|
Motto: “E interes obştesc să-i cunoaştem
pe bărbaţii care vin din Ardeal cu atmosfera răcoritoare
a munţilor lui, cu voinţa oţelită în luptele
dârze pentru viaţa naţională, cu concepţia
lor de moralitate austeră”.
(Vasile
Goldiş, Autobiografie) |
|
Vasile Goldiş s-a remarcat ca un neobosit luptător şi patriot
ataşat neamului său şi intereselor acestuia. Îndelungata
şi rodnica sa activitate în beneficiul ţării şi al
poporului a fost în acelaşi timp lupta susţinută pe plan
politic şi cultural pentru afirmarea idealului de libertate naţională
al românilor din Transilvania El a avut un rol remarcabil în marile
probleme naţionale şi naţional culturale în calitatea sa
de sfătuitor şi conducător, ascultat şi urmat datorită
prestigiului pe care l-a obţinut, prin învăţătura
şi înţelepciunea sa, prin ideile şi faptele sale, ca un
profesor de înaltă ţinută, ca preşedinte al “Astrei”,
ca un ministru al învăţământului, culturii şi
cultelor, ca personalitate în cel mai bun înţeles al cuvântului.
Patriei i-a închinat gândurile şi năzuinţele sale, iar
libertatea şi unitatea românilor au devenit pentru Vasile Goldiş
noţiuni cu valoare de simbol, dar şi de program politic.
Patriot cinstit şi sincer, s-a identificat permanent cu poporul.
“Nu revendic nimic pentru mine...” obijnuia să spună atunci
când apăra interesele poporului său.
Cei care l-au cunoscut, ca şi cei care i-au cercetat viaţa
şi activitatea, l-au considerat şi îl consideră ca fiind
un strălucit reprezentant al mişcării naţionale a românilor
din Transilvania din acea epocă.
Vasile Goldiş s-a născut în satul Lunca Teuz, în judeţul
Arad, la 12 noiembrie 1862 în casa bunicului său, Teodor Goldiş.
A primit o educaţie aleasă datorată bunicului său
şi tatălui său, care i-a insuflat dragostea pentru cele mai
nobile tradiţii naţionale ale românilor ardeleni.
Ca elev, a studiat la mai multe şcoli, ajungând la vârsta adolescenţei
la liceul maghiar din Arad. S-a dovedit a fi un elev eminent, cu
aptitudini deosebite pentru istorie, literatură şi filosofie,
terminând în anul 1881 cele 8 clase de liceu ca şef de promoţie
cu nota excepţională şi luânduşi bacalaureatul cu
distincţia “Eximio modo”.
Din anul 1881 a intrat student la Facultatea de litere şi filosofie a
Universităţii din Budapesta, pe care a terminat-o în anul 1886,
studiind între timp, din anul 1882 până în 1884, la Viena. Şi-a
început cariera didactică la Preparandia din Caransebeş, apoi
din anul 1889 s-a mutat la Braşov, unde a lucrat până în anul
1901, ca profesor de liceu. Printre colegii de la Braşov s-au aflat
Valeriu Branişte şi Virgil Oniţiu, iar printre elevi, străluciţii
intelectuali de mai târziu: Octavian Goga, Sextil Puşcariu, Onisifor
Ghibu, Ioan Lupaş s.a.
A fost un dascăl strălucit, fiind foarte apreciat de elevii săi
atât pentru cunoştinţele sale cât şi pentru calităţile
deosebite de pedagog. A avut alte preocupări în afara celor legate
de învăţământ. A scris articole pe teme de literatură,
fiind socotit un talentat gazetar. El a excelat şi în domeniul
oratoriei. Dovezi în acest sens sunt numeroasele sale discuri şi cuvântări
remarcabile.
După o lungă carieră didactică desfăşurată
la Braşov, în anul 1901, s-a mutat la Arad, din motive de sănătate.
Aici îsi va relua această activitate ca director al şcolii de
fete, între anii 1901-1905.
Un loc important în viaţa lui Vasile Goldiş l-a ocupat
participarea sa, sub diferite forme, la viaţa politică. A fost
membru marcant al Partidului Naţional Român din Transilvania. Încă
din 1905 alături de alţi membri ai acestui partid, ca Aurel
Vlad, Ioan Suciu, Aurel Lazar, a propus să fie abandonată vechea
tactică pasivistă faţă de politica oficială
promovată de Budapesta şi Viena. Aceştia s-au pronunţat
pentru o politică mai activă. Tactica noului activism,
preconizată de Vasile Goldiş, deşi nu a fost adoptată
principal la Conferinta Naţională a P.N.R. din Transilvania
(1905) va fi urmată totuşi, de aproape toţi conducătorii
partidului. În anul 1906 a devenit deputat în parlamentul de la
Budapesta unde a desfăşurat până în anul 1910, o
activitate deosebit de rodnică.
În această calitate el s-a pronunţat pentru acordarea de
drepturi politice largi, democratice, pentru români şi pentru
recunoaşterea P.N.R. din Transilvania. Într-o serie de discursuri
Vasile Goldiş a cerut respectarea libertăţii naţionale
şi a apărat învăţământul românesc de faimoasa
lege şcolară a ministrului Appony, a criticat legea electorală
preconizată de contele Andrassy Gyula. Datorită intransigenţei
ideilor sale, precum şi modului de a pune diferite probleme, el va
deveni în Parlamentul de la Budapesta un adversar de temut.
Activitatea sa politică nu a fost întreruptă de eşecul înregistrat
în anul 1910, când a candidat din nou pentru parlamentul de la Budapesta
şi nu a obţinut voturile necesare. El a continuat să apere
interesele românilor şi în perioada următoare, folosind alte căi
şi mijloace. În urma unor conflicte din sânul P.N.R. din
Transilvania, privind forma de tratat pe ca trebuiau să o aleagă
românii din Imperiul austro-ungar, Vasile Goldiş, alături de alţi
militanţi, va încerca să reintroducă disciplina şi să
refacă unitatea partidului.
Începând din anul 1911 el a primit să conducă ziarul “Românul”
din Arad. Datorită talentului său de gazetar, acest ziar va
deveni un important instrument de luptă al românilor pentru înfăptuirea
unirii. Ca director al ziarului, a refuzat, în martie 1916, să
subscrie la “Declaraţia de fidelitate” cerută de contele
Tisza, imediat după intrarea României în război. Ca urmare,
ziarul “Românul” va fi suspendat, dar va reapărea la 7 noiembrie
1918, în preajma pregătirii evenimentelor de la Alba Iulia.
În anul 1913, P.N.R. din Transilvania a acceptat reluarea tratativelor (eşuate
în 1910) cu guvernele ungare, dar nu s-a ajuns la un compromis datorită
cercurilor şoviniste ale aristocraţiei şi a marii burghezii
maghiare reprezentate de ultranaţionalistul conte Tisza Istvan.
Acestea dovedeau că guvernele de la Budapesta nu s-au străduit să
satisfacă nici măcar cele mai elementare drepturi ale populaţiei
româneşti. În pofida unei atitudini moderate, imprimată de
conducerea P.N.R. în timpul primului război mondial, Vasile Goldiş
a criticat politica oficială care continua deznaţionalizarea românilor
din Transilvania. El a protestat împotriva abuzurilor faţă de
români, împotriva internării unor români în lagărele de
concentrare, consideraţi suspecţi “necredincioşi”
şi “ elemente periculoase” Această atitudine s-a manifestat
până la sfârşitul războiului.
Ca urmare a înfrângerii totale a monarhiei austro-ungare pe fronturile
primului război mondial, membrii Comitetului Executiv al P.N.R. s-au
întrunit, din iniţiativa lui Mihai Veliciu şi a lui Aurel Lazăr,
în casa acestuia, la Oradea, la 12 octombrie 1918 şi au hotărât
redactarea unei declaraţii care urma să fie prezentată în
camera deputaţilor a parlamentului de la Budapesta. Declaraţia a
fost concepută de Vasile Goldiş. Acest moment a însemnat începutul
acţiunilor P.N.R. care au precedat Marea Unire din 1918. Iată un
fragment a ceea ce doreau conducătorii politici ai românilor
transilvăneni: “Pe temeiul dreptului firesc că fiecare naţiune
poate dispune, hotărâ singură şi liberă de soarta ei
- un drept care este acum recunoscut şi de către guvernul ungar
prin propunerea de armistiţiu a monarhiei - naţiunea română
din Ardeal şi Ungaria doreşte să se folosească de
acest drept ca, liberă de orice înrâurire străină să
hotărască singură plasarea (aşezarea) ei printre naţiunile
libere...”
Deoarece evenimentele s-au amplificat a avut loc la Budapesta, la 17/30
octombrie 1918 constituirea Consiliului Naţional Român Central (CNHL)
ce urma să aplice în practică măsurile preconizate în
Declaraţia de la Oradea din 1 octombrie. În comunicat se arăta:
“Românii din Ungaria şi Transilvania şi-au constituit
Comitetul Naţional Român, ca unicul for care reprezintă voinţa
poporului român şi se bazează pe libera hotărâre asigurată
de curentul vremii şi de voinţa popoarelor libere”. CNRC era
alcătuit din şase reprezentanţi ai PNR şi şase
reprezentanţi ai PSD. Între cei şase membri ai PNR se afla
şi Vasile Goldiş. Acest organism politic şi-a stabilit
sediul la Arad, unde reapare ziarul “Românul” (7 noiembrie 1918). În
urma acestui eveniment au fost constituite gărzile şi consiliile
naţionale române. Ele au fost create conform indicaţiilor date
prin manifestul “Către Naţiunea Română”, redactat de
Vasile Goldiş.
La 18 noiembrie 1918 a urmat un alt manifest intitulat “Către
popoarele lumii” redactat în limbile română şi franceză
care exprimă hotărârea nestrămutată a naţiunii
române din Transilvania de a se uni cu România indiferent de ceea ce
s-ar hotărâ la Conferinţa de pace a popoarelor, aceasta fiind
singura soluţie firească şi logică totodată.
Manifestul, semnat de Ştefan Cicio Pop în numele Marelui Sfat
al Naţiunii Române, se încheia astfel: “Naţiunea română
din Ungaria şi Transilvania speră şi aşteaptă ca
în năzuinţa ei spre libertate o va ajuta întreg neamul românesc
cu care una voim a fi de aici înainte în veci”.
La sfârşitul lunii noiembrie s-au amplificat acţiunile privind
convocarea unei adunări reprezentative a românilor din Transilvania
pentru a fi consultată în privinţa unirii cu România. Vasile
Goldiş s-a aflat din nou în valoarea evenimentelor, redactând
textul convocării acestei adunări, pe care a conceput-o ca pe un
forum al întregii naţiuni române a cărei voinţă
trebuia să fie lege. El are meritul de a fi ales, pentru desfăşurarea
acestei adunări naţionale, oraşul Alba Iulia, cetatea de
scaun a voievodului Mihai, pentru rezonanţa şi simbolică
şi încărcătura de istorie ce cuprinde numele acesteia.
Ca un omagiu adus marelui luptător şi patriot Vasile Goldiş,
acestuia i s-a încredinţat misiunea de a rosti cuvântarea solemnă
şi de a reprezenta Rezoluţia Marii Adunări Naţionale
de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918. Într-o expunere de înaltă
ţinută patriotică Vasile Goldiş a subliniat faptul că
poporul român nu-şi revendică de fapt nu cere nimănui
dreptul la autodeterminare şi la existenţă naţională
de sine stătătoare, ci “decretează” unirea sa cu România,
ca un drept natural, sacru al oricărei naţiuni. Rezoluţia
din 9 puncte a Adunării Naţionale de la Alba Iulia prevedea
unirea pentru veci a Transilvaniei cu România. Această hotărâre
a consacrat astfel, pentru totdeauna, un ideal al românilor.
După 1 Decembrie 1918, Vasile Goldiş va ocupa, pe rând,
diferite funcţii cum au fost: ministru al cultelor şi instrucţiunii
publice în Consiliul Dirigent; vicepreşedinte al acestui guvern;
vicepreşedinte al delegaţiei care la 12 decembrie 1918 a
prezentat la Bucureşti, regelui Ferdinand, actul unirii adoptat la
Alba Iulia la 1 decembrie; ministru în guvernul central (1918-1919);
deputat la Radna (1919); membru de onoare al Academiei Române; ministru
al artelor şi cultelor (1926), preşedinte al "Astrei"
(1923-1932).
Vasile Goldiş şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii la Arad,
slăbit de vârstă şi bolnav. Până la sfârşit a
dus o viaţă modestă şi austeră. S-a stins din viaţă
la 10 februarie 1934, în localitatea Arad.
Datorită prestigiului deosebit de care s-a bucurat, autorităţile
i-au organizat funerarii naţionale.
A fost înmormântat în cimitirul "Eternitatea".
Gânditor şi om politic remarcabil, Vasile Goldiş a fost în
acelaşi timp un mare patriot, un luptător neobosit pentru desăvârşirea
unităţii politice a tuturor românilor, pentru apărarea
independenţei, suveranităţii şi integrităţii
teritoriale a României. Pentru toată opera sa Octavian Goga îl
numise, în semn de suprem omagiu, “părinte al patriei”.
Prof. Floarea Cristea -Şcoala generală
“Vasile Goldiş” Alba Iulia
Bibliografie
1
Vasile Goldiş, Corespondentă (1888-1934), Scrisori trimise, vol.
I, Editura Dacia. Cluj-Napoca, 1992, pag. 195-198, 293-296.
2
Gheorghe Sora, Vasile Goldiş - militant pentru desăvârşirea
idealului naţional. Edit. Facla, Timişoara, 1980, pag. 17-43
3.
1918 la români. Documentele unirii (Unirea Transilvaniei cu România - 1
Decembrie 1918, vol. II, Editura Ştiinţifică şi
enciclopedică Bucureşti , p 1989, pag. 38-40; 57-58; 394-395.
|
|
