|
Arhivele Statului din Arad au preluat în anul 1989 o parte din
arhiva personală a lui Ioan Bălaş - unul din tribunii lui
Avram Iancu - care devenise apoi viceprefect în timpul revoluţiei de
la 1948-1849 din Transilvania. Arhiva s-a constituit în fondul familiei Bălaş
- Lisa, Cricău şi conţine documente ce ne aduc informaţii,
printre altele, cu privire la organizarea militară a Prefecturii
Auraria Gemina, aflată sub comanda lui Avram Iancu.
Pentru a întelege locul şi rolul jucat de Ioan Bălaş
în revoluţia de la 1848-1849 din Transilvania, este necesar să
cunoaştem câteva date despre familia Bălaş. Tatăl lui
Ioan Bălaş, născut în localitatea Lisa judeţul Braşov
în anul 1767, ca şi bunicul său Ştefan Bălaş, a
servit ca grănicer în compania de la Haţeg care aparţinea de
Regimentul I de graniţă românesc, cu sediul la Orlat. În
această calitate a luat parte la războiul ruso-austro-turc din
1788-1791, precum şi la războaiele purtate împotriva Republicii
Franceze între anii 1796-1800, în anul 1801 fiind trecut la intendenţă
cu gradul de sergent (1). În serviciul administrativ a fost mulţi
ani primarul obştei grănicereşti din Haţeg. În 1848,
după ce revoluţionarii unguri sub conducerea generalului Bem au
pus stăpânire pe Valea Haţegului, Ioan Bălaş a fost
destituit din funcţia de primar al Haţegului. Moare în anul
1854 în vârstă de 87 de ani.
Grănicerul Ioan Bălaş a avut doi fii. Pentru noi
prezintă importanţă primogenitul şi anume Ioan Bălaş
- Lisa. Acesta s-a născut la 12 ianuarie 1812 la Haţeg. Între
anii 1827-1835 a urmat cursurile Liceului greco-catolic din Blaj. Apoi a
studiat dreptul la Universitatea din Cluj, pe care l-a absolvit în anul
1838. În anul 1839 a fost numit practicant (stagiar) la Tezaurariatul
Provinciei din Sibiu. După cinci ani a fost numit ca “Fiscal
Kegius” (controlor fiscal) la Provizoratul (Administraţia)
domeniilor Statului din Cricău (2) , Comitatul Alba Inferioară,
în care a fost surprins de evenimentele revoluţionare din 1848-1849
din Transilvania*. Arhiva creată în , decursul activităţii
tribunului Bălaş - Lisa din Cricău, deşi a fost puţină,
este deosebit de valoroasă prin informaţiile pe care le
cuprinde, îndeosebi asupra revoluţiei de la l 848-1849 din
Transilvania. Ea cuprinde proclamaţii, apeluri, ordine, rapoarte,
tabele, liste, scrisori, declaraţii, corespondenţă, hărţi,
ilustrate, etc.
Teroarea şi samavolniciile dezlănţuite de nobilimea
maghiară din Transilvania în vara şi toamna anului 1848 au dus
la mari tulburări în rândul populaţiei româneşti. Situaţia
grea creată a determinat convocarea celei de a treia adunări de
la Blaj la 15 septembrie 1848. Hotărând înarmarea poporului român,
această adunare a decis instituirea administraţiei româneşti
pe teritoriul Transilvaniei în locul vechilor instituţii feudale
perimate. Se înfiinţează 15 prefecturi şi legiuni care
aveau atât atribuţii militare cât şi civile.
Organizarea
administrativă, teritoriul şi atribuţiile viceprefecţilor
din Prefectura Auraria Gemina unde, era comandant Avram Iancu, sunt foarte
bine redate în documentele fondului familial Bălaş - Lisa.
Astfel, prin ordinul nr. 702 din 1/3 decembrie 1848 al Comitetului Naţiunii
Române din Sibiu - care îşi asumase în această perioadă
cunducerea
naţiunii, ca un adevărat guvern românesc - ordin care statua
organizarea administrativă, teritoriul şi atribuţiile
Prefecturii Auraria Gernina, se dispunea: “Comitatul Albei Inferioare
s-a împărţit în două părţi, adică partea
cea din stânga Mureşului, din care s-a format districtul Blajului
(sub comanda lui Axente Sever ca prefect şi comandant suprem al
legiunilor române din acest district - n.n.) şi partea din dreapta
Mureşului .. care în
respect militar (din considerente militare - n.n.) s-a format într-o
prefectură sub prefectul Avram Iancu ...” (4). Tot prin acelaşi
ordin se delimita viceprefectura lui Ioan Bălaş, care avea în
subordinea sa localităţile din tribunatele III şi IV
denumite Şard şi Cricău, cu reşedinţa în localităţile
cu aceleaşi nume. (5)
În ce priveşte atribuţiile viceprefecţilor,
aceştia trebuiau să raporteze cel puţin o dată pe săptămână
Comitetului Naţiunii Române din Sibiu despre cele întâmplate în,
viceprefectura lor, să menţină ordinea şi liniştea
publică, să vegheze ca sş nu se producă excese care să
vatăme onoarea naţională, să aibă grijă de
cei care ar suferi din partea trupelor revoluţionare maghiare, să
contribuie la dezarmarea gărzilor maghiare, să se îngrijească
de formarea “magazinelor” pentru bucate în scopul aprovizionării
“lagărelor”, rechiziţionarea de alimente furaje pentru cai
etc. O altă atribuţie importantă a viceprefecţilor era
şi aceea de a face cunoscute poporului proclamaţiile, ordonanţele şi manifestele ce emanau de la Comitetul Naţiunii
Române, precum şi de la General Comando (Comanda Generală a
armatei imperiale austriece).
Referitor la operaţiunile militare, viceprefecţii ca
şi comandanţi ai legiunilor din subprefecturile lor, se înţelegeau
între ei şi raportau prefectului Avram Iancu comandantul suprem al
legiunilor Prefecturii Auraria Gemina, căruia îi erau subordonaţi.
(7)
Potrivit celor consemnate în documente, Prefectura: Auraria Gemina
se împărţea, din punct de vedere militar, în patru
viceprefecturi. Fiecare viceprefectură se compunea din două
tribunate, întreaga prefectură numărând opt tribunate.
Tribunatele la rândul lor, cuprindeau între 8 şi 11 localităţi,
în funcţie de numărul combatanţilor. De regulă, în
fiecare localitate era constituită câte o centurie, uneori numită
şi companie, comandată de către un centurion, în
subordinea căruia se aflau şase până la şapte
decurioni.
Unităţile militare dintr-un tribunat formau o cohortă,
comandată de către un tribun, ajutat de un vicetribun. Două
cohorte, adică totalul, unităţilor din câte două
tribunate, constituiau o legiune, comandată de câte un viceprefect,
care avea şi un mic stat major. (9)
Din
aceleaşi izvoare documentare, putem desprinde şi referiri cu
privire la componenţa numerică a formaţiunilor militare
amintite. Astfel în lista cu membrii centuriei din satul Galda de Jos
(10) se arată că centurionul Ioan Trifu avea sub comanda sa pe
toţi gardiştii din localitatea citată, ai cărui număr
se ridica la 67. Considerând că cele două tribunate care
constituiau o legiune înglobau între 16-22 de localităţi,
putem conchide că o legiune cuprindea aproximativ între 1000-1400 lăncieri.
Evident cifrele sunt relative, ele variind după numărul bărbaţilor
apţi de luptă din fiecare localitate.
La baza unităţilor revoluţionare româneşti stătea,
principiul gărzilor mobile, ele fiind capabile să se deplaseze
în orice moment. În cazul unor marşuri şi operaţiuni
militare ce depăşeau 4 zile, lăncierii primeau subzistenţă
şi soldă la fel ca şi trupele regulare (11), în
schimb efectuau serviciul militar cu îmbrăcămintea lor
şi în majoritatea cazurilor cu armele proprii.
Pentru înarmarea gărzilor mobile româneşti, plata
lefii, ofiţerilor cât şi cheltuielile ocazionate de purtarea
corespondenţelor militare, Comitetul Naţiunii Române din Sibiu
face la 10/22 octombrie 1848 au apel către români, pentru a
contribui fiecare după puterile sale, cu bani, pentru atingerea
scopului propus. În arhiva fondului familial Bălaş - Lisa ni
s-a păstrat o listă despre colecta făcută de preotul
român Ioan Frîncu din satul Benic la 12 martie 1849. Rezultă că
din această localitate s-a colectat suma de 34 florini şi 80
creiţari (12). Sumele de bani colectate se trimiteau Comitetului Naţiunii
Române din Sibiu, cum dovedeşte, între altele, adeverinţa din
: 14 martie 1849) semnată de către ing. Căpitan Albert Târlea
pentru suma de 120 florini 34 creiţari, bani primiţi “de la
domnul Bălaş, ca fiind banii aceştia adunaţi de la
sate din prefectura dumnealui pe seama cinstitului Comitet românesc din
Sibiu” (13)
Armamentul legiunilor române a format din puşti militare -
sistem învechit - din arsenalul cetăţii Alba Iulia - aşa
numitele “comis” şi arme de vânătoare (14), cea mai mare
parte a trupelor revoluţionare române purtând lănci.
Întorcându-se de la Blaj, unde participase la Marea Adunare Naţională
de pe Câmpul Libertăţii din 3/15 septembrie 1848, Ioan Bălaş
a activat intens pentru aducerea la îndeplinire a celor hotărâte la
adunare şi în special pentru organizarea legiunilor revoluţionare
române. Bucurându-se de stima şi încrederea consătenilor, a
fost ales de către aceştia , căpitan al gărzii mobile
din Cricău, pe care a organizat-o şi înarmat-o. Pentru aceste
fapte preşedintele Tezaurariatului din, Sibiu - ca for superior al
Administraţiei Domeniilor Statului din Cricău - contele Beldy -
a dispus cercetarea disciplinară împotriva controlorului fiscal Ioan
Bălaş, prin ordonanţa nr. 1561/30 septembrie 1848 (15).
Ancheta disciplinară nu a mai putut avea loc datorită începerii
ostilităţilor între armatele revoluţionare maghiare şi
legiunilor române.
După cea de a treia adunare de la
Blaj, şi în prefectura Auraria Gemina s-a trecut la dezarmarea gărzilor
naţionale maghiare. Acestea erau concentrate în localităţile Ighiu, Şard, Bucerdea maghiară, Bărăbanţ, Sântimbru şi oraşul Aiud. Astfel, la 20 octombrie 1848 legiunile revoluţionare
române concentrate în Cricău au fost silite să dea prima luptă
cu honvezii şi gărzile maghiare din Aiud. Aiudul era blocat
peste Mureş de către legiunile revoluţionare române de sub
comanda prefectului Axente Sever. În lipsa alimentelor necesare, gărzile
naţionale maghiare din Aiud făceau dese incursiuni peste Mureş,
unde jefuiau populaţia românească. Pentru a curma această stare
de lucruri şi a dezarma cât mai grabnic gărzile maghiare,
prefectul Avram Iancu a stabilit, împreună cu viceprefectul Ioan Bălaş
şi comandantul legiunii din Cricău, planul de acţiune împotriva
acestora. Astfel, Ioan Bălaş, pe lângă gărzile mobile
concentrate în lagărul de la Cricău, a mai primit ca întăriri,
din ordinul prefectului Avram Iancu, câteva gărzi mobile din valea
Ampoiului - din satele Galaţi, Presaca, Găureni, Meteş,
Miceşti şi Bărăbanţ. Honvezii din Aiud sub
comanda maiorului baron J. Banffy şi a căpitanului de husari,
baronul Baumgartner, au pornit către Teiuş, ajungând în Galda
de Jos la 19 octombrie 1848, iar în ziua următoare, au atacat
legiunile românesti concentrate la Cricău. Lupta s-a dat pe ambele
laturi ale Văii Cingăului şi după câteva ore,
honvezii şi gardiştii au fost puşi pe fugă, retrăgându-se
spre Teiuş în mare dezordine şi numai sub protecţia întunericului
au ajuns la Aiud. Alături de viceprefectul Ioan Bălaş s-au
distins în această bătălie bravii săi tribuni şi
căpitani Ioan Anghel din Cricău, popa Bucur şi Nicolae Crişan
din Bărăbanţ, Ioan Trifu din Galda de Jos. După această
luptă, dezarmarea gărzilor naţionale maghiare s-a făcut
cu uşurinţă.
Pentru purtarea în continuare a luptelor, o importanţă
deosebită o avea aprovizionarea legiunilor române cât şi a
populaţiei, asigurarea transporturilor. În urma unui raport al lui
Avram Iancu către Comanda Cetăţii Alba Iulia din 6 februarie 1
849, prin care solicita grabnica aprovizionare a oamenilor din legiunile
sale, se dispune viceprefectului Ioan Bălaş din Cricău să
treacă imediat la rechiziţionarea porumbului, pe care să-l
transporte la Câmpeni. (17) Tot în această problemă intervine
şi administratura comitatului Alba Inferioară la 8 februarie,
cerându-i lui Bălaş ca de îndată ce va fi rechiziţionat porumbul solicitat de prefectul Legiunii
Auraria Gemina, sa-l transporte
la Alba Iulia şi să-l predea economului oraşului Samuil
Ţârlea pentru a-l trimite la locul cuvenit (18). Deoarece
majoritatea bărbaţilor apţi de luptă erau concentraţi
în taberele militare, pentru rezolvarea problemei aprovizionării cu
alimente pentru legiunile lui Avram Iancu, tribunul Petru Ioaneş din
Zlatna trimite o echipă formată din 24 de oameni de la Câmpeni
la Cricău pentru îmblătirea bucatelor (19) din grânarele statului. Cum trimiterea porumbului solicitat de Avram Iancu întârzia,
Administratura comitatului Alba Inferioară îi comunică vicepreşedintelui
Bălaş la 20 februarie 1849 că Avram Iancu
şi-a trimis oamenii săi cu nouă care pentru a escorta
bucatele adunate pe seama lagărului său (20). În urma acestor
urgentări, viceprefectul Bălaş trimite 245 ferdele de
porumb lui Iancu, înştiinţându-l totodată că mai are
gata pregătite până la 200 de ferdele (21), La 21 februarie,
viceprefectul Bălaş raportează lui Avram Iancu că i-a
mai trimis încă 70 de ferdele de porumb în completarea
transportului din 20 februarie, cerându-i să-i trimită chitanţă
pentru 315 ferdele (22).
Aprovizionarea
cetăţii Alba Iulia - unde se aflau concentrate puternice
efective ale armatei imperiale - cădea tot în sarcina lui Ioan Bălaş.
Astfel, Administratura comitatului Alba Inferioară prin ordinul: nr.
307 din 4 martie 1849 punându-i în vedere lui Bălaş că,
Comitatului Alba Inferioară îi revine ca sarcină rechiziţionarea
unei cantităţi de 2.040 cîble de grâu (23) în
scopul trimiterii acestora la magazinul central din cetate, iar prin
ordinul nr. 375 din 10 martie al aceleiaşi administraturi, este numit
comisar rechizitor (24) îi ordonă să facă rechiziţii
în scopul de mai sus. De asemenea tot pe seama cetăţii Alba
Iulia, Bălaş trebuia să trimită fânul din Cricău
care a fost rechiziţionat (25).
La începutul anului 1849, situaţia imperialilor cât şi
a revoluţionarilor români s-a agravat. Dându-şi seama de
primejdia în care se afla, prefectul Axente Sever a descris veridic situaţia
sa într-o scrisoare către viceprefectul Bălaş, care se găsea
cu legiunile sale în Galda de Jos: “Eu îs între focuri căci mă
pot ataca din trei părţi, de la Miraslău, Felvinţi
(Vinţul de Sus - n.n.) şi Bucerdea”. În ceea ce priveşte
starea de spirit care domnea printre revoluţionarii români de sub
comanda sa, cât şi greutăţile pe care le are cu aprovizionarea
cu alimente, Axente Sever menţiona în aceeaşi scrisoare:
“Oamenii mei sunt însufleţiţi şi numai mâncarea ne cam
împiedică”. Pentru a-i veni în ajutor, Axente Sever îi cere lui
Bălaş să-şi deplaseze oamenii şi să ocupe
poziţii de luptă pentru a preveni un atac pe la Trascău.
“Încă odată te provoc să mişti încoace cu
castrele...Vino la Dealu şi-l întăreşte, vedeţi să
nu poată năvăli pe la Trascău ca să prădeze
satele vecine” (27). În încheiere, i se cere lui Bălaş să-1
înştiinţeze pe Axente Sever când va ajunge cu oamenii la
Miraslău.
În aceste împrejurări, atât viceprefectul Bălaş
cu legiunile sale, cât şi prefectul Axente Sever cu efective reduse
ca urmare a luptelor purtate cu insurgenţii maghiari, s-au retras în
munţi pentru a apăra singurul teritoriu liber românesc din
Transilvania care a fost organizat ca zonă de rezistentă şi
de după îndârjită a revoluţionarilor români, ca ţară
românească de sine stătătoare, rămânând simbolul
idealului libertăţii şi independenţei naţionale.
Au urmat cunoscutele campanii din primăvara anului 1849 ale
insurgenţilor maghiari împotriva legiunilor revoluţionare române
în fruntea cărora se afla Avram Iancu, are s-au soldat cu înfrângerea
trupelor revoluţionare maghiare, oarecum şi tratativele de împăcare
între revoluţionarii români şi maghiari purtate prin deputatul
bihorean Dragoş (28) şi demersurile întreprinse de către
Nicolae Bălcescu pe lângă Kossuth, care însă n-au dus la
nici un rezultat, ajungându-se în cele din urmă la lichidarea
revoluţiei maghiare în iulie 1849 ca urmare a intervenţiei
trupelor austro-ruse.
Note:
1.Arh. St. Arad,
fond familial Bălaş - Lisa, dos. 32/1924, fila l76
2.Idem, fila 178
3*.Mai pe larg
despre familia Bălaş - Lisa, vezi monografia familia Balaş -
Lisa din Haţeg, scrisă de ing. Alexandru Bălaş - Lisa în
anul 1914
3.I. Pleşa, L.
Palihovici, Administratura comitatului Alba inferioară, organul administraţiei româneşti din Transilvania în timpul revoluţiei
de la 1848-1849, în revista “Apulum”, XVII, 1979, Alba Iulia, p.499
** Pe larg despre
organizarea militară a acestei Prefecturi vezi Andrei Cilciora,
Contribuţii privind organizarea prefecturii “Auraria Gemina”, în
“Ziridava”, XIII, 1981, p. 155-159
4.Arh. St. Arad,
fond familial Bălaş - Lisa, dos. 7/1848, fila 3 şi dos.
33/1924, fila 1
5.Ibidem
***Denumirea dată
taberelor militare româneşti
6.Arh. St. Arad,
fond familial Bălaş - Lisa, dos. 7/1848, fila 3
7.Ibidem
8.Idem, dos.
13/1848, fila 1
**** Ofiţer
*****Subofiţer
9.Arh. St. Arad,
fon familial Bălaş - Lisa, dos. 32/1924, fila 131
10.Idem, dos.
l4/1848, fila 1-2
11.Idem, dos.
1/1848, fila 2
12.Idem, dos.
15/1848, fila 1
13.Ibidem, fila 4
14.Idem, dos.
14/1848, fila 1-2
15.Idem, dos.
2/1848, fila 1
16.Idem, dos. 32,
fila 133
17.Idem, dos.
17/1849, fila 1
18.Idem, dos.
2/1849 fila 1
19.Ibidem, fila 2
20.Ibidem, fila 3
21.Ibidem, fila 4
22.Ibidem, fila 6
23.Ibidem, fila 9
24.Ibidem, dos.
24/1849, fila 1
25.Ibidem, dos.
21/1849, fila 7
26.Ibidem, dos.
23/1849, fila 1
27.Ibidem
28.Pentru
activitatea lui Dragoş precum şi celelalte tratative de împăcare
între revoluţionarii români şi cei maghiari, vezi Silviu
Dragomir. Avram Iancu, ediţia a II-a, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti, 1968, p. 145-222 şi 242-267
|
|
