|
(1916, septembrie, 2, Bucureşti)
(...) Noi n-am intrat în haosul acestui măcel pentru cuceriri ci
pentru desrobiri... Noi nu vrem ce nu este al nostru, ci vrem unirea cu
fraţii noŞtri din Ardeal (...) Vrem Carpaţii, cu tot podişul
lor unde ne-a aşezat împăratul Traian ca să fim veghe
şi strajă civilizaţiunei romane împotriva hoardelor de
barbari năvălitori... Noi nu ne croim cu sabia o patrie nouă,
ci ne-o întregim... Duhul adevărului, al dreptăţii şi
al fraternităţii mînă vitezele noastre oştiri...
Carpaţii au fost trecuţi într-o clipă, şi clipa
aceasta o vom preface într-o veşnicie... Şi vom avea de
suferit, şi vom suferi muţi de admiraţie în faţa
jertfelor... Şi vom avea de plâns, şi ne vom înghiţi lacrămile...
Şi nu ne va covîrşi durerea, hotărîţi să biruim
în numele sfintei cauze a neamului nostru (...).
Domnilor, Academia Română - cea mai înaltă instituţie de
cultură - întemeiată în 1866, a avut ca scop fundamental nu
numai unitatea morală şi intelectuală a românilor de
pretutindenea (...) Ea, simbol premergător al aspiraţiunilor
noastre, a izbutit să întreţie flacăra unui patriotism
integral, care nu recunoaşte hotarele artificiale ale României, ci,
săltînd peste Carpaţi, înfrăţea de fapt pe acei care
erau fraţi de drept. ea, topind istoria suferinţelor noastre
seculare, a scos din sgura trecutului, nobil şi lamur, un singur
suflet al unei singure fiinţe, al românilor de altădată
şi al românilor de totdeauna (...)
(Barbu Delavrancea, “Războiul şi datoria noastră”, Bucureşti,
1916, p. 27-28, 29)
|
|
