România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Articol din ziarul “Vrem Ardealul” referitor la nevoia imperioasă a unirii Transilvaniei cu patria mamă.

 

1915, decembrie, 15, Galaţi

     Vrem Ardealul, pentru că Ardealul sufere! Îl vrem pentru că este o nevoie a noastră - o parte din trupul nostru, din inima noastră, din fiinţa noastră. Îl vrem pentru că suferind el, suferim noi, perind el (...) perim noi.

     Vrem Ardealul, pentru că ne este necesar vieţii noastre viitoare ca neam, pentru că este parte integrantă a organismului de viaţă a neamului nostru.

     Şi dacă o parte a organismului suferă în mod firesc, inevitabil, va suferi organismul întreg.

     Vrem Ardealul, pentru trecutul său, pentru faptele sale - pentru fiinţa sa integrantă (...).

     Acolo sunt minele, avuţia noastră, acolo s-a făurit neamul, acolo e zămislirea şi leagănul său, de acolo au venit descălecătorii: Dragoş în Moldova, Negru Vodă în Muntenia. Într-acolo au tins visurile noastre. Acolo a murit nerăzbunat Mihai eroul, sub mâna unui ucigaş, şi tot de acolo a doua descălicare de cărturari, care au renăscut, au rechemat la viaţă amorţitele noastre puteri... Lazăr, Şincai, Maior...

     Vrem Ardealul, fiindcă acolo Horea, încă înainte de revoluţia mare a zguduit Europa, a lăţit principiile de egalitate, frăţietate şi libertate.

     Vrem Ardealul, fiindcă nu putem să nu-l vrem. Fiindcă suferă, fiindcă durerea o simţim şi noi, fiindcă este o necesitate, o năzuinţă, un vis...

     Vrem Ardealul, cu tot sufletul, cu poată puterea, şi fiindcă îl vrem numaidecât, îl vom avea!

(“Vrem Adrealul”, Galaţi, nr. 4 din 11 decembrie 1915, p. 1)