat de Ioan Bălaş în revoluţia de la 1848-1849 din Transilvania, este necesar să cunoaştem câteva date despre familia Bălaş. Tatăl lui Ioan Bălaş, născut în localitatea Lisa judeţul Braşov în anul 1767, ca şi bunicul său Ştefan Bălaş, a servit ca grănicer în compania de la Haţeg care aparţinea de Regimentul I de graniţă românesc, cu sediul la Orlat. În această calitate a luat parte la războiul ruso-austro-turc din 1788-1791, precum şi la războaiele purtate împotriva Republicii Franceze între anii 1796-1800, în anul 1801 fiind trecut la intendenţă cu gradul de sergent (1). În serviciul administrativ a fost mulţi ani primarul obştei grănicereşti din Haţeg. În 1848, după ce revoluţionarii unguri sub conducerea generalului Bem au pus stăpânire pe Valea Haţegului, Ioan Bălaş a fost destituit din funcţia de primar al Haţegului. Moare în anul 1854 în vârstă de 87 de ani.

     Grănicerul Ioan Bălaş a avut doi fii. Pentru noi prezintă importanţă primogenitul şi anume Ioan Bălaş - Lisa. Acesta s-a născut la 12 ianuarie 1812 la Haţeg. Între anii 1827-­1835 a urmat cursurile Liceului greco-catolic din Blaj. Apoi a studiat dreptul la Universitatea din Cluj, pe care l-a absolvit în anul 1838. În anul 1839 a fost numit practicant (stagiar) la Tezaurariatul Provinciei din Sibiu. După cinci ani a fost numit ca “Fiscal Kegius” (controlor fiscal) la Provizoratul (Administraţia) domeniilor Statului din Cricău (2) , Comitatul Alba Inferioară, în care a fost surprins de evenimentele revoluţionare din 1848-1849 din Transilvania*. Arhiva creată în , decursul activităţii tribunului Bălaş - Lisa din Cricău, deşi a fost puţină, este deosebit de valoroasă prin informaţiile pe care le cuprinde, îndeosebi asupra revoluţiei de la l 848-1849 din Transilvania. Ea cuprinde proclamaţii, apeluri, ordine, rapoarte, tabele, liste, scrisori, declaraţii, corespondenţă, hărţi, ilustrate, etc.

     Teroarea şi samavolniciile dezlănţuite de nobilimea maghiară din Transilvania în vara şi toamna anului 1848 au dus la mari tulburări în rândul populaţiei româneşti. Situaţia grea creată a determinat convocarea celei de a treia adunări de la Blaj la 15 septembrie 1848. Hotărând înarmarea poporului român, această adunare a decis instituirea administraţiei româneşti pe teritoriul Transilvaniei în locul vechilor instituţii feudale perimate. Se înfiinţează 15 prefecturi şi legiuni care aveau atât atribuţii militare cât şi civile.

     Organizarea administrativă, teritoriul şi atribuţiile viceprefecţilor din Prefectura Auraria Gemina unde, era comandant Avram Iancu, sunt foarte bine redate în documentele fondului familial Bălaş - Lisa. Astfel, prin ordinul nr. 702 din 1/3 decembrie 1848 al Comitetului Naţiunii Române din Sibiu - care îşi asumase în această perioadă cunducerea naţiunii, ca un adevărat guvern românesc - ordin care statua organizarea administrativă, teritoriul şi atribuţiile Prefecturii Auraria Gernina, se dispunea: “Comitatul Albei Inferioare s-a împărţit în două părţi, adică partea cea din stânga Mureşului, din care s-a format districtul Blajului (sub comanda lui Axente Sever ca prefect şi comandant suprem al legiunilor române din acest district - n.n.) şi partea din dreapta Mureşului .. care în respect militar (din considerente militare - n.n.) s-a format într-o prefectură sub prefectul Avram Iancu ...” (4). Tot prin acelaşi ordin se delimita viceprefectura lui Ioan Bălaş, care avea în subordinea sa localităţile din tribunatele III şi IV denumite Şard şi Cricău, cu reşedinţa în localităţile cu aceleaşi nume. (5)

     În ce priveşte atribuţiile viceprefecţilor, aceştia trebuiau să raporteze cel puţin o dată pe săptămână Comitetului Naţiunii Române din Sibiu despre cele întâmplate în, viceprefectura lor, să menţină ordinea şi liniştea publică, să vegheze ca sş nu se producă excese care să vatăme onoarea naţională, să aibă grijă de cei care ar suferi din partea trupelor revoluţionare maghiare, să contribuie la dezarmarea gărzilor maghiare, să se îngrijească de formarea “magazinelor” pentru bucate în scopul aprovizionării “lagărelor”, rechiziţionarea de alimente furaje pentru cai etc. O altă atribuţie importantă a viceprefecţilor era şi aceea de a face cunoscute poporului proclamaţiile, ordonanţele şi manifestele ce emanau de la Comitetul Naţiunii Române, precum şi de la General Comando (Comanda Generală a armatei imperiale austriece).

     Referitor la operaţiunile militare, viceprefecţii ca şi comandanţi ai legiunilor din subprefecturile lor, se înţelegeau între ei şi raportau prefectului Avram Iancu comandantul suprem al legiunilor Prefecturii Auraria Gemina, căruia îi erau subordonaţi. (7)

     Potrivit celor consemnate în documente, Prefectura: Auraria Gemina se împărţea, din punct de vedere militar, în patru viceprefecturi. Fiecare viceprefectură se compunea din două tribunate, întreaga prefectură numărând opt tribunate. Tribunatele la rândul lor, cuprindeau între 8 şi 11 localităţi, în funcţie de numărul combatanţilor. De regulă, în fiecare localitate era constituită câte o centurie, uneori numită şi companie, comandată de către un centurion, în subordinea căruia se aflau şase până la şapte decurioni.

     Unităţile militare dintr-un tribunat formau o cohortă, comandată de către un tribun, ajutat de un vicetribun. Două cohorte, adică totalul, unităţilor din câte două tribunate, constituiau o legiune, comandată de câte un viceprefect, care avea şi un mic stat major. (9)

      Din aceleaşi izvoare documentare, putem desprinde şi referiri cu privire la componenţa numerică a formaţiunilor militare amintite. Astfel în lista cu membrii centuriei din satul Galda de Jos (10) se arată că centurionul Ioan Trifu avea sub comanda sa pe toţi gardiştii din localitatea citată, ai cărui număr se ridica la 67. Considerând că cele două tribunate care constituiau o legiune înglobau între 16-22 de localităţi, putem conchide că o legiune cuprindea aproximativ între 1000-1400 lăncieri. Evident cifrele sunt relative, ele variind după numărul bărbaţilor apţi de luptă din fiecare localitate.

     La baza unităţilor revoluţionare româneşti stătea, principiul gărzilor mobile, ele fiind capabile să se deplaseze în orice moment. În cazul unor marşuri şi operaţiuni militare ce depăşeau 4 zile, lăncierii primeau subzistenţă şi soldă la fel ca şi trupele regulare (11), în schimb efectuau serviciul militar cu îmbrăcămintea lor şi în majoritatea cazurilor cu armele proprii.

     Pentru înarmarea gărzilor mobile româneşti, plata lefii, ofiţerilor cât şi cheltuielile ocazionate de purtarea corespondenţelor militare, Comitetul Naţiunii Române din Sibiu face la 10/22 octombrie 1848 au apel către români, pentru a contribui fiecare după puterile sale, cu bani, pentru atingerea scopului propus. În arhiva fondului familial Bălaş ­- Lisa ni s-a păstrat o listă despre colecta făcută de preotul român Ioan Frîncu din satul Benic la 12 martie 1849. Rezultă că din această localitate s-a colectat suma de 34 florini şi 80 creiţari (12). Sumele de bani colectate se trimiteau Comitetului Naţiunii Române din Sibiu, cum dovedeşte, între altele, adeverinţa din : 14 martie 1849) semnată de către ing. Căpitan Albert Târlea pentru suma de 120 florini 34 creiţari, bani primiţi “de la domnul Bălaş, ca fiind banii aceştia adunaţi de la sate din prefectura dumnealui pe seama cinstitului Comitet românesc din Sibiu” (13)

     Armamentul legiunilor române a format din puşti militare - sistem învechit - din arsenalul cetăţii Alba Iulia - aşa numitele “comis” şi arme de vânătoare (14), cea mai mare parte a trupelor revoluţionare române purtând lănci.

     Întorcându-se de la Blaj, unde participase la Marea Adunare Naţională de pe Câmpul Libertăţii din 3/15 septembrie 1848, Ioan Bălaş a activat intens pentru aducerea la îndeplinire a celor hotărâte la adunare şi în special pentru organizarea legiunilor revoluţionare române. Bucurându-se de stima şi încrederea consătenilor, a fost ales de către aceştia , căpitan al gărzii mobile din Cricău, pe care a organizat-o şi înarmat-o. Pentru aceste fapte preşedintele Tezaurariatului din, Sibiu - ca for superior al Administraţiei Domeniilor Statului din Cricău - contele Beldy - a dispus cercetarea disciplinară împotriva controlorului fiscal Ioan Bălaş, prin ordonanţa nr. 1561/30 septembrie 1848 (15). Ancheta disciplinară nu a mai putut avea loc datorită începerii ostilităţilor între armatele revoluţionare maghiare şi legiunilor române.

     După cea de a treia adunare de la Blaj, şi în prefectura Auraria Gemina s-a trecut la dezarmarea gărzilor naţionale maghiare. Acestea erau concentrate în localităţile Ighiu, Şard, Bucerdea maghiară, Bărăbanţ, Sântimbru şi oraşul Aiud. Astfel, la 20 octombrie 1848 legiunile revoluţionare române concentrate în Cricău au fost silite să dea prima luptă cu honvezii şi gărzile maghiare din Aiud. Aiudul era blocat peste Mureş de către legiunile revoluţionare române de sub comanda prefectului Axente Sever. În lipsa alimentelor necesare, gărzile naţionale maghiare din Aiud făceau dese incursiuni peste Mureş, unde jefuiau populaţia românească. Pentru a curma această stare de lucruri şi a dezarma cât mai grabnic gărzile maghiare, prefectul Avram Iancu a stabilit, împreună cu viceprefectul Ioan Bălaş şi comandantul legiunii din Cricău, planul de acţiune împotriva acestora. Astfel, Ioan Bălaş, pe lângă gărzile mobile concentrate în lagărul de la Cricău, a mai primit ca întăriri, din ordinul prefectului Avram Iancu, câteva gărzi mobile din valea Ampoiului - din satele Galaţi, Presaca, Găureni, Meteş, Miceşti şi Bărăbanţ. Honvezii din Aiud sub comanda maiorului baron J. Banffy şi a căpitanului de husari, baronul Baumgartner, au pornit către Teiuş, ajungând în Galda de Jos la 19 octombrie 1848, iar în ziua următoare, au atacat legiunile românesti concentrate la Cricău. Lupta s-a dat pe ambele laturi ale Văii Cingăului şi după câteva ore, honvezii şi gardiştii au fost puşi pe fugă, retrăgându-se spre Teiuş în mare dezordine şi numai sub protecţia întunericului au ajuns la Aiud. Alături de viceprefectul Ioan Bălaş s-au distins în această bătălie bravii săi tribuni şi căpitani Ioan Anghel din Cricău, popa Bucur şi Nicolae Crişan din Bărăbanţ, Ioan Trifu din Galda de Jos. După această luptă, dezarmarea gărzilor naţionale maghiare s-a făcut cu uşurinţă.

     Pentru purtarea în continuare a luptelor, o importanţă deosebită o avea aprovizionarea legiunilor române cât şi a populaţiei, asigurarea transporturilor. În urma unui raport al lui Avram Iancu către Comanda Cetăţii Alba Iulia din 6 februarie 1 849, prin care solicita grabnica aprovizionare a oamenilor din legiunile sale, se dispune viceprefectului Ioan Bălaş din Cricău să treacă imediat la rechiziţionarea porumbului, pe care să-l transporte la Câmpeni. (17) Tot în această problemă intervine şi administratura comitatului Alba Inferioară la 8 februarie, cerându-i lui Bălaş ca de îndată ce va fi rechiziţionat porumbul solicitat de prefectul Legiunii Auraria Gemina, sa-l transporte la Alba Iulia şi să-l predea economului oraşului Samuil Ţârlea pentru a-l trimite la locul cuvenit (18). Deoarece majoritatea bărbaţilor apţi de luptă erau concentraţi în taberele militare, pentru rezolvarea problemei aprovizionării cu alimente pentru legiunile lui Avram Iancu, tribunul Petru Ioaneş din Zlatna trimite o echipă formată din 24 de oameni de la Câmpeni la Cricău pentru îmblătirea bucatelor (19) din grânarele statului. Cum trimiterea porumbului solicitat de Avram Iancu întârzia, Administratura comitatului Alba Inferioară îi comunică vicepreşedintelui Bălaş la 20 februarie 1849 că Avram Iancu şi-a trimis oamenii săi cu nouă care pentru a escorta bucatele adunate pe seama lagărului său (20). În urma acestor urgentări, viceprefectul Bălaş trimite 245 ferdele de porumb lui Iancu, înştiinţându-l totodată că mai are gata pregătite până la 200 de ferdele (21), La 21 februarie, viceprefectul Bălaş raportează lui Avram Iancu că i-a mai trimis încă 70 de ferdele de porumb în completarea transportului din 20 februarie, cerându-i să-i trimită chitanţă pentru 315 ferdele (22).

     Aprovizionarea cetăţii Alba Iulia - unde se aflau concentrate puternice efective ale armatei imperiale - cădea tot în sarcina lui Ioan Bălaş. Astfel, Administratura comitatului Alba Inferioară prin ordinul: nr. 307 din 4 martie 1849 punându-i în vedere lui Bălaş că, Comitatului Alba Inferioară îi revine ca sarcină rechiziţionarea unei cantităţi de 2.040 cîble de grâu (23) în scopul trimiterii acestora la magazinul central din cetate, iar prin ordinul nr. 375 din 10 martie al aceleiaşi administraturi, este numit comisar rechizitor (24) îi ordonă să facă rechiziţii în scopul de mai sus. De asemenea tot pe seama cetăţii Alba Iulia, Bălaş trebuia să trimită fânul din Cricău care a fost rechiziţionat (25).

     La începutul anului 1849, situaţia imperialilor cât şi a revoluţionarilor români s-a agravat. Dându-şi seama de primejdia în care se afla, prefectul Axente Sever a descris veridic situaţia sa într-o scrisoare către viceprefectul Bălaş, care se găsea cu legiunile sale în Galda de Jos: “Eu îs între focuri căci mă pot ataca din trei părţi, de la Miraslău, Felvinţi (Vinţul de Sus - n.n.) şi Bucerdea”. În ceea ce priveşte starea de spirit care domnea printre revoluţionarii români de sub comanda sa, cât şi greutăţile pe care le are cu aprovizionarea cu alimente, Axente Sever menţiona în aceeaşi scrisoare: “Oamenii mei sunt însufleţiţi şi numai mâncarea ne cam împiedică”. Pentru a-i veni în ajutor, Axente Sever îi cere lui Bălaş să-şi deplaseze oamenii şi să ocupe poziţii de luptă pentru a preveni un atac pe la Trascău. “Încă odată te provoc să mişti încoace cu castrele...Vino la Dealu şi-l întăreşte, vedeţi să nu poată năvăli pe la Trascău ca să prădeze satele vecine” (27). În încheiere, i se cere lui Bălaş să-1 înştiinţeze pe Axente Sever când va ajunge cu oamenii la Miraslău.

     În aceste împrejurări, atât viceprefectul Bălaş cu legiunile sale, cât şi prefectul Axente Sever cu efective reduse ca urmare a luptelor purtate cu insurgenţii maghiari, s-au retras în munţi pentru a apăra singurul teritoriu liber românesc din Transilvania care a fost organizat ca zonă de rezistentă şi de după îndârjită a revoluţionarilor români, ca ţară românească de sine stătătoare, rămânând simbolul idealului libertăţii şi independenţei naţionale.

     Au urmat cunoscutele campanii din primăvara anului 1849 ale insurgenţilor maghiari împotriva legiunilor revoluţionare române în fruntea cărora se afla Avram Iancu, are s-au soldat cu înfrângerea trupelor revoluţionare maghiare, oarecum şi tratativele de împăcare între revoluţionarii români şi maghiari purtate prin deputatul bihorean Dragoş (28) şi demersurile întreprinse de către Nicolae Bălcescu pe lângă Kossuth, care însă n-au dus la nici un rezultat, ajungându-se în cele din urmă la lichidarea revoluţiei maghiare în iulie 1849 ca urmare a intervenţiei trupelor austro-ruse.

Note:


1.Arh. St. Arad, fond familial Bălaş - Lisa, dos. 32/1924, fila l76
2.Idem, fila 178

3*.Mai pe larg despre familia Bălaş - Lisa, vezi monografia familia Balaş - Lisa din Haţeg, scrisă de ing. Alexandru Bălaş - Lisa în anul 1914
3.I. Pleşa, L. Palihovici, Administratura comitatului Alba inferioară, organul administraţiei româneşti din Transilvania în timpul revoluţiei de la 1848-1849, în revista “Apulum”, XVII, 1979, Alba Iulia, p.499
** Pe larg despre organizarea militară a acestei Prefecturi vezi Andrei Cilciora, Contribuţii privind organizarea prefecturii “Auraria Gemina”, în “Ziridava”, XIII, 1981, p. 155-159
4.Arh. St. Arad, fond familial Bălaş - Lisa, dos. 7/1848, fila 3 şi dos. 33/1924, fila 1
5.Ibidem
***Denumirea dată taberelor militare româneşti
6.Arh. St. Arad, fond familial Bălaş - Lisa, dos. 7/1848, fila 3
7.Ibidem
8.Idem, dos. 13/1848, fila 1
**** Ofiţer
*****Subofiţer
9.Arh. St. Arad, fon familial Bălaş - Lisa, dos. 32/1924, fila 131
10.Idem, dos. l4/1848, fila 1-2
11.Idem, dos. 1/1848, fila 2
12.Idem, dos. 15/1848, fila 1
13.Ibidem, fila 4
14.Idem, dos. 14/1848, fila 1-2
15.Idem, dos. 2/1848, fila 1
16.Idem, dos. 32, fila 133
17.Idem, dos. 17/1849, fila 1
18.Idem, dos. 2/1849 fila 1
19.Ibidem, fila 2
20.Ibidem, fila 3
21.Ibidem, fila 4
22.Ibidem, fila 6
23.Ibidem, fila 9
24.Ibidem, dos. 24/1849, fila 1
25.Ibidem, dos. 21/1849, fila 7
26.Ibidem, dos. 23/1849, fila 1
27.Ibidem
28.Pentru activitatea lui Dragoş precum şi celelalte tratative de împăcare între revoluţionarii români şi cei maghiari, vezi Silviu Dragomir. Avram Iancu, ediţia a II-a, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968, p. 145-222 şi 242-267