România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

HOREA, CLOŞCA ŞI CRIŞAN în iconografia epocii

     Evenimentele anului 1784, tumultul răscoalei ţăranilor din Apuseni, a avut un ecou extern greu de imaginat în epocă şi totuşi explicabil, dacă ne raportăm la starea economică precară a moţilor şi la imaginea dorită de Imperiul Habsburghic, aceea de „oază de civilizaţie".

     Numeroasele informaţii difuzate în presa vremii, din Europa şi chiar din îndepărtata America, au fost însoţite de numeroase reprezentări ale celor trei „rebeli", conducătorii răsculaţilor, Horea, Cloşca şi Crişan. În oraşul temniţei eroilor, la Alba Iulia, sosesc gravori din statele italiene, Austria şi Ţările de Jos. Picturi, desene, gravuri, medalii, modelări în gips şi alte materiale, veneau să satisfacă o curiozitate generală. Autorii, editorii se întrec a produce, reproduce, în a-şi face publicitate, reclamă mărfii, în a-i recomanda calitatea, autenticitatea, uneori chiar cu indicaţia „după natură", desi nu-i văzuseră niciodată pe cei trei capi ai răscoalei. Pariziencele merg până acolo, încât pentru a fi la modă poartă în păr agrafe, cu silueta lui Horea.

     Horea, Cloşca şi Crişan apar în ipostaze diferite: bust, împreună sau individual, călare, înconjuraţi de ţăranii răsculaţi; Horea este îmbrăcat în haiduc, în turc, în haine de nobil polonez, uneori însoţit de un câine uriaş.

     Guvernatorul de atunci al Transilvaniei, Samuel von Brukenthal, îl trimite din Sibiu la Alba Iulia, pe Johan Martin Stock, consilierul său artistic. Stock a realizat trei tablouri-portret ale capilor răscoalei. Antoniu Jankovics primeşte copii ale acestor tablouri, pe care le trimite împăratului. Sunt portrete pictate „după natură" în închisoarea cetăţii, frontal, cu plete şi costume tipic ţărăneşti. Împăratul le trimite fratelui său Leopold în Toscana. „Fascinatia Horea" s-a conturat repede şi a existat şi la acel nivel înalt!

     Tot de la Sibiu vine în temniţa de la Alba Iulia, Franz Neuhauser, pentru a realiza trei gravuri. Portretele căpitanilor răscoalei sunt plasate într-un cadru nu lipsit de romantism-stânci, rădăcini, frunziş-munţii care i-au apărat pentru o perioadă scurtă pe cei trei răsculaţi.

     Sigismund Koréh, încă „student cu togă" la Colegiul reformat din Aiud, s-a dus şi el la Alba Iulia pentru a-i picta pe Horea şi Closca. Koréh lasă o altfel de imagine a celor doi, în două portrete individuale, în care trăsăturile sunt mai putin accentuate. Ochii calzi, par să uite martiriul prin care urma să treacă trupul. Într-un alt context, într-un alt „ambient", cei doi ar părea mai degrabă ctitori de biserici şi nu răsculaţi. Ctitori ai destinului semenilor lor, în viziunea tânărului student!

     Din Viena a venit în cetate, gravorul Iakob Adam. El desenează din profil chipurile lui Horea şi Cloşca, reuşind să surprindă trăsăturile esenţiale: autoritatea lui Horea, omul capabil să răscoale un întreg popor, dârzenia şi speranţa tovarăşului său Cloşca.

      Întâlnirile lui Horea cu împăratul Imperiului Habsburgic, prinderea celor trei conducători sau martiriul lui Horea şi Cloşca au beneficiat de asemenea de numeroase reprezentări. Johann Martin Will din Augsburg sau Andreas Brinhauser redau eşafodul pe care au fost frânţi pe roata sub privirile mulţimii cei ce au ridicat glasul împotriva privilegiilor nobilimii.

     Operele acestor pictori şi gravori au stat la baza numeroaselor imagini apărute în epocă. Dacă românii s-au obişnuit cu imaginea reală oferită de Stock sau Neuhauser, reluate şi reproduse la 50 de ani de la răscoală de pictorul Ioan Constande sau de tipograful sibian Filtsch, în albumul dedicat românilor din 1867, imagini oferite şi de manualele şcolare româneşti, alta este imaginea vecinilor. Într-un tratat de istorie a Transilvaniei apărut la Budapesta (editia 1990) este folosită o altă gravură care a circulat în epocă: Horea este reprezentat călare pe un cal arab, cu sabia scoasă, înconjurat de ţărani răsculaţi înarmaţi cu puşti, suliţe, furci, topoare şi ciomege. Calul lui Horea este acoperit cu o blană de leopard...

     A forţat Horea mâna istoriei sau doar a făcut istoria călăuzind pe Iancu la 1848-1849?. Fascinaţia faţă de subiectul Horea, demonstrează că Schiller avea dreptate când afirma că era „făcut pentru domnie". Nu pentru o domnie pământeană, efemeră, ci pentru una eternă, în panteonul eroilor românilor.

Ioana Rustoiu