Romānia este patria noastrć şi a tuturor romānilor.

     E Romānia celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispćruţi şi a celor ce va sć vie.

Barbu Ştefćnescu Delavrancea

Scrisoarea de răspuns a Prefectului Avram Iancu către I. Simonffy, referitoare la idealurile pentru care luptă romānii  

     Libertate, egalitate, frăţietate.

     Fraţilor maghiari!

     Ascultaţi cuvintele purcese din adāncul sufletului unui romān sincer. Aceste principii ne treziră din adāncimea īn care ne apăsară varvarii sute de ani; pentru acestea am ridicat cereri la locurile cuvenite; pentru acestea, ca să ne fie nerecunoscute, am ridicat arme, ne-am vărsat sāngele, şi a ni-l vărsa pentru libertate suntem rezoluţi, pānă va mai curge sānge īn vinele noastre. Deie-şi părerea Europa, judece popoarele civilizate, noi ne luptăm pentru libertatea noastră cea asuprită, de-a-veacurilor nedireptate.

     Fraţilor! Crede-ne-ţi nouă că noi prealuminat vedem, şi prea hotărāt credem, că īn aceste două patrii surori, maghiarul de existenţă şi viitor nu poate vorbi fără romān, nici romānul fără maghiar. Credem şi prea luminat vedem peste noi, şi peste voi, azi māine vrea să dee māna un element gigantic, care īn scurt timp ne va īneca, şi nu vor rămāne altele, decāt urmele existenţei noastre. Amāndouă părţile, vedem că pericolul ne ameninţă, īncă de aproape, şi totuşi nu ne putem īnţelege. Nu ştiu din ce pricină, pizma, sau doară superbia, īşi īnvārte sabia īntre noi şi voi, ca nici īn agonie să putem vorbi deaproape.

     Noi, cu durere privim la şcena ce s-a īntāmplat īn această patrie, şi īn care noi am fost siliţi a lua cea mai mare parte, īnsă să credeţi domnilor, că răscularea noastră nu s-a īntāmplat prin amăgirea Austriei (după cum domniile voastre rău sunteţi informaţi), ci pe noi ne-a răsculat nerecunoaşterea naţionalităţii politice, tiraniile şi barbariile conservatorilor şi aristocraţilor transilvani, maghiari, cari, poporul la această epocă nu le-a mai putut suferi, şi de cari inteligenţa s-a scārbit cu totul – am fost siliţi a ridica arme, a le purta īn contra aceluia care, mai de parte ne tirăneşte, şi se vede a ne apăra existenţa politică despre ce va mărturisi istoria, punānd vina, cui va fi drept.

     Ne provocaţi frate īn numele naţiunii maghiare, să depunem armele, ba să le ridicăm īmpotriva tiranilor şi asupritorilor comuni. Crede-ne frate, că cu cea mai mare sfāşiere a inimii trebuie să mărturisim, că noi armele pānă acuma pe drept le-am īntrebuinţat īn contra asupritorilor noştri, īnsă prin aceasta nu vrem a desonesta caracterul īntregei naţiuni maghiare, nu, de aceasta ferească Dumnezeul popoarelor. Ci voim a vă trezi pe voi, şi a vă arăta, că īntre voi este viermele care vă roade rădăcina şi vă spală temeiul unui viitor, pe care vi-l puteţi promite etern. Īn senatul vostru s-a ivit pizma īntrupată, şi ca sicca clodiană, sub veşmānt īşi īmprăştie veninul său, ca să nu vă puteti cāştiga simpatia unui popor, de la natură compact, spre a nu se putea nimici īn moment, ba nici īn tip, şi ca să nu vă puteţi īnsuşi sincera prietenie, a unui popor din secoli virtuos, după cum l-aţi putut vedea, şi cu māna lipsită de arme, şi după cum vi-l vor mai dovedi vouă timpurile cele critice, care vă ameninţă īn viitor.

     Fraţilor, Spiritul de care e pătrunsă şi īnsufleţită Europa cu un impuls mai elastic străbate la sufletul nostru, decāt la al oricărei naţiuni, care a mai văzut pānă acum raza libertăţii. Libertate, egalitate, frăţietate, aceste principii sīnt deviza noastră, acestea tezaurul şi cel mai sfānt obiect pentru care trăind sīntem gata a da măna cu cei mai nedumeriţi vrăjmaşi ai noştri, şi a le promite cel mai sincer ajutor, ce se poate aştepta de la vreun popor european, iară de aceste principii lipsiţi, cu cea mai bărbătească seriozitate suntem hotărīţi de la īnceput, a ne băltui sīngele pīnă la cel din urmă romān. Īnsă aceste principii le pretindem (de la oricine, garantate) pe temeiul existenţei naţiunilor, şi nu suntem īndestulaţi, văzīnd īnsemnate numele lor pe scrisori private, nici auzindu-le numai sunetul cel dulce, pe la urechile noastre, ca un echo fără de sinţire. Voi ne īmbiaţi cu mărinimositatea naţiunii voastre, ne somaţi la (re)īntoarcere, făgăduindu-ne drepturi şi iertarea păcatelor politice (atīta, īncīt nu ne-am putut, ba nici nu ne vom putea convinge, că păcatul politic ne-ar īngreuna vreodată), īnsă din contră, de nu vom fi, sau mai bine zicānd de nu ne vom convinge, estirpaţiune prin foc şi fier ! (Focului şi ferului cu mijloace omogene vom păşi contra!).

     Noi, fraţilor, īntratīnta suntem de sinceri, īncīt toate promisiunile voastre private le credem īns㠖 durere ! – cīnd tīrziu sunt ast mod de promisiuni către noi īndreptate, după ce cercīndu-le nu le-am dobāndit, căutīndu-le nu le-am putut afla, după ce ne-am macelat, după ce preoţimea şi partea inteligentă s-au deliberat, jertfindu-se nu prin arme, după cum poftesc legile unui război uman, ci prin furci (bitofa) după ce īn poporul nostru a apus spiritul amicităţiei către voi, şi s-a īncuibat o aversiune īn contă-vă īntratīta, īncīt el, fără amăgirea cuiva, mai voieşte a primi sabia oricărui tiran din Europa de ajutor īmpotriva voastră, cu cari firea ne-a aşezat īn una patrie, ca īmpreună să asudăm cultivīnd-o şi īmpreună să sugem dulceata fructelor ei. Durere, de trei ori durere, că voi, cari cu paşi uriaşi credeţi că staţi īnaintea noastră īn cultură, acestea nu le aţi prevăzut, şi īn loc de a vă cīstiga amici sinceri cu mijloace blīnde şi dulci, aţi răpit īn dreapta sabie teroristică neroniană şi aţi primit modul de trădare al infernului Calligula. Totuşi vă spunem cu cea mai umană sinceritate, nu ar fi tīrziu a ne dobīndi de amici, dacă aţi pipăi odată calea prin care se poate asta, dacă aţi dovedi īn practică mărinimositatea, despre care atīta vă place, a predica. Iară noi, spunīnd adevărul limpede, ne cam temem a vă crede d-voastre deoarece aievea ne-am īnşelat. Crezut-au bravii noştri bărbaţi Buteanu şi Dobra, şi căzură jertfă ascuţişului teroristic. Cu adevărat aţi putea voi īnoda aici o scuză, că căzură din furia soldaţilor sau neghiobia lui Hatvani pricinui aceasta - īnsă această scuză e deşartă şi fără de temei, deoarece nu Hatvani ne īnşela pe noi, ci acela īntr-care voi v-aţi odihnit, căruia voi cu cresămīnt deplin, i-aţi pus fericirea voastră īn mīnă ca să o aşeze pe viitor… Acum oare nu cu un drept cuvīnt am putea striga cu poetul: “accipe nunc danaum insidias, et crimine ab uno disce omnea”, īnsă noi nu voim să facem salt īn conclusele noastre, ci mai dorim să ne convingem din contră, ce iarăşi de la voi atārnă.

     Pe scurt: voim iară a vă spune, şi exclamăm: de credeţi īn cer un Dumnezeu şi pe pămīnt o patrie, luaţi alte mijloace de a trata cu noi, convingeţi-vă deplin, că īntre noi şi voi armele niciodată nu pot hotărī, īnsă nu īntīrsieţi, ca să nu se īmplinească īn voi cuvintele scripturei: “că va intra mirele, şi voi nu veţi avea untdelemn īn candrele voastre”.

Dat īn Cīmpeni, 15 iunie 184

Avram Iancu, prefect

 

 

Scrisoarea lui Avram Iancu prin care răspunde lui Ludovic Kossuth, privind neutralitatea romānilor īn conflictul roso-maghiar

 

     Văzīnd propunerile de pace, pe care ni le-a adus domnul Bălcescu, agentul emigraţiei romāne, din partea onoratului guvern maghiar, trebuie să ne exprimăm regretul că īn īmprejurările actuale nu putem să dezbatem cu fraţii maghiari restabilirea păcii fiind situaţia īn care ne găsim foarte Critică. Armata ungurească se īndepărtează, iar forţa militară a ruşilor se apropie. Ar fi apoi foarte dificil şi ar reclama mult timp, pīnă cīnd să putem convinge poporul a se īnfrăţi cu voi. Totuşi, pentru a Vă dovedi sentimentele noastre frăţesti pe care le nutrim faţă de naţiunea maghiară am hotărāt să rămīnem neutri faţă de armata ungară tot timpul acestor lupte, neatacīnd-o şi apărīnd-o numai īn cazul că am fi atacaţi. Nădăjduim că această neutralitate va fi respectată atāt de onoratul guvern ungar, cīt şi de şefii armatei sale.

Cīmpeni, 3 august 1849

Avram Iancu, prefect

 

 

Scrisoarea lui Avram Iancu către Elie Măcelaru īn legătură cu situaţia politică a ţării şi continuarea luptei pentru revendicările romānilor

     Frate Ilie !

     Epistolele tale din 5 şi 21 februarie le-am primit, şi dacă nu ţi-am răspuns pīnă acum, să nu crezi că am făcut-o decīt din acel motiv simplu, că mi-am propus a nu mai coresponda cu nime. Sute de epistole de la amici şi conşcolari – care sigur că numai cu intenţii bune voiau să afle: dacă ma(i) trăesc ori nu – le-am aruncat la o parte fără a le da răspuns, ceea ce īn tot cazul e o indiscreţie din paret-mi, sar eu nu sunt de vină, dacă mi-am cīştigat, durere, trista convingere, că īn ziua de azi omul nici nu mai ştie cui să īncreadă.

     Tu mă īntrebi, ce mai sperez şi ce mai cred eu? Iată īţi răspund, că timpul speranţelor mele a trecut, şi că credinţa mea e că timpul speranţelor mele a trecut, şi că credinţa mea e ca a şarpelui, căruia natura īi impune să-şi apere capul: totuşi să nu crezi că spun acestea fiindcă mi-aş teme viaţa mea nenorocită: nu, căci această viaţă mi-am expus-o īn anii 1848 şi 1849 īn mai multe rīnduri pentru iubita mea naţiune şi pentru credinţa către īmpăratul – ci īnteleg iubita mea naţiune, care suspină de atītea dureri şi pentru care m-ar durea inima, dacă prin mărturisirea credinţei mele adevărate o as aduce īntr-un pericol şi mai mare. Altă dată mai mult, rămīi sănătos şi nu-ţi uita de mama, la sīnul căreia ai crescut şi nici de prietenul tău sincer.

Vidra de jos 15 mai 1860

Iancu m[anu] p[roprie] advocat şi prefect