|
Motto:
“Un popor nepăsător faţă de mormintele
străbunilor
glorioşi nu are dreptul la viaţă”
Vasile Goldiş
|
|
|
Tânărul
preot Simion Balint s-a stabilit în Roşia Montană, acolo unde
raiul şi iadul, bântuite de vâlvele băilor coexistau. Era rai
pentru stăpânitorii bogaţi şi iad pentru iobagii români săraci.
Aşa a început Balint să vadă suferinţele enoriaşilor
săi şi să se implice în rezolvarea doleanţelor
acestora.
Unul din
locurile de întâlnire ale moţilor erau şi târgurile din
Abrud. Aici se făcea nu numai schimbarea aurului, vânzarea şi
cumpărarea diferitelor produse, ci şi un schimb de idei
politice, care priveau naţiunea româna din Transilvania. Aşa
s-a cristalizat unitatea de luptă a tuturor românilor ardeleni, începută
încă din timpul lui Horea, Cloşca şi Crişan.
|
Anul 1848 găseşte
naţiunea română din Transilvania cu nişte conducători
nu cu puţina ştiinţă de carte ca la 1784, ci cu o pleiadă
de intelectuali ce proveneau nu numai din rândul nobilimii, Buteanu
şi Şuluţiu, ci şi din rândul iobagilor cum a fost
Avram Iancu.
Evenimentele
şi veştile despre ele se succed cu repeziciune. Aşa află
Balint de la Buteanu că se pune la cale deznaţionalizarea românilor.
Balint, care nu şovăia în momente de criză, organizează
la Abrud în 3 aprilie 1848 prima adunare a românilor. După 6 aprilie 1848 li se alătură şi tânărul
avocat Avram Iancu, cel mai tânăr dintre ei, dar care intrat în vâltoarea
luptei revoluţionare este recunoscut, iubit şi sprijinit de cei
doi iniţiatori ai luptei moţilor. Şi-au unit forţele
nobilul român Buteanu, preotul Simion Balint şi fiul de iobag Avram
Iancu. Aşa a luat naştere un triumvirat de aur al românilor.
Simion Balint este primul căruia episcopul său îi interzice să
participe la prima adunare de la Blaj din 30 aprilie 1848, cu ameninţarea
că va fi scos din funcţie. El nu este omul care poate fi oprit
din drumul dreptăţii şi libertăţii.
Soseşte
şi ziua de 3/15 mai 1848 când pe Simion Balint, Avram Iancu şi
Ion Buteanu îi găsim în fruntea moţilor îmbărbătaţi
de marşul cântat de învăţătorul din Abrud, Nicolae
Begnescu, ce este cunoscut în istorie ca marşul lui Iancu.
Întors acasă,
Balint continuă agitaţia şi munca de organizare a românilor.
La 1 iulie 1848 este arestat şi închis la Abrud, de unde cu greu îl
scapă ostaşul Vasile Strâmbu să nu fie linşat de
unguri. A fost transferat în închisoarea de la Aiud de unde nu va fi
eliberat decât în septembrie 1848, sub presiunea celei de a treia adunări
de la Blaj.
Reîntorşi
la Abrud, Avram Iancu şi Simion Balint dezarmează garda maghiară
fără incidente. După multe încercări, pe care le-au făcut
românii ardeleni, de înţelegere cu ungurii în vederea unei lupte
comune pentru libertate, egalitate şi recunoaştere reciprocă
a naţionalităţii fiecărui trăitor pe aceste
meleaguri, şi ca răspuns la multe acte samavolnice, Avram Iancu,
Ion Buteanu, Simion Balint şi ceilalţi confraţi nu aveau de
ales decât să accepte deznaţionalizarea sau să pună mâna
pe arme. Românii au ales calea armelor; lancea şi tunul de lemn vor
intra în legendă.
Iată cum
fără voia lor, românii cărora nu li se recunoşteau
drepturile cerute la Blaj, au fost aruncaţi în aceeaşi tabără
cu imperialii de la Viena (un caz asemănător, dar de alte proporţii, a avut loc în cel de-al doilea război mondial când
englezii, cei mai înverşunaţi anticomunişti, au fost siliţi
de germani să-şi dea mâna cu sovieticii pentru a se apăra).
Pentru apărarea
românilor din zonele unde aveau loc schingiuiri, ucideri şi
incendieri, Simion Balint îl însoţeşte pe Avram Iancu la Zlatna
şi în zona Alba Iulia - Turda - Cluj unde trec la dezarmarea gărzilor
feudale, vinovate de cele întâmplate. După ce imperialii nu permit
moţilor să intre în Cluj, se întorc în munţi pentru a sări
în ajutorul lui I. Buteanu ce ducea lupte grele în Zarand.
După 10
decembrie 1848, în calitate de prefect îşi stabileşte lagărul
(tabăra) la Ocolişul Mare, pentru stoparea înaintării ungurilor
de la Turda şi Cluj.
În
această zonă a avut de luptat cu ofiţeri de carieră
cum au fost: Popai, Egloffstein şi Rettegi, pe care i-a înfruntat
şi învins la Iara, Lita, Săvădisla, Cacova Ierii şi
Ocolişul Mic. Înzestrarea nativă, cu multe calităţi de
comandant şi strateg, a compensat lipsa unei pregătiri militare
a prefectului Simion Balint, care a avut fericirea să-i aibă alături
pe: viceprefectul Baritiu Alexandru; tribunii: Clemente Aiudeanu,
Ciurileanu Ioan, Ciurileanu Vasile. Fodor Vasile, Nemeş Vasile,
Nicola Matei, Ratiu Ioan, Rusu Ioan, Tordosan Amos; vicetribunii: Balint
Ioan, Balint Vasile, Cacoveanu Ioan, Crătianu Grotian, Daniel Ioan,
Golgot A. I., Şerban de la Cacova, Telchi Dionisie; centurionii:
Bereleu Ioan şi Nicola: decurionii: Bucurestean Nicolae, Muncaciu
Grigore, Muntean Ioan, Dusi la Roşia Montană sau recrutaţi
din
satele din zona de confruntare, oştenii lui
Balint, buni cunoscători a tuturor cărărilor de munte
şi înarmaţi cu lănci, ceva puşti de vânătoare şi
câteva tunuri de lemn îşi aşteptau inamicul. Acesta a apărut
la Iara în 14 ianuarie 1849.
Încă din
11 ianuarie 1849 colonelul Czetz a pătruns în Băişoara
unde incendiat şapte case după care s-a retras în Iara.
Ca un mare
strateg, prefectul Balint porneşte de la Ocoliş spre Iara pe
trei coloane. Aripa dreaptă condusă de tribunul Clemente
Aiudeanu şi vicetribunul I. Aurariu Golgoti; aripa stângă
condusă de vicetribunul Dionisie Telechi. Principala grupare condusă
de Balint a luat-o direct spre Iara. Inamicul a fost lovit din mai multe direcţii. Au făcut minuni de vitejie 50 de luptători de sub
comanda centurionului Ioan Bererelu. Nici clădirea bisericii nu i-a
mai ajutat pe adversari să scape. Inamicul a lăsat 121 de morţi
şi zeci de răniţi. Tot acolo au căzut şi 28 de
români şi 15 au fost răniţi.
La 17 ianuarie
1849 inamicul ocupa Lita şi Săvădisla cu o armată de
peste 1000 de oameni.
Pentru
surprinderea inamicului Balint pune coloanele în mişcare încă de la ora unu noaptea. În zorii zilei de 18 ianuarie 1849 luau contact cu
inamicul. Vânătorii şi lăncierii au înfrânt atacul
cavaleriei duşmane care a lăsat 45 de morţi. Din rândul
trupei lui Balint au căzut 13 eroi luptători.
Honvezii lui
Rakoszy din Turda au încercat mereu să pătrundă în munţi
pe valea Arieşului. La Sălciua erau aşteptaţi de
Balint, viceprefectul Aurel Barit şi tribunul Vasile Ciurileanu. La
ameninţările inamicului Balint răspunde că: “Românii
... sunt prea hotărâţi ca pentru naţiunea lor să învingă
sau să moară cu armele în mână”. Luptele sunt grele,
inamicul numeros şi bine înarmat este alungat cu sacrificiul multor
români.
Din cauza încercuirii,
inamicul e nevoit să fugă spre Trăscău luând-o pe
poteci de munte, unde de pe stânci îl loveau oamenii lui Balint. Nici întunericul
nopţii de 21-22 februarie 1849 nu i-a ajutat pe duşmani să scape
uşor. Moţii au capturat de la inamic un tun şi aproape 200 de puşti.
După o
perioadă de oarecare acalmie, la 1 aprilie 1949, la Cacova Ierii,
honvezii cu un efectiv de peste 600 de ostaşi i-au atacat pe lăncieri,
aşa cum au mai făcut şi în 22 martie 1849.
La 13 aprilie
1849 a atacat din două direcţii de la Turda spre Buru şi de
la Cluj către Cacova Ierii. Aici s-au remarcat Matei Nicola, Vasile
Balint, Ioan Daniel şi mulţi alţii înfrângând inamicul
la Ocolişel, Buru şi Vidolm.
Băisoara
a ajuns vremelnic sub stăpânirea inamicului care a început s-o
fortifice cu şanţuri de apărare. La 13 aprilie 1849 Balint încredinţează
tribunului Ioan Ciurileanu atacul asupra inamicului cantonat în Băişoara.
Cei 5000 de viteji români au năvălit asupra duşmanului care a
luat-o la fugă, mulşi înecându-se în apa Ierii. Inamicul a
pierdut 120 de morţi şi 300 de arme.
Când
Kossuth recurge la diversiunea Ioan Dragoş, prefectul Balint se opune
armistiţiului cu ungurii în care nu avea încredere. Şi câtă
dreptate a avut popa Balint. În urma deputatului român Ioan Dragoş,
acelaşi Kossuth îl trimitea pe maiorul Hatvany să ocupe Abrudul
şi să-i captureze pe conducătorii românilor. A reuşit
să-i prindă pe prefecţii Ioan Buteanu şi Petru Dobra
pe care-i va ucide. Nici după uciderea celor doi roşieni Bidigut
Nicolae şi Zoica Ioan şi arestarea prefecţilor, Ioan Dragoş
nu încetează să-i trimită scrisori lui Avram Iancu, care reusise să plece la Cîmpeni,
pentru a se întoarce la Abrud - unde l-ar fi aşteptat soarta lui
Buteanu şi Dobra.
La prima
confruntare şi înfrângere a lui Hatvany la Abrud, Balint asigura
spatele la Sălciua. Este chemat la a doua confruntare din 17-19 mai
1849.
Pe dealurile
din jurul Roşiei Montane şi Abrudului, prefectul Simion Balint
şi oştenii săi se acoperă de glorie.
Participă
din plin la înfrângerea ruşinoasă a lui Kemeny Farcas alături
de preotul Groza din Rovina încât trufasul Kemeny a spus: “Să se
mai bată dracul cu popii”.
La 9 iunie
1849 Kemeny Farcas atacă zona Abrudului, iar lăncierii
tribunului Fodor Vasile care stăteau de strajă în zona Ponor-Râmet
erau atacaţi de honvezi, care în 10 iunie au fost înfrânţi
şi puşi pe fugă. Regrupat la ş, inamicul îşi încearcă
norocul în 11 iunie atacând şi pe lăncierii de la Rîmetea (Trăscău)
unde în 12 iunie au fost înfrânţi şi fugăriţi.
După răsunătoarea
victorie asupra lui Kemeny la, Abrud, unde Simion Balint a avut o mare
contribuţie, acesta se reîntoarce în 17 iunie la Sălciua. În
această zonă inamicul tatona pătrunderea în munţi. În
zilele de 19, 20 si 21 iunie 1849, tribunul Ciurileanu şi
vice-tribunul Partenie Rat, după lupte sângeroase i-au înfrânt pe
invadatorii veniţi din Turda. Cu forţe proaspete, Simion Balint
le vine în ajutor în 23 iunie. Duşmanul e înfrânt şi
alungat, având şi 21 de morţi. Moţii au pierdut în aceste
încleştări 5 morţi.
După refacerea
forţelor, inamicul ataca din nou. Simion Balint îşi conduce
oastea la victorii după bătăliile sângeroase din zilele de
25, 27 şi 29 iunie pe drumul care urca spre Baia de Arieş.
Pentru a răzbuna
înfrângerile şi pe cei 90 de morţi honvezii au prefăcut
în cenuşă satele: Sagacea, Moşia, Runcu şi Lunca, aşa
cum au făcut şi cu celelalte sate romaneşti unde au purtat
lupte în cursul lunilor de iarnă. În aceste lupte moţii au
pierdut 10 morţi.
Într-o altă
bătălie din 23 iunie 1849, când honvezii din Rimetea au fost
urmăriţi şi înfrânţi pe drumul spre Băişoara,
la poalele muntelui Bedeleu, s-au remarcat tribunii Ioan, Cacoveanu şi
Matei Nicola.
O altă
grupare de honvezi încearcă la 3 iulie 1849 să pătrundă în
zona Gilau-Băisoara-Buru. Au reuşit să ajungă, până
la Cacova Ierii, unde lăncierii tribunului Şerban i-au, stopat,
provocându-le 10 morţi. În 4 iulie, inamicul reuşeşte să
ia calea Trăscăului (Rimetea) dar este înfrânt de viteazul
tribun Şerban. O altă grupare inamică este înfrântă
în ultima parte a lunii iunie pe valea Arieşului de către
tribunul Ioan Ciurileanu împreună cu tribunul Clemente Aiudeanu
trimis în ajutor de Avram Iancu cu 3000 de moţi, care au provocat
inamicului peste 100 de morţi.
Oastea românească
acoperită de glorie, în nenumărate bătălii, obţinute
cu mari sacrificii umane şi materiale, primeşte porunca imperială
- de la “aliat” - să depună armele.
Oamenii
s-au întors la casele lor sau la cenuşa ce a mai rămas din ele. Alţii
s-au întors în cimitirul bisericii de care aparţineau. Acolo îşi
dorm somnul de veci fără a avea pe mormânt o inscripţie conformă
cu sacrificiul lor pentru ca noi să ne putem numi români şi să
fim liberi. Românii n-au avut voie să-şi cinstească eroii
prin ridicarea de monumente în locul faptelor vitejeşti sau unde
şi-au dat viaţa pentru idealurile naţionale.
Singurele crucile, puse de credincioşi acolo unde
s-au confruntat cu inamicul, mai dăinuie şi azi - unele în
stare avansată de degradare.
După 1918
lui Avram Iancu i s-a făcut dreptate; statui şi busturi au fost
dezvelite pentru marele erau naţional în multe localităţi.
O soartă
nedreaptă i-a fost hărăzită lui Simion Balint căruia
nu i s-a găsit un loc nici la Blaj şi nici în altă parte.
Toate
popoarele obişnuiesc să înalte la locul marilor fapte eroice
ale neamului, monumente.
Se cuvine ca
în memoria lui Simion Balint, colaboratorilor săi şi a celor căzuţi
în zona de luptă să se ridice un monument la intersecţia
din Gura Roşiei, iar numele celor care au căzut, să fie
pomenite în şcoli şi la parastase: Faliciu Iosif căzut la
Lita, Gruia Pascu căzut la Vaco, Onesii Nicolae căzut la
Bedeleu, Faliciu Ioan căzut la Brad, Bidigut Nicolae căzut în
piata Abrudului, Zoica Ioan căzut în piata Abrudului, Henzel Ioan căzut
în Roşia, Bârlutiu Nicalae căzut în bătălia cu
Hatvany, Cenusa Petru căzut în Roşia, Golgot Gheorghe căzut
în Abrud, Cioara Moise ucis pe izlaz, Vasinca Sofia ucisă în Roşia,
Avram Gheorghe căzut pe dealul Baieşilor, Cenusa Ilie căzut
în Roşia Montană, Mecea Ioan căzut la Alba Iulia, Dunca
Iosif căzut la Posaga (conform paroh Simion Balint din Roşia
Montană). Aceştia sunt eroii din parohia preotului Silnion
Balint, ceilalţi eroi de sub comanda sa se află în cimitirele,
bisericii de care aparţineau (dacă nu au fost îngropaţi la
locul bătăliei).
Prof.
Ilie Furdui
BIBLIOGRAFIE
1.Eugen Hulea
(1972) – Simion Balint, în Apulum nr. X
2.I. Ranca şi
colaboratorii (1974) - Avram Iancu în documente
3.I.Topleceanu si
colaboratorii (1989) – Oastea lui Avram Iancu
4.Silviu Dragomir
(1965) Avram Iancu
5.Florin Tucă
şi colaboratorii (1978) –Locuri şi monumente paşoptiste
6.Arhivele Statului Alba –
Consemnaţiuni privind cei căzuţi în revoluţia de la
1848-1849 făcute de parohul din Roşia Montană, Simion
Balint
|
