România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Lucian Blaga - Valenţele spirituale ale diplomaţiei

     Din multiplele aspecte ale activităţii lui Lucian Blaga cel al diplomaţiei a fost mai puţin vizat de istoria şi critica literară, deşi poetul i-a consacrat aproape un deceniu şi jumătate din activitatea sa profesională (1926-1939). Desigur, limbajul rapoartelor oficiale, redactate în calitate de consilier de presă, sau de secretar de Legaţie în diferitele capitale ale Europei (Varşovia, Praga, Berna, Viena) sau de ambasador în Portugalia, nu pot fi considerate pagini de literatură artistică, dar activitatea diplomatică desfăşurată de Lucian Blaga în diferite capitale ale Europei Centrale, relaţiile personale cu marile personalităţi ale timpului, au facilitat, direct sau indirect, formarea şi desăvârşirea personalităţii lui Lucian Blaga. Poetul însuşi şi-a dat seama de la începutul activităţii sale diplomatice de valenţele spirituale ale acestei activităţi.

     Primul pas în direcţia diplomaţiei, îl reprezintă scrisoarea din 28 decembrie 1921 adresată din Cluj, “Ministerului Afacerilor Străine”, prin care poetul îşi exprimă rugămintea de a fi primit în “Corpul Consular”, în calitate de cancelar la Legaţia Română din Paris. “Sunt doctor în litere şi filosofie de la Universitatea din Viena şi am publicat o serie de lucrări literare bine primite de critica noastră”, adăugând cu sinceritate motivaţia demersului său: “Primind acest post cred că mă pot şi mai bine dezvolta, ajungând în contact cu Occidentul” (Apud Constantin I. Turcu, Lucian Blaga sau fascinaţia diplomaţiei, Ed. Enciclopedică, 1995, p. 22).

     Deşi petiţia lui Blaga purta specificaţia lui Caius Brediceanu, diplomat de carieră, (cumnatul lui Blaga): “Recomand călduros numirea d-lui Blaga” (adăugând o minoră motivaţie), “mai ales că în Paris nu avem nici un ardelean”, ea a fost clasată de Ministrul Afacerilor Străine, din lipsa unui post vacant. Abia în 1 ianuarie 1922, spre surprinderea sa, Lucian Blaga este numit cancelar în administraţia Centrală a Ministerului Afacerilor Străine “într-un post bugetar vacant”.

     Vestea, fireşte, l-a nemulţumit pe Lucian Blaga. Motivând că o serie de lucrări literare, aflate în curs de elaborare, îl împiedică să-şi ia postul în primire, poetul intervine în scris, în 28 martie 1922, să fie considerat demisionat.

Lucian Blaga  - Trei feţe.  Grafică de Adina ROMANESCU

     Vreme de câţiva ani, până în 1926, Lucian Blaga se va consacra literaturii şi ziaristicii. Este perioada în care a publicat o serie de volume - poezie, teatru, filosofie - colaborând, în acelaşi timp, la unele reviste de cultură, din ţară şi străinătate.

     Sprijinindu-se pe o atare activitate, Blaga a reluat demersurile pentru intrarea în diplomaţie, exprimându-şi şi de data aceasta, dorinţa de a fi numit într-o capitală occidentală, care să-i dea posibilitatea de cunoaştere şi pătrundere în cultura şi diplomaţia europeană.

     La data de 1 ianuarie 1926, Lucian Blaga este numit ataşat de presă la Varşovia. Deşi opţiunile sale erau pentru alte orizonturi culturale, Lucian Blaga a primit cu satisfacţie această numire. După Varşovia a urmat Praga, apoi Berna şi Viena

     Prin activitatea de poet, dramaturg şi filosof, Lucian Blaga corespundea criteriilor pe care George Călinescu le considera necesare unui diplomat român: “Să aibă un elementar farmec personal, să fie o valoare necontestabilă într-un anumit domeniu, să fie în stare de a pătrunde în cercurile culte şi de a face stimată ţara noastră.” (George Călinescu, Diplomaţii, în “Naţiunea” nr. 170, din 13 octombrie 1946).

     Analizând prezenţa lui Lucian Blaga în diplomaţia românească, Constantin I. Turcu afirmă că ea nu este “un accident” de biografie individuală pentru cel ce voia cu ardoare să-şi lărgească necontenit orizontul şi de a dărui tot ceea ce are mai bun. “Servind diplomaţia românească, Lucian Blaga şi-a înţeles rolul de adevărat purtător de cuvânt al vocaţiei de pace şi cooperare a poporului român, de apărător al dreptului său inalienabil la independenţă, suveranitate, integritate naţională şi unitate naţională.” (Op. cit. p. 141).

     Anii petrecuţi “în marginea diplomaţiei” - cum se exprima poetul - nu au fost sterili nici pentru creaţia poetului şi filosofului Lucian Blaga. Amintim volumele principale publicate în acest răstimp: Meşterul Manole (1927), Cruciada copiilor (1930), Avram Iancu (1934), volumele de versuri: Laudă somnului (1928), La cumpăna apelor (1935), primele două trilogii filosofice (a cunoaşterii şi a culturii) şi, fireşti, volumele cu titluri simbolice: Spaţiul mioritic (1936) şi La curţile dorului (1938), în care îşi exprimă nostalgic dorul de ţară, sentiment exprimat şi într-o scrisoare către Nichifor Crainic: “Nu mai pot, începe să-mi fie grea străinătatea”.

     Utile au fost pentru diplomatul Blaga şi contactele cu personalităţi de marcă ale timpului: Nicolae Titulescu şi Mahatma Ghandi, elogiindu-le pe fiecare în câte o conferinţă publică. Conferinţa despre Ghandi i-a oferit lui Blaga prilejul de a face interesante observaţii privind afinitatea poporului român cu spiritul indic, exemplificând nostalgia indică prin opera lui B.P. Haşdeu, Mihail Eminescu, George Coşbuc, Mircea Eliade şi, fireşte, prin opera sa.

     Desigur, şi alte “întâlniri” l-au marcat, dar să-l lăsăm pe Blaga să ne-o spună: ”Cât timp am umblat prin străinătăţi, şi o bună parte a vieţii mi-am petrecut-o dincolo de hotare, am avut ocazia foarte frecventă, să văd şi să ascult celebrităţi: scriitori, artişti, gânditori, critici, oameni de stat. Am cunoscut, ca să pomenesc câteva nume, pe filosoful Ludwig Klages, cu înfăţişarea sa de pastor dionisic, pe contele Keyserling, versatil, neastâmpărat, care într-o singură conferinţă şi-a pierdut de zece ori foile ce le ţinea în mână, am ascultat pe modestul şi stângaciul filosof Husserl, am văzut pe scriitorul Thomas Mann, cu chip de Herr Professor, am auzit pe marele critic francez Thibaudet, care avea figura unui negustor de vinuri nobile; l-am văzut pe cel mai strălucit critic al Germaniei, pe Gundolf, un bărbat frumos, cu priviri fosforescente de drac, l-am întâlnit pe visătorul naturalist Edgar Dacqué, l-am cunoscut pe Leo Frobenius, tumultuosul, spiritualul filosof al culturii şi descoperitor al duhului african, l-am auzit vorbind pe energicul, pietrosul Sven Hedin, cuceritorul Tibetului, şi atâţia alţii; aş putea să descriu chipul şi vorba lui Mussolini, ca şi profilul lui Salazar, catolicul cu sufletul metalic, sau mustaţa şi cuvântului lui Pilsudsky, care semăna cu masca lui Nietzsche” (Lucian Blaga, Isvoade, Ed. Minerva, 1972, p. 140).

     Se înţelege, că pe unii din autorii citaţi, Blaga i-a cunoscut mai deaproape, împreună cu opera lor, pe alţii doar în treacăt. E sigur că unii din filosofii amintiţi i-au sugerat şi unele idei, dar afirmaţia lui Şerban Cioculescu: “Fără Forbenius n-am fi avut “Spaţiul Mioritic”, ni se pare puţin exagerată (Cf. I. Oprişan, Lucian Blaga printre contemporani, ed. II, 1995, p. 188).

     Se pare că ultimii ani din activitatea diplomatică a lui Lucian Blaga s-au datorat unor factori conjuncturali. La 30 decembrie 1937, după două zile de la formarea guvernului prezidat de Octavian Goga, Lucian Blaga a fost numit în funcţia de Subsecretar de stat la Ministerul Afacerilor Străine, avându-l ca ministru pe Istrate Micescu şi director de cabinet pe Corneliu Blaga. Funcţia de Subsecretar de Stat s-a încheiat după 42 de zile, o dată cu căderea guvernului Goga, la 10 februarie 1938. Destinul i-a hărăzit însă distinsului om de cultură o nouă misiune diplomatică, Ministru Plenipotenţiar al României la Lisabona. (1 decembrie 1938 - 15 aprilie 1939).

     În tot timpul activităţii sale diplomatice, dar mai ales la Berna şi Viena, Lucian Blaga a organizat cicluri de conferinţe despre poporul român, ţinute de mari personalităţi străine, a redactat şi editat antologii bilingve, dar şi alte tipărituri pentru cunoaşterea României. La Berna, de exemplu, Lucian Blaga a alcătuit o “Antologie” de poezie populară românească, în colaborare cu un tânăr şi talentat poet elveţian Hermann Hauswirth, care a tălmăcit Mioriţa şi alte balade, legende şi cântece populare româneşti “într-o limbă germană cu sonorităţi de plai valah”. Traducerile lui Hauswirth au fost citite la Berna, Viena, Berlin şi alte oraşe din Germania, în cadrul mai multor serate literare, la radio şi la o şedinţă a “Societăţii Etnografice” elveţiene sau cu alte prilejuri. (Lucian Blaga, Mioriţa în Elveţia, “Drumul Nou”, Cluj, I, nr. 13, p. 1-2).

     Prin activitatea sa diplomatică, Lucian Blaga a dus în inima Europei măreţia sufletului românesc şi încrederea în perenitatea valorilor sale morale. 

Prof. univ. dr. Gheorghe Pavelescu