Din multiplele aspecte ale activităţii
lui Lucian Blaga cel al diplomaţiei a fost mai puţin vizat de
istoria şi critica literară, deşi poetul i-a consacrat
aproape un deceniu şi jumătate din activitatea sa profesională
(1926-1939). Desigur, limbajul rapoartelor oficiale, redactate în
calitate de consilier de presă, sau de secretar de Legaţie în
diferitele capitale ale Europei (Varşovia, Praga, Berna, Viena) sau
de ambasador în Portugalia, nu pot fi considerate pagini de literatură
artistică, dar activitatea diplomatică desfăşurată
de Lucian Blaga în diferite capitale ale Europei Centrale, relaţiile
personale cu marile personalităţi ale timpului, au facilitat,
direct sau indirect, formarea şi desăvârşirea personalităţii
lui Lucian Blaga. Poetul însuşi şi-a dat seama de la începutul
activităţii sale diplomatice de valenţele spirituale ale
acestei activităţi.
Primul pas în direcţia diplomaţiei, îl
reprezintă scrisoarea din 28 decembrie 1921 adresată din Cluj,
“Ministerului Afacerilor Străine”, prin care poetul îşi
exprimă rugămintea de a fi primit în “Corpul Consular”, în
calitate de cancelar la Legaţia Română din Paris. “Sunt
doctor în litere şi filosofie de la Universitatea din Viena şi
am publicat o serie de lucrări literare bine primite de critica
noastră”, adăugând cu sinceritate motivaţia demersului său:
“Primind acest post cred că mă pot şi mai bine dezvolta,
ajungând în contact cu Occidentul” (Apud Constantin I. Turcu, Lucian
Blaga sau fascinaţia diplomaţiei, Ed. Enciclopedică, 1995,
p. 22).
Deşi petiţia lui Blaga purta specificaţia
lui Caius Brediceanu, diplomat de carieră, (cumnatul lui Blaga):
“Recomand călduros numirea d-lui Blaga” (adăugând o minoră
motivaţie), “mai ales că în Paris nu avem nici un
ardelean”, ea a fost clasată de Ministrul Afacerilor Străine,
din lipsa unui post vacant. Abia în 1 ianuarie 1922, spre surprinderea
sa, Lucian Blaga este numit cancelar în administraţia Centrală
a Ministerului Afacerilor Străine “într-un post bugetar vacant”.
Vestea, fireşte, l-a nemulţumit pe Lucian
Blaga. Motivând că o serie de lucrări literare, aflate în curs
de elaborare, îl împiedică să-şi ia postul în primire,
poetul intervine în scris, în 28 martie 1922, să fie considerat
demisionat.
Lucian
Blaga - Trei feţe.
Grafică de Adina ROMANESCU
Vreme de câţiva ani, până în 1926,
Lucian Blaga se va consacra literaturii şi ziaristicii. Este perioada
în care a publicat o serie de volume - poezie, teatru, filosofie -
colaborând, în acelaşi timp, la unele reviste de cultură, din
ţară şi străinătate.
Sprijinindu-se pe o atare activitate, Blaga a
reluat demersurile pentru intrarea în diplomaţie, exprimându-şi
şi de data aceasta, dorinţa de a fi numit într-o capitală
occidentală, care să-i dea posibilitatea de cunoaştere
şi pătrundere în cultura şi diplomaţia europeană.
La data de 1 ianuarie 1926, Lucian Blaga este numit
ataşat de presă la Varşovia. Deşi opţiunile sale
erau pentru alte orizonturi culturale, Lucian Blaga a primit cu satisfacţie
această numire. După Varşovia a urmat Praga, apoi Berna
şi Viena
Prin activitatea de poet, dramaturg şi
filosof, Lucian Blaga corespundea criteriilor pe care George Călinescu
le considera necesare unui diplomat român: “Să aibă un
elementar farmec personal, să fie o valoare necontestabilă într-un
anumit domeniu, să fie în stare de a pătrunde în cercurile
culte şi de a face stimată ţara noastră.” (George Călinescu,
Diplomaţii, în “Naţiunea” nr. 170, din 13 octombrie 1946).
Analizând prezenţa lui Lucian Blaga în
diplomaţia românească, Constantin I. Turcu afirmă că
ea nu este “un accident” de biografie individuală pentru cel ce
voia cu ardoare să-şi lărgească necontenit orizontul
şi de a dărui tot ceea ce are mai bun. “Servind diplomaţia
românească, Lucian Blaga şi-a înţeles rolul de adevărat
purtător de cuvânt al vocaţiei de pace şi cooperare a
poporului român, de apărător al dreptului său inalienabil
la independenţă, suveranitate, integritate naţională
şi unitate naţională.” (Op. cit. p. 141).
Anii petrecuţi “în marginea diplomaţiei”
- cum se exprima poetul - nu au fost sterili nici pentru creaţia
poetului şi filosofului Lucian Blaga. Amintim volumele principale
publicate în acest răstimp: Meşterul Manole (1927), Cruciada
copiilor (1930), Avram Iancu (1934), volumele de versuri: Laudă
somnului (1928), La cumpăna apelor (1935), primele două trilogii
filosofice (a cunoaşterii şi a culturii) şi, fireşti,
volumele cu titluri simbolice: Spaţiul mioritic (1936) şi La curţile
dorului (1938), în care îşi exprimă nostalgic dorul de ţară,
sentiment exprimat şi într-o scrisoare către Nichifor Crainic:
“Nu mai pot, începe să-mi fie grea străinătatea”.
Utile au fost pentru diplomatul Blaga şi
contactele cu personalităţi de marcă ale timpului: Nicolae
Titulescu şi Mahatma Ghandi, elogiindu-le pe fiecare în câte o
conferinţă publică. Conferinţa despre Ghandi i-a
oferit lui Blaga prilejul de a face interesante observaţii privind
afinitatea poporului român cu spiritul indic, exemplificând nostalgia
indică prin opera lui B.P. Haşdeu, Mihail Eminescu, George Coşbuc,
Mircea Eliade şi, fireşte, prin opera sa.
Desigur, şi alte “întâlniri” l-au
marcat, dar să-l lăsăm pe Blaga să ne-o spună:
”Cât timp am umblat prin străinătăţi, şi o bună
parte a vieţii mi-am petrecut-o dincolo de hotare, am avut ocazia
foarte frecventă, să văd şi să ascult celebrităţi:
scriitori, artişti, gânditori, critici, oameni de stat. Am cunoscut,
ca să pomenesc câteva nume, pe filosoful Ludwig Klages, cu înfăţişarea
sa de pastor dionisic, pe contele Keyserling, versatil, neastâmpărat,
care într-o singură conferinţă şi-a pierdut de zece
ori foile ce le ţinea în mână, am ascultat pe modestul şi
stângaciul filosof Husserl, am văzut pe scriitorul Thomas Mann, cu
chip de Herr Professor, am auzit pe marele critic francez Thibaudet, care
avea figura unui negustor de vinuri nobile; l-am văzut pe cel mai strălucit
critic al Germaniei, pe Gundolf, un bărbat frumos, cu priviri
fosforescente de drac, l-am întâlnit pe visătorul naturalist Edgar
Dacqué, l-am cunoscut pe Leo Frobenius, tumultuosul, spiritualul filosof
al culturii şi descoperitor al duhului african, l-am auzit vorbind pe
energicul, pietrosul Sven Hedin, cuceritorul Tibetului, şi atâţia
alţii; aş putea să descriu chipul şi vorba lui
Mussolini, ca şi profilul lui Salazar, catolicul cu sufletul metalic,
sau mustaţa şi cuvântului lui Pilsudsky, care semăna cu
masca lui Nietzsche” (Lucian Blaga, Isvoade, Ed. Minerva, 1972, p. 140).
Se înţelege, că pe unii din autorii citaţi,
Blaga i-a cunoscut mai deaproape, împreună cu opera lor, pe alţii
doar în treacăt. E sigur că unii din filosofii amintiţi
i-au sugerat şi unele idei, dar afirmaţia lui Şerban
Cioculescu: “Fără Forbenius n-am fi avut “Spaţiul
Mioritic”, ni se pare puţin exagerată (Cf. I. Oprişan,
Lucian Blaga printre contemporani, ed. II, 1995, p. 188).
Se pare că ultimii ani din activitatea
diplomatică a lui Lucian Blaga s-au datorat unor factori
conjuncturali. La 30 decembrie 1937, după două zile de la
formarea guvernului prezidat de Octavian Goga, Lucian Blaga a fost numit
în funcţia de Subsecretar de stat la Ministerul Afacerilor Străine,
avându-l ca ministru pe Istrate Micescu şi director de cabinet pe
Corneliu Blaga. Funcţia de Subsecretar de Stat s-a încheiat după
42 de zile, o dată cu căderea guvernului Goga, la 10 februarie
1938. Destinul i-a hărăzit însă distinsului om de cultură
o nouă misiune diplomatică, Ministru Plenipotenţiar al României
la Lisabona. (1 decembrie 1938 - 15 aprilie 1939).
În tot timpul activităţii sale
diplomatice, dar mai ales la Berna şi Viena, Lucian Blaga a organizat
cicluri de conferinţe despre poporul român, ţinute de mari
personalităţi străine, a redactat şi editat antologii
bilingve, dar şi alte tipărituri pentru cunoaşterea României.
La Berna, de exemplu, Lucian Blaga a alcătuit o “Antologie” de
poezie populară românească, în colaborare cu un tânăr
şi talentat poet elveţian Hermann Hauswirth, care a tălmăcit
Mioriţa şi alte balade, legende şi cântece populare româneşti
“într-o limbă germană cu sonorităţi de plai
valah”. Traducerile lui Hauswirth au fost citite la Berna, Viena, Berlin
şi alte oraşe din Germania, în cadrul mai multor serate
literare, la radio şi la o şedinţă a “Societăţii
Etnografice” elveţiene sau cu alte prilejuri. (Lucian Blaga, Mioriţa
în Elveţia, “Drumul Nou”, Cluj, I, nr. 13, p. 1-2).
Prin activitatea sa diplomatică, Lucian Blaga
a dus în inima Europei măreţia sufletului românesc şi încrederea
în perenitatea valorilor sale morale.
Prof.
univ. dr. Gheorghe Pavelescu
|
|