Gânduri la aniversarea lui

Mihai Eminescu

Uneori cuvintele sunt de prisos. Rămâi suspendat într-o contemplaţie şi linişte fără sfârşit şi te fereşti să faci vreo mişcare ori să gândeşti ceva pentru a nu strica magia dăruită de Divinitate.

Azi a fost aniversarea a 171 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu, casa limbii române, cum spunea poetul Ioan Mărginean, aflat la eveniment. Eram prezent, ca în fiecare an, la bustul marelui nostru poet, din Alba Iulia, alături de grupul de prieteni vechi pentru a-l omagia pe Luceafărul poeziei româneşti.

Lucrurile nu au debutat prea încurajator, frig, vânt, noi cu „botniţe” cum spunea cineva făcând trimitere la măştile anti-covid pe care le purtam, cu teama de a nu da mâna, doar pumnii înmănuşaţi, distanţare între noi.

Şi, în timp ce vorbitorii prezenţi se animau în discursuri şi încercau să aducă în atenţia auditoriului aspecte inedite din viaţa lui Eminescu, primesc un mesaj de la un prieten, pe mobil, care m-a adus în starea de suspendare pe care v-o prezentam mai sus. Vi-l redau:

Basm

“Pe vremea când Dumnezeu cu Sfântul Petru umblau pe pământ, sub chipul unor moşnegi gârbovi, sprijiniţi în toiag şi cu sandalele rupte, iar la căderea nopţii băteau pe la uşile oamenilor, şi li se întâmpla de multe ori să fie izgoniţi, într-un rând, i-a prins noaptea în câmp, iar odată cu ea o ploaie care le-a udat veşmintele şi i-a umplut de noroi, şi tot rătăcind ei în întuneric, numai într-un târziu au ajuns la marginea unui sat şi abia au îndrăznit să bată cu toiagul în prima poartă.

Câinii mari s-au repezit să-i sfâşie, dar numaidecât s-a auzit un glas bărbătesc, întrebând cine bate şi au răspuns: – Oameni buni!

Atunci omul, potolind câinii, i-a poftit în casă unde nevasta şi copiii abia se treziseră din somn, şi el a început să dea porunci, dar cu blândeţe: – Mario, ia mai pune câteva vreascuri pe foc. Tudore, dă fuga la fântână după o doniţă de apă proaspătă. Ileano, ia vezi tu de o oală cu lapte…

Şi le-au dat să se spele şi să se şteargă cu ştergare albe, şi i-au ospătat, şi i-au dus să doarmă într-o odaie în care mirosea a gutui şi a busuioc. A doua zi dimineaţă iar le-au dat să se spele,

i- au ospătat, le-au pus şi în traistă nişte mere

cum nu mai văzuseră şi le-a urat drum bun.

Şi cum au ieşit din sat, Sfântul Petru a început să se roage de Dumnezeu:

– Doamne, fă ceva pentru oamenii aceştia, că tare ne-au primit frumos!

– Ce-ai vrea să fac, Sfinte Petru, c-ai văzut că nu erau nevoiaşi!

– Doamne, fă ceva, fă-i ca să-şi vadă măcar o dată sufletul!

– Să-şi vadă sufletul spui, Sfinte Petre?

– Da, Doamne, să-şi poată vedea sufletul, aşa cum vedem noi plopul acela de acolo…

– Bine, Sfinte Petre, a răspuns Dumnezeu, privind gânditor satul din vale.

Iar după o vreme, din neamul acela de oameni s-a născut Mihai Eminescu.”

Geo Bogza

Ce putere au revelaţiile, iar conştientizarea lor este vindecătoare. Cât de binecuvântat este

„neamul acela”, neamul meu, unde Dumnezeu a hotărât să se nască Eminescu. Pentru ca să ne vedem sufletele, citindu-i scrierile!

Se spune că noi suntem 97% suflet şi doar 3% trup, în existenţa pământeană. Şi cu toate astea, facem tot ce putem doar pentru beneficiile trupului, plăcerile lui, fără a pune mare preţ pe suflet. Spre finalul vieţii, când ne apropiem de plecare, începem să ne echilibrăm balanţa şi dăm mai mult credit sufletului. Poate de aceea oamenii devin mai înţelepţi, concilianţi, liniştitori în a doua parte a vieţii… Atunci au timp mai mult de suflet, de Eminescu…

Revenind la întâlnirea dedicată marelui poet, am reţinut, din spusele celor prezenţi, cuvintele primarului municipiului Alba Iulia, ing. dr. Gabriel Pleşa, despre importanţa culturii şi educaţiei neamului nostru. Ne bucurăm să-l avem printre noi şi credem că fostul Teatru

„I.L.Caragiale”, „preschimbat” în Casa de Cultură a Studenţilor, aflat lângă statuia marelui poet şi a Aleii Scriitorilor, va redeveni ce a fost, un teatru al municipiului Alba Iulia.

Au participat la eveniment membrii din Fundaţia „Alba Iulia 1918 Pentru Unitatea şi Integritatea României”, preşedinte ing. Vasile Todor, Revista „DACOROMANIA” – director Ioan Străjan, Asociaţia Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Alba, preşedinte col. Nicolae Lupu, Despărţământul ASTRA ,,Eugen Hulea” Alba Iulia, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici, cadre didactice de la Şcoala generală „Mihai Eminescu” Alba Iulia, parlamentari, deputaţi etc. Mi se pare nimerit, ca la finalul celor câteva cuvinte scrise, să public poezia prietenului meu de suflet, poetul Gheorghe Micle, scrisă chiar

în ziua de 15 ianuarie 2021.

Răstignirea Luceafărului

Când Dumnezeu călca-n opincă, glia, Petre-L urma ca strajă şi fărtat,

A fost poftit să doarmă-n România Şi-a socotit că-i este-ndatorat.

Voind, din apa geniului să bem,

A pus sub brad, în deal la Ipoteşti, Cadoul Creatorului Suprem;

El însuşi Domnul limbii româneşti.

Ca Dumnezeu, a fost trădat de iude, A fost bătut în cuie şi lovit,

Ca şi Iisus, nu s-a putut ascunde De-aceiaşi fraţi care L-au răstignit Şi l-au scuipat şi l-au privit cu ură Iar azi îl urmăresc în biblioteci,

Îl scot din cărţi şi-l fac maculatură Cu-aceeaşi lăcomie de murseci.

În Universuri te petreci cu zeii Tu, munte răsărit dintre trovanţi,

Îşi muşcă limba între dinţi, pigmeii, Luceafăr al conştiinţei din Carpaţi.

Îţi plângem depărtarea, Voievoade,

Suflet de foc şi strigăt ce ne doare;

Stiloul tău în suflete ne arde, Scrisorile te cheamă din sertare.

ing. Gabriel GRIGORAŞ