Mai mult ca oriunde uitarea a tins aici cu insistenţă
să se instaureze definitiv. Aici, în marginea Storojineţiului,
lângă bisericuţa Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril,
unde se află locul de veşnică odihnă a celui
care a fost cavalerul de Flondor sau unul dintre principalii făuritori
ai Unirii de la 28 noiembrie 1918 a Bucovinei cu România. Doar
prin uitare intenţionau neprietenii să-l învingă,
prin uitarea ce-au dorit s-o strecoare, înainte de toate, în
sufletele românilor prin uitarea ce-au căutat cu tot
dinadinsul s-o aştearnă peste mormântul lui. Deşi-i
dureros, ar fi însă nedrept să nu spunem că aceste
încercări nu ar fi fost cu totul zadarnice. |
|
Mai mult ca oriunde uitarea a tins aici cu insistenţă să se
instaureze definitiv. Aici, în marginea Storojineţiului, lângă
bisericuţa Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril, unde se află
locul de veşnică odihnă a celui care a fost cavalerul de
Flondor sau unul dintre principalii făuritori ai Unirii de la 28
noiembrie 1918 a Bucovinei cu România. Doar prin uitare intenţionau
neprietenii să-l învingă, prin uitarea ce-au dorit s-o
strecoare, înainte de toate, în sufletele românilor prin uitarea ce-au
căutat cu tot dinadinsul s-o aştearnă peste mormântul lui.
Deşi-i dureros, ar fi însă nedrept să nu spunem că
aceste încercări nu ar fi fost cu totul zadarnice.
Totuşi, uitarea niciodată nu s-a încuibat aici ca stăpână
deplină. Chiar şi atunci când a fost pângărit şi
distrus monumentul funerar, când doar rostirea numelui său era un
risc cu consecinţe dintre cele mai nefaste, când noile generaţii
de români nord-bucovineni născuţi în marele Gulag al
imperiului sovietic, li se mortifica memoria istorică şi li se
mancurtiza cunoştinţa naţională.
O dată cu apariţia celei mai mici posibilităţi, o nouă
cruce funerară şi o placă comemorativă au fost
reinstalate pe mormântul lui Iancu Flondor, fiind aduse de români de bună
credinţă, într-o atmosferă luminoasă de speranţă
în renaşterea naţională mult aşteptată. Dar nu a
fost să fie…
Treptat s-a modificat şi viziunea noilor autorităţi, în
concepţia oficială asupra istoriei Bucovinei revenind tonalităţile
şi atitudinile exclusiviste de supremaţie a elementului
ucrainean. Iarăşi, prin tăcere mai întâi, ni se contestă
dreptul la trecutul nostru aşa cum a fost, la personalităţile,
de seamă ale neamului, aşa cum le ştim că sunt impunânduni-se
nişte modele confecţionate ad-hoc, după reţete învechite,
de fel de fel de veleitari în ale istoriei.
Or, urmaşi ai Cavalerului ce suntem, nu putem să nu-i cinstim
memoria, să nu ne înnobilăm de măreţia faptelor sale,
măreţie ce a depăşit o uitare de jumătate de
secol ca să ajungă din nou la noi intactă şi pură...
Figura lui Iancu Flondor devine, o dată cu scurgerea anilor, tot mai
enigmatică. A apărut în istoria românească atunci când
era cel mai puţin aşteptat. De fapt, nu apărut singur, ci a
fost adus... şi nu o singură dată, Titlul de nobleţe
i-a corespuns într-un mod desăvârşit şi exemplar. A fost
şi va rămâne pentru bucovineni CAVALERUL onest, plin de
demnitate, generos, temerar, neînduplecat şi atât de neîncrezător
în principiile sale şi atât de devotat cauzei naţionale
viitorului neamului. Nu a făcut niciodată târg cu conştiinţa
sa de adevărat patriot român. Fiind boier adică moşier,
mare proprietar de pământ, după cum era trecut în actele de
stare civilă, Iancu Flondor a nutrit o dragoste sinceră şi
respect profund faţă de ţăranul român nu numai în
vorbe, ci şi în fapte.
În pofida originii sale aristocratice, a fost dominat de un spirit
eminamente democratic.
De sarcina ce i-a fost hărăzită de istorie s-a achitat cu
simţul celei mai mari răspunderi, iar paşii în acea toamnă
a anului 1918 i-au fost conduşi de o raţiune profetică. A
trăit împreună cu ceilalţi luptători bucovineni numai
pentru făurirea idealului naţional al Unirii, pentru propăşirea
neamului umilit de străini secole la rând. Însă lupta
politicianistă de după realizarea năzuinţei supreme,
goana parveniţilor după ciolanul puterii l-au scârbit şi
l-au îngreţoşat determinându-l să se retragă cu
demnitate din această cursă a lichelelor ce se dădeau «eroi
după război».
Nu vom cunoaşte niciodată cu adevărat drama de cunoştinţă
a acestui idealist al politicii româneşti şi până astăzi,
poate mai mult decât în trecut, model ideal al omului politic român,
motivele care l-au impus să facă acel pas fatal de a-şi
curma viaţa cu de la sine voire...
Din acea zi tragică de noiembrie 1924 au trecut 77 ani. Dar şi
după moarte duşmanii au încercat să se răzbune măcar
pe mormântul său din cimitirul bisericuţei din marginea
Storojineţiului, distrugându-l şi încercând să-i şteargă
orice urmă. Dar nu a fost să fie aşa! I s-au restabilit
mormântul şi crucea de marmură de la căpătâi, la
care continuă să vină urmaşii săi pentru ai aduce
omagiu, pentru a i se oficia o slujbă de, omenire, a i se rosti
cuvinte de cinstire a memoriei sale.
... Toamna îşi cerne indolent peste cavoul Cavalerului ultimele
frunze ruginii ale copacilor şi din preajma bisericuţei din
marginea Storogineţiului. Razele unui soare blând se reflectă
în geamurile mici ale lăcaşului. Tihna este profundă
şi perfectă. Sălăşuieşte duhul unui timp
revolut ce te îndeamnă la un răgaz de meditare. Fără
regrete şi resemnări. Doar gânduri răzleţe tulburate
de foşnetul frunzelor măturate în apropiere de un gospodar.
Deşi , nu se văd multe urme la această nobilă şi
modestă cruce din marmură albă, se simte totuşi
profund prezenţa nematerializată a urmaşilor «boierului de
la Storojineţ». Dăinuie cu insistenţă nobleţea
unui spirit animat până la mistuire de o neîmpărtaşită
dragoste de neam. Nedeclarată de la tribună, dar adânc-păstrată
în catedrala sufletului preaplin de jertfelnica zbatere pentru demnitatea
tuturor românilor. De atunci şi de acum. Oare va mai naşte
Bucovina Cavaleri ?
Ştefan
BROASCĂ
Redactor
şef
al revistei “Plai Românesc” din Cernăuţi
|
|