România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Participarea locuitorilor din Sebeş la înfăptuirea “UNIRII” - 1 Decembrie 1918

     “Adunarea de la Alba Iulia va rămâne de-a pururea piatra de hotar a istoriei române şi va reprezenta, din veci în veci, simbolul biruinţei noastre definitive. Ea a fost rezultatul logic al evoluţiei istorice fructul luptelor de emancipare a poporului român şi triumful strălucit al ideilor generoase pentru care s-a vărsat cu atâta prisosinţă, sângele scump al fraţilor noştri”.

     În preajma marelui eveniment consfinţit Unirea Transilvaniei cu celelalte provincii româneşti s-au petrecut şi la Sebeş evenimente importante.

     Contribuţia studenţilor din Sebeş la cultivarea sentimentului naţional şi a patriotismului fraţilor români a fost marcată prin câteva momente esenţiale. În vacanţa de Crăciun a anului 1917 s-a conturat ideea de a înfiinţa o societate a studenţilor români (categorie a tineretului studios în care erau cuprinşi şi elevii claselor superioare de liceu, nu numai cei din universităţi). Ideea a fost aprofundată în vacanţa de Paşti din anul următor iar în vacanţa mare s-au pus bazele unei asociaţii secrete (încă necunoscută de autorităţi) la început fără nume dar în timpul pregătirii unei reprezentaţii cu piesa de teatru “Pălăria ceasornicarului”, care urma să fie reprezentată de Sf. Maria - 15 (28) august 1918, a convenit ca patroana să fie Sf. Maria, în amintirea datei intrării României în primul război mondial 1916, iar numele societăţii “Vulturul” simboliză trecerea Carpaţilor de către armata româna.

     În lipsa studenţilor reţinuţi de examene la universitate inclusiv a celui propus ca preşedinte - Silviu Cărpinişianu, a fost ales vicepreşedinte Dorin Pavel, elev în clasa a şaptea de liceu, nepot al lui Lucian Blaga. Caracterul societăţii era naţional, patriotic şi literar.

     În timpul vacanţei s-au ţinut mai multe şedinţe literare în aer liber - parc, Arini sau acasă la unii dintre membri, cu care ocazie s-au citit producţii personale ori traduceri ale lor. Repetiţiile şi prezentarea pieselor de teatru se făceau la şcoala primară ortodoxă (actuala Şcoală Silviu Cărpinişanu).

     În luna octombrie 1918 porţile şcolilor sau închis din cauza epidemiei de gripă spaniolă concomitent cu sfârşitul ostilităţilor pe fronturile războiului mondial, astfel că membrii societăţii s-au regăsit la Sebeş. În ziua de 3 şi 4 noiembrie societatea “Vulturul” cu numele real a apărut pentru prima dată pe străzile Sebeşului alături de garda naţională şi mulţi poporeni cu steagurile tricolore luate de la Băncile Sebeşana şi Agricola, cântând “Deşteaptă-te Române”, “Pe-al nostru steag e scris Unire” s.a. S-au adăugat şi preoţii care au intrat în coloana de demonstranţi. Aşadar societatea “Vulturul” a fost prima care a gândit că el trebuie să rămână aici pentru totdeauna. Printre primii membri au fost: Silviu Cărpinişan, Dorin Pavel, Virgil Medean, Valeriu Henegariu, Nicolae Ursu, Nicolae Maniu, Avram Chirca. (Material alcătuit pe baza unei dări de seama a foştilor membri ai societăţii, semnată de Virgil Medean la 10.07.1933)“

     Din mărturiile unor participanţi la serbările Unirii să ne oprim asupra câtorva momente semnificative.

     Simion Santei a relatat că în toamna anului 1918 în urma prăbuşiri fronturilor de luptă a plecat din portul Pola la marea Adriatică, unde a stat patru ani pe un vapor de mare tonaj al marinei militare austro-ungare. “Am dus-o tare greu dar acum eliberat şi cu nădejde bună în suflet, după multe peripeţii am ajuns acasă la Sebeş, unde am întâlnit numeroşi prieteni reveniţi şi ei de pe front. Şi studenţii s-au întors acasă. La câteva zile ne-am organizat împreună cu civilii pentru a angaja lupta împotriva jandarmilor şi poliţiei locale. Într-o seară în cursul unui schimb de focuri a fost rănit Petru Stricat. Până la urmă văzând că suntem hotărâţi să-i alungăm, o parte din jandarmi au fugit într-o noapte. Am început să controlăm, trenurile ce veneau dinspre Sibiu cu trupe germane căutând să le dezarmăm”. Aceleaşi formaţiuni paramilitare au alungat jandarmii din faţa şi din interiorul primăriei şi am preluat cheile. În cursul scurtei confruntări au fost răniţi deoparte şi de alta, iar secretarul Aldea a căzut victimă.

     În piaţa din faţa primăriei, care a primit atunci numele de “Piaţa Libertăţii”, s-a strâns o mare mulţime de ţărani, meşteşugari intelectuali şi tineret. Era 3 sau 4 noiembrie după afirmaţiile unor martori, zi în care a fost ales în adunare liberă ca primar avocatul Lionel Blaga, fratele poetului Lucian Blaga, sosit de la Viena unde studia filosofia. Noul primar a fost susţinut şi ales şi de reprezentanţii comunităţii săseşti din Sebeş.

     În luna noiembrie continua retragerea trupelor germane în urma înfrângerilor suferite. Populaţia nu agrea scoaterea din ţară a bunurilor jefuite şi nici a armamentului pe care îl mai aveau în dotare. Pe lângă grupurile dezorganizate de militari, populaţia oraşului şi garda naţională au oprit un tren german ajuns în gara Sebeş, îşi amintea Silviu Cărpinişianu, student la Budapesta, de unde cu mari greutăţi a ajuns acasă.

     Dintre mărturiile câtorva participanţi la acea acţiune curajoasă am aflat că atunci “Când a sosit trenul în gară am încercat să-l oprim, dar germanii nevroind să cedeze şi-au organizat în pripă apărarea”. Nicolae Vintilă la acea dată în vârstă de 26 de ani a reuşit să se urce din mers în locomotivă. Câţiva ofiţeri inamici coborând din vagonul al doilea l-au înconjurat, dar în clipa în care s-au auzit câteva focuri de armă Vintilă s-a ascuns. În momentul acelui schimb de focuri a fost ucis Nicolae Suciu şi rănit Dumitru Munteanu.

     Simion Santei a precizat că localnicii s-au înşirat adăpostiţi de configuraţia terenului şi de garduri de-a lungul liniei începând să tragă cu puşti militare şi de vânătoare. Nemţii au coborât din tren pe partea cealaltă adăpostindu-se în spatele lui. Un grup de apărători s-au grăbit să ajungă la podul de fier de peste râul Sebeş unde cu uneltele avute la îndemână au început să demonteze linia ferată. Între timp au ajuns la pod şi o pate din militarii germani care sub protecţia a două mitraliere au reuşit să refacă linia şi trenul s-a îndepărtat. În tot acest timp combatanţii români au continuat să tragă fiind siguri că au provocat victime. Unul mai isteţ, cu ajutorul ceferiştilor a reuşit să anunţe gara de la Orăştie unde mulţimea, s-a zvonit, că a reuşit să-i dezarmeze pe inamici. În gara Vinţul de Jos ofiţerii care au luat un ostatic din Sebeş l-au eliberat de frica mulţimii. Incidentul de la pod a fost confirmat şi de Serban Filimon care lucra la fabrica de hârtie din Petreşti, el ajungând acolo când trenul era oprit a observat că vagoanele erau încărcate şi cu pradă de război: vite, oi, saci cu grâu, ţigări, vin, zahăr, (covoare, hamuri din piele şi potcoave. În plus Filimon a apreciat că dintre sebeşeni au participat la aceasta acţiune peste 200 iar din în Petreşti vreo 50 de oameni.

     Silviu Cărpinişianu amintindu-şi atmosfera ce domnea în rândul studenţimii din Budapesta pe traseul până la Sebeş, şi-a format impresia că soarta monarhiei austro-ungare era pecetluită, plutind în aer un duh revoluţionar: “Când ne-a parvenit ştirea despre înfruntarea în luna octombrie a Consiliului Naţional Român Central şi despre apelul invitaţie ca reprezentanţii poporului român să se întrunească la 1 Decembrie 1918 în Alba Iulia pentru a-şi hotărâ soarta, nu puteam rămâne indiferenţi. Am plecat cu trenul spre casă unde odată ajuns m-a impresionat atmosfera entuziastă. Cu cine te întâlneai nu vorbea decât despre bucuria ca, scăpând de jugul habsburgic vom trăi într-o ţară liberă numită România”.

     Pregătind participarea la marele eveniment de la Alba Iulia sebeşenii, cu mic cu mare, au ţinut să cinstească cum se cuvine Sărbătoarea Naţională. După cum şi-a amintit tânăra învăţătoare Veta Moga căsătorită mai târziu Imbăruş: “Cu câteva zile înainte ne-am apucat toate fetele şi am făcut steguleţe tricolore iar băieţii au meşterit beţişoarele. Cineva a adus, cred că din vechea Românie, o panglică îngustă tricoloră din care am făcut cocarde, mii de cocarde. Lucram de zor şi cu plăcere. În ziua de 1 decembrie ne-am adunat la podul mare de peste râul Sebeş, lângă biserică, punând câte un tricolor la toate carele - multe, ce veneau să se îndrepte spre Alba Iulia. Caii străluceau căruţele erau împodobite cu covoare româneşti oamenii erau îmbrăcaţi în frumosul port naţional. Parcă acum îi văd. Cocardele le-am pus celor ce mergeau în jurul carelor. Mulţi au plecat cu trenul. Un grup numeros de bărbaţi şi flăcăi sau adunat sub un steag mare de mătase pe care era brodată o chemare la cucerirea libertăţii (...) N-am să uit acele zile”.

     Au plecat la Alba Iulia şi aleşii românilor din Sebeş purtând credenţionalul semnat de 2413 concetăţeni. Delegaţii au fost: protopopii Sergiu Medean, Ioan Simu director şcolar Gheorghe Albu, inspector Petru Chirca, actorul poet Ioan Băilă, meşterul Dumitru Ştefan, funcţionarii Băncii Aurel Bojiţă, Iosif Goia, învăţătorii Ambrozie Tătar, Ioan Pavel, avocat Lionel Blaga, medicul Ioan Elecheş, preotul Sebastian Stanca, economiştii Nicolae Chirca, Ioan Henegariu din Lancăm, Gheorghe Ştefan şi Ion Căta din Şugag, învăţător Ioan Cărpinişian din Răhău, Gheorghe Crăciun din Gârbova şi studenţii Lucian Blaga de la Viena, Silviu Cărpinişianu de la Budapesta, şi comandantul gărzii naţionale a Sebeşului, căpitan Daniel Tecău.

     Aceştia au fost însoţiţi de mulţimea locuitorilor care au ţinut să fie prezenţi la momentul de graţie când Dumnezeu i-a învrednicit să-şi vadă cu ochii împlinirea năzuinţelor de veacuri - Unirea într-o Românie Mare.

     Realizarea consemnată de mulţi dintre participanţi: “Oamenii - ţărani, muncitori, cărturari aveau feţele luminoase şi nu-i speria nici vremea friguroasă, nici vântul de iarnă: (N. Vintilă), “În oraş s-a adunat lume multă şi frumoasele cântări răzbăteau până la noi” (S. Filimon), “Au fost scoase la iveală din ascunzişuri drapele pe care nu aveam voie să le ţinem în timpul monarhiei austro-ungare (...) ca un purtător de cuvânt, corul Cânta “Pe-al nostru steag e scris Unire” (Gh. Popa), “Când ne-am dus în cetate la Adunare, ne-am dat seama de forţa noastră (...). Pe o platformă special amenajată cei din Sebeş au adus şi au prezentat un tablou viu de şezătoare cu femei frumos îmbrăcate” (P. Săliştean), “Am văzut falfâind pe porţi drapelele noastre în locul pajurilor împărăteşti.

     Aveam încredere în viitorul patriei noastre" (I Bojiţă), “Ceea ce m-a frapat în zilele premergătoare şi în timpul Adunării a fost entuziasmul nemărginit al poporului însufleţit de ideea Unirii. El a fost acela care a dorit Unirea şi a înfăptuit-o” (S. Cărpinişianu), “În ziua aceea am cunoscut ce înseamnă entuziasmul naţional, sincer, irezistibil, organic, masiv” (L. Blaga). De altfel Lucian Blaga a lăsat o amplă relatare de la acest eveniment consemnată în scrierea memorialistică “Hronicarul şi cântecul vârstelor”.

Dr. Radu CĂRPINIŞANU