România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Momente paşoptiste oglindite în însemnările de carte românească veche

           În munca de cercetare a izvoarelor trecutului nostru, atunci când se încearcă stabilirea locului pe care tipăriturile vechi româneşti îl ocupă în peisajul cultural medieval, se află în vedere implicit, şi însemnările ce carte, acea zestre documentară pe care cărţile vechi au dobândit-o în timp, de cele mai multe ori prin circulaţia lor. Iată de ce captivanta “istorie scrisă de cei mici” revine mereu în atenţie dobândind noi sensuri, oferind satisfacţii cercetătorului.

Însemnările în discuţie conţin şi ecouri ale participării active, directe, ale populaţiei ardelene la momentul revoluţionar paşoptist.

O secvenţă a confruntării paşoptiste de pe aceste meleaguri a fost surprinsă într-o notă manuscrisă de pe fila Strastnic de Blaj din 1804, provenind de la Oarda de Sus. Ea pune în lumină rezistenţa îndârjită a “muntenilor” în frunte cu Avram Iancu, creionându-se victorii pe care “craiul munţilor” le-a obţinut la Abrud. Se invocă, de asemenea, figura generalului Bem în contextul unor încercări neizbutite ale armatelor maghiare de a înfrânge rezistenţa românilor din Munţii Apuseni, alături de intervenţia armatei ţariste de partea habsburgilor.(1) Autorul notei, parohul Avram Stoian din Oarda de Sus, “decopiază” în primul deceniu al secolului nostru, un text contemporan evenimentului paşoptist, de pe filele unei tipărituri bucureştene, Biblia de la 1688 (2), în dorinţa mărturisită, de a conserva prin scris pentru “îndepărtata posteritate”, amintirea unor “vremi în veci memorabile”. Reiese cu pregnanţă din ambele mărturii, sentimentul mândriei naţionale: “Iară după ce odată se biruisă puterea ungurilor, venindu … un general … cu nume Biem, am biruitu  , Ţiara Ungurească şi totu Ardealu cu unguri(i) sei, atâtu pe ai împăratului câtu şi pe români. Numai un Prefăcutu cu nume Avram Iancu au ţinutu bătaie cu ungurii, în partea munteniloru Abrudului şi ofentarii carele au bătutu în trei rânduri unguri(i) … întrui atâtu nice pe aproape de partea motilor nu cutează ungurii să prea şiază. Iară în anul 849 după Sînt Petru venindu ajutoriu de la Înnalteatulu Împăratu muscănescu şi în josu de la Înnăltatulu nostru Împăratulu nostru … celu teneru Fraţii Iosifu, în care deodată se frânse puterea ungurilor. Fugindu cei mai mari ai loru pe la turci şi pe la alte locuri străine. Această însemnare este decopiată de pre o Biblie din a(nul) 1688 dein Biserica dein Deva, de N. Iorga istoriculu vestitu din românia, scrise pe aceia Biblie de un preotu românu în a(nul) 1848, respective scrise în a(nul) 1849.

             Am scris aici pentru a mai îndepărtată posteritate, promenirea dein acele vremuri în veci memorabile, în Oarda de Susu, 6 ianuarie 1909, Avram Popa Stoian, paroch românu” (3).

Aspecte din faza de început a evenimentelor paşoptiste sunt surprinse şi în nota manuscrisă de pe un exemplar al Chiriacodromionului bălgrădean de la 1699, provenind din comuna Săsciori. În însemnarea ce poartă pecetea anonimatului sunt punctate confruntările dramatice dintre forţele revoluţionare române şi maghiare. Autorul notei surprinde, printre altele, cauza fundamentală a revoluţiei: desfiinţarea iobăgiei şi a altor obligaţii feudale.(4) Dincolo de tenta uşor naivă a exprimării însemnarea contemporană evenimentului este edificatoare: "Dupe vremi la anii Domnului 1849 ba enche de la 1848 luma lui iunii s-au entseput revoultzia en Tranzilvania entre români şi entre ginta maghiare. Şi find maghiarii rebeli contra românilor şi a Emperetzii Ausztrii pentru entsetarea robotei şi pentru alte pritsenii, fiecîndu-se atasta verszare de szindze căt nu s-au mai numit nime viu. şi atetea cutrupiri de szate prin foc şi prin szabie şi praf şi plumb la 1848 octom(brie) 27 au aztins de tot orasul Felvintz (Unirea, jud. Alba) şi la 28 decembriu românii au ars şi au capturit românii Aiudu, mai nante tomna au nimitsit Zlagna (Zlatna, jud Alba). Dar maghiarii şi mai nante şi după atseaia au aprinsz şi au arsz szate romenşt(i) cu szutele. Se se ştie che betaia entre români cu maghiar(i) au fost pentru Emperetzie Ausztrii, che maghiarii au vrut a-şi pune Enperetzie din neamu lor”(5).

            Mărturia documentară de pe fila unui Strastnic de la Blaj din 1753, aflat în secolul trecut pe meleaguri mureşene reia din nou problema desfiinţării iobăgiei, cauză principală a “vrajbei”.

Însemnarea aparţinând diacului Hurdugasi Ion din Solovastru (jud. Mureş), datată în l4 septembrie 1849 aparţine momentul instaurării în Transilvania a unui regim sever de dictatură militară, dată ce precede propunerea, la l5 septembrie 1849, cu privire la o nouă împărţire administrativă a Transilvaniei, corespunzătoare intenţiilor habsburgilor şi finalizată în ziua de l7 septembrie 1849.(6) “În anul 1848 s-au pus iobăgia jos şi de aciia înainte foarte mare vrajba s-au pornit în tara noastră, în, Ardeal. Atât cât foarte multe sate au aprins ungurii Tocma şi oraşu Reghinu şi temelia le-au ars de tot. În 24 de zule a lunii lui octombrie după aceia s-au sculat românii şi foarte tare au fecuit curţile domnilor  şi le-au stricat încă şi pe unguri şi pe sate i-au fecuit, i-au prins pe mulţi, ba au şi omorât pe unii. Iară de la anul 1849 de la Anul Nou înainte biruind ungurii de aciia înainte, s-au pornit pe români şi au începu a-i fecui şi a-i omorî, le-au luat vitele, hainele şi bucatele şi au înceoput şi a-i puşca pe români mai ales pe tribuni, pe căpitani, preoţi şi dascăli atâta cât mai toate bisericile româneşti din Ardeal au rămas pustii.(7) Mai la vară, după Sîmpetru au venit muscalii în tară şi au bătut pe unguri. Scris-am eu Hurdugasi Ion, diac(ul) Solovestrulu în anul 1849, septemvrie în 17 zile. Konet”(8).

O altă mărturie documentară, parţial lizibilă, contemporană momentului paşoptist se află pe un exemplar al Minologhionului de Blaj, 1781 de la Copâlna de Jos. Autorul notei, “fecioru popii Nicolae”, pare să fi fost participant activ al evenimentului invocat. Însemnarea, în pofida întreruperilor de text, stârneşte emoţia cititorului prin tonul ei sincer: ”… totu în aceta anu 1849 ... în Ardealu au fostu aşa că cerându românii care au fost asupriţi de unguri din .. carele puşi şi alte să le deie, pentru ă românii şi nice direptu n-au, nice cei învătaţi … să încapă întralta derăgătorie decâtu numai ounde pot. Ş din aceasta au fost mare vrajbă. Au începutu ungurii a omorî şi a robi satele românilor … şi bătaia ... au biruitu ungurii cătanele împăratului ... Niculae din Căpâlna şi ficiorii popii Niculae din Ardealu şi s-au lu(ptat) vreame de au ţinutu numai au putut, adeca iară ... vivatu. Am scris eu ... Capâlna, ficioru popii Niculae ... cînd am esitu afară din cetate pintră unguri pomenire ... de veaci. Sfârsitu, 12 dile decem(brie) 1849 "(9)

Finalul notei pare că se referă la situaţia dramatică din

zona Albei, în momentul în care apropierea trupelor generalul  Bem, după data de l 8 noiembrie 1849, îi determină pe imperiali să retragă întregul efectiv şi tunurile, în interiorul

cetăţii din oraş, trupele româneşti fiind lăsate în afara zidurilor ei, urmând a înfrunta direct pe duşmani.(10)

O altă însemnare olografă aparţinând notarului Ioan Şpan din Lupşa, descendent al familiei dascălilor Şpan din localitatea amintită, reia firul faptelor invocate de fiul popii Nicolae din Căpâlma de Jos, consemnând la o dată mai târzie, secvenţe paşoptiste legate de momentul în care Avram Iancu întăreşte capacitatea de rezistenţă a românilor din Munţii Apuseni blocând astfel, căile de acces ale duşmanului spre munţi, în zona Dealu Mare. (11) Este invocat de asemenea, momentul “înpăcării” între cele două “neamuri”, dată fiind necesitatea imperioasă ca acestea să se alieze în lupta împotriva duşmanului comun; idee împărtăşită de însuşi Avram Iancu.(12)

Respectând un tipic al notaţiilor de acest gen, Ioan Şpan mărturiseşte pe fila unui Penticostar din Blaj din 1758 că: “La anul 1848 din 10 octomvrie s-au început revoluţia românilor cu a neamului unguresc … şi în trei rânduri au (fost) bătaie la Abrud … la una bătaie la Abrud până la Dealu Mare … şi au ţinut această slujbă …ce au venit muscalii de au făcut împăcăciune între aceste două neamuri, despre care s-au dat acest zapis la anul 1851, 25 noiembrie, prin Pop Ioan Şpan, domn şi notar preţuit”.(13)

Transpare, deci, din aceste modeste dar sincere mărturii documentare ale “micilor cronicari”, pe care aceştia le doreau vii, “pentru ştire urmaşilor”, ideea conştiinţei naţionale a românilor, idee mereu trează, motivându-se în acelaşi timp “legitimitatea acţiunilor” lor politice. Asemenea însemnări constituie o sursă inedită, menită a îmbogăţi “direcţiile de studiu ale istoriografiei naţionale”; problematica acestora, incluzându-se în contextul momentelor aniversare ale acestui an. 

Prof. Doina Dreghiciu

 

 Note

l.A Băruţă, Meleagurile Albei în anii revoluţiei de la 1848-1849, în vol. Alba Iulia-2000, Alba Iulia, 1975, p. 267

2.Tipăritura invocată în însemnarea parohului Avram Stoian se află actualmente în fondul de carte românească veche al Bibliotecii Mitropoliei din Sibiu. Pe aceeaşi Biblie, alături de însemnarea în discuţie, se află o altă mărturie documentară cu caracter istoric datată în anul 1784, cu referire la momentul răscoalei lui Horia, Cloşca şi Crişan

3.Strastnic, Blaj, 1804, fila 218 v., Inv.777 (depozitul de carte)

4.În anii revoluţiei din 1848-1849 în Munţii Apuseni, în acest colţ de ţară, organizat ca o mică “republică ţărănească”, dârzenia şi spiritul de sacrificiu al moţilor au determinat în mod vădit, pentru prima dată în istoria Transilvaniei, desfiinţarea obligaţiilor feudale, atât faţă de stăpânii feudali cât şi faţă de statul austriac. Cf. Gh Anghel, Munţii Apuseni în anii 1848-1849, o veritabilă “republică ţărănească”, în Mitropolia Ardealului, anul XXIII. nr. 10-12, 1978, p. 728

5.Chiriacodromion, Bălgrad, 1699, fila 116 v. 124., Inv. 746 (depozit de carte); D Dreghiciu, Cartea românească veche de la Valea Sebesului (II) în Apulum, XX 1982, p. 500

6.A Băruţă. op.cit., p.269

7.O intervenţie manuscrisă concisă de pe vremea unui (Mărgăritar) (Bucureşti), 1747, fila 126 r., păstrat actualmente în biblioteca parohială din Săleşte (Jud. Alba) punctează ilustrativ: “În anul 1848 de când nu facem slujbă”

8.Strastnic, Blaj, 1753, foaia de gardă verso şi coperta a doua interior, Inv. 1476 (depozit de carte)

9.Minologhion, Blaj, 1781, p. 813-888, Inv. 2141 (depozit de carte)

10.A. Băruţă, op. cit., p. 265

11.Ibidem

12.Ibidem , p. 268

13.Penticostar, Blaj, 1768, fila 111 v., Inv. 2141 (depozit de carte).