România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Cultura încotro? De la George Enescu la muzica rock şi manele

 


 

În occident, în timp ce România se dezvolta în cincinaluri ce ţineau patru ani şi jumătate, se dezvolta o nouă mişcare numită New Age sau tradus din engleză, Noua eră. În America şi apoi în Europa occidentală numărul adepţilor acestei mişcări creşte vertiginos şi ziarele şi revistele acelor vremuri au descris amănunţit acest eveniment. Era prima mişcare globalistă în care se propovăduia un nou mod de viaţă, noi obiceiuri, noi practici şi concepţii despre lume, despre economie, politică, tehnologie şi religie. Pe atunci prin anii 60 – 70 când noi, românii, construiam socialismul lumea se confrunta cu probleme serioase ca: problema păcii şi războiului, a economiei de piaţă şi a foametei, a criminalităţii şi a drogurilor şi a înarmărilor nucleare. Această mişcare New Age dorea o clasă universală, un guvern mondial unic şi o religie universală. David Spangler, un lider proeminent de atunci al mişcării New Age dorea ca ”forţe întunecate” ne aducă la lumină. În această direcţie folosea orice mijloc ca informeze copiii şi tinerii de justeţea acestei mişcări. Mijloacele erau diverse de la desene animate pline de drăcuşori, vampiri şi vrăjitoare simpatici până la super eroi de tip Superman sau Batman şi sărbători de tip Haloween. Însă cel mai important mijloc de-a convinge masele era şi este muzica. Însă nu muzica lui Bethoven, Chopin, Bach, Ceaikovski ci o muzică ritmată care prindă la tineri şi pe care autorii mişcării au numit-o muzica rock. Această muzică s-a întâlnit şi se întâlneşte în ritmurile de dans ale triburilor primitive în care sunetul tobei bubuia în urechile tinerilor. Cu 250 de ani înainte mii de negri din Africa de Vest au fost aduşi în insulele Caraibe dar mai ales în Haiti şi Cuba ca sclavi pentru a lucra pe plantaţiile imense de trestie de zahăr, tutun şi bumbac. Desigur negrii au început practice religia străbunilor lor numită de ei Woodoo în care ei invocă spiritele pentru a-i ajuta. Însă întotdeauna există un sacrificiu, de la animal la cel uman. Chiar astăzi în 2021 există ţărani în Haiti care susţin strămoşii lor au făcut aceste ceremonii. În timp ce aceste lucruri se întâmplau în America şi occident noi ascultam în România pe Giani Morandi, Al Bano, Adriano Celentano şi bineînţeles pe regele rockului Elvis Presley şi apoi vestita formaţie Beatles. Pe aceştia îi auzeam mai ales la Radio Europa Liberă (Şopârliţa lui Toma Caragiu) şi Radio America de unde auzeam şi veştile din occident şi muzica rock pe care o vedeam ca pe-o eliberare. Elvis Presley cânta şi muzică religioasă (Gospel) care-l conducea pe ascultător spre înălţare duhovnicească dar cânta şi muzică dinamică cu mişcări de pelvis inconfundabile şi de aceea era filmat la televiziunile americane doar cu faţa, mulţi ani de zile. Din muzica rock s-a desprins apoi Ozzie Osborne care a creat muzica Heavy Metal împreună cu formaţia sa Black Sabbath care a creat nişte fani fanatici şi violenţi. În Europa John Lennon de la Beatles declara: ”noi suntem mai populari decât Isus Cristos. În acest timp muzica rock şi heavy metal exploda în formaţii ca: Pink Floyd, Led Zeppelin, Rolling


 

Stones, Bee Gees, Queen, Santana şi Lucifer Friends iar noi în România ascultam Luminiţa Dobrescu, Doina Badea, Dan Spătaru, Margareta Pâslaru şi formaţii ca: Phoenix, Mondial, Sincron, Roşu şi Negru, Holograf, Cargo, Iris şi doar reascultându-le ne dăm seama ce mari valori erau atunci şi astăzi. Dar iată vine Revoluţia din 1989 şi avem dreptul să ascultăm orice muzică iar de la George Enescu, Ciprian Porumbescu şi până la manele a fost o cale foarte scurtă. După 89 s-a început manelizarea României care în fond este tot o influenţare a mulţimilor şi-n acest caz, a românilor. Acest lucru ar fi fost imposibil dacă noi ne-am fi păstrat moştenirea muzicală, folclorul nostru atât de frumos dar din păcate la petreceri, în maşini, la restaurante şi chiar în puşcării auzi manele care urlă la maxim. Intensitatea sunetului este la fel de mare ca şi la muzica heavy metal. Un mare neurolog american William Varoll de la Universitatea Stanford spunea cum acţionează muzica de intensitate maximă de mii de decibeli asupra creierului umean. După ce ascultă asemenea tip de muzică tinerii au mare înclinaţie spre alcool, violenţă, orgii sexuale şi de ce nu, agresiuni? se înţeleagă bine, nu am nimic cu maneaua de bună calitate care apare în secolul XIX prin 1880 ca o muzică psaltică. Ea a fost cântată atunci de o mână de lătari bătrâni pentru clienţii lor boieri. În 1949 doi folclorişti români descoperă un gen de manea turcească într-un sat dunărean Clejani, care astăzi este vestit. În anii 60 în plină epocă comunistă câţiva celebri muzicieni bucureşteni de etnie romă aruncă pe piaţă o muzică ritmată percepută ca noua manea. De atunci şi până astăzi după Revoluţie maneaua se dezvoltă în dinamică şi cu toate are texte submediocre încet, încet cucereşte publicul român de la omul de rând până la intelectuali. Maneaua se aude pretutindeni: în casă, pe stradă, în maşini, la restaurante, pe litoral şi chiar în occident. Apar şi specialiştii ei, maneliştii şi industria lor care aduce milioane de euro venit. Cine nu a auzit de Florin Salam sau Vali Vijelie? În concluzie se vede clar noile manele seamănă izbitor de tare cu rap-ul, heavy metal, hip-hop-ul occidental. Din păcate unele manele repetă la nesfârşit oamenii sunt răi, se bucură de necazul tău, te bârfesc pe la spate, doar banii şi sexul contează. Toate acestea ne amintesc de sloganul epocii New Age şi nu pot afirm manelizarea României face parte din marele plan al globalizării, însă vom trăi şi vom vedea. Însă întotdeauna ascult cu plăcere, mai ales la diferite chefuri, o manea de calitate şi vedem cum toate femeile se ridică şi se mişcă în ritmul manelei aşa cum altă dată Elvis îşi                       mişca pelvisul fiindcă porecla lui era Elvis the

pelvis. Doamne ajută trecem de pandemie şi să ne bucurăm iar de viaţă!

 

Dr. Mircea FRENŢIU