|
S-a
născut la 11 iulie 1889 în comuna grănicerească Dumbrăviţa
(fost Tînţari), jud. Braşov, din părinţi ţărani
modeşti şi cinstiţi, tatăl Simion Micu şi mama
Maria Bungeta, care se bucurau de respectul consătenilor. A copilărit
în comuna natală, învăţând aici la şcoala primară,
unde a promovat clasa a VI-a. În anul 1902 se înscrie la liceul
“Andrei Şaguna” din Braşov, unde face patru clase. Clasa a
V-a o face la liceul romano-catolic din Braşov. Continuă
studiile la şcoala pedagogică maghiară din Deva. Din
februarie 1905 până în iunie 1906 a funcţionat ca învăţător
la şcoala din Bucium Şasa - acolo unde funcţionează între
1881-1884 dascălul Ion Pop Reteganul - La Concursul pentru ocuparea
postului de învăţător din Bucium Şasa, organizat la 4
septembrie 1906 sunt înscrişi: Sasu, Sighişoreanu, Micu, Boer,
Bontariu, Ionuţ, Popa şi Hurubean.
Protocolul
senatului şcolastic din Bucium Şasa, întocmit de Ion Agârbiceanu,
îl alege ca învăţător pe Marian Sasu(1.
Tenacitatea
care îl caracterizează pe Ioan Micu îl determină să se înscrie
din nou la şcoală, de data aceasta la seminarul “Andrei Şaguna”
din Sibiu, unde-şi termină studiile şi obţine, în
anul 1909, diploma de învăţător. Tânărul învăţător
se întoarce în comuna Bucium, acolo unde fusese înfrânt şi, de
data aceasta, rămâne omul biciumanilor pentru toată viaţa.
Aşezat
la şcoala confesională greco-ortodoxă din Bucium Izbita,
devine moţ prin adopţiune.
Iată
ce-i scria profesorul Ioan Micu profesorului Traian Mager din Abrud în 9
dec. 1938: “Sunt de 30 de ani în munţii Apuseni, desfăşurând
o muncă exclusiv închinată problemei moţilor. În război
(1914-1918) am fost mobilizat timp de 4 ani, iar după reîntorcerea
din război am făcut parte din Sfatul naţional al oraşului
Abrud organizând gărzile naţionale şi în calitate de
comandant al gărzilor din comuna Bucium, aveam misiunea de a asigura
linia Teiuşului.
Sunt decorat cu următoarele medalii:
1. Coroana României în grad de ofiţer;
2. Bărbăţie şi credinţă;
3. Răsplata muncii pentru construcţii şcolare cl. I;
4. Răsplata muncii pentru învăţământ cl. I;
5. Meritul cultural clasa a II-a;
6. Meritul sanitar clasa a I-a;
7. Serviciul credincios clasa a I-a;
8. Medalia “Bene Merente” pentru construcţia catedralei ortodoxe
din Cluj;
9. Medalia de aur a “Tinerimii Române”.
În
ce priveşte activitatea mea culturală şi naţională
cred că o cunoşti şi tu, căci activez pe toate
terenele în calitate de preşedinte al despărţământului
Astrei din Abrud, preşedintele Reuniunii Meseriaşilor Români,
preşedintele “Voluntarilor” secţia Abrud, preşedinte al
Comitetului şcolar, (vezi foto 1 - Ioan Micu cel cu decoraţii),
preşedinte al cooperativei “Abrudeana”, vicepreşedinte al
Bancii “Izvorul Mântuirii”, director cultural al “Casinei Română”;
deputat eparhial al Episcopiei Vadului Feleacului şi Clujului, etc”.(2
Laconismul
acestei scrisori merită să fie întregit de către noi, cei
care am beneficiat de pe urma activităţii directorului Ioan Micu.
Întors
de la Alba Iulia, după ce a luat parte la Unirea din 1 decembrie
1918, Ioan Micu intră în focul unei bătălii de lungă
durată.
Consiliul
Dirigent, constituit după Adunarea de la Alba Iulia, a numit pe dr.
Laurenţiu Pop şi dr. Candin David în calitate de comisari
generali ai Munţilor Apuseni. Aceştia au trimis un memoriu
Consiliului Dirigent în 1919 în care arătau, printre alte că:
“Ne luăm voe a vă atrage atenţiunea şi la împrejurarea,
că orăşelul nostru (Abrud n.n.) are un număr minim de
intelectuali, în jurul şi cu ajutorul cărora să se poată
crea atmosfera unei vieţi culturale şi economice mai intensive
şi că între împrejurările date considerăm de un
mijloc foarte potrivit pentru a micşora acest neajuns, dacă
corpul profesoral al şcoalelor civile din Abrud pe lângă
puterile didactice instituite deja s-ar întregi în grabă la numărul
complect de 7 (de prezent funcţionează numai trei) cu puteri
didactice de valoare recunoscută mai ales în vederea că, după
părerea noastră, şcolile din Abrud nu îndestulesc trebuinţele
culturale ale Munţilor Apuseni şi vor trebui transformate în
gimnaziu”.(3
Ioan
Micu era unul dintre cele 3 puteri didactice, care avea misiunea să
realizeze unificarea învăţământului confesional românesc
şi statificarea acestuia.
Corpul
didactic numit prin decizia nr. 969 din 14/27 febr. 1919 a Consiliului
Dirigent - resortul instrucţiunii - a depus jurământul la data
de 3 martie 1919 în faţa Comisarului Munţilor Apuseni. Au fost
înscrişi în clasele I-IV, 47 de băieţi şi 44 de fete
la secţia română.
În
faţa acestor elevi se prezentau la cursuri în 4 martie 1919 prof.
Enea Zeflean, director provizor, învăţătorul Ioan Micu
şi învăţătoarea Sofia Buceşan.
Prin
plecarea prof. E. Z|eflean la liceul Mihai Viteazul din Alba Iulia, lui
Ioan Micu îi revin sarcini grele. În paralel cu munca, în calitate de
director, îşi asumă şi pe acea de completare a studiilor.
După doi ani devine profesor de biologie şi chimie.
A preluat
localul şcolii, construit în 1910, cu un inventar destul de bun,
constând din colecţii de roci şi plante. (Foto 2)
Dorinţa
profesorului Micu era de a transforma şcoala civilă în şcoală
normală pentru învăţători. Pentru a realiza acest
deziderat era nevoie de local pentru internat. Pus în situaţia de a
fi refuzat mereu de cei din fruntea ministerelor, în ce priveşte
asigurarea cu fonduri, a obţinut doar dreptul de a tipări şi
vinde ilustrate cu portretul lui Avram Iancu. Cu sumele încasate a cumpărat
două localuri: un edificiu de la familia V. Fodor din P-ţa
Eroilor nr. 17 şi un altul de la Candin David, situat în P-ţa
Dobra nr. 11.
Puse
în faţa unei asemenea realizări, autorităţile aprobă
înfiinţarea la 1 septembrie 1923 a şcolii normale de băieţi.
În 1926 după ce absolvă clasa a VI-a normală, părăsesc
şcoala din Abrud primii 18 învăţători.
Menţinerea
în funcţiune a Şcolii Normale din Abrud, devine calvarul vieţii
directorului Ioan Micu, care e nevoit să se umilească în faţa
celor de la Bucureşti pentru ca să n-o desfiinţeze sau a o
transforma doar în gimnaziu, ca în 1926, 1930, 1938.
Se reînfiinţează
ca şcoală normală de băieţi - militarizată
în 1943/44, unde am avut norocul să fiu înscris şi eu în cl.
I-a.
A
condus şcoala cu zel şi pricepere, afirmându-se ca un bun
gospodar, organizator şi conducător de instituţie, a ştiut
să creeze atmosfera şi climatul necesar pentru o colaborare
armonioasă şi muncă organizată şi rodnică.
Avea grijă şi de internatul şcolii, unde elevii erau ocrotiţi
cu toată căldura părintească.
Ioan Micu a construit din banii proprii localul Şcolii din Bucium
Izbita, care a purtat câtva timp numele “Şcoala de stat Ioan
şi Elena Micu”.
Toţi
cei care au vizitat şcoala condusă de directorul Ioan Micu au
avut numai cuvinte de laudă:
“Am
vizitat această şcoală cu multă satisfacţie căci
am găsit aici trei foşti elevi ai mei de la seminarul Andreian
din Sibiu, ca profesori harnici şi devotaţi ai acestei şcoale:
Ioan Micu director, Nicolae Praţa profesor şi Sorin Furdui” (Timotei
Popovici, 1923).
“Onoare
vouă conducătorilor bravi ai acestei instituţii de lumină”
(M. Găzdac, 1924);
“La
5 iulie 1924 am cercetat edificiul acestei şcoli şi am constatat
cu adâncă mulţumire, că foştii mei elevi în
seminariul “Andreian” din Sibiu, au râvnă şi devotament
pentru şcoală, în serciviul căreia muncesc cu rezultate aşa
bune” (I. Lupaş - prof)
“În
ziua de 19 mai 1925 am vizitat Şcoala Normală din Abrud împreună
cu 80 de elevi ai Gimnaziului “Horea” din Cîmpeni. Datorită
d-lui director (Micu n.n.) al acestei şcoli am vizitat aproape în amănunţime
bogăţia materialului didactic demn de imitat pentru toate şcolile
de orice caracter, dând un imbold de neîntrecut pentru toţi
vizitatorii, pentru a se apropia cel puţin de această comoară
care serveşte şi de o importanţă indiscutabilă
pentru instrucţia cât mai uşoară şi mai apropiată
de instituţie, de realitate. mulţumim din suflet amabilităţii
d-lui director şi colaboratorilor d-sale, care lucrează fără
preget spre idealul vizat (D. Tudor Oncea);
“Vizitând
această instituţie de cultură, după ce vizitasem o
serie întreagă de muzee, laboratoare şi instituţii de
cultură din Drezda, Leipzig, Halle, Gotingen, Berlin, etc, am rămas
foarte plăcut impresionat de spiritul practic şi de priceperea
de care dă dovadă actualul conducător al şcolii
normale din Abrud. Ordinea, curăţenia, distribuţia
materialului intuitiv din diferite clase ale şcolii, dovedesc
dragostea de şcoală a conducătorului şi spiritul
disciplinat al omului de ştiinţă, la formarea căruia mă
simt mândru că am contribuit şi eu cu puţin.
Deci
urez profesorului, omului de ştiinţă şi bunului român
Ioan Micu să meargă şi de aici înainte pe calea pe care a
pornit spre binele şi fericirea neamului românesc”. (Dr. I.M.
Dobrescu, profesor la Academia Agricolă Cluj, 30 iulie 1926);
“Toţi
gazetari care vor călca meleagurile adevăraţilor moţi
pentru a se interesa de soarta lor nenorocită, au o datorie sacră
de a vizita locaşul lor de lumină, care este această şcoală
şi care este condusă cu dragoste de un om, frate şi bun român,
de harnicul director dl. Ioan Micu. Cele văzute în această
şcoală este bogăţia şi sufletul poporului român
din Munţii Apuseni.” (Ion Mehedinţeanu, redactor la ziarele
“Adevărul” şi “Dimineaţa”, 19 IX 1927);
“Aici
am găsit un om şi o şcoală”. (Nistor Renta, student
în ştiinţe Cluj, 4 I 1930);
Aceste sunt doar câteva
consemnări lăsate de oaspeţii şcolii conduse de I.
Micu.
El a avut contribuţii
însemnate şi la construirea spitalului din Abrud şi a
Catedralei ortodoxe din Cluj.
În
1938 a organizat în sala Detunata din Abrud adunările Astrei (Foto
3), la care a participat şi Nicolae Iorga. Atunci marele istoric a
rostit o amplă cuvântare prin care combătea cu argumente
revizionismul. Cu acea ocazie Ioan Micu a prezentat un amplu document
despre situaţia învăţământului din Ţara Moţilor.
Cât timp a fost
director Ioan Micu, Şcoala Normală din Abrud a fost mândria moţilor.
prof. Ilie Furduiu
Bibliografie
1. Macavei Voicu (1995), “Istoricul şcolii din Bucium Şasa de
la atestarea documentară până la 1918”, în “Universul
catedrei”, nr. XXVII, pp. 5-6;
2. Traian Mager (1938), “Monografia ţinutului Hălmagiu”, vol.
IV, “Istoricul corpului voluntarilor Horia”, Muzeul Naţional Alba
Iulia, Doc. Nr. inv. 3024;
3. Dr. Laurenţie Pop şi dr. Candin David (1919) “Memoriul
comisarilor generali ai Munţilor Apuseni înaintat în 1919 fostului
Consiliu Dirigent”, în Munţii Apuseni (1936) de dr. I. Ciomac
şi V.P. Necşa, p. 305;
4. Remus Oniciu (1970), “Istoricul învăţământului din
Abrud”, mss. pp. 100-140;
5. Nicolae Hristea, “Ioan Micu”, mss. pp. 25-46;
Foto
1
Foto
2
Foto
3
|
