Motto: Sus ridicã fruntea, vrednice popor!

     “Culorile steagurilor celor două Principate române s-au stabilit odată cu Regulamentele organice şi anume, pentru Moldova albastră şi roşie, iar pentru Muntenia albastră şi galbenă. În Principatul Ţării Româneşti culorile au fost menţinute până în anul 1834, când s-au înlocuit cu roşu, galben şi albastru, iar în Moldova s-au menţinut până pe timpul lui Alexandru Ioan Cuza.

     În Principatul Ţării Româneşti steagurile date oştirii, pe timpul Domnului Alexandru D. Ghica au fost folosite până în vremea lui Alexandru Ioan Cuza. S-a adoptat numai sistemul înlocuirii monogramelor domneşti de pe colţuri. În Moldova se înlocuiau steagurile la fiecare schimbare de Domn, culorile rămânând aceleaşi.

     Pe steagurile din Moldova se afla, nelipsit, capul de bour, dar pe unele şi imaginea sfântului Gheorghe în costum de cavaler. Cele din Muntenia aveau, începând cu anul 1834, un vultur. Ale Dorobanţilor de judeţe de aici mai aveau în plus şi emblema judeţului propriu. Pe fiecare din steagurile acestora se afla înscris numele şi numărul corpului de armată căruia îi aparţinea. În timpul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza s-a adoptat, pentru însemnele ambelor ţării, Tricolorul roşu, galben şi albastru, cu o cravată albastră, iar deasupra inscripţia - ONOARE PATRIEI şi acvila romană cu crucea în cioc.

     Acest steag, cu Tricolorul naţional, s-a împărţit oştilor militare deşi în Convenţia de la Paris din 7/19 august 1858, se prevedea ca oştile ambelor ţări să păstreze steagurile avute pe atunci, urmând să poarte în viitor câte o banderolă albastră, după modelul prezentat de Convenţie.

     Modelul de steag din 1861 (sau 1863) este format din trei fâşii: roşie, galbenă şi albastră; au pe ele acvila, pe pieptul căreia este aplicat un scut cu Stema Principatelor Unite; capul de bour într-o parte şi acvila în cealaltă; pe colţurile flotante ale steagului se afla litera A închisă, cu câte o ghirlandă de ramuri de dafin.

     Acest model de steag distribuit pe timpul lui Alexandru Ioan Cuza s-a menţinut şi sub Principele Carol I, până în anul 1874, deşi Constituţia din 1866 schimbase dispunerea orizontală a culorilor. Conform acestei Constituţii precum şi a articolului 6 al legii din 1867 şi al celei din 1872, culorile drapelului trebuiau dispuse vertical, în următoarea ordine: albastru lângă hampă, galbenul la mijloc iar roşul la margine. Tot aceste legi mai prevedeau ca drapelul armatei să aibe la mijloc stema ţării iar cel al autorităţilor civile să nu poarte stemă. Cu toate acestea când s-au confecţionat drapelele diferitelor regimente s-au produs unele intervenţii la drapelul armatei. Astfel, Stema Ţării a fost înconjurată de o ghirlandă de frunze de laur, argintii; în cele patru colţuri ale pânzei drapelului s-a cusut cifra regelui Carol I, de aur, încoronată şi înconjurată tot de o ghirlandă de frunze de laur argintii. Această structură a Drapelului armatei s-a menţinut până sub regii Ferdinand I şi Carol II.

     După Marea Unire de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, s-a aşezat la mijlocul drapelului Stema nouă a ţării, iar la colţurile pânzei, cifra celor doi regi.

²²²

     “Steagul este simbolul suveranităţii statului asupra teritoriului naţional. Pentru armată Steagul este emblema fiinţei sale, simbolul către care se îndreaptă aspiraţiile tuturor celor care luptă uniţi în jurul lui; el are un caracter qvasi-sacru. De aceea jurământul de credinţă a ostaşilor armatei se depune pe steag.”

     Faţă de Drapelul Naţional trebuie să avem întotdeauna o atitudine adecvată şi să manifestăm un respect particular. La sfârşitul secolului XIX şi în primele decenii ale celui următor, la o manifestare civilă sau la o paradă militară, trecerea Drapelului impunea atitudini şi comportamente demne şi civilizate ale fiecăruia dintre noi: poziţie dreaptă, întreruperea oricărei conversaţii, descoperirea capului, adoptarea unei poziţii respectuase, decente, etc. Existau fireşte şi excepţii de la această atitudine obligatorie, însă acestea erau reprobate, sancţionate exemplar, supuse oprobiului public pe loc, pentru a nu se mai repeta.

     Referindu-ne la prezentarea Drapelului Naţional în momentul intonării Imnului Naţional la solemnităţile de la mormântul Eroului Necunoscut, de la mormintele şi monumentele eroilor şi martirilor neamului românesc, amintim că, în deceniul al patrulea al secolului XX, au fost adoptate măsuri concrete care reglementau riguros modul de defăşurare a acestor momente solemne.

     Din păcate, în ultima vreme, Tricolorul este expus fără discernământ, fără elementara condiţie de afişare, astfel încât este adesea sfâşiat, înfăşurat pe hampă, decolorat, ajuns într-o poziţie cu semnificaţie denaturată. Acestea nu se datorează exclusiv ignoranţei, lipsei de educaţie patriotică ci şi unui gest premeditat. Tricolorul este prins adesea de hampă în poziţii improprii. Este obligatoriu să se ştie că întotdeauna albastru trebuie să fie în partea superioară. Prinderea pe hampă a celor trei culori, pe orizontală, este inadmisibilă, etc.

     Pentru a evita astfel de situaţii edificiile mai vechi aveau fixate, încă din faza de proiect, suporturi metalice în trei poziţii: pentru expunerea curentă, la un unghi de 45 de grade; pentru expunere în bernă, la un unghi de 90 de grade; pentru expunere alături de alte drapele naţionale. Observăm frecvent, în zilele noastre, Drapelul Naţional expus printre ale unor partide politice, ba uneori printre cele ale unor firme. Să fie aceste moduri de expunere datorate ignoranţei sau unui act deliberat, care în ultimă analiză este o grosolană tratare jignitoare a Simbolului Naţional?

     Modul de comportare faţă de Drapelul Naţional cu prilejul diferitelor manifestaţii este şi el frecvent jenant, deranjant. După fixarea pe hampă, şi modul în care este purtat sau adesea fluturat, se constată că purtătorul Drapelului Naţional nu este conştient de menirea pe care şi-a asumat-o. Comparând modul sobru, demn, serios în care este purtat Drapelul Naţional în fruntea unei formaţiuni militare vom înţelege cât de mare este diferenţa.

     Este de asemenea de neconceput ca mulţi primari de comune, dar şi de oraşe să apară la diferite ceremonii oficiale, încins cu eşarfa  Tricoloră în care culoarea roşie este în partea superioară. Întâlnim frecvent şi situaţii incalificabile în care Tricolorul Naţional este folosit ca fond pentru diverse texte sau chiar firme comerciale. Observăm adesea numeroase etichete în paginarea cărora, peste Tricolor sunt înscrise texte sau simboluri ale unor producători de mărfuri. Elocvent în acest sens este modul în care Societatea Naţională a Căilor Ferate Române a imprimat, pe fiecare vagon de marfă, Tricolorul Naţional, cu inscripţia, MARFĂ, pe culoarea galbenă. Enumerarea unor astfel de situaţii aberante este infinit mai mare, din păcate.

     “Toate aceste situaţii condamnabile, deseori nepermise, sunt în mod nejustificat acceptate, ignorându-se total faptul că în subconştientul multora dintre noi se imprimă impresia falsă că oricine este liber să folosească Tricolorul Naţional după bunul plac, în interes sau în scop meschin, ceea ce nu arareori se dovedeşte a fi atentat subtil şi poate intenţionat, la importanţa Tricolorului nostru.

     Suntem martorii erupţiei simbolurilor naţionale ale altora, în ultimul deceniu, iar noi nu promovăm o politică adecvată şi consecventă de educare a atitudinii faţă de simbolul sacru naţional. Trebuie făcută o analiză critică şi pertinentă a acestei situaţii grave, trebuie luate măsuri eficiente care să reglementeze folosirea Tricolorului. Trebuie eliminate cât mai curând situaţiile semnalate mai sus, şi multe altele, care în fapt sunt acte de blasfemie la adresa Simbolului nostru naţional, pe care cu toţii avem obligaţia şi datoria patriotică de a-l respecta aşa cum se cuvine.”

     Semnalarea noastră este, credem, un început timid dar necesar.

Prof. dr. Cloşca L. BĂLUŢĂ

Bibliografie selectivă