|
Un glas românesc în Parlamentul din Pesta
de N. Iorga
O telegramă ni anunţă că în Parlamentul ungar d. Ştefan
Cicio Pop şi-a ridicat din nou glasul, ca şi acum câteva luni,
pentru a spune, tot aşa de răspicat ca şi atunci, două
lucruri, care nu se pot tăgădui. Întăiu că jertfele făcute
de Românii din Ungaria în războiul de faţă sînt dintre
cele mai grele, - fără să poată adăugi că ei
nu erau datori să le facă deloc, după câtă apăsare
şi batjocură au îndurat, ci ar fi putu urmŕ exemplul de împotrivire,
de revoltă, de trecere la inamic în massă pe care l-au dat
Cehii, cari nici pe departe n’au băut aşa de adânc păharul
amărăciunilor. Şi, al doilea, că măcar acum, după
aceste suferinţi ale războiului adăugite la răbdările
păcii, se cuvine să înceteze un regim sălbatec, ale cărui
amănunte se vor fi arătat de deputatul român.
Acum câteva luni, aceiaşi expunere a fost ascultată cu linişte
şi bună cuvinţă, căi colegii unguri ai d-lui
Şt. C. Pop aveau de luptă cu Sîrbii, cărora li aruncau în
cap învinuirlie de de trădare. Data aceasta, obişnuita
intoleranţă sălbatecă s’a aruncat asupra
“Valahului”.
Cine ar crede însă că furiile ungureşti n’au şi ele
şi ceva concertat, calculat, teatral, s’ar înşela.
Ce va fi umblând prin capele ungureşti, prin pătratele căpăţini
hunice, nu putem şti, dar ceva umblă pe acolo fără îndoială.
Vor fi crezând dobitoacele lui Dumnezeu că sa sfârşit cu noi,
că graniţa răsăriteană nu poate să îi
rezerve nicio surprindere, că de-acuma înainte sîntem prada lor
sigură pe care nimic nu li o poate smulge din ghiare? Cine poate
sonda tainele unor minţi anormale, care sînt altfel în toată
întregimea unui popor şi din generaţie în generaţie?
Şi iată-l deci că între vedenii şi fantesii sîngeroase
el taie, pe de o parte, ca zăludul din “Peater Lloyd”, o nouă
rană de hotar în trupul nostru naţional de la Severin la Cîmpina,
iar pe de alta, în credinţa ce s’a sfîrşit, după spîrcuirea
noastră şi cu fraţii noştri din Ardeal, ei se aruncă,
haită disciplinată la sfăşiat, asupra omului liniştit
şi cumpătat care îi pune în faţă socotesia jertfei
nemăsurate ce a făcut un neam rob pentru cei mai crunţi stăpâni
şi scoate încheiarea neapărată, că măcar atîta
s’o răsplătească: ridicarea biciului de pe spinarea celor
fără apărare cari au rămas acasă.
Numai cît nu nebunia schimbă împrejurările, ci împrejurările
ori cuminţesc pe nebuni, - ori îi distrug.
|
