|
Roşia
Montană este o frumoasă aşezare din Ţara Moţilor
situată între Abrud şi Cîmpeni, într-un mic bazin geologic,
suspendat, de pe cuprinsul căruia îşi adună apele Valea Roşiei,
afluent de dreapta al văii Abrudului, ce se varsă în râul Arieş,
în aval de Cîmpeni. Gospodăriile locuitorilor, construcţiile
social-administrative, se întind în lungul văii, pe mameloane
şi culmi, pe platouri şi pante puţin înclinate, fiind străjuite
de muntele Rotunda (1.187 m.), Curmătura (1.256 m.), Ghergheleu
(1.157 m.), Cîrnic (1.087 m.). Localitatea are statut de comună în
componenţa căreia intră satele: Coasta Henţii, Curături,
Gura Roşiei, Cărpiniş, Soal, Vârtop, Gârda Bărbuleşti,
Iacobeşti, Ignăţeşti, Bălmoşeşti,
Ţarina, Blindeşti, Corna, Bunta şi Roşia Montană,
reşedinţă de comună cu o populaţie de peste 5000
locuitori.
La
suprafaţă şi în subsolul localităţii se află
mineralizaţii auro-argintifere care au constituit şi constituie
principala bogăţie locală şi naţională. Poziţia
geografică, resursele minerale şi pădurea, precum şi
dispoziţia reţelei hidrografice au conferit de-a lungul timpului
Roşiei Montane o importanţă economică deosebită.
Vechimea mineritului se pierde în cenuşiul epocii fierului când
scito-agatârşii şi geto-dacii, primii locuitori ai acestor
meleaguri, extrăgeau aurul şi argintul. Bogăţia minieră
a Daciei a constituit un obiectiv major pentru cucerirea ei de Imperiul
Roman (a. 106 e.n.). Sub ocupaţia romană (106-273 e.n.)
mineritul a fost modernizat prin introducerea de noi tehnologii miniere
şi de prelucrare a minereului, inclusiv cu specialişti aduşi
din imperiu. Peste tot, în bazinul minier unde sunt prezente mineralizaţiile
aurifere, întâlnim lucrări daco-romane. Din perioada romană,
în decursul timpului, au fost descoperite numeroase vestigii ce atestă
o activitate complexă privind organizarea administrativă, aşezarea,
comunicaţiile şi sistemul de apărare, forţa de muncă,
populaţia, viaţa social-religioasă, exploatarea şi
valorificarea aurului, etc. Cu ocazia lucrărilor edilitare, agricole
şi mai ales miniere, în cursul secolelor XVIII-XX s-au descoperit
ziduri, monumente, fragmente arhitectonice şi epigrafice, obiecte de
podoabă, substrucţii ale unei aşezări civile cu
necropolă, diferite tipuri de lucrări miniere şi tehnologii
de lucru, unelte şi instalaţii miniere, etc. Majoritatea
descoperirilor s-au datorat hazardului, întâmplării, păstrarea,
conservarea şi folosirea făcându-se mai mult în interes ştiinţific.
O
bună parte din obiectele găsite au îmbogăţit zestrea
muzeelor din ţară (Cluj, Turda, Alba Iulia, Aiud, Blaj, Deva)
şi străinătate (Budapesta, Viena). Dragostea pentru acest
inestimabil tezaur naţional şi visul înfiinţării unui
muzeu al mineritului mi-a creat o pasiune paralelă cu pregătirea
mea de geolog. După mulţi ani de trudă şi oprelişti
am reuşit să strâng într-un singur loc numeroase monumente
romane, unelte şi instalaţii de minerit, copii şi fotocopii
după diferite documente, fotografii etc., şi să amenajez
unele galerii romane şi moderne din masivul Orlea pentru circuitul
turistic, materializând visul în Muzeul Mineritului din Roşia
Montană, inaugurat în anul 1981, cu ocazia aniversării a 1850
de ani de atestare documentară a localităţii şi
mineritului. Numele muzeului este şi titlul unei cărţi pe
care am lansat-o la 23 aprilie 1989.
Cele
mai spectaculoase descoperiri s-au făcut între anii 1786-1855 când
au fost găsite în minele de aur de la Roşia Montană tăbliţele
cerate dacice (“cărţi din lemn cerate”), descoperi unice
pentru cunoaşterea vieţii juridice şi a instituţiilor
respective. Acestea reprezintă texte de drept civil roman privind
contracte de vânzare-cumpărare, de împrumut cu dobândă,
convenţii de asociaţie, acte ale collegiilor, dovezi de
cheltuieli şi preţuri, etc. Tăbliţele cerate
“daco-romane” datează dintre anii 131-167 e.n., fiind ascunse în
galeriile Sf. Ecaterina - Monuleşti şi Sf. Iosif din masivul
Leti, galeria Ohaba - Sf. Simion de pe masivul Cârnic şi galeria
Laurenţiu (Boaba) din masivul Igre. Descoperite după 16 secole,
ele au constituit un “miracol” arheologic al Daciei romane. S-au găsit
50 de piese din care jumătate s-au distrus integral s-au parţial
în contact cu atmosfera de la suprafaţă, din nepricepere,
ignoranţă, rea-credinţă, păstrându-se întregi
sau părţi din ele 25 “cărţi din lemn”. Prin conţinutul
şi destinaţia lor, tăbliţele aparţineau
minerilor, proprietarilor de mine şi oamenilor de “afaceri” ce
activau în mineritul din Munţii Metaliferi. În anul 1873 au fost
publicate integral cu comentarii, ilustraţie grafică şi
fototipică de către Th. Mommsen, mai recent fiind făcute
noi studii de I. Baltariu şi I.I. Russu de la Cluj. Ion Baltariu în
“Tripticele din Transilvania” afirmă că tăbliţele
cerate “sunt actul de naştere a poporului român”.
TabcerDXVIII
|
|
|
|
|
a) foto |
|
b) desen (CIL, III, p. 954) |
|
|
|
|
|
c) textul lacunar în latină |
|
d) masivul Cârnic, versantul sudic. |
Tăbliţa
cerată dacică XVIII, datată 6 februarie 131 e.n., a fost
descoperită în anul 1854 în galeria Ohaba - Sf. Simion de pe
versantul sudic al masivului Cîrnic, fiind un contract de muncă. Din
conţinutul acesteia se cunoaşte pentru prima dată numele
localităţii Roşia Montană de ALBURNUS MAIOR. Numele
are rădăcina dacică “alb” fiind integral articulată
latineşte. Din totalul de 25 tăbliţe cerate, 9 piese au
fost redactate la Alburnus Maior, două la Deusara, o piesă la
Kartum şi alta la Immenosum Maius, sate, cătune, cartiere, din
jurul zonei Alburnus. Această tăbliţă se află în
Muzeul din Cluj. Dacă ne raportăm în timp, localitatea Roşia
Montană şi mineritul aurifer de aici împlinesc în anul 2001
frumoasa vârstă de 1870 ani atestaţi documentar. Tăbliţele
cerate dacice constituie un pilon al neamului românesc, fapt pentru care
aniversării evenimentului trebuie să i se acorde cea mai mare
atenţie din partea factorilor responsabili. De aceea doresc ca, prin
aceste rânduri scrise, să sensibilizez, de pe acum, instituţiile
comunale, judeţene şi chiar naţionale, pentru omagierea,
prin organizarea unei serbări cultural-naţionale a acestui
eveniment din viaţa roşienilor şi românilor. Data cea mai
potrivită o consider ziua mineritului din acest an, care poate fi
transformată într-o întâlnire cu fiii satului şi a celor care
au locuit şi muncit în această zonă. Pentru aceasta, din
timp, trebuie elaborat un program minuţios care să cuprindă,
printre altele: reabilitarea muzeului, o sesiune ştiinţifică,
manifestări cultural-sportive, editarea unui pliant, o plachetă
comemorativă, etc. Sper ca stimulaţi şi de marile cantităţi
de aur ce au luat drumul multor capitale europene, precum şi al
visteriei statului, să se poată organiza, în condiţii
ireproşabile, o grandioasă serbare cultural-naţională.
Avem
marea obligaţie patriotică să păstrăm şi să
omagiem an de an, cu mare sfinţenie, acest tezaur minunat oferit de
cetatea de scaun a aurului românesc, intrat definitiv în patrimoniul
cultural-naţional al României.
Geolog Aurel Sântimbreanu,
fost
inginer şef la E.M. Roşia Montană
|
|
