România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

De la cotropirea teritorială la cotropirea sufletelor

Motto: De la Nistru pân' la Tisa

Tot românu plânsu-mi-s-a

M. Eminescu

     Cine suntem fraţi români?

     Suntem urmaşii romanilor sau suntem strămoşii lor?

     Dar, la urma urmelor ce importanţă mai are acum această controversă. Important e că suntem români şi că locuim în ţara moştenită de la Decebal, fără întrerupere.

     Apostolul Andrei a păşit în ţinuturile noastre şi noi l-am urmat în dreapta credinţă creştină.

     Glia, limba şi credinţa ne-au îmbărbătat în faţa puhoaielor de năvălitori. Când ne era ocupat ogorul, găseam adăpost în codru. Ne ardea duşmanul căsuţa şi biserica, noi ne refugiam în bordei unde duceam şi lucrurile sfinte. Ne obligau să le vorbim limba, noi continuam să o vorbim şi pe a noastră. Asa am ajuns, noi românii, să fim un miracol al istoriei.

     Secole după secole hoardele barbare au năvălit peste noi şi s-au făcut stăpâni peste ograda noastră. Ne-au luat pământul şi ne-au făcut iobagi. Alţii s-au mulţumit cu tributul plătit anual. Lunga dominaţie a turcilor, stipulată în Capitulaţii, lăsa Moldovei şi Ţării Româneşti unele libertăţi. Turcii nu aveau dreptul să deţină pământ românesc şi nici să construiască moschei. Ei nu se amestecau în treburile bisericii noastre. Aşa erau ei, turcii, păgâni dar cu oarecare respect faţă de români.

     Jugul impus de unguri şi austrieci a fost un jug creştinesc mai apăsător decât cel turcesc. Nu s-au lăsat mai prejos nici ruşii care au invadat Moldova şi Muntenia de 12 ani. În 1812 au acaparat Basarabia, partea de răsărit a Moldovei, motivând că-i eliberează pe românii ortodocşi, trăitori între Prut şi Nistru.

     La toate cotropirile teritoriale ale păgânilor sau creştinilor, românii au rezistat, au plătit, au răbdat şi au sperat că vor veni şi vremuri când vor scăpa de cotropitori.

     Lupta cea mai grea au avut-o şi o mai avem de purtat contra cotropirii sufletelor.

     Pentru catolicizarea românilor ortodocşi s-a recurs la cele mai perfide mijloace. Numai prin maghiarizare şi catolicizare, elita românilor avea acces la funcţii şi titluri nobiliare. Cei care au fost prinşi în această capcană s-au înstrăinat de neam.

     Pe românii basarabeni, ruşii i-au "eliberat" de trei ori, în 1812 pe ortodocşi de sub jugul turcesc, în 1940 şi 1944 pe comuniştii basarabeni de sub "jugul românesc". Ferocea propagandă sovietică dusă în Basarabia (azi Republica Moldova) îndreptată împotriva românismului a dat roade. Te apucă mila să vezi cum fraţii români basarabeni îşi reneagă românitatea şi susţin că sunt doar moldoveni, îşi reneagă limba maternă, cea română, că ei au limba lor moldovenească. Aşa li s-a spus zi de zi, ceas de ceas şi pretutindeni, privându-i de la o corectă informare istorică.

     Nu îi condamn că nu au cunoscut adevărul despre trecutul nostru fiindcă şi nouă, din Ardeal, ne-a fost interzis să-l cunoaştem.

     Războiul cultural purtat împotriva poporului român după al doilea război mondial când a fost ucisă floarea intelectualităţii naţionale şi zeci de mii de titluri de opere şi publicaţii au fost date pradă focului, a fost necruţător. Dacă la noi a fost aşa, ne închipuim ce nenorociri s-au abătut asupra românilor basarabeni.

     Numai în 1948 au fost distruse la noi peste 8000 titluri de opere: Vasile Alecsandri ("Legende istorice", "Poezii", "Poezii populare ale românilor", "Teatrul"), Arbore Zamfir ("În temniţele ruseşti", "Libertatea Basarabiei"), Baldovin Tache ("Basarabia noastră şi actul unirii votat la Sfatul Ţării la 27 martie st. v. 1918), N. N. Beldiceanu ("Între Prut şi Nistru"), Boldur Alexandru ("Basarabia Românească", "Istoria Basarabiei", "Unirea 1918-1928"), Bucur Vasile ("Jertfa Basarabiei"), Buzdugan Ion ("Cântece din Basarabia (1905-1916)"), Dimitrie Cantemir ("Hronicul vechimei a româno-moldo-vlahilor"), Chirileanu T ("Poveşti basarabene"), Ciobanu Ştefan ("Basarabia", "Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă", "Unirea Basarabiei"), Dulfu P. ("Povestea României Mari"), Mihai Eminescu ("Articole de politică românească", "Bucovina şi Basarabia", "De la Nistru pân' la Tisa", "Opera politică", "Poeme populare", "Poezii", "Povestind copiilor", "România şi panslavismul"), Onisifor Ghibu ("De la Basarabia rusească la Basarabia românească"), Nicolae Iorga ("Basarabia noastră", "Continuitatea spiritului românesc în Basarabia", "Hotare şi spaţii naţionale", "Neamul românesc în Basarabia", "Pagini despre Basarabia", "Românii de peste Nistru"), Petre Ispirescu ("Isprăvile şi viaţa lui Mihai Viteazul", "Izvoare"), Ion Jalea ("Basarabia"), Kiritescu Constantin ("Istoria războiului pentru reîntregirea României 1916-1918"), Kogălniceanu Mihail ("Răpirea Bucovinei"), Lehrer G. Milton ("Ardealul pământ românesc"), Lupas I. ("Istoria unirii românilor"), Simion Mehedinţi ("Locul poporului şi a statului român în răscrucea vieţii europene de azi", "Ce trebuie să cugete un român despre ţara şi naţia sa"), Mircea I. Ilie ("Cartea de colinde", "Cartea cultului eroilor"), Negruzzi C. ("Cum am învăţat româneşte"), Nistor I. Iancu ("Pentru consolidarea României Mari"), Nistor Ioan I. ("Basarabia, pivotul politic al Moldovei Voevodale"), Nistor I. ("Basarabia sub gospodărirea românească"), Nistor Ion ("Istoria Basarabiai"), Nistor Ion

      I. ("Războiul ruso-turc din 1806-1812 şi pierderea Basarabiei"), Nistor I. ("Unirea Bucovinei, 28 noiembrie 1918"), Nistor Ion I. ("Vechimea aşezărilor româneşti dincolo de Nistru"), Miron Radu Paraschivescu ("Oameni şi aşezări din Ţara Moţilor şi a Basarabiei"), Ştefan Pascu ("Istoria Transilvaniei"), Cezar Petrescu ("Cartea unirii"), Toma Petrescu ("Ni se pierde Neamul"), Ion Pilat ("Poeţi basarabeni"), Pravost Michel ("Românii şi ruşii"), I. Rădulescu ("Rutenizarea Bucovinei"), Simionescu I. ("Bucovina", "Moldova"), Gheorghe Şincai ("Cronica românilor şi a mai multor neamuri") etc.

     Lucrările de mare valoare istorică au fost înlocuite cu falsuri grosolane. Noi, cei din România eram culpabilizaţi că în 1918 am acaparat teritorii străine spre toate punctele cardinale şi că am participat la distrugerea puterii sovietice din Ungaria. Românilor din Basarabia şi Bucovina li se inocula concepţia că au fost victimele ocupaţiei imperialiste româneşti, că ei sunt moldoveni şi nu români.

     Iată câteva documente despre români şi limba română. Cine era Dimitrie Cantemir?... "Dimitrie Cantemir, nobilul român care fusese investit domn al Moldovei de către poartă în noiembrie 1710... Ce limbă maternă avea Cantemir? "Dimitrie Cantemir citea şi scria în mod curent în latină, italiană şi franceză, pe lângă limba sa maternă, română".(2

     "În principatele române, vechea slavonă a continuat să fie unica limbă liturgică a bisericii ortodoxe până în anul 1679, când Dasoftei, mitropolitul Moldovei, a publicat la Iaşi o traducere a liturghiei în româneşte (nu moldoveneşte).(3

     "Primit-au gândul - spunea Miron Costin - să mă apuc de această trudă, să scot lumii la vedere feliul neamului, din ce izvor şi seminţie sânt lăcuitorii ţării noastre, Moldovei şi Ţării Munteneşti şi românii din Ţările Ungureşti, că tot un neam sânt şi odată descălecaţi".

     Cu toate că Unirea realizată de Mihai Viteazul a durat putin "într-o formă sau alta, Unirea de la 1600 revenea mereu adusă în atenţia urmaşilor..., cartea, tipărită sau în manuscris, a preluat misiunea de menţinere vie a conştiinţei unităţii. Cazania scrisă de mitropolitul Varlaam şi tipărită la Iaşi în 1643 era însoţită de o precuvântare (predoslovie) prin care domnitorul Vasile Lupu se adresa către "toată seminţia românească, de pretutindeni"... "acelasi rol la jucat Noul Testament, tipărit la Alba Iulia în 1648, prin grija mitropolitului Simion Ştefan, ca şi Biblia de la Bucureşti din 1688, lucrări folosite pretutindeni unde se grăia româneşte".(4

     "În 1807, boierii moldoveni au redactat la Iaşi un memoriu pe care l-au trimis lui Napoleon I, în care cereau printre altele Unirea Moldovei cu Ţara Românească într-un stat independent, sub numele de Dacia sau Valahia Mare. În sprijinul cererii ei invocau identitatea de legi, de limbă"... iar Daniil Filippide spunea în 1816 că: "Am numit aceasta România, denumind-o aşa după numele poporului românilor".(5

     Generaţia de aur de la 1848 a reuşit, şi cu sprijinul lui Napoleon al III-lea, să unească Moldova cu Ţara Românească în 1859.

     Anul 1918 era considerat ca fiind anul Marii Uniri al tuturor românilor. Acesta este adevărul. Numai că până în 1976 şi după acest an ni se spunea că la această unire a participat numai Transilvania. Spre marea noastră bucurie şi necazul bârfitorilor lui Ştefan Pascu, acesta scria în "Magazin istoric" numărul 2/1976 articolul: "Momente din lupta poporului român pentru formarea statului naţional unitar", din care redăm câteva fragmente: "Mâhnirea şi nemulţumirea au sporit şi mai mult după 1829, când Regulamentul Vorozov desfiinţa autonomia Basarabiei înlocuia legiuirile moldoveneşti şi introducea limba rusă în toate actele publice". În ce priveşte populaţia: "La 1779 trăiau în Bucovina 75 % români"... În Basarabia, potrivit catagrafiei oficiale ruseşti din 1817, românii formau 86 %.

     "În septembrie 1917, V.I. Lenin arăta că "în chestiunea naţională, partidul proletar trebuia să susţină proclamarea şi înfăptuirea imediată a libertăţii depline de despărţire de Rusia pentru naţiunile şi popoarele asuprite de ţarism, înglobate cu forţa sau ţinute cu forţa în graniţele statului, adică anexate".

     "La 21 noiembrie 1917, s-a deschis la Chişinău Sfatul Ţării, care reprezenta întreaga populaţie a Basarabiei".

     "La 15 decembrie 1917 a fost proclamată "Republica Democrată Moldovenească"... "La 24 ianuarie 1918 s-a proclamat Republica Moldovenească Independentă".. "Sfatul Ţării la 9 aprilie (27 martie) 1918 a proclamat unirea cu România".

     "Congresul general al Bucovinei în unanimitate a hotărât la 28 noiembrie 1918 reunirea Bucovinei cu România".

     "Adunarea naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie (1 decembrie 1918), decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România".(6

     În anul 1940 a început cel mai cumplit calvar pentru mulţi români. Ce s-a întâmplat cu românii din Basarabia şi Bucovina de Nord în timpul stăpânirii URSS ştim mai putin. Am aflat, începând cu 1989, despre lupta dusă pentru drepturi democratice. Iată câteva spicuiri din gazeta abonată: "Învăţământul public" din Moldova sovietică. "În ziua de 25 iunie 1989 a avut loc la Chişinău în Piaţa Biruinţei un mare miting autorizat"... "Către ora două, de piaţă s-au apropiat coloane de oameni, purtând steaguri tricolore cu panglici negre, steaguri negre, numeroase pancarte, printre care cele mai caracteristice au fost următoarele: "Moldovenii sunt băştinaşii pământului moldav", "Noi suntem acasă", "Suveranitatea", "Limbă, alfabet", "1812 - anul ruperii Basarabiei din trupul Moldovei", "Spre munte urcare, ieşire spre mare", "Conducerea republicii din cadre naţionale", "Statalitatea, latinitatea, identitatea în Constituţie", "Cerem legalizarea Frontului popular. Tot atunci s-a pus în discuţie pactul Ribbentrop-Molotov".

     "A. Salaru, conducătorul clubului «A. Mateevici» a declarat, că dintre toate imperiile care au împilat pământul moldovenesc n-a fost nici unul atât de perfid lacom şi sângeros ca cel sovietic. El a calificat ziua de 28 iunie 1940 drept baza tuturor nenorocirilor poporului moldovenesc".

      "Cu multă emoţie au vorbit la miting deputaţii, poeţii I. Hadârcă şi L. Lari, împotriva cultului personalităţii, comandând şi "Sărbătorirea" zilei de 28 iunie".

     Replica comuniştilor n-a întârziat. S-au folosit de documente ale P.Cd.R. (care n-au fost publicate la noi în colecţie, de ruşine) "Extras din Manifestul CC al PC din România, consacrat eliberării paşnice a Basarabiei, din 6 iulie 1940".

     "Către toţi cei ce muncesc la oraşe şi sate"... "Vestea eliberării Basarabiei de sub jugul boierilor şi capitaliştilor români a produs o bucurie de nedescris în rândul tuturor celor ce muncesc din întreaga ţară". Iar UTC lansa chemarea: "Eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord să fie semnalul pentru lupta tineretului alături de naţionalităţile asuprite, alături de întregul popor muncitor, pentru eliberarea de sub jugul imperialismului român".

     Într-un amplu articol din acelasi ziar, Dumeniuc şi Matas scriau şi cereau: "trecerea scrisului limbii moldoveneşti la grafica latină"... "revenirea la grafia latină e determinată de limba Moldo-română, identitatea recunoscută unanim de către opinia ştiinţifică"... "Dacă limba e una şi aceeaşi iar clasici literaturii din sec. XIX şi-au creat operele nemuritoare în această limbă şi cu grafia latină, de ce să nu recunoaştem". Despre raiul sovietic în articol se spunea: "Represiunile din deceniul IV şi V, lichidarea şcolilor cu limba moldovenească de predare, propagarea în mod sistematic a unei limbi moldoveneşti pseudoliterare, creată pe cale artificială".

     Articolul răspunde ferm la toate acuzaţiile cum că trecerea la grafia latină ar însemna costuri prea mari iar oamenii ar deveni analfabeţi. Aceşti opozanţi uită să spună ce s-a întâmplat cu românii ocupaţi, când la 10 februarie 1941 s-a trecut de la alfabetul latin la cel rus.(7)

     Am redat aceste aspecte cu îngrijorarea că prea se întâmplă multe lucruri condamnabile în viaţa poporului român.

     Trăim momente când ne ignorăm sau ne batjocorim eroii şi pe trădătorii îi ridicăm în slăvi. Se fac auzite voci care se ruşinează că sunt români azi, că s-au săturat de România. Altii o vor atomizată, adică să fie făcută pătrăţele şi fiecare "lider din elită" să conducă pătrăţica sa cu limba sa, căruia să-i spună oricum, numai limba română nu.

     Noua generaţie, care s-a născut, nu mai poate să fie lipsită de informaţiile necesare cunoaşterii istoriei adevărate, a istoriei românilor şi limbii române.

Prof. Ilie Furduiu

Note bibliografice:

1. Nicolae I. Arnăutu (1996), Douăsprezece invazii ruseşti în România (Troia a fost fondată de traci. După înfrângere tracii troieni au fondat Roma).

2. Toynbee A.J., citat de I.N. Ştefan în Magazin Istoric nr. 7/1973, pp. 26-27

3. Toynbee A.J., op. cit. p. 27

4. Dumitru Almas (1989), Magazin istoric nr. 9, p. 9

5. Matei D. Vlad (1979), Magazin istoric nr. 6, p. 17

6. Ştefan Pascu (1976), Magazin istoric nr. 2, pp. 2-7

7. Gazeta Învăţământului Public din Republica Moldova nr. 50/28 iunie 1989