România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Soarta clopotelor bisericilor româneşti din Transilvania în timpul primului război mondial  

     Primul război mondial, provocat de marile puteri europene cu scopul de împărţire a teritoriilor coloniale şi a sferelor de influenţă, avut ca pretext asasinarea la Sarajevo, în Serbia, la 28 iunie 1914 a arhiducelui Franz Fedinand moştenitorul tronului Austro-Ungariei...

     De la declanşarea primului război mondial, România până în august 1916, a adoptat poziţia de neutralitate şi espectativă militară.

     Situaţia de neutralitate a fost determinată în afara cauzelor imediate şi de prevederile tratatului secret de alianţă încheiat de către România cu Austro-Ungaria la 30 octombrie 1883, tratat la care, în aceeaşi zi, a aderat şi Germania.

     Desfăşurarea evenimentelor a obligat însă România, ca la data de 27 august 1916, să declare război Austro-Ungariei, cu scopul declarat de eliberare a teritoriilor româneşti - Transilvania şi Bucovine.

     Această acţiune, a agravat mult situaţie românilor din Transilvania, iar autorităţile austro-ungare au luat măsuri discriminatorii drastice.

     Una din aceste măsuri ordonate de la Viena şi Budapesta, mai puţin cunoscută, a fost cea de rechiziţionare a clopotelor bisericilor româneşti din Transilvania, precum şi a unor învelitori ale bisericilor acoperite cu folie de cupru sau pe plumb, pentru a fi topite şi folosite în industria de armament.

     După acţiunea diabolică a Curţii de la Viena, din a doua perioadă a secolului al XVIII-lea, când sub comanda baronului Bucow a început dărâmarea şi incendierea celor aproximativ 300 de lăcaşuri de cult ortodoxe (biserici, mănăstiri şi schituri) din Transilvania, în localităţile în care românii s-au opus catolicizării, păstrându-şi credinţa strămoşească, s-a săvârşit un nou act de profanare a bisericilor româneşti.

     Aceste act au fost cu atât mai reprobabil cu cât a fost săvârşit de un stat considerat creştin şi care în plus se pretindea a fi în fruntea statelor civilizate din Europa.

     Ordinele date cu privire la această acţiune, prevedeau ca în localităţile unde erau mai multe biserici româneşti să fie lăsate clopotele doar la o singură biserică, iar de la celelalte biserici să se rechiziţioneze toate clopotele.

     Din exemplele care urmează se pot trage cu uşurinţă concluziile.

     În oraşul Alba Iulia s-a stabilit să rămână clopotele de la biserica Maieri II.

     După cum se ştie biserica a fost construită în anii 1714-1715 din materialele rezultate ca urmare a demolării de către autorităţile austriece a clădirilor în care a funcţionat mitropolia construită de Mihai Viteazul în anul 1597 pentru românii ortodocşi din Transilvania.

     Trei dintre clopotele existente de la această biserică confirma vechimea şi provenienţa lor, prin anii înscrişi prin turnare 1620, 1624 şi 1677, deci cu mult înainte de apariţia la români a religiei greco-catolice.

     Celelalte trei biserici româneşti existente în Alba Iulia - Lipoveni, Centru şi Maieri I la fel ca şi altele din Transilvania, au funcţionat mulţi ani fără clopote.

     Pentru localităţile rurale în care a existat o singură biserică, ordinele date au fost însensul de a se rechiziţiona toate clopotele mari, fiind lăsat în funcţiune doar unul singur, cel mai mic.

     O situaţie mai deosebită s-a înregistrat în satul Ampoiţa din apropierea oraşului Alba Iulia.

     Locuitorii acestui sat de munte fiind cu toţii români ortodocşi, la aflarea “poruncii” cu privire la rechiziţionarea clopotelor au hotărât să le coboare din turnul bisericii şi să le ascundă în pădurea satului, până va trece “primejdia”. În acest fel, clopotele bisericii care au fost aduse cu cheltuiala credincioşilor din Grecia în anul 1800, au fost salvate. Locul unde au fost ascunse clopotele a rămas până în zilele noastre cu denumirea “Huda Clopotelor”.

     Atmosfera generală a acestei perioade nefaste de rechiziţionare a clopotelor bisericilor româneşti a fost consemnată admirabil de către preotul bisericii ortodoxe din satul Pâclişa (lângă Alba Iulia) Nicolae Cado, în cronica bisericii sale iniţiată în anul 1901.

     Pentru amănuntele consemnate şi pentru frumuseţea exprimării, redăm în întregime textul respectiv.

     După terminarea primul război mondial şi făurirea României Mari, credincioşii români din parohiile vitregite, în funcţie de posibilităţile lor financiare au înlocuit clopotele jefuite din bisericile proprii.

     La bisericile româneşti exemplificate din Alba Iulia, noile clopote au fost turnate şi instalate astfel:

     - la biserica din cartierul Lipoveni, 3 clopote în anul 1925 iat al 4-lea în anul 1926;

     - la biserica din Centru clopotele au fost turnate şi instalate în anul 1926. Unul dintre ele a fost donat de către dr. Dominic Medrea, membru al familiei cap. Florian Medrea care a fost comandantul Consiliului Militar Român constituit la Alba Iulia pentru desfăşurarea în bune condiţiuni a marelui act de la 1 decembrie 1918;

     - noile clopote instalate la biserica din Maieri I au fost turnate la Sibiu, fiind instalate în anul 1921.

     Aceste clopote au o valoare deosebită, confirmând prin înscrisul turnat în relief, acţiunea diabolică săvârşită împotriva bisericilor româneşti în perioada 1916-1918.

     Pe fiecare din cele trei clopote sunt înscrise următoarele:  

 

“TURNAT GRATUIT ÎN LOCUL CELOR JEFUITE ÎN ANUL 1918 DIN BRONZUL TUNURILOR VRĂJMAŞE CAPTURATE ÎN ANUL 1919”

     Cu regret şi întristare a trebuit să constatăm că asemenea samavolnicii s-au repetat şi după Dictatul de la Viena, în Ardealul de nord-vest, cedat Ungariei.

     Pe lângă cele 145 de biserici româneşti care au fost dărâmate şi devastate s-a început şi jefuirea clopotelor de la celelalte biserici româneşti.

     Avertismentul mareşalului Ion Antonescu dat autorităţilor maghiare în sensul că va proceda la fel cu clopotele de la bisericile maghiare aflate pe teritoriul României, nu a fost luat în considerare, decât în momentul când s-a trecut la realizarea lui faptică, în primul rând la Catedrala Episcopiei Romano-Catolică din Alba Iulia ale cărei clopote ai fost coborâte din turnul catedralei.

     Cele de mai sus au rămas ca o filă tristă în istoria românilor din Transilvania, confirmând, în acelaşi timp, importanţa actului de la 1 Decembrie 1918, iar în cele ce ne priveşte sperăm că asemenea fapte anacronice şi necreştineşti să nu se mai repete niciodată.

Ec. Ion Străjan

Note:

1. Andrei Otetea şi colaboratorii, “Istoria lumii în date”, Edit. Enciclopedică Română, Bucureşti 1969, pp. 337-353;

2. Ibidem, pp. 337, 343;

3. Ibidem, p. 276;

4. Iidem, pp. 338, 343;

5. Cronica bisericii ortodoxe din Pâclişa - Alba;

6. “Istoria lumii în date”, p. 198

7. Cronica bisericii ortodoxe - Pâclişa;

8. Sematismul veneratului cler al arhidiecezei greco-catolice de Alba Iulia şi Făgăraş;

9. Documente din Arhiva bisericii Maierii II;

10. 12. Cronica bisericii ortodoxe din Pâclişa - Alba;

11. Din relatările localnicilor mai în vârstă.