|
Redăm în întregime, în cele ce urmează,
articolul editorial “Până când?”, apărut la 8 septembrie
1928 (în preajma aniversării unui deceniu de la Marea Unire din anul
1918) în ziarul “Unirea” din Blaj, “foaie bisericească-politică”,
pentru aprecierile de atunci asupra politicienilor noştri şi
comparaţiile ce se pot face cu ceea ce s-a întâmplat în societate
românească în ultimul deceniu
Redacţia revistei
Până când?
Fraude... Zilnic
fraude proaspete, multe, mari, senzaţionale. La petrol, la păduri,
la domenii, la C.F.R., la regimente, şcoală, prefecturi,
pretutindeni, fără întrerupere. Le aşteptăm în
fiecare dimineaţă, cum aşteptăm cornurile calde. De
zece ani ne-am obişnuit cu narcoza lor naţională, încât
ne-a devenit necesitate patriotică.
Şi
- în ciuda strămoşilor cari au decretat imprudent că :
quotidiana vilescunt - le aşteptăm zilnic cu frică şi
înfrigurare nouă. Atât este de inepuizabil talentul nostru, încât
zi de zi ştie să împrumute forme noue, nebănuite, aceleaşi
invariabile şi inexorabile legi ale jafului universal. Unele tâlhării
impun prin grandoarea proporţiilor, altele prin îndrăzneala
lor, prin uşurinţa cu care ar fi putut fi descoperite; prin
ingeniozitatea ticluirii, prin admirabilul spirit de organizaţie,
care înşiruie serii întregii de funcţionari, de la acar şi
portar până sus la vârful scării valorilor jefuitoare, în
slujba aceluiaşi gând de furt sistematic; prin virtuositatea cu care
se atacă chiar irealul şi inexistentul: împrumutul din străinătate,
de pildă.
Prins în această
furtunoasă horă naţională, ca contribuabil uluit, nu
ai vreme să mai calculezi căt s-o fi furat, în definitiv, în
cei zece ani din urmă; uiţi să te mai întrebi, de ce umblă
cerşind la porţi închise ţara, care şi-ar putea
acoperi întreg bugetul din bogăţiile ei naturale, fără
a cere o lăscaie de la cetăţeni; nu mai auzi vaietele
mizeriei în care se zbat milioane de robi ai gliei, pe cel mai mănos
pământ al Europei; dimpotrivă, te bucuri aflând măcar în
felul acesta de existenţa atâtor bogăţii pe cari tu nici
nu le-ai bănuit şi aştepţi cu nerăbdare ziua de mâine,
ca să vezi dacă - mai ales după certarea ce ne-a trimis
Dumnezeu cu seceta mistuitoare - tot mai se găseşte ceva de
furat în mândra noastră ţară?!
Nu uita, să
admiri şi neîntrecutul talent al generaţiei de cărturari,
care dă lumii acest spectacol fără pereche. Este talent
numai în parte moştenit din Fanar. S-a cultivat şi a ajuns la
desăvârşire în şcoala fără Dumnezeu a lui Haret!
Grăbeşte deci, de felicită pe dl. Anghelescu, vrednicul
urmaş, care în loc de religie şi morală a sporit în
şcoală sportul, pentru ca viitorii eroi ai tâlhăriilor să-şi
câştige isteţime suficientă la evadarea din Văcăreşti,
devenit loc de vilegiatură foarte apreciat în “lumea bună”.
De-acum poţi dormi liniştit: neamul marilor pungaşi nu se
va stinge şi rubrica fraudelor din gazete este asigurată pe
decenii!
Să nu te întrebi,
însă, contribuabil amărât, până când va dăinui
această sarabandă a jafului. Până când o va mai răbda
Dumnezeu? Până când o va mai îndura nenorocitul scurmător al
gliei? Căci s-ar putea întâmpla să ai visuri rele: să
vezi, în zare, o pădure de pluguri transformate în furci şi de
ele atârnând tot câte un ucenic al şcolii fără Dumnezeu!
Cărturari ai neamului, revizuiţi-vă cunoştinţele!
|
|
