România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Cuvântări, discursuri şi declaraţii din anul 1915, referitoare la împlinirea dezideratului “Întregirii Statului Naţional Român”

Cuvântarea lui Ioan Ursu rostită cu prilejul Congresului de la Bucureşti al românilor din teritoriile sub dominaţia austro-ungară.

1915, martie 15, Bucureşti

Domnilor,

     Neamul nostru a avut soarta unui pom roditor, aşezat la margine de drum. Toţi drumeţii i-au furat din fructe. Dar nu s-au mulţumit să-i rupă fructele, ci fără de nici o pietate i-au smuls crengile şi i-au ciuruit tulpina. Şi totuşi pomul milenar al neamului nostru a rezistat tuturor vijeliilor şi neomeniilor trecătorilor şi vecinilor, căci răsărise din sămânţa viguroasă romană care i-a dat tărie să înfrunte furtunile, să reziste devastărilor, să crească şi să se dezvolte. [...]

     Pentru noi însă Ardealul e nu numai o chestie de viaţă, dar şi o chestie de dreptate. N-aveţi decât să vă uitaţi pe harta Ţării noastre şi veţi vedea la mijloc o scobitură, un gol, care arată că forma de azi de semilună a ţării noastre e necompletă şi că n-avem decât un arc din cercul complet care trebuie să fie în mod firesc forma ţării noastre. Carpaţii ardeleni sunt destinaţi de natură să formeze diametrul cercului românesc. Ei au fost de la început şi până astăzi centrul nostru etnic, iar Ardealul e destinat prin natura să fie centrul statului de la Dunărea de jos, dar nu extremitatea statului de la Dunărea de mijloc. [...]

     Pe lângă necesitatea conservării ne mai îndeamnă la aceasta sentimentul demnităţii şi spiritul vremii care cere ca toţi câţi locuiesc un teritoriu compact şi au aceeaşi origine şi vorbesc aceeaşi limbă să fie uniţi sub acelaşi drapel [...]

     Poporul nostru simte prin instinct că a venit ceasul ca să răzbunăm suferintele trecutului şi prin jertfe extraordinare să facem ca toţi ai noştri să fie aduşi sub acoperişul statului şi cutele drapelului nostru.

     Căci din nefericire neamul nostru a rămas până astăzi ca un pom, care are tulpina în grădina noastră, dar are încă jumătate din crengi în grădini străine; jumătate din fructe sunt luate pe nedrept de vecinii hrăpăreţi […]

     (Congresul românilor de peste hotare aflători în ţară )

15 marie 1915, Bucureşti, 1915, p. 73, 75-76)

Selectate de ec. Ioan Străjan

 

Cuvântarea lui Nicolae Filipescu la întrunirea Ligii Culturale

     [...] Fiţi bineveniţi toţi acei ce v-aţi strâns aci spre a vă întării credinţa şi a va oţeli sufletele spre a împlini porunca strămoşilor!

     Domnilor, de la unitatea naţională sub Mihai trec 260 de ani pană la Unirea principatelor şi 280 de ani până ce unirea se împlineşte în forma ei desăvârşită: independenţa şi regatul. De atunci şi până azi, abia 34 de ani! Trei secole dar, ca să se zămislească statul român al Principatelor Unite. Abia vreo trei decenii până la noul popas, de unde va ieşi, credem, unitatea neamului. Prea putin! Cum ne-am pregătit de ziua mare a românismului, în această din urma fază a istoriei noastre, îngăduiţi-mi a o spune.

     Generaţia eroică (de la 1848) îsi rezumase programul în cele patru puncte de la Divanul ad-hoc, din care cel mai de seamă era unirea Principatelor. Nu păşesc însă şi pe al cincilea: unitatea naţională, şi bine a făcut. Ar fi comis o imprudenţă, căci vrăjmăşiile ce ar fi deşteptat, ar fi putut compromite totul. Apoi, ar fi întreprins o muncă peste puterile ei.

     Sunt generaţii care - ca arborii cari într-un an îmbelşugat dau fructele a trei ani şi sleiesc rodirea anilor următori - au trăit şi au împlinit aspiraţiunile a mai multor generaţii. Generaţia eroică trăise şi izbândise cât trei generaţii. Mai departe orice năzuinţă i-a părut o aventura. Deci, după Unire şi Independenţă ea îşi împlinise chemarea.

     După ea a urmat o generaţie cuminte, care şi-a mărginit aspiraţiunile la aceasta: consolidarea internă a statului român. Atunci se întemeiază Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor, care zice: « A venit vremea să pregătim unitatea naţională » [...]

     Ce este regatul român fără Ardealul? O absurditate geografică. O fâşie de pământ întortochiată şi frântă în semicerc. Arătaţi această figură schiloadă unui copil de şapte ani şi întrebaţi-l ce lipseşte României. El, cu mâna lui agiamie, va trage linia ce împlineşte cercul. Iertaţi-mi pedantismul, dar ştiţi că cercul e figura care la o circumferinţă mai mică are suprafaţa mai mare. Noi avem graniţa cea mai mare fără de teritoriul cel mai mic. Milităreşte nu se poate mai rău. [...]

     La graniţele actuale, suntem o ţară fără viitor. Spre a ne împlinii aci rolul european, ne trebuie bastionul ce domina această poziţiune. De aceea, amintim către cetatea naturală a Ardealului, către Acropola românismului. Aci e centrul, aci inima românismului, aci, într-un palat fermecat, zidit ca în poveşti, în vreuna din peşterile carpaţilor, s-a adăpostit conştiinţa de neam. Din aceşti munţi ţâşnesc izvoarele râurilor noastre ce cară, spre sensul dunărean în undele lor, suspinurile fraţilor. De aci, Şincai şi Petru Maior ne-au trimis mărturiile obârşiei noastre latine. De aci au roit dascălii neamului spre a trezi conştiinţa naţională în vremurile de uitare de sine. [...]

     De aceea vrem Ardealul şi nimic alt. De aceea pot rezuma tot ce v-am spus, rostind şi repetând acest singur cuvânt: Ardealul! Ardealul! Ardealul!

(N. Filipescu. Pentru România Mare. Cuvântări din război.

1914-1916, (Bucureşti), 1925, p. 32-34, 38-40)

 

 

Discursul rostit de Nicolae Titulescu la un miting al "Ligii Culturale"

1915, mai, 3, Ploieşti

     [...] Din împrejurările de azi, România trebuie să iasă întreagă şi mare! România nu poate fi întreagă fără Ardeal. România nu poate fi mare fără jertfă!

     Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e şcoala care i-a făurit neamul, e farmecul care i-a susţinut viaţa! Ardealul e scânteia care aprinde energia, e mutilarea care strigă răzbunarea, e făţărnicia care cheamă pedeapsa, e sugrumarea care cere libertatea! Ardealul e românismul în restrişte, e întărirea care depărtează vrăjmaşul, e viaţa care cheamă viaţa!

     Ne trebuie Ardealul! Nu putem fără el! Vom şti să-l luăm şi, mai ales, să-l merităm! Pentru Ardeal nu-i viaţă care să nu se stingă cu plăcere; pentru Ardeal nu-i sforţare care să nu se oferă de la sine; pentru Ardeal totul se schimbă, totul se înfrumuseţează, până şi moartea se schimbă: încetează de a mai fi hidoasă, devine atrăgătoare! Ardealul e inima României geografice.

     Din culmile lui izvorăsc apele cari au scăldat românismul în istorie: la miazănoapte Someşul, la apus Mureşul, la miazăzi Oltul! De-a lungul Carpaţilor, România de azi se întinde ca o simplă zonă militară a unei fortăreţe naturale, încăpută pe mâini străine!

     Acel care nu se simte tăiat la brâu, când priveşte Ardealul, acela nu-i român, acela-i sămânţă străină pripăşită în România, pe vremea când o băteau vânturile din toate părţile! Ne trebuie Ardealul dar ne trebuie cu jertfă! Nu se lipeşte carne de carne, fără să curgă sânge! Nu se ia Ardealul cu neutralitatea! Neutralitatea şi-a avut rostul, dar şi-a trăit traiul. [...]

     România nu-şi poate prelungii neutralitatea peste limitele trebuinţelor sale şi mai ales peste limitele demnităţilor sale. Un stat nu poate să rămână neutru decât atunci când n-are nimic de cerut; un stat nu poate rămâne neutru atunci când are revendicări de impus, atunci mai ales când le-a şi formulat [...]. Nu se poate ca ceea ce a conceput mintea românească, să nu poată înfăptui energia românească. [...]

     Fără încrederea acelora cari ne-au precedat în luptă, fără convingerea lor că avem o profundă idee de drept şi de datorie, fără iubirea sinceră a libertăţii, nu numai a noastră, dar a tuturor, fără o înălţare sufletească susţinută, jertfa noastră oricât de mare ar fi nu poate să-şi dea roadele, pentru că îi lipseşte tocmai aceia ce-i dă fiinţă: valoarea ei morală!

     De aceia, eu cred că acei care ne conduc nu vor uita o clipă că ei reprezintă azi mai mult decât dibăcia românească, că ei întrupează azi înalta concepţiune morală a românismului, ca forţa civilizatoare! şi poate că aceasta s-ar impune mai lesne printr-o atitudine decât printr-un argument, mai lesne printr-un act de eroism decât printr-o negociere prelungită [...]. Nu, nu va pieri neamul românismului pe urma acestui război; vor pieri numai aceia cari nu s-au arătat vrednici de dânsul!

(Nicolae Titulescu, Discursuri, Editura Ştiinţifică,

Bucureşti, 1967, p. 141 -145)

 

Declaraţia scriitorilor şi ziariştilor transilvăneni din “Federaţia Unionistă”

 1915, septembrie, 17, Bucureşti

     Declaraţie,

     Subsemnaţii publicişti, [...] ascultând glasul conştiinţei noastre în aceste zile de grea cumpănă prin care trece neamul românesc simţim datoria să facem următoarea mărturisire de credinţă:

     Urmând o linie dreaptă a unei nestrămutate convingeri politice, manifestată în trecutul nostru de acasă am văzut de la început în izbucnirea actualei conflagraţii a continentului prilejul de dezrobire a neamului nostru.

     Încredinţaţi că în aceste zile istorice condiţiile de existenţă ale întregului românism cer cucerirea prin arme a pământului strămoşesc de sub sceptrul dinastiei de Habsburg, am venit în regat ca să ne oferim fraţilor noştri sufletul şi braţele pentru biruinţa ideii moştenite din părinţi.

     Vreme de un an de zile de când se scurge sângele Românesc sub steaguri duşmane, ne-am strigat durerea având deplina încredere în îndemnul frăţesc al României şi în înţelepciunea bărbaţilor meniţi să hotărască destinele noastre.

     Conştienţi de răspunderea faptelor, ne-am dat seama că neavând deplină cunoştinţă a situaţiei diplomatice şi militare nu putem să indicăm noi înşine momentul intrării României în război. De aceea, ne-am mărginit numai la o propagandă de principii pentru lămurirea sufletească a ţării.

     În timpul din urmă însă evenimentele au dat o dezlegare definitivă raporturilor diplomatice ale regatului fixând locul României alături de grupul de puteri ale Quadruplei Înţelegeri, tot în acest timp noua stare de lucruri din imediata vecinătate a ţării a pus în evidenţă în mod elementar şi problema militară a statului român. Prin aceasta s-a desăvârşit opera de orientare a conştiinţei publice.

     Întemeiaţi pe aceste consideraţii şi având deci factorii hotărâtori pentru judecata şi conştiinţa noastră, credem că fără de noul război ofensiv al Puterilor Centrale împotriva regatului sârb şi fără de mobilizarea Bulgariei în alianţă cu Austria, menţinerea neutralităţii din partea României, încercuită de duşmani, este egală cu renunţarea la înfăptuirea idealului naţional.

     Considerând că noua situaţie se înfăţişează ca o mare primejdie pentru viitorul neamului şi uneşte într-un singur mănunchi şi cu un program unic pe toţi oamenii politici care împărtăşesc această credinţă, subsemnaţii suntem convinşi că ceasul dezrobirii noastre a sunat.

     Accentuându-ne şi cu acest prilej rezerva asupra problemelor interne, care separă diferitele partide politice în ţară, şi care nu sunt astăzi obiectul preocupărilor noastre - îndeplinim un act de datorie şi consecvenţă faţă de idealul naţional, când ne declarăm solidari cu înfrăţirea bărbaţilor politici grupaţi în Federaţiunea Unionistă - pentru realizarea unităţii noastre naţionale.

     Vom sprijini deci prin toate mijloacele lupta pentru determinarea unei acţiuni militare a ţării, aşteptând clipa mobilizării armatei române, în al cărui ştreang vom cădea sau vom vedea izbânda cauzei noastre

(Urmează semnăturile)

(Lui D. Marmeliuc, 20 octombrie 1936, Cernăuţi, 1936, p. 40 -41)

 

Articol în ziarul “Vrem Ardealul” referitor la nevoia imperioasă a unirii Transilvaniei cu patria mamă

l 915, decembrie, 15 Galaţi

     Vrem Ardealul pentru că Ardealul suferă ! Îl vrem pentru că este o nevoie a noastră - o parte din trupul nostru, din inima noastră, din fiinţa noastră. Îl vrem pentru că suferind el, suferim noi, perind el, perim noi.

     Vrem Ardealul, pentru că ne este necesar vieţii noastre viitoare ca neam, pentru că este parte integrantă a organismului de viaţă a neamului nostru.

     Şi dacă o parte a organismului suferă, în mod firesc inevitabil, va suferi organismul întreg.

     Vrem Ardealul, pentru trecutul său, pentru faptele sale - pentru fiinţa sa integrantă. [...]

     Acolo sunt minele, avuţia noastră, acolo s-a făurit neamul, acolo e zămislirea şi leagănul său, de acolo au venit descălecătorii: Dragoş în Moldova, Negru Vodă în Muntenia. Într-acolo au tins visurile noastre. Acolo a murit nerăzbunat Mihai eroul, sub mâna unui ucigaş, şi tot de acolo a doua descălicare de cărturari, care au renăscut, au rechemat la viaţă amorţitele noastre puteri... Lazăr, Şincai, Maior...

     Vrem Ardealul, fiindcă acolo Horea, încă înainte de revoluţia mare ce a zguduit Europa, a clătit principiile de egalitate, fraternitate, şi libertate.

     Vrem Ardealul, fiindcă nu putem să nu-l vrem.

     Fiindcă suferă, fiindcă durerea o simţim şi noi, fiindcă e o necesitate, o năzuinţă, un vis…

     Vrem Ardealul, cu tot sufletul, cu toată puterea fiindcă îl vrem numaidecât, îl vom avea !

("Vrem Ardealul, Galaţi, nr 4 din 11 decembrie 1915, p. 1)

 

Manifestul de la Arad, din 5/18 noiembrie 1918, al Marelui Sfat al Naţiunii Române din Ungaria şi Transilvania

1918, noiembrie 5/18, Arad

     Naţiunea româna din Ungaria şi Transilvania ţinută de veacuri în robie trupească şi sufletească de către clasa stăpânitoare a poporului maghiar, eliberată acum din sclavie prin strălucita învingere a armelor, cari s-au luptat pentru drepturile civilizaţiei umane împotriva principiului barbar al opresiunii naţionale şi de clasă, înaintea guvernului opresorilor de până aci a declarat voinţa sa de a constitui un stat liber şi independent spre a-şi putea valida nelimitat forţele sale în serviciul culturii şi al libertăţii românesti.

     Guvernul opresorilor de până aci a denegat adeziunea sa la această hotărâre a naţiunii române şi în faţa dreptului firesc al fiecărei naţiuni de a fi stăpână asupra sa şi a teritoriului locuit de dânsa, guvernul opresorilor opune forţa brutală a statului oprimator.

     De veacuri clasa oprimatoare a poporului maghiar a sfâşiat trupul naţiunii noastre prin icuri străine, iar de la înfăptuirea constituţionalismului fals din 1867 scopul nemărturisit al politicii de guvernământ în statul ungar a fost desfiinţarea noastră naţională. Prin colonizări fără rost pe pământul strămoşilor noştri, prin maghiarizarea necruţătoare a tuturor acelor Români, care au fost nevoiţi să aibă raporturi mai nemijlocite cu stăpânirea maghiară, prin invadarea pe teritoriul românesc a sutelor de mii de slujbaşi publici maghiari, prin împiedicarea poporului nostru de a-şi mulţumi însuşi trebuinţele sale industriale, s-au maghiarizat oraşele, şi s-a împestriţat etniceşte teritoriul locuit de naţiunea româna prin mijloace artificiale şi în scopul barbar al nimiciri noastre.

     Această stare de lucruri, produsă prin opresiune şi fărădelege, acum guvernul maghiar o invoca de justificare a opunerii sale la hotărârea naţiunii române de a-şi întemeia pe pământul său strămoşesc statul său liber şi independent. Starea produsă prin crima desăvârşită până aci împotriva libertăţii noastre naţionale, acum se prezintă ca o justificare a noului atentat, ce se intenţionează împotriva existentei noastre.

     Ar trebui să ne luăm dreptul nostru cu forţa, dar oricât de hotărâţi suntem şi jertfim viaţa pentru liberarea naţională în ziua când sărbătorim învingerea civilizaţiunii asupra barbariei, şi aşteptăm legiferarea internaţională, care va înlocui forţa brutală prin dreptate şi va înlătura pretutindeni urmările stăpânirilor neomeneşti, naţiunea română se abţine de la mijloacele barbare la regulare raporturilor dintre popoare, ci iată protestează înaintea lumii întregi împotriva fărădelegii guvernului maghiar, care şi acum încearcă a supune naţiunea română dominaţiei străine şi o împiedică de la constituirea sa în stat liber şi independent.

     Naţiunea româna din Ungaria şi Ardeal nu doreşte să stăpânească asupra altor terenuri. Lipsită cu desăvârşire de orice clasă istorică stăpânitoare, naţiunea română prin fiinţa sa însăşi este întruparea democraţiei cele mai desăvârşite. Pe teritoriul său strămoşesc naţiunea româna este gata a asigura fiecărui popor deplină libertate naţională şi organizarea sa în stat liber şi independent o va întocmi pe temeiurile democraţiei care va asigura tuturor indivizilor aflători pe teritoriul său egalitatea condiţiunilor de viaţă, unicul mijloc al desăvârşirii româneşti.

     Naţiunea română din Ungaria şi Transilvania însă nu admite mistificarea pretenţiunilor sale prin stările produse de încercările seculare pentru nimicirea ei, protestează împotriva revendicărilor maghiare asupra teritoriului românesc, care de la descălicarea împăratului Traian şi până acum a fost muncit de braţele noastre şi îngrăşat cu sângele nostru şi cu nici o condiţiune nu mai voieşte să trăiască în legătură de stat cu naţiunea maghiară, ci este hotărâtă a-şi înfiinţa pe teritoriul locuit de dânsa statul său liber şi independent. Anunţând popoarelor lumii această voinţă şi hotărâre a sa naţiunea română din Ungaria şi Transilvania invocă pe seama sa sprijinul lumii civilizate şi geniul libertăţii omeneşti, că din ceasul acesta oricum ar decide puterile lumii este hotărâtă a pieri mai bine, decât a suferi mai departe sclavia.

     Naţiunea română din Ungaria şi Transilvania speră şi aşteaptă, că în năzuinţa ei pentru libertate o va ajuta întreg neamul românesc, cu care una voim a fii de aici înainte în veci .

Marele Sfat al Naţiunii Române din Ungaria şi Transilvania

Secretar, Preşedinte

Dr. Gh. Crişan Dr. Ştefan C. Pop