România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Însemnări privind primele investigaţii arheologice sistematice de la Alburnus Maior

     Certificată de Vasile Pârvan drept "un oraş californian de civilizaţie internaţională" localitatea Roşia Montană, anticul Alburnus Maior, a fost şi este cunoscută prin inepuizabilele sale zăcăminte aurifere căutate şi exploatate fără întrerupere din zorii antichităţii şi până în zilele noastre.

     Descoperiri arheologice de excepţie (pentru că doar la ele ne vom referi aici şi acum) dintre care am aminti tăbliţele cerate (eşalonate cronologic între anii 131-167) descoperite în câteva din fostele galerii miniere antice existente astăzi (Cârnic, Igre, Văidoaia, Lety, Cătălina-Monuleşti s.a.) apoi un inedit lot de inscripţii apărute de-a lungul timpului pe teritoriul actualei comune, materiale epigrafice ce conţin informaţii despre coloniştii illyri şi alte elemente umane atrase aici de "miracolul aurului" (o adevărată "mină" epigrafică este lotul de inscripţii votive descoperite în zona Hăbad-Brădoaia unde a fost plasat unul din numeroasele "crânguri sacre" ale Alburnus-ului, n.n.), multe monumente de artă provincială romană, lucrate în ateliere de lapicizi locali (stele, medalioane, sarcofage ori simboluri sepulcrale de tipul sfincşilor, leilor etc.) apărute accidental în apropierea unora din tăurile Roşiei (Tăul Cornii, al Ţarinei, al Secuilor spre exemplu) monumente aparţinând necropolelor antice şi, nu în ultimul rând, unelte de minerit sau de iluminat galeriile (ciocane, opatie, obiecte din lemn - scări, butuci, dalte etc.) au atras atenţia încă de la ieşirea lor la iveală, fiind făcute cunoscute de mari nume ale istoriei şi istoriografiei fie ea germană, maghiară, românească s.a. Informaţii documentare, surse cartografice, amenajări ale unor galerii antice (singurele păstrate în această regiune a fostului Imperiu Roman) şi de aici organizarea unui "muzeu al minieritului" având ca "piese de rezistenţă" un lapidarium cu peste 60 inscripţii şi monumente de artă provincială, la care se adaugă instalaţii de minerit medio-moderne, au făcut din Roşia Montană un punct de atracţie ştiinţifică (şi turistică) pentru specialişti, fie ei români sau străini. În dese rânduri, de-a lungul celor peste trei decenii de când am luat contact direct cu antichităţile Munţilor Apuseni (prin cercetarea fortificaţiei romane de la Abrud, publicarea unor descoperiri fortuite apărute la Aburnus Maior, ori investigaţii arheologice de la Ampelum - Zlatna) am avut ocazia să însoţesc la Roşia Montană zeci de cercetători fie ei din Anglia, Austria, Franţa, Germania, Italia, Olanda care coborând în galeria Orlea - Sf. Cruce ori Păru Carpeni, vizitând colecţia de antichităţi şi instalaţii miniere, precum şi muzeul (până la dezafectarea lui după 1989!) au fost impresionaţi de lucrările miniere antice sesizând raritatea acestora în lumea romană şi mai ales starea lor de conservare şi prezentare.

     Se simţea, la paginile dedicate localităţii montane, lipsa unor cercetări arheologice sistematice ale căror rezultate urmau să completeze informaţiile mai vechi despre aşezarea şi rolul acesteia în antichitate.

     Aceste investigaţii (primele care au avut în vedere un obiectiv stabilit în prealabil) solicitate de Societatea Comercială Roşia Montană Gold Corporation S.A. în vederea realizării unui program de exploatare pe scară mai largă a exploatărilor aurifere din Munţii Apuseni, au fost precedate de o atentă periegheză întreprinsă în ultima decadă a lunii iunie 2000 (la această acţiune preliminară declanşării săpăturilor propriu zise un real sprijin l-am avut din partea vechiului prieten A. Sântimbrean, cel mai erudit specialist al exploatărilor aurifere de la Roşia Montană, autorul câtorva lucrări în care a valorificat patrimoniul mobil şi imobil al anticului Alburnus Maior), la finalul căreia au fost stabilite cele mai importante perimetre ale locuirii antice (Carpeni, Carpeni - Valea Nanului, Hop. Găuri, Hăbad - Brădoaia, Ţarina, Tăul Secuilor, Tăul Cornii etc.).

     Ulterior în lunile iulie-septembrie 2000 un larg colectiv de cercetare de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia (V. Moga, R. Ciobanu, M. Drîmbărean, A. Gligor, A. Dagotă, C-tin Inel) şi C.P.P.C.N. Bucureşti (Cristina Crăciun, Raluca şi Sergiu Iosipescu C-tin Mehedinţeanu) au efectuat săpăturile arheologice ale căror rezultate preliminare au confirmat pe teren multiplele informaţii documentare despre centrul de minerit aurifer de aici.

     Chiar şi o succintă trecere în revistă a descoperirilor înregistrate de noi mi se pare semnificativă, aceasta cu atât mai mult cu cât pornindu-se de la ele cercetările urmează a fi extinse şi în următorii ani, în cadrul unui proiect naţional de cercetare arheologică intitulat "Alburnus Maior" iniţiat de Ministerul Culturii şi al Cultelor, cu participarea unui larg colectiv de specialitate din ţară şi străinătate.

     În zona perimetrelor Carpeni, Carpeni - Valea Nanului, Găuri şi Ţarina (punctele Kaplona şi loturile deţinute de I. Damian şi R. Manta) au apărut în situ substrucţii aparţinând locuinţelor minerilor illyri, organizate după modelul celor din provincia de baştină (de unde au fost colonizaţi în Dacia) sub forma unor aglomerări tipice numite kastella sau vici (în parte semnalate în textele tăbliţelor cerate sau ale unora din inscripţiilor locale: Kastellum Delmatorum, vicus Pirustarum s.a.). Având la bază blocuri nefasonate ori piatră de râu, prinsă cu mortar, edificiile dezvelite aveau în elevaţie pereţi din lemn, iar ca acoperiş ţigle şi olane identificate printre dărâmături. Inventarul constă din ceramică fragmentară, cuie şi chei din fier cu analogii în inventarul aşezărilor romane de pe întinsul provinciei.

     Mult mai bănuite (şi deloc cercetate până în 2000) necropolele în care se practica ritul inhumaţiei şi cel al incineraţiei, au fost dezvelite parţial acum în zona Tăului Cornii (proprietari I. Dumitraş şi Letiţia Jurca), Tăului Secuilor (loturi Marc Aurel) şi Găuri - Hop (E.M. Roşia Montană). Aici au apărut mai multe morminte de incineraţie, în gropi putin albiate, arse, ritual, în care pe lângă urmele cinerare a apărut ca inventar: ulcioare, fructiere - afumători, opaiţe cu sau fără stampilă, vase fragmentare din sticlă şi, în unele morminte, chiar şi monede romane din bronz depuse conform mentalităţii antice ca "obol al lui Charon"). Traseul unui drum antic - via - ce lega aşezările de mineri (acele kastella, vici etc.) a fost identificat şi sondat în câteva puncte în zona Hăbad Bărboaia (aici drumul trecea pe lângă crângul sacru - lucus - depistat cu aproape două decenii în urmă).

     Cercetările s-au extins şi spre zona Bălmoşeşti - Izlaz nu departe de dealul Zănoaga unde au fost puse în evidentă, prin analiza inventarului recuperat şi a substrucţiilor din piatră, nivele de locuire romană şi medievală, timpurie.

     În paralel o echipă a Universităţi din Touluse (coordonată de Beatrice Caunet) a continuat în cadrul unui mai vechi program de colaborare intitulat "Minele de aur din Dacia" (cu participarea muzeului din Alba Iulia şi a echipei franceze) investigaţiile de cartare topografică a câtorva galerii antice şi medievale de pe teritoriul Roşiei Montane (în special în zona Cîrnic - punct Glam).

     Rezultatele acestor prime investigaţii au confirmat întru totul informaţiile documentare şi descoperirile fortuite cunoscute anterior. Toate vestigiile ilustrează atenţia de care se bucura zona minieră auriferă a Daciei din partea autorităţilor imperiale în al căror patrimoniu (Patrimonium Caesaris) au fost incluse imediat după organizarea provinciei cucerită de M. Ulpius Traianus.

     Supravegheate îndeaproape de elemente militare (detaşamente din legiunea XIII Gemina de la Apulum şi o unitate auxiliară - Numerus Maurorum Hisp(anorum?), punctele de exploatare auriferă au continuat să alimenteze timp de mai bine de 16 decenii (cât a durat stăpânirea romană al nordul Dunării n.n.) monetăriile imperiale, aurul Daciei reprezentând, poate, cea mai însemnată bogăţie a acestor teritorii.

Dr. Vasile Moga

Notă:

Într-un număr viitor al revistei vom publica şi rezultatele cercetărilor arheologice din anul 2001 întreprinse în cadrul Proiectului Naţional ALBURNUS MAIOR.

Materiale arheologice descoperite in anul 2000

Opait

Ulcior

Cheie de fier

Fibula de bronz