România este patria noastrã şi a tuturor românilor.

Barbu Ştefãnescu Delavrancea

Sus fruntea brav popor român !

Ne facem ecoul celor mai alese şi nobile sentimente de profund românism şi vă chemăm să lăsaţi pentru o clipă grijile zilei şi să daţi ascultare cântecului care are darul a ne trezi din somnul cel de moarte: “Deşteaptă-te române!”; lăsaţi-vă mângâiaţi de tonurile bătrânelor noastre doine în care se mai aud jalea şi suferinţele îndurate de neamul nostru cu străvechi rădăcini daco-romane; ascultaţi dorurile acestei naţii neînfricate care se dură pe sine în vitregiile vremurilor, îşi zidi viitor trainic sub soarele lumii, refuzând împilarea, aplecarea capului sub sabie şi jug străine.

Da, fraţi români, dinăuntru şi dinafară fruntariilor ţării, găsiţi o clipă de răgaz şi ascultaţi tulnicele Iancului, strigătul de dreptate, adevăr, demnitate şi unitate naţională ale celor mai luminoase minţi ale naţiei române. Nu auziţi oare cum ţipă sângele strămoşului nostru dac, care s-a unit cu cel roman şi care la nevoie de restrişte fugeau de la câmpie şi din văi, sus pe dealuri şi munţi pentru a scăpa de cotropitori?

Multe li s-ar putea reproşa românilor şi slavă Domnului li se impută destule, dar un fapt rămâne mai presus de orice: neamul nostru românesc are mari şi inegalabile virtuţi care au făcut posibilă perpetuarea lui prin veacuri, prin foc şi sabie, prin urgii şi samavolnicii cumplite, căşunate de unii şi de alţii pe care n-a dorit a-i cunoaşte. Blând şi iertător, dar mai ales răbdător, fiu al cutezanţei şi speranţei, românul a suportat cu eroism oricâte furtuni, oricâte valuri cotropitoare au trecut peste el, dându-şi viaţa pentru triumful ideii de neam şi de ţară. La nevoie românul a devenit aprig, viteaz ca nimeni altul în lupta cu cei care au atentat la răbdarea, la bunătatea şi pacea căminului său.

Deschideţi cărţile de istorie şi vă veţi însufleţi pentru a câta oară de minunatele pilde de patriotism, de eroism, dus până la ultimele sale consecinţe. De aceea, credem, dragi compatrioţi, români răspândiţi în tus-patru vânturile planetei că mai mult ca oricând nu aveţi dreptul să vă uitaţi obârşia, marii înaintaşi care trudiră prin veacuri, cu braţul şi cu mintea la menţinerea fiinţei naţionale, pe cei care înfăptuiră cea mai mare, mai glorioasă lucrare a acestei naţii - România Mare. cum nu-i vom putea uita nici pe cei ce au vegheat la liniştea puţină de care am avut parte, noi cei trăitori pe aceste mioritice plaiuri.

Adesea când se rosteşte numele lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul Unificatorul de Ţară, Constantin Brâncoveanu cel prigonit pentru credinţa lui creştină, Horea şi Iancu, românul se închină cu pioşenia.

Acum în vâltoarea acestui sfârşit de mileniu când se agită cu isterie steagul separatismului, noi românii trebuie să fim mai uniţi ca oricând, să facem scut şi temelie unităţii de neam şi de ţară. Să înfruntăm cu abnegaţie, cu dăruire în suflete vrăjmăşia şi pizma atâtor neamuri.

            A sosit timpul ca toţi românii să fie una, să folosim capitalul nostru de idei, proiecte, fapte, năzuinţe spre a fi o naţie puternică, o cetate de cetină şi piatră pe care să n-o poată îngenunchia nimeni.

            Să redescoperim mândria de neam, de ţară, de unitate şi frăţie indiferent pe care parte a globului ne-am afla. Numai prinzându-ne în Hora Unirii, făcând legământ solemn în faţa vitregiilor de tot felul ne putem conserva fiinţa etnică, ca neam, ca ţară, ca limbă, ca leagăn al civilizaţiei în această parte a Europei.

            Să fim uniţi în cuget şi-n simţiri cât vor dura veacurile!

                                                            Dumnezeu să ne ajute!