După cum ardeleanul Iosif Vulcan a aprins
steaua eternă a celui mai mare Poet al românilor publicând în
revista “Familia” primele versuri pe care tânărul Eminescu i
le-a trimis de la Cernăuţi, la fel Sextil Puşcariu, doar
jumătate de secol mai târziu, va semna în revista “Glasul
Bucovinei” din acelaşi oraş de pe Prut certificatul de
eternitate al celui mai mare Poet al românilor după Luceafăr
publicând primele poezii ale ardeleanului Lucian Blaga, poezii care vor
deveni mai târziu şi pentru totdeauna “Poemele luminii”. Se întâmpla
acest lucru în luna ianuarie 1919, adică la două luni de la
Marea Unire, răstimp în care spaţiul spiritual românesc unic a
început să dea rod de aur pentru întreaga cultură europeană.
Însă “corola de minuni a lumii” a rămas deschisă în
toată splendoarea şi plinătatea sa numai două decenii,
după care “gorunul” din grădina Arboroasei nu a mai
“desmierdat cu frunza-i jucăuşă” mai multe generaţii
de nord-bucovineni. Totuşi, “stalactita” spiritualităţii
noastre comune creşte, invizibil şi necontenit şi din
“Piscurile de lumină” ale frânturii noastre de neam despărţit
de graniţe nefireşti.
Ştefan BROASCĂ
|
|