|
(1918, octombrie, 18, Budapesta)
(...) Dl. Al. Vaida: Noi, reprezentanţii micilor naţiuni, am aşteptat
cu nerăbdare atitudinea cercurilor conducătoare ale monarhiei faţă
de aceste puncte şi naŢiunile nemaghiare au primit cu nespusă
bucurie ştirea că Ministerul de Externe al monarhiei a înaintat
la Washington propunerea de pace, căci astfel s-a recunoscut oficial,
atât din partea reprezentanţei noastre externe, cât şi din
partea guvernului şi partidelor maghiare, că noi de acum nu mai
suntem naţionalităţi, ci naţiuni. Cunoaştem mărimea
vremilor prin care trecem; cunoaştem că aceste probleme mari nu
le putem trata conduşi de egoism. Cunoaştem adevărul, care
iese la iveală şi într-unul dintre punctele lui Wilson*, că
nu trebuie să lăsăm teren urei, egoismului, când se
tratează aceste probleme a căror rezolvare reală şi
serioasă se poate face numai cu ajutorul deplinei sincerităţi.
Drept aceea, reprezentanţa organizaţiei naţionale a românilor
a hotărât să-şi definească atitudinea faţă
de aceste puncte şi din încredinţarea acesteia, comunic
onoratei Camere următoarea declaraţiune (exact textul fixat în
conferinţa de la Oradea Mare** de la 12 octombrie).
«Comitetul executiv al Patridului Naţional Român din Ardeal şi
Ungaria, ca organ politic al naţiunii române din Ardeal şi
Ungaria***, constată că urmările războiului îndreptăţesc
pretenţiunile de veacuri ale naţiunii române la deplina
libertate naţională. Pe temeiul dreptului firesc, că
fiecare naţiune poate dispune, hotărî singură şi
liber soarta ei, un drept oarecare, este acum recunoscut şi de către
guvernul ungar prin propunerea de armistiţiu a monarhiei, naţiunea
română din Ungaria şi Ardeal doreşte să facă
acuma uz de acest drept şi reclamă în consecinţă
şi pentru ea dreptul, ca liberă de orice înrâurire străină,
să hotărească singură aşezarea ei printre naţiunile
libere, pentru şi stabilirea legăturii de coordonare a ei cu
celelalte naţiuni libere. Organul naţional al naţiunii române
din Ungaria şi Ardeal nu recunoaşte îndreptăţirea
acestui parlament şi acestui guvern să se considere ca
reprezentante ale naţiunii române, ca să poată reprezenta
la congresul general de pace interesele naţiunii române din Ungaria
şi Ardeal, căci apărarea intereselor ei naţiunea română
o poate încredinţa numai unor factori disignaţi de propria lor
adunare naţională.
Afară de organele delegate de adunearea naţională sau alese
din mijlocul său, aşadar afară de comitetul executiv al
Partidului Naţional Român, nimeni nu poate fi îndreptăţit
să trateze şi să hotărească în treburi care se
referă la situaţia politică a naţiunii române. Toate
deciziunile şi acordurile, care s-ar lua şi s-ar face fără
aprobarea acestor organe, le declarăm ca nule şi fără
valoare, care nu leagă întru nimic naţiunea română. Naţiunea
română care trăieşte în monarhia austro-ungară aşteaptă
şi cere - după multe suferinţe de veacuri - afirmarea
şi valorizarea drepturilor ei nestrămutate şi Inaleinabile,
la deplină viaţă naţională». (...)
(1918, “Bihorul în epoca unirii. Documente”, Oradea, 1973, p. 112-113)
* Referire la discursul preşedintelui S.U.A. în faţa Congresului
(“Cele 14 puncte”) în care este prezentat programul de pace.
** La 29 septembrie / 12 octombrie 1918 la întrunirea de la Oradea
Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român a adoptat în
unanimitate declaraţia privind hotărârea naţiunii române
din Transilvania de a se aşeza “printre naţinile libere”
şi recunoaşterea lui ca organ provizoriu de conducere a
Transilvaniei.
*** Şi aici ca şi în alte documente prin “naţiunea română
din Ungaria” se înţelege populaţia românească din
teritoriile Austro-Ungariei situate în afara principatului Transilvaniei
(Banatul, Crişana, Maramureşul).
|
|
