România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

SIMION BALINT (1818-1880) – EROU ÎNTRE EROI

Motto: “Un popor nepăsător faţă de mormintele

străbunilor glorioşi nu are dreptul la viaţă”

Vasile Goldiş

     Tânărul preot Simion Balint s-a stabilit în Roşia Montană, acolo unde raiul şi iadul, bântuite de vâlvele băilor coexistau. Era rai pentru stăpânitorii bogaţi şi iad pentru iobagii români săraci. Aşa a început Balint să vadă suferinţele enoriaşilor săi şi să se implice în rezolvarea doleanţelor acestora.

     Unul din locurile de întâlnire ale moţilor erau şi târgurile din Abrud. Aici se făcea nu numai schimbarea aurului, vânzarea şi cumpărarea diferitelor produse, ci şi un schimb de idei politice, care priveau naţiunea româna din Transilvania. Aşa s-a cristalizat unitatea de luptă a tuturor românilor ardeleni, începută încă din timpul lui Horea, Cloşca şi Crişan.

Anul 1848 găseşte naţiunea română din Transilvania cu nişte conducători nu cu puţina ştiinţă de carte ca la 1784, ci cu o pleiadă de intelectuali ce proveneau nu numai din rândul nobilimii, Buteanu şi Şuluţiu, ci şi din rândul iobagilor cum a fost Avram Iancu.

Evenimentele şi veştile despre ele se succed cu repeziciune. Aşa află Balint de la Buteanu că se pune la cale deznaţionalizarea românilor. Balint, care nu şovăia în momente de criză, organizează la Abrud în 3 aprilie 1848 prima adunare a românilor. După 6 aprilie 1848 li se alătură şi tânărul avocat Avram Iancu, cel mai tânăr dintre ei, dar care intrat în vâltoarea luptei revoluţionare este recunoscut, iubit şi sprijinit de cei doi iniţiatori ai luptei moţilor. Şi-au unit forţele nobilul român Buteanu, preotul Simion Balint şi fiul de iobag Avram Iancu. Aşa a luat naştere un triumvirat de aur al românilor. Simion Balint este primul căruia episcopul său îi interzice să participe la prima adunare de la Blaj din 30 aprilie 1848, cu ameninţarea că va fi scos din funcţie. El nu este omul care poate fi oprit din drumul dreptăţii şi libertăţii.

Soseşte şi ziua de 3/15 mai 1848 când pe Simion Balint, Avram Iancu şi Ion Buteanu îi găsim în fruntea moţilor îmbărbătaţi de marşul cântat de învăţătorul din Abrud, Nicolae Begnescu, ce este cunoscut în istorie ca marşul lui Iancu.

Întors acasă, Balint continuă agitaţia şi munca de organizare a românilor. La 1 iulie 1848 este arestat şi închis la Abrud, de unde cu greu îl scapă ostaşul Vasile Strâmbu să nu fie linşat de unguri. A fost transferat în închisoarea de la Aiud de unde nu va fi eliberat decât în septembrie 1848, sub presiunea celei de a treia adunări de la Blaj.

Reîntorşi la Abrud, Avram Iancu şi Simion Balint dezarmează garda maghiară fără incidente. După multe încercări, pe care le-au făcut românii ardeleni, de înţelegere cu ungurii în vederea unei lupte comune pentru libertate, egalitate şi recunoaştere reciprocă a naţionalităţii fiecărui trăitor pe aceste meleaguri, şi ca răspuns la multe acte samavolnice, Avram Iancu, Ion Buteanu, Simion Balint şi ceilalţi confraţi nu aveau de ales decât să accepte deznaţionalizarea sau să pună mâna pe arme. Românii au ales calea armelor; lancea şi tunul de lemn vor intra în legendă.

Iată cum fără voia lor, românii cărora nu li se recunoşteau drepturile cerute la Blaj, au fost aruncaţi în aceeaşi tabără cu imperialii de la Viena (un caz asemănător, dar de alte proporţii, a avut loc în cel de-al doilea război mondial când englezii, cei mai înverşunaţi anticomunişti, au fost siliţi de germani să-şi dea mâna cu sovieticii pentru a se apăra).

Pentru apărarea românilor din zonele unde aveau loc schingiuiri, ucideri şi incendieri, Simion Balint îl însoţeşte pe Avram Iancu la Zlatna şi în zona Alba Iulia - Turda - Cluj unde trec la dezarmarea gărzilor feudale, vinovate de cele întâmplate. După ce imperialii nu permit moţilor să intre în Cluj, se întorc în munţi pentru a sări în ajutorul lui I. Buteanu ce ducea lupte grele în Zarand.

După 10 decembrie 1848, în calitate de prefect îşi stabileşte lagărul (tabăra) la Ocolişul Mare, pentru stoparea înaintării ungurilor de la Turda şi Cluj.

În această zonă a avut de luptat cu ofiţeri de carieră cum au fost: Popai, Egloffstein şi Rettegi, pe care i-a înfruntat şi învins la Iara, Lita, Săvădisla, Cacova Ierii şi Ocolişul Mic. Înzestrarea nativă, cu multe calităţi de comandant şi strateg, a compensat lipsa unei pregătiri militare a prefectului Simion Balint, care a avut fericirea să-i aibă alături pe: viceprefectul Baritiu Alexandru; tribunii: Clemente Aiudeanu, Ciurileanu Ioan, Ciurileanu Vasile. Fodor Vasile, Nemeş Vasile, Nicola Matei, Ratiu Ioan, Rusu Ioan, Tordosan Amos; vicetribunii: Balint Ioan, Balint Vasile, Cacoveanu Ioan, Crătianu Grotian, Daniel Ioan, Golgot A. I., Şerban de la Cacova, Telchi Dionisie; centurionii: Bereleu Ioan şi Nicola: decurionii: Bucurestean Nicolae, Muncaciu Grigore, Muntean Ioan, Dusi la Roşia Montană sau recrutaţi din

satele din zona de confruntare, oştenii lui Balint, buni cunoscători a tuturor cărărilor de munte şi înarmaţi cu lănci, ceva puşti de vânătoare şi câteva tunuri de lemn îşi aşteptau inamicul. Acesta a apărut la Iara în 14 ianuarie 1849.

Încă din 11 ianuarie 1849 colonelul Czetz a pătruns în Băişoara unde incendiat şapte case după care s-a retras în Iara.

Ca un mare strateg, prefectul Balint porneşte de la Ocoliş spre Iara pe trei coloane. Aripa dreaptă condusă de tribunul Clemente Aiudeanu şi vicetribunul I. Aurariu Golgoti; aripa stângă condusă de vicetribunul Dionisie Telechi. Principala grupare condusă de Balint a luat-o direct spre Iara. Inamicul a fost lovit din mai multe direcţii. Au făcut minuni de vitejie 50 de luptători de sub comanda centurionului Ioan Bererelu. Nici clădirea bisericii nu i-a mai ajutat pe adversari să scape. Inamicul a lăsat 121 de morţi şi zeci de răniţi. Tot acolo au căzut şi 28 de români şi 15 au fost răniţi.

La 17 ianuarie 1849 inamicul ocupa Lita şi Săvădisla cu o armată de peste 1000 de oameni.

Pentru surprinderea inamicului Balint pune coloanele în mişcare încă de la ora unu noaptea. În zorii zilei de 18 ianuarie 1849 luau contact cu inamicul. Vânătorii şi lăncierii au înfrânt atacul cavaleriei duşmane care a lăsat 45 de morţi. Din rândul trupei lui Balint au căzut 13 eroi luptători.

Honvezii lui Rakoszy din Turda au încercat mereu să pătrundă în munţi pe valea Arieşului. La Sălciua erau aşteptaţi de Balint, viceprefectul Aurel Barit şi tribunul Vasile Ciurileanu. La ameninţările inamicului Balint răspunde că: “Românii ... sunt prea hotărâţi ca pentru naţiunea lor să învingă sau să moară cu armele în mână”. Luptele sunt grele, inamicul numeros şi bine înarmat este alungat cu sacrificiul multor români.

Din cauza încercuirii, inamicul e nevoit să fugă spre Trăscău luând-o pe poteci de munte, unde de pe stânci îl loveau oamenii lui Balint. Nici întunericul nopţii de 21-22 februarie 1849 nu i-a ajutat pe duşmani să scape uşor. Moţii au capturat de la inamic un tun şi aproape 200 de puşti.

După o perioadă de oarecare acalmie, la 1 aprilie 1949, la Cacova Ierii, honvezii cu un efectiv de peste 600 de ostaşi i-au atacat pe lăncieri, aşa cum au mai făcut şi în 22 martie 1849.

La 13 aprilie 1849 a atacat din două direcţii de la Turda spre Buru şi de la Cluj către Cacova Ierii. Aici s-au remarcat Matei Nicola, Vasile Balint, Ioan Daniel şi mulţi alţii înfrângând inamicul la Ocolişel, Buru şi Vidolm.

Băisoara a ajuns vremelnic sub stăpânirea inamicului care a început s-o fortifice cu şanţuri de apărare. La 13 aprilie 1849 Balint încredinţează tribunului Ioan Ciurileanu atacul asupra inamicului cantonat în Băişoara. Cei 5000 de viteji români au năvălit asupra duşmanului care a luat-o la fugă, mulşi înecându-se în apa Ierii. Inamicul a pierdut 120 de morţi şi 300 de arme.

Când Kossuth recurge la diversiunea Ioan Dragoş, prefectul Balint se opune armistiţiului cu ungurii în care nu avea încredere. Şi câtă dreptate a avut popa Balint. În urma deputatului român Ioan Dragoş, acelaşi Kossuth îl trimitea pe maiorul Hatvany să ocupe Abrudul şi să-i captureze pe conducătorii românilor. A reuşit să-i prindă pe prefecţii Ioan Buteanu şi Petru Dobra pe care-i va ucide. Nici după uciderea celor doi roşieni Bidigut Nicolae şi Zoica Ioan şi arestarea prefecţilor, Ioan Dragoş nu încetează să-i trimită scrisori lui Avram Iancu, care reusise să plece la Cîmpeni, pentru a se întoarce la Abrud - unde l-ar fi aşteptat soarta lui Buteanu şi Dobra.

La prima confruntare şi înfrângere a lui Hatvany la Abrud, Balint asigura spatele la Sălciua. Este chemat la a doua confruntare din 17-19 mai 1849.

Pe dealurile din jurul Roşiei Montane şi Abrudului, prefectul Simion Balint şi oştenii săi se acoperă de glorie.

Participă din plin la înfrângerea ruşinoasă a lui Kemeny Farcas alături de preotul Groza din Rovina încât trufasul Kemeny a spus: “Să se mai bată dracul cu popii”.

La 9 iunie 1849 Kemeny Farcas atacă zona Abrudului, iar lăncierii tribunului Fodor Vasile care stăteau de strajă în zona Ponor-Râmet erau atacaţi de honvezi, care în 10 iunie au fost înfrânţi şi puşi pe fugă. Regrupat la ş, inamicul îşi încearcă norocul în 11 iunie atacând şi pe lăncierii de la Rîmetea (Trăscău) unde în 12 iunie au fost înfrânţi şi fugăriţi.

După răsunătoarea victorie asupra lui Kemeny la, Abrud, unde Simion Balint a avut o mare contribuţie, acesta se reîntoarce în 17 iunie la Sălciua. În această zonă inamicul tatona pătrunderea în munţi. În zilele de 19, 20 si 21 iunie 1849, tribunul Ciurileanu şi vice-tribunul Partenie Rat, după lupte sângeroase i-au înfrânt pe invadatorii veniţi din Turda. Cu forţe proaspete, Simion Balint le vine în ajutor în 23 iunie. Duşmanul e înfrânt şi alungat, având şi 21 de morţi. Moţii au pierdut în aceste încleştări 5 morţi.

După refacerea forţelor, inamicul ataca din nou. Simion Balint îşi conduce oastea la victorii după bătăliile sângeroase din zilele de 25, 27 şi 29 iunie pe drumul care urca spre Baia de Arieş.

Pentru a răzbuna înfrângerile şi pe cei 90 de morţi honvezii au prefăcut în cenuşă satele: Sagacea, Moşia, Runcu şi Lunca, aşa cum au făcut şi cu celelalte sate romaneşti unde au purtat lupte în cursul lunilor de iarnă. În aceste lupte moţii au pierdut 10 morţi.

Într-o altă bătălie din 23 iunie 1849, când honvezii din Rimetea au fost urmăriţi şi înfrânţi pe drumul spre Băişoara, la poalele muntelui Bedeleu, s-au remarcat tribunii Ioan, Cacoveanu şi Matei Nicola.

O altă grupare de honvezi încearcă la 3 iulie 1849 să pătrundă în zona Gilau-Băisoara-Buru. Au reuşit să ajungă, până la Cacova Ierii, unde lăncierii tribunului Şerban i-au, stopat, provocându-le 10 morţi. În 4 iulie, inamicul reuşeşte să ia calea Trăscăului (Rimetea) dar este înfrânt de viteazul tribun Şerban. O altă grupare inamică este înfrântă în ultima parte a lunii iunie pe valea Arieşului de către tribunul Ioan Ciurileanu împreună cu tribunul Clemente Aiudeanu trimis în ajutor de Avram Iancu cu 3000 de moţi, care au provocat inamicului peste 100 de morţi.

Oastea românească acoperită de glorie, în nenumărate bătălii, obţinute cu mari sacrificii umane şi materiale, primeşte porunca imperială - de la “aliat” - să depună armele.

Oamenii s-au întors la casele lor sau la cenuşa ce a mai rămas din ele. Alţii s-au întors în cimitirul bisericii de care aparţineau. Acolo îşi dorm somnul de veci fără a avea pe mormânt o inscripţie conformă cu sacrificiul lor pentru ca noi să ne putem numi români şi să fim liberi. Românii n-au avut voie să-şi cinstească eroii prin ridicarea de monumente în locul faptelor vitejeşti sau unde şi-au dat viaţa pentru idealurile naţionale.

Singurele crucile, puse de credincioşi acolo unde s-au confruntat cu inamicul, mai dăinuie şi azi - unele în stare avansată de degradare.

După 1918 lui Avram Iancu i s-a făcut dreptate; statui şi busturi au fost dezvelite pentru marele erau naţional în multe localităţi.

O soartă nedreaptă i-a fost hărăzită lui Simion Balint căruia nu i s-a găsit un loc nici la Blaj şi nici în altă parte.

Toate popoarele obişnuiesc să înalte la locul marilor fapte eroice ale neamului, monumente.

Se cuvine ca în memoria lui Simion Balint, colaboratorilor săi şi a celor căzuţi în zona de luptă să se ridice un monument la intersecţia din Gura Roşiei, iar numele celor care au căzut, să fie pomenite în şcoli şi la parastase: Faliciu Iosif căzut la Lita, Gruia Pascu căzut la Vaco, Onesii Nicolae căzut la Bedeleu, Faliciu Ioan căzut la Brad, Bidigut Nicolae căzut în piata Abrudului, Zoica Ioan căzut în piata Abrudului, Henzel Ioan căzut în Roşia, Bârlutiu Nicalae căzut în bătălia cu Hatvany, Cenusa Petru căzut în Roşia, Golgot Gheorghe căzut în Abrud, Cioara Moise ucis pe izlaz, Vasinca Sofia ucisă în Roşia, Avram Gheorghe căzut pe dealul Baieşilor, Cenusa Ilie căzut în Roşia Montană, Mecea Ioan căzut la Alba Iulia, Dunca Iosif căzut la Posaga (conform paroh Simion Balint din Roşia Montană). Aceştia sunt eroii din parohia preotului Silnion Balint, ceilalţi eroi de sub comanda sa se află în cimitirele, bisericii de care aparţineau (dacă nu au fost îngropaţi la locul bătăliei).

Prof. Ilie Furdui

BIBLIOGRAFIE

1.Eugen Hulea (1972) – Simion Balint, în Apulum nr. X

2.I. Ranca şi colaboratorii (1974) - Avram Iancu în documente

3.I.Topleceanu si colaboratorii (1989) – Oastea lui Avram Iancu

4.Silviu Dragomir (1965) Avram Iancu

5.Florin Tucă şi colaboratorii (1978) –Locuri şi monumente paşoptiste

6.Arhivele Statului Alba – Consemnaţiuni privind cei căzuţi în revoluţia de la 1848-1849 făcute de parohul din Roşia Montană, Simion Balint