România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

STEPHAN LUDWIG ROTH PRECURSOR AL IDEII DE CONVIEŢUIRE PAŞNICĂ ÎN TRANSILVANIA

În anii care au premers revoluţia transilvană de la mijlocul secolului al XIX-lea, din sânul naţiunii s-a desprins un om puţin obişnuit printre ai săi. Scria şi vorbea necontenit împotriva privilegiilor seculare ale exploatatorilor; pleda călduros pentru convieţuire paşnică, pentru armonie socială şi schimburi culturale.

Numele lui era Stephan Ludwig Roth.

S-a născut în 1796 la Mediaş. După strălucite studii făcute la Tubingen, a poposit vreme mai îndelungată la Yverdon, Elveţia, în preajma marelui pedagog Pestalozzi. “Dascălul omenirii” l-a numit învăţător pentru limba latină. Veneţia şi Londra i-au oferit un post de pastor iar Universitatea din Freiburg i-a oferit o catedră de pedagogie. După optsprezece luni de şedere în Elvetia a refuzat toate ofertele ademenitoare şi, în 1820, a revenit în Transilvania cu intenţia de a realiza pentru ai săi reformele învăţate şi profesate în Germania şi Elvetia.

            “Nu văd nevoia de a impune o limbă oficială unei ţări.

            Nu este nici limba germană, nici cea maghiară, ci este limba română.

            Oricât ne-am suci şi ne-am învârti, noi naţiunile reprezentante în Dietă nu putem schimba nimic. Asta este realitatea.”

Stephan Ludwing Roth

Ca rector al gimnaziului săsesc din Mediaş s-a impus curând ca un propagandist al ideilor economice şi sociale cele mai avansate. De aceea superiorii lui au încercat să-l convingă apoi l-au constrâns să renunţe la rectorat şi să accepte funcţia de pastor evanghelic în comuna Mojna. Bravii conducători ai Mediaşului credeau, fără îndoială, că încredinţându-l bisericii va fi mai puţin primejdios pentru popor decât prin şcoală.

Pastorul Stephan Ludwig Roth a dezvoltat o activitate multilaterală prodigioasă. L-a pasionat istoria şi economia. “El nu este, a mărturisit biograful său Utto Folbrecht, într-o conferinţă ţinută la Braşov la 16 mai 1959, o figură oarecare a poporului său, ci un adevărat şi reprezentativ erou naţional a cărui întreagă activitate are, pentru saşi ca şi pentru români, înalta valoare a unui simbol. Într-adevăr, în nici un alt bărbat

din trecutul lor, saşii nu găsesc realizată, cu atâta strălucire, ceea ce se cheamă <<valoare morală>> ca la Stephan Ludwig Roth”.

În anul 1842 Dieta din Cluj a hotărât ca, în termen de 10 ani, limba nobilimii exploatatoare să devină obligatorie. Pastorul Roth a protestat energic, tipărind la Braşov, în acelaşi an, broşura Der Sprachkampf in Sienbeburge. Extragem din ea următoarele: “Domnii din Dieta de la Cluj, vor fi dat ei naştere unei limbi de cancelarie şi, poate se felicită că, în sfârşit, copilul a văzut lumina zilei - dar a declara o limba drept limbă a ţării, iată un lucru de care nu e nici o nevoie. Căci această limbă a ţării o avem de mult. Ea nu este însă nici germană, nici cea ungurească; ea este cea românească!

Putem noi, naţiunile politice, să ne dăm după deget; putem sa gesticulăm cât vom pofti: lucrul este asa, nu altfel. Căci eu, şi tu, şi noi şi ei, toţi avem, în fond, această convingere.

Dacă e să vorbim limbă de circulaţie generală în această ţară, apoi - asta e credinţa noastră - nu poate fi vorba decât de limba românească.

În zadar struţul gonit îşi ascunde capul în nisip crezând că, dacă el nu vede, la rândul lui nu este văzut. Tot aşa, socot, în zadar, anumite lucruri şi le ascunzi în tăcere: ori cât te-ai feri să le pomeneşti, ele există. Mai bine să le spunem pe nume şi să medităm asupra lor, decât să nu vorbim şi să nu gândim.

Vreţi să-i puneţi pe români la adăpost de ispite şi vreţi, deasupra, să-i câştigaţi prin limbă, inima pentru statul austriac, patria noastră a tuturor? Atunci părerea mea este că trebuie să le oferiţi îndestularea tuturor nevoilor. Respectaţi-le demnitatea omenească, cinstiţi-le credinţa creştină, daţi-le putinţa unui trai neatârnător şi mijloace de educaţie: cu un cuvânt satisfaceţi-le interesele. Căci acestea leagă dar acestea şi despart. Nădejdi ce vor fi împăcate aici, nu vor căuta împăcare e altă parte. Guvernul să potolească şi setea acestui popor, ca el să nu fie nevoit să se amăgească mereu cu viitorul.

Românilor le trebuie hrana dreptăţii şi răcoritoarea băutură a unui tratament uman.

Prin fapte bune îi puteţi lega de ţară şi de voi. Daţi-le, de aşa fel, încât să aibă ce pierde într-un eventual războiu, să aiba ce regreta în cazul unei năvăliri străine.

Daţi-le tot ce dreptul şi echitatea ce o cer, ca sa nu mai aiba nimic de dorit, când streinul se arată.

Atunci românul nu se va ridica în vârful picioarelor să vadă dacă salvatorii sunt încă departe şi nu-şi va ascuţi urechile să audă vocea străinului şi, odată cu ea, să zărească ivindu-se steagul nădejdei.

Datoria voastră, nobili maghiari, este de a îmbuna pe supuşii români, de a-i împăca; de a dobândi iubire prin iubire, de a face să se nască dragostea filială prin încredere.

Ce am de spus despre limbă?

Nu mult şi, totuşi, nu puţin?

Puteţi să-i daţi Ronânului literatura voastră maghiară cu toptanul, în volume legate în piele şi cu muchiile aurite, tipărite, din partea mea, pe pielea măgarului Ballam, ea nu va domoli dorinţele, nu va mulţumi aşteptările şi nu va sătura nădejdile lui.

Speranţa, de a câştiga pe Români, prin maghiarizare, e clădită pe nisip.

Maţele care chiorăie de foame, nu le saturi cu un buchet de floricele.

Cu oferta voastră, voi vă bateţi joc: ea nu e decât ironie.

Ei vă vor râde în obraz şi vă vor întoarce spatele.

Iar dacă, după 10 ani, cum este în intenţia proiectului, vreţi să întrebuinţaţi forţa şi să intraţi în biserică - ceea ce, de altfel, n-ar ajuta la nimic - atunci luaţi seama la ce faceţi şi nu aruncaţi cu criminală îndrăzneală jăratec în paie.

Voi semănaţi vânt şi veţi culege furtună!

Pasajul acesta din opera lui Stephan Ludwig Roth este unul din rarele documente, furnizate de străini - care ne cunosc mai bine decât oricare alţii – cu privire la rostul şi valoarea noastră în pământul Transilvaniei.

De acum, Stephan Ludwig Roth e pus sub severă observaţie. Prima năpustire a autorităţilor s-a produs în 1846 în următoarele împrejurări. În acel an, saşii au înfiinţat “Verein fur siebenburghische Kandeskunds” (Asociaţia pentru studiul Transilvaniei). Adunarea generală s-a ţinut la Sebeş - Alba. Luând şi el parte la festivităţi, pastorul Roth a toastat pentru încetarea exploatării iobagilor, susţinând că nobilii au prea mult, deci trebuie să li se mai ia, iar iobagilor care nu au nimic trebuie să li se mai dea.

Ziarul “Erdely Hirado” din 11 iunie 1840 l-a acuzat faţis că a instigat împotriva privilegiilor nobilimii şi l-a denunţat ca “revoluţionar periculos”, dar cancelaria aulică a intervenit energic pe lângă guvernul din Cluj să dispună ca: ”episcopul evanghelic să cerceteze cazul”. Sancţionarea s-a limitat doar la aceea că “toastul de la Sebeş Alba a fost o faptă incompatibilă cu ocupaţia oficială”.

În preajma zilei de 3/15 mai, Stephan Ludwig Roth a încălecat şi a pornit spre Blaj spre a participa la marea adunare naţională a poporului român. Ceea ce a văzut pe Câmpia Libertăţii l-a impresionat profund. “Am văzut aici, va nota el, un steag, naţional care chiar dacă nu a fost atât de înalt ca să se poată vedea de la Dunăre, totuşi, cred că fiind o mărturie a unor stări sufleteşti solidare, fâlfâirea acelui steag de aici a făcut să bată inimile atât la Iaşi cât şi la Bucureşti. Acum ştiu şi eu ce înseamnă o adunare naţională”.

În anul revoluţionar 1848, Stephan Ludwig Roth şi, protopopul Mediaşului, Ştefan Moldovan au fost însărcinaţi să restabilească ordinea în satele din jurul Cetăţii de Baltă. Când trupele austriece au fost înfrânte, pastorul Roth a fost sfătuit de Ştefan Moldovan să-l însoţească în refugiu în Ţara Românească. A refuzat. Asigurat de generalul Bem, comandantul armatei revoluţionare maghiare, că nu i se va întâmpla nimic, s-a retras în parohia sa de la Mojna. A fost însă arestat, înlănţuit şi trimis, ca pradă de mare preţ la Cluj, unde a fost executat în zorii zilei de 11 mai 1849.

Revoluţia anului 1848 a înscris în istoria celor trei popoare de pe cuprinsul Transilvaniei trei nume a trei martiri ai libertăţii: Avram Iancu, Petofi Sandor şi Stephan Ludwig Roth.

Avram Iancu s-a sfârşit demoralizat de atitudinea “prietenului făţarnic” şi a “aliatului perfid” care a fost împăratul Austriei. Petofi a avut parte, pe câmpul de luptă de la Albeşti, de sfârşitul pe care l-a dorit, iar Stephan Ludwig Roth s-a prăbuşit exemplificând, prin tot ce a făcut şi scris, că în cuprinsul Transilvaniei singura cale ce trebuie urmată de popoarele conlocuitoare este aceea a convieţuirii paşnice.

Extras din cartea “Lumina din trecut” de Corneliu Albu