România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

La mormântul lui Iancu Flondor, cavalerul Unirii Bucovinei

     Mai mult ca oriunde uitarea a tins aici cu insistenţă să se instaureze definitiv. Aici, în marginea Storojineţiului, lângă bisericuţa Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril, unde se află locul de veşnică odihnă a celui care a fost cavalerul de Flondor sau unul dintre principalii făuritori ai Unirii de la 28 noiembrie 1918 a Bucovinei cu România. Doar prin uitare intenţionau neprietenii să-l învingă, prin uitarea ce-au dorit s-o strecoare, înainte de toate, în sufletele românilor prin uitarea ce-au căutat cu tot dinadinsul s-o aştearnă peste mormântul lui. Deşi-i dureros, ar fi însă nedrept să nu spunem că aceste încercări nu ar fi fost cu totul zadarnice.

Mai mult ca oriunde uitarea a tins aici cu insistenţă să se instaureze definitiv. Aici, în marginea Storojineţiului, lângă bisericuţa Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril, unde se află locul de veşnică odihnă a celui care a fost cavalerul de Flondor sau unul dintre principalii făuritori ai Unirii de la 28 noiembrie 1918 a Bucovinei cu România. Doar prin uitare intenţionau neprietenii să-l învingă, prin uitarea ce-au dorit s-o strecoare, înainte de toate, în sufletele românilor prin uitarea ce-au căutat cu tot dinadinsul s-o aştearnă peste mormântul lui. Deşi-i dureros, ar fi însă nedrept să nu spunem că aceste încercări nu ar fi fost cu totul zadarnice.

     Totuşi, uitarea niciodată nu s-a încuibat aici ca stăpână deplină. Chiar şi atunci când a fost pângărit şi distrus monumentul funerar, când doar rostirea numelui său era un risc cu consecinţe dintre cele mai nefaste, când noile generaţii de români nord-bucovineni născuţi în marele Gulag al imperiului sovietic, li se mortifica memoria istorică şi li se mancurtiza cunoştinţa naţională.

O dată cu apariţia celei mai mici posibilităţi, o nouă cruce funerară şi o placă comemorativă au fost reinstalate pe mormântul lui Iancu Flondor, fiind aduse de români de bună credinţă, într-o atmosferă luminoasă de speranţă în renaşterea naţională mult aşteptată. Dar nu a fost să fie…

     Treptat s-a modificat şi viziunea noilor autorităţi, în concepţia oficială asupra istoriei Bucovinei revenind tonalităţile şi atitudinile exclusiviste de supremaţie a elementului ucrainean. Iarăşi, prin tăcere mai întâi, ni se contestă dreptul la trecutul nostru aşa cum a fost, la personalităţile, de seamă ale neamului, aşa cum le ştim că sunt impunânduni-se nişte modele confecţionate ad-hoc, după reţete învechite, de fel de fel de veleitari în ale istoriei.

     Or, urmaşi ai Cavalerului ce suntem, nu putem să nu-i cinstim memoria, să nu ne înnobilăm de măreţia faptelor sale, măreţie ce a depăşit o uitare de jumătate de secol ca să ajungă din nou la noi intactă şi pură... Figura lui Iancu Flondor devine, o dată cu scurgerea anilor, tot mai enigmatică. A apărut în istoria românească atunci când era cel mai puţin aşteptat. De fapt, nu apărut singur, ci a fost adus... şi nu o singură dată, Titlul de nobleţe i-a corespuns într-un mod desăvârşit şi exemplar. A fost şi va rămâne pentru bucovineni CAVALERUL onest, plin de demnitate, generos, temerar, neînduplecat şi atât de neîncrezător în principiile sale şi atât de devotat cauzei naţionale viitorului neamului. Nu a făcut niciodată târg cu conştiinţa sa de adevărat patriot român. Fiind boier adică moşier, mare proprietar de pământ, după cum era trecut în actele de stare civilă, Iancu Flondor a nutrit o dragoste sinceră şi respect profund faţă de ţăranul român nu numai în vorbe, ci şi în fapte.

     În pofida originii sale aristocratice, a fost dominat de un spirit eminamente democratic.

     De sarcina ce i-a fost hărăzită de istorie s-a achitat cu simţul celei mai mari răspunderi, iar paşii în acea toamnă a anului 1918 i-au fost conduşi de o raţiune profetică. A trăit împreună cu ceilalţi luptători bucovineni numai pentru făurirea idealului naţional al Unirii, pentru propăşirea neamului umilit de străini secole la rând. Însă lupta politicianistă de după realizarea năzuinţei supreme, goana parveniţilor după ciolanul puterii l-au scârbit şi l-au îngreţoşat determinându-l să se retragă cu demnitate din această cursă a lichelelor ce se dădeau «eroi după război».

     Nu vom cunoaşte niciodată cu adevărat drama de cunoştinţă a acestui idealist al politicii româneşti şi până astăzi, poate mai mult decât în trecut, model ideal al omului politic român, motivele care l-au impus să facă acel pas fatal de a-şi curma viaţa cu de la sine voire...

     Din acea zi tragică de noiembrie 1924 au trecut 77 ani. Dar şi după moarte duşmanii au încercat să se răzbune măcar pe mormântul său din cimitirul bisericuţei din marginea Storojineţiului, distrugându-l şi încercând să-i şteargă orice urmă. Dar nu a fost să fie aşa! I s-au restabilit mormântul şi crucea de marmură de la căpătâi, la care continuă să vină urmaşii săi pentru ai aduce omagiu, pentru a i se oficia o slujbă de, omenire, a i se rosti cuvinte de cinstire a memoriei sale.

     ... Toamna îşi cerne indolent peste cavoul Cavalerului ultimele frunze ruginii ale copacilor şi din preajma bisericuţei din marginea Storogineţiului. Razele unui soare blând se reflectă în geamurile mici ale lăcaşului. Tihna este profundă şi perfectă. Sălăşuieşte duhul unui timp revolut ce te îndeamnă la un răgaz de meditare. Fără regrete şi resemnări. Doar gânduri răzleţe tulburate de foşnetul frunzelor măturate în apropiere de un gospodar.

     Deşi , nu se văd multe urme la această nobilă şi modestă cruce din marmură albă, se simte totuşi profund prezenţa nematerializată a urmaşilor «boierului de la Storojineţ». Dăinuie cu insistenţă nobleţea unui spirit animat până la mistuire de o neîmpărtaşită dragoste de neam. Nedeclarată de la tribună, dar adânc-păstrată în catedrala sufletului preaplin de jertfelnica zbatere pentru demnitatea tuturor românilor. De atunci şi de acum. Oare va mai naşte Bucovina Cavaleri ?

Ştefan BROASCĂ

Redactor şef al revistei “Plai Românesc” din Cernăuţi