|
În anul 1892 reprezentanţii naţiunii române
din Transilvania au redactat un “Memorandum” împăratului.
Totalizând un număr de 23 de pagini, acesta făcea cunoscută
Curţii imperiale vieneze, dar şi opiniei publice europene, situaţia
românilor din Transilvania. În “Memorandum” se arăta că deşi
poporul român forma majoritatea absolută a locuitorilor de aici
şi în aceeaşi măsură îşi aducea contribuţia
la sarcinile publice, datorită unei legi electorale nedrepte nu putea
lua parte la viaţa publică în aceeaşi proporţie: românii
nu puteau ocupa funcţii superioare, iar limba română nu putea
fi folosită în administraţie şi justiţie; şcoala
românească nu era sprijinită de stat, iar legea presei nu
permitea românilor să-şi exprime opiniile, ba mai mult foile
puteau fi oricând suspendate, ziariştii arestaţi sau amendaţi,
ţăranii români erau deposedaţi de pământul şi păşunile
lor.
Guvernul de la Budapesta promova o poli tică
de deznaţionalizare, în care scop întocmise multe planuri şi
luase o serie de măsuri.
Împăratul n-a citit “Memorandul” şi
l-a trimis guvernului de la Budapesta. Autorităţile maghiare au
pregătit un proces în care erau inculpaţi în primul rând
semnatarii, dar şi unii susţinători ai
“Memorandumului”.
Procesul a început la 27 aprilie/7 mai şi a
durat până în 13/25 mai 1894. El s-a desfăşurat în sala
“Redutei orăşeneşti” din Cluj şi erau implicaţi
25 de oameni de vârste şi profesii diferite; toţi aveau însă
un ideal comun: UNIREA tuturor românilor de dincoace şi de dincolo
de Carpaţi.
Unul dintre cei mai înflăcăraţi susţinători
ai înaintării neîntârziate a “Memorandului” a fost RUBIN PATIŢIA,
avocatul albaiulian, membru activ al Partidului naţional român. Alături
de alţi memorandişti el a făcut parte din delegaţia
românilor transilvăneni care au înmânat “Memorandul” împăratului
la Viena, fiind ulterior inculpat în procesul de la Cluj şi
condamnat la închisoare.
Vom încerca, în cele ce urmează, să
prezentăm unele aspecte ale activităţii şi luptei lui
Rubin Patiţia pentru drepturile românilor, activitate desfăşurată
pe meleagurile comitatului Alba de Jos.
Rubin Patiţia s-a născut la Câmpeni în
9/21 august 1841, dintr-o familie locală înstărită.
Bunicul său, Ispas Patiţia, avea o situaţie
materială bună, provenită din veniturile aduse de o moară
şi din comerţul cu lemne.
Tatăl său Ioan Patiţia, a funcţionat
ca preot ortodox în localitate începând cu anul 1833. În anul 1848
preotul Ioan Patiţia era un respectat fruntaş în rândul românilor
din Munţii Apuseni. El s-a aflat în fruntea locuitorilor din Câmpeni
în Marea adunare naţională de pe Câmpia Libertăţii
din 3/15 mai 1849.
Rubin Patiţia a început să înveţe
la Şcoala din comuna Neagra, dus de tatăl său, deoarce
acolo funcţiona ca învăţător “un bărbat învăţat”
cu pregătire superioară celorlalţi învăţători
din munţi, pe nume Grigore Stănescu.
A frecventat apoi mai multe şcoli: a urmat
trei clase normal la o şcoală din Sibiu, iar în anul 1854 a
devenit elev al gimnaziului românesc din Beiuş; după un an s-a
transferat la gimnaziul luteran din Sibiu, iar în anul 1854 a devenit
elev al gimnaziului românesc din Beiuş, motivul transferului fiind
acela că dorea a se “pricopsi în limba română”. În anul
1862 a obţinut diploma de bacalaureat şi în toamna aceluiaşi
an s-a înscris la Academia de drept din Sibiu, pregătindu-se pentru
cariera juridică.
Ca student, Rubin Patiţia s-a remarcat printre
cei mai buni, preocupându-se să-şi însuşească cunoştinţe
juridice cât mai temeinice, dar şi să-şi îmbogăţească
orizontul spiritual.
A absolvit Academia de drept cu calificativul
“excepţional” (ausgezeichnet) în anul 1866. Dorinţa de a-şi
desăvârşi studiile la Viena nu a putut prinde viaţă
datorită lipsei de mijloace materiale. De aceea, în toamna aceluiaşi
an (1866) a intrat ca practicant la Tabla regească din Tg. Mureş,
fără a fi remunerat pentru activitatea depusă.
În perioada următoare a ocupat diferite funcţii.
Astfel în august 1867 a primit postul de vicenotar la Sedria Orfanală
din Abrud, ceea ce a reprezentat şi intrarea sa în activitatea
profesională propriu-zisă.
În anul 1871 devine asesor suplimentar la
tribunalul din Abrud. A făcut numeroase cereri pentru a fi numit la
tribunalul din Abrud sau Alba Iulia, dar toate i-au fost respinse.
În toamna anului 1872 s-a stabilit la Alba Iulia.
Aici a obţinut un post de consilier (senator) la magistratura oraşului,
având în atribuţie probleme orfanale, rămânând aici
până la sfârşitul vieţii. Ca cetăţean al
oraşului Alba Iulia, Rubin Patiţia s-a afirmat atât pe tărâmul
luptei politice cât şi ca avocat, fiind apreciat şi primind
respectul locuitorilor. Atitudinea sa de apărare a intereselor românilor
a determinat autorităţile să-l pună în
disponibilitate în anul 1878.
În consecinţă, Rubin Patiţia a fost
nevoit să-şi deschidă o cancelarie proprie de avocat. A
continuat să apere interesele celor năpăstuiţi, mai
ales ale ţăranilor care aveau de suferit cel mai mult sub apăsătorul
regim dualist.
Rubin Patiţia făcea parte din Patidul Naţional
Român. În această calitate el a fost un membru activ, nelipsind de
la conferinţele acestuia începând din anul 1881, fiind totodată
şi un susţinător fidel al liniei reprezentate de Ioan Raţiu.
Ca cei mai mulţi dintre fruntaşii politici ai partidului, acesta
a fost un adept convins al “pasivismului” politic. El considera că
era cea mai potrivită linie de urmat în condiţiile în care
prin “presiunea de sus” populaţia românească era exclusă
de la exercitarea drepturilor constituţionale” statul apărând
interesele unei minorităţi disparate a elementului maghiar, care
“predomneşte în mod artificial întrega populaţiune”.
Momentul important ce a dus la schimbarea de
atitudine privind înaintarea “Memorandului” l-a constituit Conferinţa
naţională din 20-21 ianuarie 1892. La această conferinţă
a Partidului Naţional Român, Rubin Patiţia a participat în
calitate de reprezentant al algătorilor români din cercul Vinţul
de Jos, unde alături de Gavril Tripon a susţinut cu tărie
contrapropunerea lui Eugen Brote, care pleda pentru înaintarea imediată
a “Memorandului” împotriva punctului de vedere al lui Al. Mocioni.
Rubin Patiţia a continuat să susţină
necesitatea înaintării “Memorandului” şi cu alte prilejuri.
Acesta a cerut ca “Memorandul” “să se aştearnă fără
amânare”.
Cu ocazia şedinţei din 25-26 martie 1892,
convocată cu scopul de a stabilii textul definitiv al memoriului către
Coroană şi a “defige timpul şi modalitatea prezentării
lui”, Rubin Patiţia, ca membru al biroului partidului, a primit
misiunea de compunere a deputaţiuni şi facere pregătirilor
necesare”.
Rubin Patiţia va fi inclus în noul comitet
central al Partidului Naţional Român, constituit sub preşedinţia
lui Ioan Raţiu, ceea ce dovedeşte faptul că acesta devenise
un important fruntaş în rândul politicienilor români din
Transilvania. Prin caracterul său puternic şi hotărât, dăruirea
sa faţă de programul partidului, Rubin Patiţia s-a afirmat
ca o personalitate pe al cărui sprijin te puteai bizui în vederea
transpunerii în viaţă a hotărârii privind înaintarea
“Memorandului”.
În primăvara anului 1892 Rubin Patiţia
colaborează cu biroul restrâns al comitetului partidului în
numeroasele probleme legate de înaintarea “Memorandului”, mai ales în
ceea ce privea alcătuirea delegaţiei, care trebuia compusă
“din întreg comitetul central al partidului şi din reprezentanţi
ai tuturor comitatelor locuite de români, între care cât de va putea
mai mulţi ţărani”.
În ziua de 28 mai 1892 Rubin Patiţia era
prezent la Viena în fruntea delegaţilor din comitatul Alba de Jos alături
de ceilalţi membrii ai comitetului partidului.
Împreună cu cei aproape 300 de români prezenţi
în capitala imperiului pentru a înainta “Memorandul” împăratului
acesta va fi profund decepţionat de comportamentul plin de nerecunoştinţă
a monarhului. În însemnările sale referitoare la anii
“Memorandului” află starea de spirit a acestuia: “Tratamentul
acesta - nota el cu indignare - cred că a rămas şi va rămâne
fiecărui român în minte, căci insultă mai mare nu se
poate socoti, când astfel sunt răsplătite multele mii de morţi
ai neamului românesc de pe câmpurile de luptă pentru tron şi
patrie...”
După cum relatează Rubin Patiţia, în
cursul unor discuţii intime avute cu Karl Lueger şi Schneider,
conducători ai partidului social-creştin din Austria, aceştia
şi-au exprimat teama faţă de intenţiile românilor din
Transilvania de a se desprinde de monarhie spre a se uni cu România.
În timpul perioadei memorandiste Rubin Patiţia
s-a remarcat în primul rând ca un reprezentant devotat al politicii
Partidului Naţional Român în comitatul Alba de Jos. El a fost
inculpat în procesul “Memorandului” alături de ceilalţi
membrii din comitet. Acest fapt a dus la creşterea prestigiului în rândul
populaţiei din Alba Iulia şi împrejurimi, fapt dovedit cu
ocazia adunării de protest din oraş din 4 aprilie 1894,
prilejuită de punerea în discuţie a noilor legi şcolare
şi bisericeşti în parlamentul de la Budapesta.
Rubin Patiţia a plecat spre Cluj, locul de
desfăşurarea al procesului, în ovaţiile locuitorilor din
Alba Iulia, întâlnind în Teiuş trenul special cu fruntaşii
memorandişti din Sibiu. În drumul său spre Cluj a asistat la
impresionante manifestaţii a mii şi mii de români, prin gările
pe unde (staţiona) trecea trenul.
Rubin Patiţia a fost condamnat la doi ani
şi jumătate închisoare. La întoarcerea de la proces, în după-amiaza
zilei de 27 mai 1894, un număr de aproape 3.000 de locuitori ai oraşului
l-au primit cu aclamaţii, deşi jandarmii au intervenit brutal.
Această manifestaţie de simpatie făcută lui Rubin Patiţia
de locuitorii români din Alba Iulia şi împrejurimi a fost o dovadă
a faptului că verdictul de la Cluj era infirmat.
Pedeapsa primită în urma procesului din 1894,
a ispăşit-o în închisoarea din Vaţ (Ungaria). Autorităţile
i-au închis camera avocaţială pe timpul detenţiunii.
După eliberarea din închisoare, acesta s-a reîntors
la domiciliul său din Alba Iulia, continuând să apere
drepturile românilor împotriva abuzurilor celor de la putere.
Rubin Patiţia a fost un colaborator şi
susţinător al preşedintelui Ioan Raţiu, fiind mereu alături
de acesta în perioada crizei izbucnită în viaţa Partidului Naţional
Român în anii 1895-1896. Împreună cu Iuliu Coroianu, Gheorghe Pop
de Băseşti şi Teodor Mihali l-a sprijinit pe conducătorul
partidului în toate acţiunile sale. După moartea lui Ioan Raţiu,
survenită în 4 decembrie 1902, evoluţia politică a lui
Rubin Patiţia a avut mult de suferit.
Deşi avea o vârstă înaintată
şi o sănătate şubredă Rubin Patiţia a
continuat să desfăşoare o bogată activitate pe târâmul
vieţii culturale. Preocupat de istoria frământată a Munţilor
Apuseni şi a oraşului Alba Iulia a încercat să elaboreze o
istorie cât mai amplă a acestor locuri folosindu-se de “autori,
manuscrise şi tradiţii”.
Ultimii ani ai vieţii i-a trăit în condiţiile
dificile ale primului război mondial care a adus mari suferinţe
românilor din Transilvania.
Se stinge din viaţă la 13 iunie 1918, iar
necrologul său spune totul despre existenţa zbuciumată a
acestei personalităţi: “Un bărbat a dispărut din
mijlocul nostru, care a luptat!”
N-a mai apucat clipa de a participa la măreţul
eveniment de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, eveniment căruia i-a
închinat toată viaţa.
Acest remarcabil locuitor al oraşului Alba
Iulia a fost prezent timp de mai multe decenii la principalele acţiuni
menite să apere interesele populaţiei româneşti din Alba
Iulia şi împrejurimi, să îmbunătăţească
situaţia socială, politică şi culturală a românilor
din comitatul Alba de Jos.
Istoriografia noastră consemnează numele
lui în primul rând în legătură cu mişcarea memorandistă,
care a reprezentat apogeul luptei de emancipare naţională a românilor
din monarhia habsburgică în perioada 1848-1918. Pentru Rubin Patiţia
epoca “Memorandumului” a reprezentat momentul culminant al activităţii
sale în calitate de membru al comitetului central al Partidului Naţional
Român. Fiind un reprezentant al populaţiei româneşti din
comitatul Alba de Jos, mai ales în perioada 1881-1902, Rubin Patiţia
s-a afirmat ca cel mai marcant reprezentant al Partidului Naţional
Român din această zonă.
Prof.
Mihaela Ileana CRISTEA
BIBLIOGRAFIE:
1. Nicolae Josan, Mişcarea memorandistă în comitatul Alba de Jos,
în Apulum VIII, 348-375.
2. Idem, Contribuţii la cunoaşterea vieţii şi activităţii
memorandistului Rubin Patiţia, în Apulum X,
514-551.
3. Idem, Însemnările lui Rubin Patiţia despre anii 1848-1849 în
Munţii Apuseni, în Apulum XI, 490-500.
4. Mihai Stoian, Procesul unui proces, Ed. Cartea Românească, 1978,
pag. 34-35.
|
