România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Capul de Bour cuman din edificiile romano-catolice din Alba

 

 

 


 

Capul de Bour cuman din edificiile romano-

catolice din Alba

 

În Biserica rom-catolică din Abrud am găsit în acest an Capul de Bour. Există explicaţii: Ştefan cel Mare a avut proprietăţi în Transilvania: la Cetatea de Baltă în Alba, la Feleac în Cluj, la Ciceu în Bistriţa- Năsăud, la Boian în Sibiu. La cetăţile Ciceu şi Boian încă există Capul de Bour.

Recent am găsit Capul de Bour la două familii

… maghiare:

-   Balassa şi

-   Barlabassy

Ungurii îi spun „Cap de Zimbru”.

Capul de ... „Zimbru” al familiei Balassa este amintit şi de heraldistul Dan Cernovodeanu1 şi se află în lucrarea despre Arad a marelui istoric Marki Sandor, la Biblioteca din Arad.

Capul de Bour al familiei Barlabassy se află atât pe plafonul capelei integrată în Catedrala rom-cat din Alba Iulia - Lazo chapel, - după numele episcopului care a iniţiat construirea ei - cât şi pe plafonul unei biserici, reformate acum, din secuime (Idrifaia). Cele două blazoane aparţin lui Leonard Barlabassi (1455-1525); el a fost vice-voievod de Transilvania (1501-1525) şi proprietar lângă Ocna Mureş - Alba,


 

a construit o biserică în Tg. Mureş (unde a şi fost înmormântat) şi o alta în secuime (Idrifaia), pe plafonul căreia se află blazonul cu Capul de Bour în zi de azi, aşa cum am scris şi mai sus.

Leonard, Ioan şi Mihail au fost fiii lui Ioan Barlabassi, castelan de Alba Iulia. Ioan Barlabassi III l-a înfiat pe Ioan Lászai (1448-1523), viitorul episcop de Alba Iulia, nimeni altul decât acel Lazo, care a construit capela pomenită mai sus.

Se presupune Barlabassi se trage din familia BORŞA (Roland de Borşa a fost acel cuman, voievod de Transilvania, care, împreună cu alţi cumani, l-a asasinat pe Laslo Craiul (Ladilsau IV Cumanul - 1290). Este evident blazonul Cap de Bour s-a perpetuat în familia Barlabassi în forme foarte puţin diferite de cele pe care le admirăm. Deci, este cert blazonul lor, Cap de Bour, este mai vechi decât cel al Moldovei lui Petru II Muşat (1379-1391).

 

 


 

 

Capul de Bour din Abrud                                         Faţada capelei Catedralei romano-catolice din Alba Iulia


 

comună, origine divulgată de „semiluna” islamică şi de „stea”; o origine tătaro-cumană. refer la tătarii islamici, adică la „Cumanii Negri”.

 


 

 

 

 

 

 

 

 

Blazonul familiei valahe, maghiarizate, Barlabas- sy Leonard: stânga - Idrifaia/Harghita, dreapta - pe

tavanul Catedralei rom-cat. Alba Iulia. Pe blazonul din capelă nu apare semiluna, care apare la Idrifaia.

 

   

Blazonul familiei valahe, maghiarizate, Balassa

 

Clanul cumano-khazar „Aba” care-a dat ungurilor pe regele păgân Samuel Aba - armonizează numele Balassa şi Barlabassa cu numele cuman Basarab, aşa între Balassa, Barlabassi, Basarab şi Aba nu pot exista diferenţe care nu-şi găsească - chiar în condiţii de maximă exigenţă - rezonanţa etnică comună: VALAHO-CUMANĂ. Amestecul valaho- cuman are acel amestec catolico-islamic de secol XIII- XIV, cunoscut şi suportat cu stoicism de Papă (vezi cazul Laslău Cumanul). Enervant pentru prea mulţi naţionalişti. Ungurii n-au niciun interes dezvăluie originea valahă a familiilor Balassa şi Barlabassa, pe care o ascund sub un sâcâitor proto-globalism maghiar, prea hipsteresc pentru unguri, care-s totuşi prea naţionalişti poată fi concomitant şi hipsteri. Dacă ungurii n-ar fi fost naţionalişti, Occidentul i-ar fi distrus ca pe noi sau i-ar fi asimilat ca pe celţi, ca şi pe cei din familiile Balassa şi Barlabassi, în fi

Comparaţi cele două blazoane, ale celor două familii - Balassa şi Barlabassi - cu blazoanele moldovene: pe toate apare semiluna şi steaua.

Este imposibil ca originea blazoanelor familiilor „maghiare” şi a celor moldoveneşti nu fie una


 

Aici fac o precizare: mongolii au fost islamizaţi de cumani şi nu invers, aşa se face mongolii din Ilhanatul Persiei au rămas neislamizaţi, pe când mongolii din Hanatul de Aur au fost islamizaţi de cumanii din subordine, adică de „Cumanii Negri”.

Este cert şi deja este recunoscut mongolii din Hanatul de Aur au preluat civilizaţia cumană, adică a tătarilor (unul din numele cumanilor anterior apariţiei mongolilor). Mongolii s-au integrat civilizaţiei cumane. „Cumanii negri”, urmaţi imediat de Valahii Negri”.

Cine şi când a înnobilat familiile Balassa şi Barlabassa?

- Mongolii în 1241 sau mai bine zis cumanii.

Cumanii pe ei înşişi.

Călugărul Rogerius, martor al marii invazii mongole din 1241, povesteşte în Cântec de Jale (Carmen Miserabile) - cu referire la suferinţele transilvănenilor din perioada aceleiu invazii - cam cum s-a produs înnobilarea cumano-valahilor din perioada năvalei mongole, când valahii au fost

suspectaţi că au participat la atacul mongol:

După ce (mongolii, nota mea) au prins câţiva inşi care se ascunseră prin păduri le-au dat drumul spunându-le oricine ar voi li se supună, li se va da libertatea de a veni acasă, însă într-un anumit timp.

Oamenii au dat crezământ acestor vorbe ale lor, fi       din cauza lipsei de hrană mureau de foame. Astfel toţi câţi mai rămăseseră în viaţă s-au întors pe la casele lor. Şi cum pădurile erau mari, popor nenumărat stătea ascuns în ele; aşa ţara s-a populat la cale de trei zile şi fi sat şi-a ales dintre tătari ca rege pe cine a dorit. După ce s-a făcut aceasta, fi

era timpul secerişului, au strâns cu toţii recolta şi au adunat-o în hambare împreună cu paiele şi cu fânul.... Şi-au ales cneji, adică balivi care facă dreptate, le procure cai, animale, arme, daruri şi veşmintele trebuincioase. Şi astfel gazda mea era dintre domnii aceştia şi conducea aproape o mie de case. Şi erau aproape o sută de cneji. Aveam pace, târguri şi fi       i se dădea dreptate ce i se cuvenea ... Cnejii se adunau aproape în fi      e săptămână ... (Şt.Pascu,

L. Maior, Culegere...., I, p.32-33).

O sută de cneji înmulţit cu o mie de oameni o sută de mii de oameni, probabil toţi capi de familie. Mult!


 

Deci, familiile de „cumani-valahi” din Transilvania şi cele colonizate între Tisa şi Dunăre au fost instalate de MARILE invazii mongole, din 1241 şi 1285, ca şi de cele intermediare, ca un fel de miliţii în Regatul Ungar. Deci, valahii suspectaţi au ajutat mongolii au fost de fapt cumanii; şi aici avem de-a face cu o suprapunere a cumanilor cu valahii. Una din multele.

Acele miliţii mongolo-tătare au fost atunci ca şi komisarii ruşi sau occidentali la noi, acum; sarcina lor a fost supravegheze ungurii, preluând şi perpetuând în Transilvania denumirea formelor administrative, mai degrabă specific cumane decât mongole:

-  Rada (Arada Horii provine de la Rada, care este de fapt consiliul de conducere, denumire folosită şi de Horea pentru Arada în nedumerirea istoricului David Prodan, cât şi de Ştefan cel Mare (vezi istoricul Al. Boldur)),

-  Baştan cuvânt referitor la şef, cuvânt mongol, posibil cuman,

-   Dimoră sau Timoră; munţii moţilor sunt plini de „dimore”. Dimorele din moţime sunt nişte locuri mai ridicate, folosite ca locuri de păscut pentru cai.

 

Moţul Rubin Patiţia, fiu al protopopului ortodox din Câmpeni, istoric şi avocat, a scris despre Capul de Bour din capela integrată Catedralei rom-cat de la


 

Alba Iulia. Informaţia lui Rubin Patiţa a fost preluată cu aproximaţii de istoricul Ştefan Meteş:

În pridvorul catedralei romano-catolice din

cetatea Alba-Iulia se afla încă pela 1895 o placă de metal cu emblemele celor două ţări stăpânite de Mihai, care apoi a fost delăturată, dar pe plafon se vedea în 1909 stema Ţării Româneşti şi a Moldovei. Comunicate de martorul ocular advocatul Rubin Patiţa din Alba-Iulia într-o publicaţie ocazională din acest oraş2.

Am aflat blazoanele se afla în acea capelă.

Rămânem cu un avertisment şi cu o stare de panică: ungurii (romano-catolici) au ciordit blazonul! Aşa a fost?

Episcopul Ioan/Janos Laszai  (Lazo  Chapel), de la Alba Iulia - înfiat de familia Barlabassy - a obţinut după lungi insistenţe aprobarea Papei de a construi capela. Capela a fost sfinţită în 1512. Cum nu a avut bani, Lazo şi-a onorat donatorii cu plasarea blazoanelor în capelă; un blazon cu Capul de Bour a fost al unchiului său, Le(o)nard Barlabassy, conform iniţialelor L.B. pe care le vedem pe blazon, iar celălalt a fost al lui Ioan Barlabassi, fratele lui Leonard şi fiul lui Ioan Barlabassi III. Despre blazonul lui Ioan Barlabassi, fiul lui Ioan Barlabassi III, aflăm dintr-un extras din cartea lui Şandor Barlabassi, publicat pe internet, a constat într-un


 

 

 

         

 

- Blazonul Cumanilor - stânga.

- Blazonul Principatelor Unite, la 1600, de Mihai Viteazu - centru (observaţi asemănarea izbitoare a celor doi lei cu leul din blazonul cumanilor!).

- Blazon de pe plafonul capelei Catedralei din Alba I, de lângă Capul de Bour - dreapta.

Este posibil ca Haşdeu să fi crezut, pentru moment, că Ursu din dreapta este Leul şi că Leul şi cu Capul de Bour ar fi blazoanele celor două principate, cum scrie chiar Rubin Patiţia.

Dan Cernovodeanu scrie că Mihai Viteazu şi-a ales arbitrar, la întâmplare, însemnul heraldic cu cei doi lei pentru ţara Românească. Dan Cernovodeanu nu a ştiut ceea ce ştim noi şi ceea ce ni se confirmă şi aici: cumanii au fost de sânge românesc, aşa cum au scris Petru Maior, Gheorghe Şincai, Samuil Micu şi deci Mihai Viteazu a ales cei doi lei cumani în cunoştinţă de cauză


 

 

 

 

 

 

 

 

Imaginea din dreapta jos, a lui Ştefan de Mare, este cuprinsă în cartea Muşatinii, a istoricului Ştefan

S. Gorovei. În afara imaginii cunoscute a lui Ştefan cel Mare, celelalte imagini sunt din Biserica rom-cat din Abrud.

 

 

 

 

 

 


 

cap de bizon, care a fost înlăturat („delăturat”) cu ocazia ultimelor renovări:

Din cartea scrisă de Barlabassi Sandor, strănepotul lui Barlabassi Lenard: Un patron al Renaşterii în Transilvania în secolele XV-XVI: Barlabassi Lenard”.

His coat-of-arms, which depicted a bison head could be found on the main ledge of the northern main facade (disappeared during later renovations) Stema sa, care înfăţişa un cap de bizon, putea fi găsită pe marginea principală a faţadei principale

nordice (dispărută în timpul renovărilor ulterioare)

Numai după o descindere de două zile la Alba Iulia am reuşit afl adevărul: Blazonul Capul de Bour de pe tavanul capelei din Alba Iulia nu are nicio legătură cu principatul Moldova, nici cu Mihai Viteazu şi nici cu Unirea din 1600. Nu există nimic aibă a face cu blazonul Ţării Româneşti; acel Urs sau Leu, în două picioare, de lângă Capul de Bour

al lui Barlabassi Le(o)nard, din catedrala din Alba Iulia, nu are legătură cu stema Ţării Româneşti de pe vremea lui Mihai Viteazu.

Şandor Barlabassi, nepotul lui Lenard Barlabassi, a scris despre un moment al reabilitării Catedralei; probabil atunci a fost retrasă emblema despre care Rubin Patiţia a scris-insinuant „a fost delăturată”; pe acea emblemă au existat semiluna şi steaua: islamice. Cu Ioan, Ioan III şi Ioan II, Ioan I Barlabassi, ajungem foarte aproape de perioada înnobilării lor: 1241.


 

Am citit undeva, dar nu mai găsesc unde, istoricul Bogdan Petriceicu Haşdeu văzuse ceea ce scrie Rubin Patiţia. Eu cred Haşdeu a fost ajuns în Bucureşti din urmă, de nedumeririle din catedrala de la Alba Iulia, ca urmare l-a rugat pe Rubin Patiţia să revadă blazoanele din capela Catedralei.

În ceea ce priveşte blazonul din biserica rom-cat din Abrud, lucrurile par a fi mai greu de descâlcit. Există dovezi certe care vorbesc de la sine despre o posesie românească a bisericii: picturile din altar şi, mai ales, asemănarea capului uman de lângă Capul de Bour cu capul lui Ştefan cel Mare. Nu pare deloc întâmplătoare. De fapt nici nu-i cine ştie ce drum de la Feleac sau de la Cetatea de Baltă la Abrud, oraşul aurului. Cărei naţiuni vii nu-i trebuie aur, în afara românilor?

 

 

 

 

 

ing. Ioan COSTEA

 

 

Note:

1 Dan Cernovodeanu, Ştiinţa şi arta heraldică în România, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Buc., 1977, pg. 94

2 Ştefan Meteş, Istoria bisericii şi a vieţii religioase a românilor din Transilvania şi Ungaria, Cap. Mihai Viteazul şi Biserica Românească din Ardeal, Editura Librăriei Arhidiecezane, Sibiu, 1935, pg. 179