România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Demersuri pentru edificarea unei şcoli noi în Alba Iulia - oraş

Încă din secolul al XVIII-lea Alba Iulia devine un centru de formare şi îndrumare a dascălilor unde un rol însemnat l-a jucat Popa Dobre, venit din Ţara Românească cu dublă misiune: de tipograf şi dascăl. Locul său îl va lua mai târziu Ion al Bălgradului pe care la 1763 îl găsim deplasându-se în Ţara Românească pentru a aduce cărţi trebuitoare elevilor săi.(1

După ce în 1786 Dimitrie Eustatievici este numit director al şcolilor ortodoxe, a deschis şcoli în mai multe centre, iar pentru pregătirea viitorilor învăţători s-a deschis un curs de pedagogie la Sibiu.(2 În acelaşi an, 1786 învăţătorii din Alba Iulia, Abrud şi alte localităţi transilvănene se pregăteau în cadrul acestui curs pedagogic, în vederea perfecţionării lor; deci în localităţile respective funcţionau şcoli ortodoxe române.(3

Pentru candidaţii ortodoxi, în anul 1786, în grupa învăţătorilor amintiţi pentru examenele din toamnă se afla şi învăţătorul din Alba Iulia, Ioan Fulea. După caracterizarea lui D. Eustatievici acesta era destul de bine pregătit ca să predea anumite operaţii, dar stăpânea mai puţin metoda de propunere.(4 Totuşi i s-a încuviinţat să predea în continuare la şoală, dar trebuia să revină la cursurile de toamnă.

La începutul secolului al XIX-lea învăţământul cunoaşte o dezvoltare deosebită, având un rol apreciabil în menţinerea şi dezvoltarea cunoştiinţei naţionale. Între şcolile în care îşi desfăşoară activitatea în această perioadă se află şi şcoală din Alba Iulia - oraş, învăţător, Ioan Munteanu, iar în Maierii Bălgradului era învăţător Muntean Mihai.(5

După anul revoluţionar 1848-1849 învăţământul românesc din Transilvania se dezvoltă, Curtea de la Viena fiind determinată de eveniment, de lupta neîntreruptă a românilor pentru dreptate socială şi libertate naţională să acorde unele concesii. Astfel are loc o lărgire a învăţământului, statisticile din 1851 înregistrând în Transilvania un total de 2147 şcoli, din care 742 româneşti.(6 Pe teritoriul actualului judeţ Alba, în anul 1858 numai şcoli primare ortodoxe româneşti erau în număr de 59.(7

Şcoala din Alba Iulia - oraş continuă să-şi desfăşoare activitatea, având ca dascăl pe parohul Ioachim Băcilă care primea din 1846 “Sâmbrie dăscălească din lada bisericii.(8 Dar starea şcolii era deosebit de precară. După ce la începutul anului 1853 episcopul Andrei Şaguna va cere protopopului din Alba Iulia un raport despre starea şcolilor din oraşul Bălgrad, va cere protopopului ca şcoala să-şi desfăşoare activitatea prin capelanul protopopesc Ioan Ratz în casa sa din Bălgrad.(9

După ce în luna mai 1856 domnul consilier al şcoli, dr. Vasici va întreprinde o clătorie în protopopiatul Alba pentru a cerceta desfăşurarea cursurilor şcolare, în Alba Iulia - oraş se pune problema edificării unei noi şcoli.

Arhiva Muzeului Naţional al Unirii deţine în fondurile sale o mapă intitulată “Acte privitoare la problema edificării unei noi şcoli ortodoxe în Alba Iulia - oraş pe anii 1858-1866 (Dos.nr. 4235), după consultarea căreia am reuşit să vedem demersurile care s-au făcut pentru construirea acestei şcoli.

Demersurile vor fi început înainte de anul 1858, dar dintr-un prim act, datat 22 aprilie 1858 şi adresat episcopului Andrei Şaguna aflăm despre iniţiativa construirii unei şcoli comune pentru elevii din Alba Iulia - oraş şi cei din Maieri “ce se atinge apoi pentru realizarea şcolii comune lângă biserica noastră din oraş. La aceasta se învoiră altădată şi reprezentanţii comunei noastre bisericeşti din suburbiul Maieri, iar de se pot naşte de aici unele neplăceri şi certe sau ba, privitoriu despre aceasta nu contez a sta bun. Atâta numai că prin ajutoriu comun s-ar putea înfiinţa o şcoală mult mai cu scop decât dacă s-ar înfiinţa două, adecă lângă ambele biserici”. Zidirea a două şcoli ar fi fost imposibilă pentru că după cum afirmă protopopul “poporul bisericesc din oraş abia numără puţin peste 300, iar cel din Maieri, 400 de suflete”. Referindu-se la locul de zidire al şcoli adaugă: “clădirea casei de şcoală lângă biserică din oraş neavând alt loc mai potrivit, umila mea părere ar fi că precum cercetează mai mulţi prunci din asemenea depărtare şcoala reformată din oraş, sau ce e mai mult, o mulţime de băieţi din oraşul de jos aleargă la şcolile romano-catolice din Cetate, aşa dară n-ar fi aceasta cu neputinţă nici pentru noi, iar celelalte le las la înalta, înţeleapta Excelenţei Tale dispunere”.

Abia în anul 1862 demersurile şi munca pentru ridicarea şcolii se vor intensifica. Astfel la şedinţa din 1 martie cu reprezentanţii bisericii ortodoxe din oraş şi Maieri, ţinută în casa parohială din oraş domnul Samuil Târlea, reprezentant din partea oraşului, a prezentat un proiect de şcoală primit “ca bun” de reprezentanţii celor două biserici. “Cu toţii au fost bucuroşi şi mulţumiţi în privinţa paşilor făcuţi pentru construirea şcoalelor” se spune în protocolul luat la şedinţă din 1 martie 1862.

O săptămână mai târziu, la 8 martie, în prezenţa protopopului Grigore Ratz, a parohului Alexandru Tordosianu şi a numeroşi credincioşi de la cele două biserici, are loc o adunare în care s-a discutat problema şcolii. La 16 martie 1862 meşterii lemnari Kovack Miklos şi Stürtzea Ianoş au întocmit un deviz privind lucrările de acoperire a şcolii, precum şi a altor materiale lemnoase necesare în interior (grinzi, pardosele, materiale pentru bănci etc.) în valoare totală de 862,20 florini.

Adunaţi din nou la 16 aprilie în casa parohială reprezentanţii ambelor biserici au hotărât următoarele:

1. “Să se facă o şcoală pentru ambele biserici greco-orientale în ograda bisericii din oraş în spre comună.

2. În privinţa dotării, se va face o subscripţie de la credincioşii bisericii - din care se va da o leafă învăţătorului, de 200 florini.

3. Ambele biserici vor contribui cu 80 de florini la leafa învăţătorului iar diferenţa se va completa din contribuţia familiilor cu copii: 2 florini de la cei care stau mai bine; 1 florin de la cei care stau mai puţin bine; nu se percepe taxă de la cei nevoiaşi.

4. Pentru zidirea şcolii se va deschide o colectă comună iar pentru cât nu se va ajunge să se împrumute, ca aşa în primăvara anului viitor să se poată apuca numaidecât de lucru”, se spune în încheierea protocolului.

Parohul Alexandru Todorianu cheamă din nou credincioşii bisericii orientale din oraş la o consultare, în ziua de 16 august 1862, care va avea ca subiect: repararea caselor parohiale şi procurarea pietrei şi a cărămizilor pentru şcoală.

Anul 1863 va însemna anul construirii şcolii şi al inaugurării ei. Din protocolul luat în şedinţa din 17 februarie 1863 reese că pentru şcoala nouă s-au ars deja 32000 de cărămizi şi s-au făcut colecte de bani la baluri. Poporul este îndemnat să aducă piatra pentru fundaţie, nisipul şi cărămizile, cu mâinile şi cu carele. Necazul este că cei din Maieri nu prea îi ajută. Tot acum s-a hotărât ca învăţătorul şi copiii de şcoală să se mute în casa germanului Tecla unde să ţină cursurile până se va termina şcoala nouă. De asemenea s-a ales şi o dregătorie şcolară formată, printre alţii, din: Nicola Nerghianu j., Samoilă Târlea, Dimitrie Berghianu şi Dimitrie Rada. Protopopul de Alba nu a putut participa la şedinţă, dar a luat cunoştinţă de cele hotărâte, spune într-o scrisoare adresată ctitorilor bisericii din oraş: “Văzând că cu ajutorul lui Dumnezeu se încearcă construirea unei şcoli noi, şi sunt necesari bani - el se va ruga de comunitatea orăşenească să împrumute biserica cu 600 de florini.

Tot pentru procurarea de bani, în ziua de 27 februarie s-a scos la licitaţie şi lemnul rămas din vechea şcoală. Licitaţia pentru construirea şcolii din ziua de 24 februarie a fost câştigată de Petru Ciuhatu, din Maieri, la preţul de 349 florini. După câştigarea acestei licitaţii, în după amiaza zilei de 25 februarie, vechea şcoală se dărâmă. După ce în ziua de 3 martie are loc o nou licitaţie asupra lemnăritului pentru şcoala nouă, câştigată de Beke Ianoş la suma de 705,60 florini, la 4 martie s-a sfinţit apa la locul convenit pentru construirea şcolii.

Zidirea şcolii mergea destul de bine şi erau toate premizele că ea va fi gata la începutul anului şcolar. Mai mult, în vara anului 1863 s-a făcut o colectă pentru salariul învăţătorului de la noua şcoală pe anul şcolar 1863-1864 la care au contribuit 65 de persoane, între care: Samoilă Târlea cu 20 fl., Nicolae Pipoşiu cu 10 fl. Alexandru Tordosianu cu 5 fl., Ioan Bădilescu cu 5 fl. (profesor în Bucureşti), Nicolae Munteanu, preot în Maieri cu 4 fl., adunându-se în total 195 de florini.

La 29 septembrie 1863 s-a sfinţit noua şcoală. Cu o săptămână înainte, la 2 septembrie 1863 este numit un nou învăţător în persoana lui Nicolae Lobonţiu.

             În vederea începerii noului an de învăţământ protopopii din tractul Alba, Sebeş şi Zlatna sunt anunţaţi că la 1 octombrie 1863 vor începe cursurile şcolare la noua şcoală din oraşul Alba Iulia. În acest an şcolar au fost înscrişi 32 de băieţi şi 21 de fete.

             În încheiere se poate afirma că edificarea noii şcoli din Alba Iulia - oraş a însemnat mult pentru românii ortodoxi de aici, că ea a funcţionat în perioada următoare cu bune rezultate.

P.S. Din păcate această primă şcoală românească din Alba Iulia este în curs de dărâmare ceea ce a determinat pe Cloşca L. Băluţă să scrie, pe baza datelor din acest studiu, un articol “de protest” în ziarul local Unirea din 13 martie din 2001.

Prof. Dorin Giurgiu

Note

1. Nicolae Albu, “Istoria învăţământului românesc din Transilvania până la 1800”, Blaj, Tip. “Lumina”, 1944, p. 144-145;

2. “Alba Iulia 2000”, Alba Iulia, 1975, p. 250;

3. L. Protopopescu, “Contribuţii la istoria învăţământului din Transilvania 1774-1805”, Bucureşti, Ed. Didactică şi Pedagogică, 1966, p. 66;

4. Ibidem, p. 161 şi 281;

5. Doc. nr. 3503 “Status Personalis Eclesiae Greco non unitae, 1823”;

6. “Din istoria Transilvaniei”, vol. II, Ed. Acad. RPR, Bucureşti, 1961, p. 400-401;

7. N. Albu, “Istoria şcolilor româneşti din Transilvania între 1800-1867”, Ed. Pol, Bucureşti, 1971, p. 218-232;

8. Arhiva Muzeului Naţional al Unirii, doc.nr. 3504 “Protocolul ordinaţiunilor şi expediţiilor pe anii 1835-1852 al protopopiatului de Alba Iulia” - Grigoriu Ratz, nr. 26/1846;

9. Ibidem, nr. 92/1853.