România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Culte şi secte neoprotestante

(continuare din numărul 7)

    Am prezentat în numerele 6 şi 7 ale revistei noastre principalele culte şi secte neoprotestante care activează în România, cu specificul lor doctrinar, istoria lor, apariţia lor în ţara noastră şi uneltele de care s-au folosit ori, mai bine spus, "întemeietorii" lor pe pământul românesc. Ne-am limitat la grupările neoprotestante cele mai importante: baptiştii, adventiştii, penticostalii, creştinii după evanghelie sau pocăiţii şi iehoviştii sau martorii lui Iehova.

     Desigur acestea nu sunt singurele secte din România. De mai puţină importantă, în sensul că au un număr mai redus de aderenţi, dar nu mai putin virulente sau periculoase, întâlnim şi alte grupări sectare, cum sunt: nazarinenii, secerători, betaniştii, etc. În afară de rătăcirile doctrinare, adesea mult mai grave decât ale sectelor mai mari, extremismul şi "fundamentalismul" impun, adepţilor acestor mici grupări, reguli şi restricţii foarte severe, ce ne amintesc de talibani, pentru că nu este prea mare diferenţă între rigoriştii creştini şi cei islamici.

     Nazarinenii, spre exemplu, interzic adepţilor lor orice fel de distracţii, vizionarea filmelor sau mersul la spectacole, muzica şi orice fel de cântece "lumeşti", petrecerile de familie legate de nunţi, botezuri sau onomastici, îi exclud pe fumători sau pe cei ce consumă băuturi alcoolice, pe cei care vorbesc murdar sau se îmbracă "necuviincios".

     Secerătorii (sau creştinii ultimelor zile), o grupare al cărei nume însuşi trădează agresivitatea şi violenţa celor ce vor fi destinaţi de Dumnezeu să îndeplinească ultimul "seceriş", să adune "neghina", s-o smulgă fără milă şi s-o arunce în foc. De remarcat că întemeietorul lor, Alexandru Török, ungur din Budapesta, ajunge la Timişoara, după primul război mondial şi încearcă să-i organizeze pe maghiari într-o mişcarea revanşardă, împotriva marii împliniri româneşti de la 1 Decembrie 1918. Propagandei "secerătorilor" i-a căzut pradă şi un român, moldovean, stabilit în Transilvania. Interzisă şi în ţările occidentale şi în România, din perioada interbelică, au reapărut, după 1990, la Timişoara.

     Betaniştii sunt o mişcare "reformistă" a Bisericii Reformate, născută în sânul acestei biserici şi împotriva ei. Betaniştii se socotesc urmaşi ai poporului ales (Betania - localitate din Palestina) şi se izolează de ceilalţi creştini "păcătoşi". În România ajung tot pe filieră maghiară prin Dr. Keskemety Ştefan, profesor de teologie la Cluj. În ultimul timp, sunt foarte activi în cadrul "Federaţiei societăţilor pietiste" denumită şi "Federaţia transilvăneană", depun un jurământ şi luptă pentru organizarea unei universităţi de stat în limba maghiară. Şi ei ca şi secerătorii sau nazarinenii se caracterizează printr-un rigorism feroce.

     Ar mai fi de amintit stiliştii, o mişcare apărută la noi în 1924 când Biserica Ortodoxă Română a adoptat îndreptarea calendarului. Răspândirea stiliştilor vizează mai ales Moldova şi sunt organizaţi sub conducerea unor călugări fanatici şi ignoranţi care umblă prin sate şi îndeamnă la nesupunere faţă de autoritatea bisericească. Astfel de călugări stilişti pot fi întâlniţi peste tot în ţară. Prin orase, cerând bani pentru construirea de mănăstiri. Majoritatea călugărilor şi călugăritelor întâlniţi pe stradă, cu un mic înscris gen: "Ajutaţi la construirea mănăstirii sau schitului .... din comuna ...." sunt stilişti care ascund adevărata lor identitate şi înşeală buna credinţă a credincioşilor ortodocşi dispuşi să jertfească, ceva din puţinul lor, pentru construirea unei mănăstiri şi nu ştiu că, de fapt, ajută pe cei care luptă împotriva Bisericii noastre strămoşeşti. Au început să construiască schituri şi mănăstiri chiar şi în zonele unde n-au existat niciodată stilişti pentru a putea să facă prozelitism printre credincioşii ortodocşi.

     Pentru a completa panorama concurentelor de factură religioasă, care îşi caută adepţi printre români, nu putem să nu amintim următoarele categorii:

         - mişcările şi organizaţiile spiritiste din care fac parte: spiritismul, teosofia şi antroposofia;

         - grupări ocultiste indiene: Crâşna, Meditaţii transcedentale, s.a.;

         - mişcarea arabo-persană: Bah'i;

         - mişcări ocultiste asiatice: Moon, Sika Gakai;

         - mişcări din gruparea "Lumea nouă": Scientologii, Fiii păcii, Ufolatrii, Mormonii, Copiii Domnului, ş.a.m.d.

         - mişcări din Europa Occidentală ca Armata Salvării, Metodismul, Marele Graal, Biserica creştină universală, Prietenii omului, Biserica liberă;

         - secte teroriste ucigaşe şi sinucigaşe ca Războinicii regelui Hristos, Templul popoarelor, Templul Soarelui, Davidienii;

         - secte neopăgâne sau satanice cum sunt "Biserica" satanismului, "Biserica" luciferică, Fraternitatea "albă", s.a.

     Toate acestea din urmă, deşi nu au o prezentă consistentă în România, din cauza respectării cu mult simt a tradiţiilor şi datinilor noastre strămoşeşti, nu trebuiesc neglijate. Unele doctrine pătrund în mediile "politice" şi "culturale" aşa cum sunt francmasoneria, spiritismul, new age, altele reuşesc să atragă persoane cu probleme psihice sau dornice de o religie mai "exotică" aşa cum sunt Chrâşna sau Bah'i sau pe unii tineri, chiar prin intermediul drogurilor sau muzicii "hard", cum sunt sataniştii.

     Faţă de cele prezentate, fără a fi alarmişti peste măsură, trebuie să tragem un serios semnal de alarmă conştiinţei religioase a poporului român, pentru că mulţi se înşeală, crezând că pot fi români, cu rădăcinile înfipte în glia străbună şi, în acest timp, să se hrănească din seva spirituală a unei alte credinţe străine cu totul de spiritualitatea neamului românesc. O gravă eroare şi un mare pericol care ne paşte.

     Grija noastră trebuie îndreptată în special către copii şi tineret, care trebuiesc duşi la biserică şi învăţaţi să cunoască şi să iubească Biserica strămoşească, Maica neamului românesc, şi să nu se lase atraşi de întunericul rătăcirilor sectare, pentru că, pierzând credinţa, vom pierde şi neamul şi ţara.

     Cu aceste gânduri am prezentat, în cele trei articole seriale, cultele şi sectele neoprotestante, convinşi fiind că trebuie să le cunoaştem pentru a şti de ce să ne ferim, şi iarăşi, convinşi fiind că apărând Biserica străbună, apărăm neamul şi ţara.

Redacţia