România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Ştefan Manciulea (1894-1985)- un mare patriot român de pe meleagurile noastre

“Bătrân de zile, măcinat de boală, dar cu sufletul împăcat şi mintea limpede până în ceasul din urmă al vieţii sale, ŞTEFAN MANCIULEA a părăsit această vale a plângerii pentru a trece în lumea celor drepţi la o vârstă asemănătoare cu ale patriarhilor de odinioară. Ţărâna trupului său i se odihneşte în pământul sfânt al Blajului, pe care l-a iubit şi l-a slujit cu cel mai curat devotament tot timpul cât a trăit.” (Din epitaf)

     S-a născut la 6 decembrie într-o familie modestă de ţărani din satul Straja jud. Alba. Cursurile şcolii primare le-a frecventat în satul natal, după care, la îndemnurile stăruitoare ale preotului şi ale învăţătorului din sat s-a dus la şcolile renumite ale Blajului pe care le-a urmat timp de 8 ani.

     Într-o dimineaţă de primăvară, pe când era elev la cursurile inferioare ale gimnaziului a luat contact cu vestitul Badea Cârţan, care a fost trimis de I. Bianu, de la Bucureşti, prin vama Cucului, cu desagii plini de cărţi, la canonicul Ion Micu Moldovan, pe care-l cunoaştea din perioada frecventării cursurilor la gimnaziul din Blaj, şi la care a locuit un timp.

     Trecerea din cursul inferior, din categoria “poţoale” (clasele I-IV) la cel superior, de studenţi (clasele V - VIII) a constituit un moment important în viaţa lui. Cu această ocazie toţi studenţii blăjeni îşi cumpărau câte un “carnet notes” în care scriau, cu o caligrafie aparte, poezii patriotice şi poporane, tradiţii pe care le transmiteau de la o promoţie la alta, tradiţii care aveau la bază fruntaşii români din Transilvania. Printre acestea a acordat prioritate poeziei “Răsunetul” al lui A. Mureşianu, care se încheia cu îndemnul cunoscut: “Murim mai bine-n luptă cu glorie deplină, decât că fim sclavi iarăşi în vechiul nost pământ”.

     Tinerii şcolilor din citadela culturii şi patriotismului românesc - Blajul, au fost întotdeauna buni patrioţi, iar din mijlocul lor s-au ridicat numeroase personalităţi care au contribuit în mare măsură şi la desăvârşirea Statului Naţional - România Mare. Patriotismul şi dragostea de ţată s-au manifestat, la Ştefan Manciulea, prin întreaga lui activitate, desfăşurată fără încetare până în ultimele clipe ale vieţii lui.

     Tatăl său, Partenie Manciulea, a fost primul care a semnat şi a aderat împreună cu cei 241 de ţărani ai localităţii Straja la “voinţele, dorinţele şi cererile românilor cuprinse în MEMORAND”, adeziune trimisă la data de 5 mai 1894 “FRAŢILOR NOŞTRI ROMÂNI CARE SUNT TRAŞI LA PROCES ÎN CLUJ”.

     În anul 1911 a participat la marile serbări de la Blaj, închinate unei jumătăţi de secol de la înfiinţarea “Astrei”. Punctele principale de atracţie ale numerosului public au fost zborul lui Aurel Vlaicu din după amiaza zilei de 16/29 august între orele 17-19, precum şi lansarea operei artistice “Mănăstirea Argeşului” compusă şi dirijată de marele maestru, Iacob Mureşianu, în curtea gimnaziului.

     Doi ani mai târziu, Ştefan Manciulea a absolvit gimnaziul cu rezultate excepţionale la învăţătură. Datorită atmosferei de adâncă evlavie creştină, a muncii şi activităţii perseverente a dascălilor idealişti “maturizantul” şi-a format o concepţie sănătoasă despre viaţă şi lume, despre datoria imperioasă a omului de a sluji cu devotament şi abnegaţie adevărul şi dreptatea, în orice împrejurare. Deviza de pe tabloul de absolvire era edificatoare: “Altarul de jertfă al naţiunii vom fi/ Şi sufletul neamului nostru”.

     În toamna aceluiaşi an a fost primit la Seminarul Teologic din Blaj, care funcţiona în vechea clădire a mănăstirii Sfânta Treime. După declanşarea celui de-al doilea război mondial, autorităţile statului maghiar au luat măsuri de evacuare a Blajului; mitropolitul greco-catolic şi Seminarul Teologic au fost mutate la Oradea. Guvernul maghiar de la Budapesta a considerat că acesta este un moment prielnic pentru desfiinţarea acestei instituţii atât de importante a românilor din Transilvania şi a propus mitropolitului, repartizarea a câte 10 studenţi la seminariile romano-catolice din Ungaria. Propunerea a fost, fireşte, refuzată de mitropolit, în urma consultării cu sfetnicii săi. După refuz, la porunca guvernului maghiar, clericii blăjeni au fost încărcaţi într-un “bou-vagon”, ataşat unui tren personal şi trimişi la Beiuş.

     După absolvirea seminarului teologic, în plin război, a acceptat postul de învăţător suplinitor docent confesional, în satul Hăpria, unde, împreună cu învăţătorii şi preoţii din satele: Straja, Hăpria, Dumitra, Henig, Berghin, Ghirbom şi Totoi au pregătit din timp participanţii la Marea Adunare Naţională  din 1 Decembrie 1918, organizând şi deplasarea la Alba Iulia.

     Făurirea României Mari i-a facilitat continuarea studiilor superioare în Bucureşti, la Facultatea de geografie şi istorie, unde a avut profesori eminenţi, de renume mondial, cum au fost: Nicolae Iorga, Simion Mehedinţi, Vasile Pârvan şi mulţi alţii. În toată perioada studenţiei, fiind un element de excepţie din toate punctele de vedere, a fost remarcat de titanii lui dascăli şi astfel, în anul 1921, după examenul de licenţă, profesorul Simion Mehedinţi i-a propus să se înscrie la doctorat, la geografie, cu tema “Câmpia Tisei”, temă care nu era cunoscută pe atunci în suficientă măsură. Pentru pregătirea şi documentarea elaborării dizertaţiei, de mare importanţă pentru România, Ştefan Manciulea a solicitat un post de profesor suplinitor la liceul teoretic Moise Nicoară, din Arad. Aici, deprins de mic cu munca, a urmat şcoala superioară de arte şi meserii, învăţând mecanica şi tâmplăria. În final a obţinut şi calificarea de mecanic de locomotivă. Tot aici, la propunere directorului Institutului Central de Meteorologie Bucureşti, a înfiinţat şi a condus timp de 6 ani, staţia meteorologică. Din lipsă de fonduri, instalarea aparatelor şi a unor agregate necesare funcţionării în condiţii optime a staţiei, au fost executate de el, pe cheltuială proprie.

     Pentru teza de doctorat a depus o muncă stăruitoare aproape 15 ani. Anual trebuia să prezinte comisiei de la Universitatea din Bucureşti două referate elaborate, ca şi capitolele din teză. Pentru o documentare cât mai complexă a străbătut pe jos întreaga zonă a graniţei de vest a României. A cercetat şi a studiat în arhive şi biblioteci, a strâns un imens material documentar, arheologic, istoric şi statistic referitor la trecutul nostru, din întreaga zonă a Câmpiei Tisei.

     Deznaţionalizarea şi maghiarizarea românilor, din această zonă în deosebi, începând cu secolul al XIX-lea şi până la Unirea din Decembrie a fost preocuparea principală a tânărului doctorand. Munca lui de cercetare a fost concretizată în mai multe lucrări din care cele mai multe au fost distruse după anul 1948.

     În anul 1927 s-a căsătorit cu fiica învăţătorului Teodor Bogdan din Totoi, Ana. Parohia din Straja fiind vacantă din anul 1920, biserica a început să se năruie. La stăruinţa părinţilor, a rudelor şi a consătenilor, profesorul de geografie de la liceul Moise Nicoară din Arad a acceptat înalta misiune preoţească. A fost hirotonit preot şi înscăunat în parohia din satul lui natal, Straja. În această perioadă a reorganizat, cu multe sacrificii materialele şi de timp, întreaga activitate religioasă din sat şi a întreprins lucrări de reparaţii capitale ale bisericii. Tot aici, concomitent, a organizat cercul cultural al Astrei; a întemeiat o bibliotecă a satului şi a pus, pentru femei, bazele unei asociaţii cu statut de funcţionare, pe care a numit-o “Reuniunea Mariană”. Pentru educarea religioasă a elevilor a predat săptămânal ore de catehizare.

     Începând cu anul 1929 Ştefan Manciulea, după o audienţă la mitropolit, a acceptat postul de profesor de geografie la liceul Sfântul Vasile cel Mare din Blaj, cu aprobarea ca timp de 2 ani să facă naveta de la Blaj la satul său natal, Straja, pentru a-şi îndeplini şi atribuţiile de preot. Din proprie iniţiativă şi total dezinteresat a organizat arhiva şcolii din anii 1852-1920.

     În perioada următoare (1921-1936) a depus eforturi deosebite pentru a-şi termina teza de doctorat, pe care a susţinut-o în faţa unei comisii exigente, formată, printre alţii, de decanul I. Rădulescu Motru, Simion Mehedinţiu, pentru geografie şi I.C. Giurăscu, pentru istorie. Titlul de doctor în geografie l-a obţinut cu calificativul Suma cum laudae, în anul 1936.

     Din toamna anului următor a fost numit director al Bibliotecii centrale Arhidiecezane din Blaj, care cuprinde documente de o mare importanţă pentru istoria Transilvaniei.

     Între anii 1934-1936 un mănunchi de tineri profesori au editat revista “Blajul” unde dr. Şt. Manciulea a publicat numeroase studii şi articole legate de istoria Blajului precum şi referitoare la propaganda revizionistă maghiară care  urmărea destrămarea României şi anexarea Transilvaniei la Ungaria. Tot în această perioadă a publicat cartea de o remarcabilă importanţă pentru ţara noastră, “Graniţa de Vest”, lucrare de mare actualitate pentru bogăţia datelor documentare culese din arhivele de la Viena şi Budapesta. Cartea, premiată în anul 1934, de Academia Română, tradusă şi în limba franceză, a fost recomandată şi răspândită de marele nostru istoric, Nicolae Iorga în ţările Europei de Vest.

     Activitatea revizionistă maghiară de la finele deceniului 4 al secolului trecut fiind mai activă, Nicolae Iorga a propus, în Senatul României, formarea unei comisii pentru combaterea acestei propagande deşănţate şi a recomandat înaltului for legislativ, să acţioneze cât mai activ şi mai eficient pentru apărarea integrităţii României. În fruntea acestei comisii a fost propus prof. dr. Ştefan Manciulea, recunoscut ca un bun patriot român şi cu un volum de cunoştinţe despre Transilvania, cu totul excepţionale.

     Marele nostru savant, Nicolae Iorga, l-a invitat, ani în şir, să conferenţieze la Universitatea de Vară de la Vălenii de Munte. În vara anului 1931 nu a mai coferenţiat la această Universitate deoarece Nicolae Iorga ajungând la guvernare (prim-ministrul României), pentru o scurtă perioadă, a dorit să-l numească prefect al jud. Alba, dar Ştefan Manciulea a refuzat să se implice în astfel de funcţii cu caracter politic.

     În perioada 1936-1940 a publicat, ca director al Bibliotecii blăjene, următoarele lucrări, mai importante: Aşezări româneşti din Ungaria şi Transilvania în sec. XIV-XV, Câmpia Transilvaniei, Biblioteca Centrală din Blaj, Muzeul oraşului Blaj, Graniţa de Apus a românilor din vechea Ungarie ş.a. De asemenea a publicat o serie de studii şi articole în diferite reviste şi anuare din oraşele Transilvaniei şi din Bucureşti.

     În anul 1938, după ce Alba Iulia a devenit reşedinţă a Ţinutului Mureş, la intervenţia renumitului prof. Eugen Hulea, istoric, inspector general al ţinutului, Ştefan Manciulea a fost numit inspector şcolar pentru Ţinutul Mureş. În urma Dictatului de la Viena, Universitatea din Cluj s-a refugiat la Sibiu unde, în anul 1941, Şt. Manciulea a fost numit conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe, secţia geografie. După eliberarea Transilvaniei, Universitatea a revenit la Cluj împreună cu întreg corpul profesoral şi cu toată studenţimea.

     Marile schimbări petrecute în România după 23 August 1944, a influenţat negativ viaţa şi activitatea prof. dr. Ştefan Manciulea. Refuzul ferm de a face parte din partidul comunist sau socialist a dus la comprimarea catedrei din Cluj şi înlăturarea lui din învăţământul universitar. Pentru a-şi câştiga existenţa a fost obligat să se angajeze în diferite munci necalificate. Acţiunea de unificare a bisericilor din Transilvania, după 250 de ani de despărţire, s-a desfăşurat forţat şi cu o serie de consecinţe dureroase pentru o mare parte din clericii şi ierarhii greco-catolici care au refuzat revenirea la biserica ortodoxă română. În această situaţie s-a aflat şi Ş. Manciulea care şi pentru activitatea importantă desfăşurată până în anul 1944 în folosul şi apărarea neamului românesc a fost arestat, anchetat şi chinuit în beciurile securităţii Regiunii Autonome Maghiare Mureş, după care a fost condamnat la 6 ani închisoare grea pentru “Apartenenţa la biserica greco-catolică română” şi pentru “publicarea de lucrări ştiinţifice aţăţătoare la ură rasială între naţionalităţile conlocuitoare din ţară”. În perioada detenţiei a fost “chiriaşul” vestitelor penitenciare de la: Jilava, Aiud, Baia Sprie şi Caransebeş, până în primăvara anului 1958, când a fost eliberat.

     Pentru a putea supravieţui a acceptat o activitate de muncitor zilier la ferma din Chereteu. Ulterior a fost angajat ca muncitor la serele c.f.r. din Blaj, după care a ajuns laborant la liceul teoretic Iacob Mureşan. În iunie 1961 fostele organe de securitate revin la locuinţa lui pentru o percheziţie. După o verificare de 10 zile a materialelor documentare de acasă, au hotărât confiscarea integrală a acestora. Au fost ambalate în 7 lăzi mari şi transportate la Cluj. După o perioadă de câteva luni de triere a acestora, anchetatorii i-au spus bietului cercetător arestat următoarele: “Tot cu săcui şi unguri ai avut şi ai de lucru banditule! Lasă că-ţi arătăm noi cu se scrie istoria”. În mai 1962 a fost condamnat politic şi întemniţat pentru încă 5 ani. A executat sentinţa la penitenciarul din Gherla, până la începutul anului 1964 când conducerea guvernului de atunci a hotărât eliberarea tuturor condamnaţilor politici. Până la pensionare a fost angajat, cu mare greutate, îngrijitor la parc la Sanatoriul TBC. După pensionare şi-a continuat activitatea de cercetare. Cu ocazia consultării unor lucrări la Biblioteca Academiei din Cluj-Napoca, directorul bibliotecii i-a arătat o cameră cu rafturi încărcate cu volume “dublete” provenite atât de la Biblioteca blăjană cât şi din cele de la Gherla, Arad şi Lugoj, oferindu-i-le pentru întemeierea une noi biblioteci la Blaj. Astfel, timp de peste 2 ani a organizat ştiinţific Biblioteca documentară din Blaj.

     În anul 1978 a suferit o grea durere în urma pierderii soţiei pe care a iubit-o cu dragoste ruptă din adevăr şi care i-a fost alături de-a lungul întregii vieţi, la toate bucuriile şi suferinţele. Patru ani mai târziu a predat un studiu amplu şi documentat exhaustiv Academiei Româno-Americane pentru Ştiinţă şi Artă, referitor la “Românii din Transilvania şi Ungaria până în anul 1918” şi “Maghiarii din România între anii 1920-1980”.

     Împovărat de necazuri şi griji a decedat la vârsta de 90 de ani.

     Viaţa zbuciumată, plină de sacrificii şi abnegaţie a marelui partiot şi om de ştiinţă şi cultură, Ştefan Manciulea, trebuie cunoscută de cât mai mulţi cetăţeni dar mai ales de cei tineri. Cel care a vegheat cu perseverenţă la puritatea limbii, care a îmbogăţit substanţial zestrea culturală şi ştiinţifică a naţiunii noatre, care a cultivat cu perseverenţă credinţa noastră creştină, trebuie să fie exemplu pentru toţi, iar activitatea lui prodigioasă şi opera lui vastă aşezată la locul cuvenit.

     Noi am făcut doar un început modest, un gest mărunt dar simţit de restituire, de sensibilizare a celor în măsură a aşeza valorile noastre naţionale pe coordonatele meritate. 

Ioan STRĂJAN

Extras din biografia prof. Ştefan MANCIULEA