Ne
facem ecoul celor mai alese şi nobile sentimente de profund românism
şi vă chemăm să lăsaţi pentru o clipă
grijile zilei şi să daţi ascultare cântecului care are
darul a ne trezi din somnul cel de moarte: “Deşteaptă-te române!”;
lăsaţi-vă mângâiaţi de tonurile bătrânelor
noastre doine în care se mai aud jalea şi suferinţele îndurate
de neamul nostru cu străvechi rădăcini daco-romane; ascultaţi
dorurile acestei naţii neînfricate care se dură pe sine în
vitregiile vremurilor, îşi zidi viitor trainic sub soarele lumii,
refuzând împilarea, aplecarea capului sub sabie şi jug străine.
Da,
fraţi români, dinăuntru şi dinafară fruntariilor
ţării, găsiţi o clipă de răgaz şi
ascultaţi tulnicele Iancului, strigătul de dreptate, adevăr,
demnitate şi unitate naţională ale celor mai luminoase minţi
ale naţiei române. Nu auziţi oare cum ţipă sângele
strămoşului nostru dac, care s-a unit cu cel roman şi care
la nevoie de restrişte fugeau de la câmpie şi din văi, sus
pe dealuri şi munţi pentru a scăpa de cotropitori?
Multe li s-ar putea reproşa românilor şi slavă Domnului li
se impută destule, dar un fapt rămâne mai presus de orice:
neamul nostru românesc are mari şi inegalabile virtuţi care au
făcut posibilă perpetuarea lui prin veacuri, prin foc şi
sabie, prin urgii şi samavolnicii cumplite, căşunate de
unii şi de alţii pe care n-a dorit a-i cunoaşte. Blând
şi iertător, dar mai ales răbdător, fiu al cutezanţei
şi speranţei, românul a suportat cu eroism oricâte furtuni,
oricâte valuri cotropitoare au trecut peste el, dându-şi viaţa
pentru triumful ideii de neam şi de ţară. La nevoie românul
a devenit aprig, viteaz ca nimeni altul în lupta cu cei care au atentat
la răbdarea, la bunătatea şi pacea căminului său.
Deschideţi
cărţile de istorie şi vă veţi însufleţi
pentru a câta oară de minunatele pilde de patriotism, de eroism, dus
până la ultimele sale consecinţe. De aceea, credem, dragi
compatrioţi, români răspândiţi în tus-patru vânturile
planetei că mai mult ca oricând nu aveţi dreptul să vă
uitaţi obârşia, marii înaintaşi care trudiră prin
veacuri, cu braţul şi cu mintea la menţinerea fiinţei
naţionale, pe cei care înfăptuiră cea mai mare, mai
glorioasă lucrare a acestei naţii - România Mare. cum nu-i vom
putea uita nici pe cei ce au vegheat la liniştea puţină de
care am avut parte, noi cei trăitori pe aceste mioritice plaiuri.
Adesea când se rosteşte numele lui Ştefan cel Mare şi Sfânt,
Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul Unificatorul de Ţară,
Constantin Brâncoveanu cel prigonit pentru credinţa lui creştină,
Horea şi Iancu, românul se închină cu pioşenia.
Acum
în vâltoarea acestui sfârşit de mileniu când se agită cu
isterie steagul separatismului, noi românii trebuie să fim mai uniţi
ca oricând, să facem scut şi temelie unităţii de neam
şi de ţară. Să înfruntăm cu abnegaţie, cu dăruire
în suflete vrăjmăşia şi pizma atâtor neamuri.
A sosit
timpul ca toţi românii să fie una, să folosim capitalul
nostru de idei, proiecte, fapte, năzuinţe spre a fi o naţie
puternică, o cetate de cetină şi piatră pe care să
n-o poată îngenunchia nimeni.
Să
redescoperim mândria de neam, de ţară, de unitate şi frăţie
indiferent pe care parte a globului ne-am afla. Numai prinzându-ne în
Hora Unirii, făcând legământ solemn în faţa vitregiilor
de tot felul ne putem conserva fiinţa etnică, ca neam, ca ţară,
ca limbă, ca leagăn al civilizaţiei în această parte
a Europei.
Să
fim uniţi în cuget şi-n simţiri cât vor dura veacurile!
Dumnezeu
să ne ajute!
Capul
sus bravi români!
|
|