România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Ion Agîrbiceanu despre lupta poporului român pentru înfăptuirea statului naţional unitar  

(918, februarie, 27, Iaşi)

     De o parte şi alta a Carpaţilor, neamul nostru trece prin grele suferinţe. Ardealul e mut de multe veacuri; mută e azi şi Oltenia; şi Muntenia şi Dobrogea... Auzim însă mai desluşit şi mai bine tot ce geme azi în Muntenia, Oltenia şi Ardeal, deşi suntem muţi, graiul fraţilor, al părinţilor şi al copiilor noi îl auzim. Auzim şi glasul celor din morminte. Toţi ne cheamă, toţi ne poruncesc să începem din nou lupta şi să nu ne hodinim până la biruinţă. Azi sunt dureri mari, dar nădejdea că le vom răzbuna, că le vom înlătura e şi mai mare (...)

     Azi neamul de aici, armata română nu suferă numei pentru el şi pentru ţara mică pe care a avut-o până acum, ci pentru neamul întreg şi pentru ţara cea de mâine. E o închinare, e o jertfă sfântă pe care o aducem ţării celei noi, care va cuprinde pe toţi românii.

     Ce măreţ, ce dulce e simţământul când te gândeşti că suferi pentru un astfel de lucru mare, pentru o astfel de minune, visată de toţi strămoşii, dar care va fi văzută mai întâi de noi, cei de azi.

Românul subjugat suferă, dar ştie pentru ce. Oricât de neagră să fie viaţa în juru-i, în inima lui răsare soarele care nu va mai apune.

     Rabdă şi te aşteaptă pe tine, scump frate, brav ostaş al României!

(“România, Organ al apărării naţionale, din 27 februarie 1918)