România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Roşia Montană -ALBURMUS MAIOR "1870 DE ANI" Cetatea de scaun a aurului românesc  

Roşia Montană este o frumoasă aşezare din Ţara Moţilor situată între Abrud şi Cîmpeni, într-un mic bazin geologic, suspendat, de pe cuprinsul căruia îşi adună apele Valea Roşiei, afluent de dreapta al văii Abrudului, ce se varsă în râul Arieş, în aval de Cîmpeni. Gospodăriile locuitorilor, construcţiile social-administrative, se întind în lungul văii, pe mameloane şi culmi, pe platouri şi pante puţin înclinate, fiind străjuite de muntele Rotunda (1.187 m.), Curmătura (1.256 m.), Ghergheleu (1.157 m.), Cîrnic (1.087 m.). Localitatea are statut de comună în componenţa căreia intră satele: Coasta Henţii, Curături, Gura Roşiei, Cărpiniş, Soal, Vârtop, Gârda Bărbuleşti, Iacobeşti, Ignăţeşti, Bălmoşeşti, Ţarina, Blindeşti, Corna, Bunta şi Roşia Montană, reşedinţă de comună cu o populaţie de peste 5000 locuitori.

La suprafaţă şi în subsolul localităţii se află mineralizaţii auro-argintifere care au constituit şi constituie principala bogăţie locală şi naţională. Poziţia geografică, resursele minerale şi pădurea, precum şi dispoziţia reţelei hidrografice au conferit de-a lungul timpului Roşiei Montane o importanţă economică deosebită. Vechimea mineritului se pierde în cenuşiul epocii fierului când scito-agatârşii şi geto-dacii, primii locuitori ai acestor meleaguri, extrăgeau aurul şi argintul. Bogăţia minieră a Daciei a constituit un obiectiv major pentru cucerirea ei de Imperiul Roman (a. 106 e.n.). Sub ocupaţia romană (106-273 e.n.) mineritul a fost modernizat prin introducerea de noi tehnologii miniere şi de prelucrare a minereului, inclusiv cu specialişti aduşi din imperiu. Peste tot, în bazinul minier unde sunt prezente mineralizaţiile aurifere, întâlnim lucrări daco-romane. Din perioada romană, în decursul timpului, au fost descoperite numeroase vestigii ce atestă o activitate complexă privind organizarea administrativă, aşezarea, comunicaţiile şi sistemul de apărare, forţa de muncă, populaţia, viaţa social-religioasă, exploatarea şi valorificarea aurului, etc. Cu ocazia lucrărilor edilitare, agricole şi mai ales miniere, în cursul secolelor XVIII-XX s-au descoperit ziduri, monumente, fragmente arhitectonice şi epigrafice, obiecte de podoabă, substrucţii ale unei aşezări civile cu necropolă, diferite tipuri de lucrări miniere şi tehnologii de lucru, unelte şi instalaţii miniere, etc. Majoritatea descoperirilor s-au datorat hazardului, întâmplării, păstrarea, conservarea şi folosirea făcându-se mai mult în interes ştiinţific.

O bună parte din obiectele găsite au îmbogăţit zestrea muzeelor din ţară (Cluj, Turda, Alba Iulia, Aiud, Blaj, Deva) şi străinătate (Budapesta, Viena). Dragostea pentru acest inestimabil tezaur naţional şi visul înfiinţării unui muzeu al mineritului mi-a creat o pasiune paralelă cu pregătirea mea de geolog. După mulţi ani de trudă şi oprelişti am reuşit să strâng într-un singur loc numeroase monumente romane, unelte şi instalaţii de minerit, copii şi fotocopii după diferite documente, fotografii etc., şi să amenajez unele galerii romane şi moderne din masivul Orlea pentru circuitul turistic, materializând visul în Muzeul Mineritului din Roşia Montană, inaugurat în anul 1981, cu ocazia aniversării a 1850 de ani de atestare documentară a localităţii şi mineritului. Numele muzeului este şi titlul unei cărţi pe care am lansat-o la 23 aprilie 1989.

Cele mai spectaculoase descoperiri s-au făcut între anii 1786-1855 când au fost găsite în minele de aur de la Roşia Montană tăbliţele cerate dacice (“cărţi din lemn cerate”), descoperi unice pentru cunoaşterea vieţii juridice şi a instituţiilor respective. Acestea reprezintă texte de drept civil roman privind contracte de vânzare-cumpărare, de împrumut cu dobândă, convenţii de asociaţie, acte ale collegiilor, dovezi de cheltuieli şi preţuri, etc. Tăbliţele cerate “daco-romane” datează dintre anii 131-167 e.n., fiind ascunse în galeriile Sf. Ecaterina - Monuleşti şi Sf. Iosif din masivul Leti, galeria Ohaba - Sf. Simion de pe masivul Cârnic şi galeria Laurenţiu (Boaba) din masivul Igre. Descoperite după 16 secole, ele au constituit un “miracol” arheologic al Daciei romane. S-au găsit 50 de piese din care jumătate s-au distrus integral s-au parţial în contact cu atmosfera de la suprafaţă, din nepricepere, ignoranţă, rea-credinţă, păstrându-se întregi sau părţi din ele 25 “cărţi din lemn”. Prin conţinutul şi destinaţia lor, tăbliţele aparţineau minerilor, proprietarilor de mine şi oamenilor de “afaceri” ce activau în mineritul din Munţii Metaliferi. În anul 1873 au fost publicate integral cu comentarii, ilustraţie grafică şi fototipică de către Th. Mommsen, mai recent fiind făcute noi studii de I. Baltariu şi I.I. Russu de la Cluj. Ion Baltariu în “Tripticele din Transilvania” afirmă că tăbliţele cerate “sunt actul de naştere a poporului român”.

TabcerDXVIII

a) foto

b) desen (CIL, III, p. 954)

c) textul lacunar în latină

d) masivul Cârnic, versantul sudic.

Tăbliţa cerată dacică XVIII, datată 6 februarie 131 e.n., a fost descoperită în anul 1854 în galeria Ohaba - Sf. Simion de pe versantul sudic al masivului Cîrnic, fiind un contract de muncă. Din conţinutul acesteia se cunoaşte pentru prima dată numele localităţii Roşia Montană de ALBURNUS MAIOR. Numele are rădăcina dacică “alb” fiind integral articulată latineşte. Din totalul de 25 tăbliţe cerate, 9 piese au fost redactate la Alburnus Maior, două la Deusara, o piesă la Kartum şi alta la Immenosum Maius, sate, cătune, cartiere, din jurul zonei Alburnus. Această tăbliţă se află în Muzeul din Cluj. Dacă ne raportăm în timp, localitatea Roşia Montană şi mineritul aurifer de aici împlinesc în anul 2001 frumoasa vârstă de 1870 ani atestaţi documentar. Tăbliţele cerate dacice constituie un pilon al neamului românesc, fapt pentru care aniversării evenimentului trebuie să i se acorde cea mai mare atenţie din partea factorilor responsabili. De aceea doresc ca, prin aceste rânduri scrise, să sensibilizez, de pe acum, instituţiile comunale, judeţene şi chiar naţionale, pentru omagierea, prin organizarea unei serbări cultural-naţionale a acestui eveniment din viaţa roşienilor şi românilor. Data cea mai potrivită o consider ziua mineritului din acest an, care poate fi transformată într-o întâlnire cu fiii satului şi a celor care au locuit şi muncit în această zonă. Pentru aceasta, din timp, trebuie elaborat un program minuţios care să cuprindă, printre altele: reabilitarea muzeului, o sesiune ştiinţifică, manifestări cultural-sportive, editarea unui pliant, o plachetă comemorativă, etc. Sper ca stimulaţi şi de marile cantităţi de aur ce au luat drumul multor capitale europene, precum şi al visteriei statului, să se poată organiza, în condiţii ireproşabile, o grandioasă serbare cultural-naţională.

Avem marea obligaţie patriotică să păstrăm şi să omagiem an de an, cu mare sfinţenie, acest tezaur minunat oferit de cetatea de scaun a aurului românesc, intrat definitiv în patrimoniul cultural-naţional al României.

Geolog Aurel Sântimbreanu,

fost inginer şef la E.M. Roşia Montană