Romānia este patria noastrć şi a tuturor romānilor.

     E Romānia celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispćruţi şi a celor ce va sć vie.

Barbu Ştefćnescu Delavrancea

Horea - 270 de ani de a naştere

Motto:

“Cāte sate romāneşti atāţia Horea sunt īn Ardeal”

(Din memorialul de protest al nobilimii maghiare din Transilvania, către īmpăratul Iosif al II-lea, 1785)

Cu toate că despre Horea, marele căpitan al răscoalei ţăranilor romāni din Transilvania, din 1784-1785 ne-au rămas puţine informaţii documentare, personalitatea acestuia s-a imprimat atāt de adānc īn conştiinţa poporului nostru, īncāt a căpătat dimensiuni de legendă. Motto-ul vine să confirme că īncă din timpul răscoalei numele lui devenise cunoscut īn Transilvania şi peste hotare, semănānd groaza īn rāndurile nobilimii īncāt aceasta vedea īn fiecare iobag romān un Horea potenţial, gata să ridice satele la luptă pentru ruperea lanţurilor iobăgiei seculare.

Se īmplinesc 270 de ani de la naşterea lui Horea, marele erou al istoriei care a crezut cu tărie că nici jertfa supremă nu e prea mare pentru eliberarea poporului său de asuprirea socială şi naţională. La interogatoriul din iarna anul 1785 de la Alba Iulia, declară că se numeşte Ursu Nicula, alias Horea de 54 de ani, iobag din Albac, atunci comuna Rīul Mare. Īn testamentul său, scris de Popa Raţiu din Alba Iulia se declară tot de 54 de ani, se numeşte Horea Vasile, zis Nicula Ursu, porecla Ursu fiind un supranume foarte răspāndit īn Munţii Apuseni, iar Horea, derivă de la “a hori” ceea ce īn dialect local īnseamn㠓a doini”, deoarece printre alte īnsuşiri frumoase o avea şi pe aceea de a cānta din fluier. S-a născut īn satul Arada, azi comuna Horea, care ţinea atunci de Rīul Mare, azi comuna Albac. Casa părintească modestă construită din lemn, se afla pe dealul Fericetului sau Ferigetului, pe locul numit Cusdie şi s-a păstrat pānă la sfārşitul secolului al XIX-lea, pe care a mai văzut-o şi a schiţat-o istoricul Niculae Densuşianu, autorul primei monografii despre răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan apărută la aniversarea centenarului răscoalei īn 1884.

Īn urbariul din 1745 al comunei Rīul Mare apare menţionată văduva lui Toader Nicula cu doi fii: Vasile de 12 ani şi Gavrilă de 6 ani, cu stare materială foarte modestă. Vasile ar putea fi Horea, deoarece īn testament purta şi acest nume. Socotind anii după procesul verbal al interogatoriului de la Alba Iulia, īn care se declară īn 1785 de 54 de ani, dar după conscripţie nereieşind decāt 52 ani, acest lucru nu trebuie să ne neliniştească deoarece datele conspiraţiilor privitoare la etatea copiilor sunt adesea relative. Părinţii īşi declarau copii mai mici, cānd se apropiau de vārsta maturităţii, pentru ai scuti mai mulţi ani de robota iobăgiei. Declaraţia sa la interogatoriul din Alba Iulia rămāne şi pe mai departe, privitor la vārstă, cea reală. A fost căsătorit cu Ilina şi a avut doi feciori, pe Ioan sau Ionuţ, cel mai mare de circa 20 ani īn 1784, foarte activ īn timpul răscoalei, īncāt apare īn postura de al patrulea căpitan, şi pe Luca mai  tānăr. Īn timpul răscoalei alături de Horea mai apar activi doi fraţi: Petru Nicula şi Demian Nicula.

Descrierile oficiale ni-l prezintă pe Horea, de statură mijlocie, ţinută dreaptă, faţă lunguiaţă, frunte īnaltă, nas ascuţit, păr şi mustaţă brun-roşcată, iar īmbrăcămintea ţărănească specifică locului. Descrierile oficiale corespund foarte bine cu portretele executate īn timpul răscoalei mai ales īn desenele lui Koréh şi portretele īn ulei păstrate la Muzeul Naţional de Istorie din care desprindem, īn primul rānd figura luminoasă cu ochi albaştri expresivi, frunte īnaltă cu semichelie, deosebindu-l total de Cloşca şi Crişan. Autorităţile care au avut vreo legătură cu el īl caracterizează ca sprinten la minte. Probabil ştia să scrie şi să citească, deşi la interogatoriu neagă acest lucru.

Īn momentul prinderii s-au găsit asupra lui o pecete personală, ceară de pecetluit, un condei şi un creion. Acestea sunt dovezi sigure că Horea a manifestat un mare interes pentru cunoaşterea şi comunicarea prin scris a doleanţelor iobăgimii romāne īn faţa autorităţilor şi a poruncilor către căpitani īn timpul răscoalei. Se ştie, de asemenea, că el a utilizat pe nobilul Alexandru Chendi din Cīmpeni, pentru a-i scrie corespondenţa īn limbile latină şi germană cu autorităţile. Pe lāngă alte īnsuşiri Horea era şi bun cioplitor īn lemn. Fiind un moţ a peregrinat mult pe drumurile ţării, a văzut şi cunoscut foarte bine marile suferinţe ale iobăgimii romāne din Transilvania, nedreptăţile şi exploatarea la care a fost supusă şi a īnţeles năzuinţele poporului nostru spre libertate. Om dārz şi hotărāt, Horea devine purtătorul de cuvānt al moţilor īn īncercarea lor de a obţine drepturile pe cale petiţională. Astfel īncep cele patru lungi şi anevoioase călătorii la Viena la curtea imperială unde petiţiile colective ale satelor din Apuseni duse de Horea şi de tovarăşii săi sperau să fie ascultate.

Prima călătorie la Viena a avut loc īn 1779, Horea avānd alături pe Dumitru Todea, un alt mare luptător pentru drepturile moţilor, pe Cloşca şi pe Gavrilă din Rīul Mare. A doua călătorie a efectuat-o īn anul 1780 īmpreună cu Cloşca, obţinānd din partea curţii imperiale un ordin pentru cercetarea plāngerilor moţilor de pe urma căruia nu s-a ales nimic, fapt care-l determină să pornească īn cea de a treia călătorie īn 1782, despre rezultatul căreia nu se cunosc amănunte.

Īn mai 1782 a avut loc incidentul din tārgul Cīmpenilor, īn urma căruia Dumitru Todea a fost condamnat la moarte, iar Horea pus sub urmărirea autorităţilor. Acest lucru nu-l sperie şi īn primăvara anului 1783 Horea se află īn fruntea celei de-a patra delegaţii care căuta drumul Vienei şi revenea abia īn 1784 cu un ordin al calcelariei imperiale către guvernul Transilvaniei prin care se cerea apărarea satelor din munţi de abuzul funcţionarilor fiscului.

Incidentul de la Curechiu, 2 noiembrie 1784 a fost scānteia care a aprins marea răscoală. Īn fruntea ei s-a aflat Horea, numit căpitanul cel mare, Cloşca şi Crişan, căpitani. Toţi trei s-au pus īn fruntea moţilor īn primele zile ale răscoalei intrānd īn 5 noiembrie īn Cīmpeni, iar īn 6 noiembrie īn Abrud, după care căpitanii se despart. Crişan conduce răscoala īn părţile Zarandului şi Mureşului, iar Cloşca īn Valea Arieşului. Horea a rămas īn munţi să coordoneze īntreaga activitate a răsculaţilor. Deplasările lui se limitează īntre Albac, Cīmpeni, Abrud, Bistra, Lupşa şi Bucium. După īncercarea unor juzi şi gornici de a-l prinde la Bucium, fiind eliberat imediat de poporul condus de Ion Dandea, Horea şi-a limitat şi mai mult deplăsările īn zonă. După acest incident Horea, dāndu-şi seama că autorităţile nutresc gānduri de-al prinde şi-a alcătuit o gardă personală formată din feciori devotaţi aleşi din zona superioară a Arieşului, evitānd īn acelaşi timp să īnopteze īn sate, plecānd seara spre destinaţii necunoscute. Avea coştiinţa că răscoala trebuie să se lărgească şi să cuprindă cāt mai multe sate din Transilvania. Astfel, după ce ea a izbucnit īn Valea Mureşului, Arieşului şi Ampoiului, el a trecut la 15 noiembrie la Mărişel cu gāndul să răscoale satele din zona Huedinului, şi să propage răscoala spre nordul Transilvaniei īn comitatele Sălaj şi Satu Mare. El cunoştea aceste locuri şi spera să reuşească īn tentativa de a cuprinde īn vārtejul răscoalei toată Transilvania. Prin satele prin care a trecut Horea a numit căpitani, la Bucium pe Ion Petruţa şi Ionuţ Dandea, la Muşca pe Toma Petruţ, la Lupşa pe popa Pop Simion şi pe alţii.

Primul căpitan al răscoalei de la 1784 a fost permanent preocupat să realizeze o conducere unitară a răscoalei care să poată dirija operaţiunile pe teatrul de luptă şi să trateze cu autorităţile prezentānd doleanţele poporului īn mod unitar ca venind din partea reprezentanţilor aleşi de acesta. Această preocupare a lui Horea s-a manifestat mai pregnant după īncheierea armistiţiilor de la Valea Bradului, Tibru, Baia de Arieş şi Inuri, cānd răscoala a īnceput să se domolească, lucru de care el şi-a dat seama. Īn acest scop Horea a lansat īn jurul datei de 18 noiembrie o chemare adresată tuturor satelor din Valea Arieşului pentru o mare adunare la Cīmpeni. Chemarea a lansat-o prin căpitanii săi şi se adresa judelui din Ponor, Ioan Dandea din Bucium, şi Pop Simion din Lupşa, aceştia avānd misiunea s-o transmită mai departe tuturor satelor. Horea dorea ca la apropiata īntālnire cu colonelul Schultz la Cīmpeni (21 noiembrie 1784) să prezinte un plan unic de acţiune īn vederea īnceperii unor tratative īntre răsculaţi şi gubern.

De asemenea, Horea credea că o masivă prezenţă a poporului la Cīmpeni va putea influenţa pe reprezentantul īmpăratului să accepte condiţiile puse de capii răscoalei. Din unele informaţii documentare a reieşit faptul că Horea dāndu-şi seama că răscoala nu-şi va putea atinge scopurile a nutrit gāndul de a se justifica şi pentru aceasta a avut intenţia de a chema īn munţi pe episcopul ortodox Nichitici pentru a-i cere să intervină pentru a rezolva doleanţele răsculaţilor. Din toate aceste gānduri nu s-au putut realiza nimic. Contactul de Schultz la Cīmpeni a fost dur, acesta a cerut poporului necondiţionat predarea căpitanilor. Mulţimea prezentă acolo a refuzat categoric acest lucru, mişcāndu-se şi luānd īn mijlocul ei pe Horea şi Cloşca pentru a-i proteja īmpotriva atitudinii ostile a căpitanului şi a trupei imperiale. După eşecul tratativelor de la Cīmpeni, Horea a īncercat o reactivare a răscoalei, poporul īnchizānd cu buşteni drumurile de acces spre munţi şi producāndu-se ciocniri armate īntre răsculaţi şi armata imperială la Ponor, Valea Poienii, Rīmeţi, Bistra, Lupşa şi Valea Vinţului. S-a spulberat astfel credinţa poporului īn promisiunile “bunului īmpărat”, Horea era conştient, după mărturia lui Alexandru Kendi şi regreta că nu a īnceput răscoala primăvara şi nu iarna pentru că ar fi reuşit să īnvingă chiar şi armata imperială, dar şi aşa, el era hotărāt de-a reīncepe răscoala īn primăvara următoare.

Era convins, după aceleaşi mărturii, că lui i se vor alătura toată suflarea iobăgimii din principatul Transilvaniei şi dacă ar porunci nu numai iobagii romāni, dar şi iobagii unguri s-ar alătura pentru a curma cu forţa starea de iobăgie īn care se află.

           Īn timpul răscoalei a dat dovadă de curaj, iniţiativă şi pricepere īn conducerea operaţiilor militare. A manifestat un īnalt spirit umanist neputāndu-i-se imputa nici un omor sau vreun exces comis de răsculaţi din ordinele lui. A ocrotit bunurile fiscului şi multe familii de origine maghiară şi germană au fost salvate de el de furia maselor răsculate. Īn acest sens stau mărturie depoziţiile aceluiaşi Cheni īn faţa comisiei de anchetă, care susţine că Horea nu a dat niciodată ordine răsculaţilor să omoare pe nobili şi pe unguri.

           Din aceste puţine informaţii putem cunoaşte pe Horea, omul, moţul simplu, priceput la toate, care a căutat pretutindeni de lucru pentru a-şi putea agonisi o bucată de pāine. Este demn, ştie că  asuprirea este nedreaptă că poporul romān nu trebuie să sufere. caută pe cale legală să uşureze soarta iobagilor, se consfătuieşte totdeauna cu satele şi le sfătuieşte să fie solidare şi să-şi trimită jalbele īncepānd de la nivelul domeniului Zlatnei, a comitatului Albei, guberniului şi pānă la curtea imperială din Viena. El se oferă  să meargă la mari depărtări, să fie purtătorul de cuvānt al moţilor pānă īn faţa celei mai īnalte instanţe, curtea imperială. Insuccesele repetate nu-l demoralizează, insistă de mai multe ori deoarece era convins că dreptatea este de partea lui şi a celor mulţi din neamul său care trăiau pe tot īntinsul Transilvaniei.

Nu cedează nici īn faţa ameninţărilor şi alege īn cele din urmă calea răscoalei, asumāndu-şi o imensă răspundere de care era conştinent, dat fiind atitudinea sa demnă şi neīnfricată manifestată īn faţa călăului din Alba Iulia.

           Īnfrāngerea răscoalei a īnsemnat pentru Horea şi căpitanii lui o amară deziluzie. Şi-a dizolvat trupa la 14 decembrie 1784 şi s-a retras īmpreună cu Cloşca īn pădurea Scoruşet din Munţii Gilăului. Horea ca şi ceilalţi căpitani considera doar o amānare a răscoalei. Venirea primăverii ar fi īnsemnat ieşirea lor din ascunzători şi reīnceperea răscoalei. Această idee a fost exprimată atāt de Horea, cāt şi de mai mulţi căpitani şi iobagi, īn faţa comisiei de anchetă de la Alba Iulia.

Prinşi la 27 decembrie prin trădarea unor gornici (paznici de pădure) şi oameni ai stăpānirii străine, Horea şi Cloşca au fost legaţi īn lanţuri duşi şi īntemniţaţi īn celulele cetăţii din Alba Iulia. O mare şi grea suferinţă aveau să īndure aceşti martiri ai neamului nostru. Purtaţi īn timp de iarnă, spre a fi arătaţi poporului, prin satele pe dreapta şi pe stānga Mureşului de la Alba Iulia la Deva, Horea şi Cloşca au fost apoi supuşi īncepānd cu 28 ianuarie 1785 şi pānă īn 4 februarie la un lung şi greu interogatoriu. Lui Horea i s-au pus 119 īntrebări la care a răspuns fie parţial, dar de cele mai multe ori a negat cu demnitate chiar şi faptele cele mai evidente probate cu martori. Acelaşi lucru l-a făcut şi Cloşca. Stānd īmpreună īn aceeaşi celulă aceşti doi căpitani au adoptat aceeaşi atitudine faţă de interogatoriu sperānd să-l īntārzie cāt mai mult şi să amāne sentinţa. Totuşi Horea ştia că va fi executat, mărturisind acest lucru, īntr-o noapte tānărului soldat romān Alexandru Bota din părţile Năsăudului ce executa serviciul de gardă la celula lui. Se declară nevinovat şi cerea să i se aducă actele ce-i fuseseră confiscate odată cu raniţa īn momentul prinderii şi să fie īnfăţişat īmpăratului. Dispariţia acestor documente nu fac decāt să sporească enigmele īn legătură cu călătoriile sale la Viena şi īntrevederea cu īmpăratul Iosif al II-lea. Sentinţa pronunţată la 26 februarie a fost o simplă formalitate deoarece “bunul īmpărat” a ordonat īncă din 10 ianuarie 1785 executarea lor.

Metoda de execuţie aleasă, zdrobirea cu roata, s-a pretat la o desfăşurare publică la care au luat parte peste 6000 oameni, dintre care cāte 6 ţărani, 3 bătrāni şi 3 tineri din fiecare sat şi comună din cele patru comitate unde s-a desfăşurat răscoala. Prin executarea publică autorităţile urmăreau intimidarea poporului romān prin mijloace psihologice, deoarece circulau zvonuri că Horea nu este prins şi răscoala va īncepe īn primăvară. Comportarea demnă a lui Horea şi Cloşca īn faţa roţii călăului īn dimineaţa zilei de 28 februarie 1785 a stārnit admiraţia celor de faţă şi a fost consemnată īn corespondenţa şi ziarele vremii. Numeroase stampe cu figura lui Horea şi a celorlalţi căpitani ca şi scene din timpul răscoalei au circulat īn īntreaga Europă. Horea a suportat dārz şi neīnduplecat marele supliciu, moarte de martir şi erou cu credinţa tare īn destinul neamului romānesc. Corpul i-a fost despicat īn patru şi expus īn ţeapă īn conformitate cu sentinţa, īn zonele unde răscoala a atins o cotă maximă. Memoria lui īnsă a rămas vie īn conştiinţa poporului nostru, fiind eternizată de versuri şi poveşti populare.

Generaţia revoluţionară de la 1848 a acordat lui Horea şi răscoalei ţărăneşti de la 1784 importanţa cuvenită considerānd-o o verigă importantă īn lupta dreaptă a poporului romān din Transilvania pentru eliberare socială şi naţională. Avram Iancu, moţ şi el de pe meleagurile domeniului de mai sus, indignat de hotărārile nedrepte ale Dietei din Cluj recunoştea că libertatea va putea fi cucerită numai “cu lancea lui Horea”. Horea a devenit īn conştiinţa generaţiilor ce au urmat un erou şi un martir al īntregii noastre naţiuni. El este īnsă īn primul rānd fiul meleagurilor noastre, un demn reprezentant al epocii sale, creat de condiţiile generale şi locale ale societăţii feudale din Transilvania īn faza de destrămare. Numele lui a intrat īn legendă. Nu există sat, munte, vale şi drum din Munţii Apuseni şi din alte părţi ale Transilvaniei să nu fie legat de numele lui Horea, despre care s-a ţesut o poveste, o legendă, o īntāmplare din timpul răscoalei. De atunci generaţiile i-au cinstit faptele şi numele, poeţii l-au cāntat cu versuri de foc, scriitorii l-au asemănat cu piatra dură a Detunatei, iar poporul  l-a numit ca şi pe Iancu, crăişorul lui, conducătorul lui. Istoricii i-au dedicat tomuri, iar generaţiile ce au urmat după marea unire din 1918 şi pānă astăzi i-au ridicat monumente din bronz şi din piatră pretutindeni īn ţară şi mai ales pe meleagurile natale, spre a-i cinsti memoria. Horea, a devenit un nume specific romānesc pe care l-au purtat    şi-l poartă astăzi, sute şi mii de feciori ai ţării iar şcoli şi instituţii de prestigiu ale marilor oraşe, poartă numele lui ca un simbol al eternităţii, al īmplinirii marilor sale idealuri pentru care s-a jertfit.

 

Dr. Gheorghe Anghel

HORIA, medalie de bronz executată de un sculptor vienez necunoscut. O copie īn ipsos se află la Muzeul Brukenthal din Sibiu.

 

HORIA, portret īn ulei executat de pictorul Anton Steinwald din Sibiu, pentru Contele Iankovics. Originalul se păstrează la Muzeul Brukenthal din Sibiu şi o variantă la Muzeul Naţional din Budapesta.

 

HORIA, pastel, după natură, executat de studentul Sigismund Koéh din Aiud. Originalul a ars īn 1848 şi s-a păstrat parţial la Colegiul reformat din Aiud.