Neamul românesc are rãdãcini de aur

 

Din arhivele spaniole! Despre un mare român şi însemnele dacice de pe stema regilor Spaniei. Legendele hispanice: Regii spanioli se trag din principi daci! *Noi de ce nu am învăţat asta?

Legendele hispanice: regii spanioli se trag din principi daci! *Despre Zamolxis, împăraţii daci care au distrus Imperiul Roman şi însemnele dacice de pe stema regilor Spaniei *O formidabilă descoperire a unui mare român, trecută cu vederea de manualele noastre de istorie... CULTURĂ DEZVĂLUIRI EXPLOZIV ISTORIE ROMÂNISHARE REDACŢIA RBN PRESS,

11 OCTOMBRIE 2015 / 13584 0 * Noi de ce nu am învăţat asta?

Legendele hispanice: regii spanioli se trag din principi daci* Despre Zamolxis, împăraţii daci care au distrus Imperiul Roman şi însemnele dacice de pe stema regilor Spaniei*O formidabilă descoperire a unui mare român, trecută cu vederea de manualele noastre de istorie…O formidabilă descoperire a unui mare român, trecută cu vederea de manualele noastre de istorie… Alexandru Busuioceanu – a promovat istoria şi cultura românească în SpaniaAlexandru Busuioceanu, a găsit însemnele dacilor pe stema regilor catolici şi vorbeşte în scrierile sale despre împăraţii daci care au distrus Imperiul roman. Alexandru Busuioceanu este un român, poet, eseist, cronicar, traducător, diplomat şi, dintr-o întâmplare istoric. S-a născut în 1896 şi avea să moară în 1961 în exil la Madrid. După ieşirea României din neutralitate, Busuioceanu s-a înrolat voluntar în Primul Război Mondial, deoarece îşi dorea cu ardoare să participe la Marea Unire. Imediat după război a început să scrie la „Arena” (Iaşi), la „Luceafărul”, la „Lamura” şi „Dacia”, ultimele două conduse de Vlahuţă. În 1921 a întemeiat, împreună cu Nichifor Crainic, Cezar Petrescu şi Lucian Blaga, revista „Gândirea”, care va avea o influenţă culturală considerabilă în România interbelică.

După un doctorat susţinut la Viena sub îndrumarea lui J. Strzygowski, s-a ocupat de expertiză colecţiei de artă a Familiei Regale, stabilind paternitatea celor nouă tablouri ale lui El Greco, aflate pe atunci în numită colecţie, şi a organizat expoziţia internaţională de la Paris, din 1937. Deja o somitate, considerat unul dintre cei mai mari critici de artă din lume, pleacă în 1942 ca ataşat cultural la Madrid. Venirea comuniştilor la putere avea să-l facă să nu-şi mai poată niciodată revedea familia rămasă în ţară. Alexandru Busuioceanu obţine introducerea studiului Limbii Române ca materie

 

obligatorii în şapte facultăţi spanioleVă înfiinţa o catedră de Limbă şi Literatură Română la Universitatea de acolo, pe care o va păstra până la moarte. Patriot tot până la moarte, înfi           şi Institutul Român de Cultură din Madrid, publică şi susţine conferinţe despre arta şi literatura română, obţine introducerea studiului Limbii Române ca materie obligatorii în şapte facultăţi spaniole… Primul său volum de poezie scris în limba spaniolă – „Poemas patticos”, 1946, are parte de recenzii superbe, criticii considerându-l cel mai bun poet de limbă spaniolă al momentului. De la Madrid corespondează cu marii exilaţi români: Eliade, Cioran, Vintilă Horia, Monica Lovinescu… Preocupat tot timpul să caute urme româneşti, i-a fost elev şi apoi prieten lui Vasile Pârvan, inclusiv în arhivele spaniole, patria împăratului TraianAlexandru Busuioceanu avea să descopere şi să publice în 1952 în revista „Destin” fragmente despre istoria şi miturile dacice şi getice, care aveau să-l facă pe Mircea Eliade să-i scrie de la Paris:Mircea Eliade„Confiscaţi cum suntem, toţi, de treburi şi nevoi personale, ni se întâmpla adesea să trecem pe lângă opere excepţionale, fără să le vedem… De-abia astăzi, spre ruşinea mea, am citit studiul D-tale din „Destin” şi nu mă pot împiedica să nu-ţi scriu aceste câteva cuvinte de mulţumire şi de felicitare. Studiul este pur şi simplu extraordinar. Deschide perspective nebănuite în înţelegerea şi valorificarea miturilor istoriografice medievale şi nu numai la noi, adică în Europa „. Eliade îl indemna să-şi traducă descoperirea în franceză şi să o publice apoi în „Revue de Culture Europeenne”. Busuioceanu avea să-i mulţumească pentru interes, dar îi propune să găsească o altă revistă, pentru că avusese o experienţă nefericită cu un alt text de-al lui publicat în Revue, pe care-l citise plin de greşeli şi contrasensuri. Capitolele pe care le-a scris în decursul mai multor ani de trudă, aveau însă să vadă lumina tiparului într-o ediţie completă abia în 1985, în România comunistă. Volumul apărea la Editura Meridiane, sub îngrijirea lui Dan Slusanschi, căruia îi datorăm această reuşită în vremuri total potrivnice unei astfel de întreprinderi. De ce cele descoperite de Busuioceanu în arhivele spaniole sunt excepţionale?Pentru că, ştergând praful de pe confuzia făcută între geţi şi goţi, trecând prin Herodot, Platon, Strabon, Seneca, Iorga sau Pârvan, până la Orosius, Alfonso el Sabio, Rodrigo Jimnez de Rada, Martin din Dumio sau dacul Nicetas din Remesiana, arata cum numele lui Zamolxis, Deceneu, Burebista şi Decebal

sunt intrate în legenda universală. Avatarul curios al unei tradiţii legendare despre Dacia tocmai în SpaniaPornit pe urmele spaniolului, Traian, Busuioceanu avea să descopere aproape nimic menţionat despre el în arhivele patriei natale a împăratului, ci „avatarul curios al unei tradiţii legendare despre Dacia, care se apropie încetul cu încetul de istorie, până la risipirea ei prin contactul direct al spaniolilor cu dacii în vremea lui Traian; apoi a unei amintiri istorice care, începând de la Orosius, îşi pierde din ce în ce consistenţa, transformându- se în fabulos, pentru a se întoarce iarăşi în legenda şi a lua forma unui mit”. Temuţii daci sau geţi, cei care se ştiau nemuritori, sunt cunoscuţi de scriitorii spanioli antici abia în secolul I înainte de Cristos, pe când deveniseră un stat puternic şi întins, care punea mari probleme Imperiului Roman. Apoi însă,istoria, legenda, mitul şi utopia lui Zamolxis aveau să curgă pe căi nebănuite. Goţii, care sunt geţi, se trag din Magog, unul din fi i lui Iafet, din Geneză. Conform teoriei getice a Sfântului Isidor, neamul goţilor este străvechi, unii bănuind că obârşia lor se trage din Magog, fiul lui Iafet, „după asemănarea ultimei silabe, scoţând atare lucru mai ales după profetul Ezechiel. Dar şirul învăţaţilor de pe vremuri obişnuieşte să-i numească pe ei mai degrabă Getae, decât Gog şi Magog” (Al Busuioceanu, Zamolxis, pag. 97, Editura Meridiane, Bucureşti, 1985). Pentru românii din primul secol de după Cristos, care aşteptau sfârşitul lumii, părea aproape sigur că de la Dunăre avea să se ivească sfârşitul lumii. Zeul acestui popor îi ziceau Zamolxis,Zalmoxis, uneori şi Gebeleizis, ascuns alteori sub numele lui Deceneu, i-a iniţiat în rânduiala celor douăsprezece semne, în cursul planetelor, în creşterea şi descreşterea lunii, în mersul soarelui, în astrologie şi astronomie. Şi avea să dispară, după ce le-a propovăduit dacilor în peştera din Muntele Kogaionon – şi să se reîntoarcă după câţiva ani. Arhiepiscopul Jimenez de Rada spune că aceşti strămoşi ai Spaniei au în genealogia lor amazoanele, femeile geţilor, care-şi aveau ţara lor, Feminei, la Tomis. După cucerirea Daciei de către legiunile lui Traian şi moartea lui Decebal, vine rândul Daciei Felix. În Cezarii împăratului Iulian, două secole după cucerire, Traian se lauda lui Jupiter:„I-am nimicit pe geţi, cea mai războinică dintre naţii, nu numai prin puterea trupului lor, dar şi prin vitejia pe care le-o insuflă Zamolxis cel venerat de ei. Încredinţaţi că nu mor niciodată, că îşi strămută doar locaşul, ei înfruntă moartea mai bucuroşi decât ar porni într-o călătorie”. Acel Zamolxis, despre care Platon aminteşte că spunea oamenilor că nu există vindecare a corpului fără vindecarea sufletului, pentru că doar întregul poate fi vindecat. Daci sau carpi de origine se succed fără întrerupere la cârma imperiului şi constituie o adevărată dinastie, cea dintâi dinastie danubiană în Imperiul roman Dacii liberi, rămaşi în

 

jumătatea ţării neocupate de romani, împreună cu goţii sau fără ei, trec deseori Dunărea, iar odată cu sfârşitul secolului al III-lea, în timpul ascensiunii anarhice a provinciilor, rolul dacilor devine foarte important. Puţini istorici dau importanţă faptului că, timp de patru decenii (286 – 324)…„daci sau carpi de origine se succed fără întrerupere la cârma imperiului şi constituie o adevărată dinastie, cea dintâi dinastie danubiană în Imperiul roman” (Ibidem, pag. 207). Ţărani şi ciobani, aleşi prin voinţa legiunilor, ajung împăraţi ai Imperiului ai căror duşmani erau. Dacians simbol in Coat of Arms of Spanish MonarchMaximian Galerius, spre exemplu, crescut în cultul lui Zamolxis asemeni mamei lui, ajuns cezar şi apoi împărat, a fost chiar pe punctul de a schimba numele imperiului roman, în cel de imperiu dacic.

În secolul al XIII-lea, geţii, cu Deceneu, Zamolxis, Burebista şi ceilalţi erau„la ei acasă în Spania şi numele lor putea înnobila numele oricărui rege” (Al Busuioceanu, Zamolxis, pag. 184, Editura Meridiane, Bucureşti, 1985). Alonso de Cartajena regii Spaniei coboară din principii geţi, din DaciaEpiscopul Alonso de Cartajena menţiona, în vremea lui Enrique al IV- lea, sec. al XV-lea, că exista explicaţia că regii Spaniei coboară din principii geţi, din Dacia, luându-şi numele de la locul unde trăiesc doar pentru că e mai ilustru decât al strămoşilor. Dacii în heraldica spaniolă mai mult, dacii au intrat în heraldica spaniolă: când a fost compusă stema regilor catolici, în secolul al XV-lea, pe lângă acvilă, leul Leonului, Turnul Castiliei, au fost înscrise şi însemnele personale ale regilor, care să simbolizeze nobleţea şi dreptul lor la suveranitate. Jugul şi săgeţile, simbolurile dacilor. Iar alături, simbolul major, nodul gordian retezat. Jugul, bogăţia dacilor, cu mulţimea de vite de pe malurile Dunării; nodul: mitul lui Alexandru (Imperiul) retezat de Jugul triumfului getic. Sfântul Isodor comenta dărâmarea Imperiului prin lovitura dacilor:„Roma însăşi, învingătoarea tuturor popoarelor, a trebuit să slujească supusă şi să primească jugul triumfului getic” (Ibidem, pag. 212). Despre marele patriot român şi om de cultură, Alexandru Busuioceanu şi studiul său asupra urmelor româneşti de oricând şi oriunde… Dan Sluşanschi, editorul volumului „Zamolxis” al lui Alexandru Busuioceanu, apărut la Editura Meridiane în 1985, despre autor:Alexandru Busuioceanu – a promovat istoria şi cultura românească în Spania„În 1942, în viaţa lui Alexandru Busuioceanu a intervenit un eveniment deosebit, ce-şi va pune amprenta pe tot restul activităţii şi sentimentelor sale. Profund deprimat de înrăutaţirea climatului politic din România acelor ani, el decide să părăsească ţara, cu intenţia mărturisită de a nu se mai întoarce niciodată. Iată de ce acceptă postul de ataşat cultural la Madrid, unde avea să se stabilească; ulterior va înfiinţa o catedră de Limba şi Literatura Română

la Universitatea de acolo, pe care o va păstra până la moarte. A desfăşurat o neîncetată activitate de cercetare şi propagare a culturii româneşti: înfiinţează Institutul Român de Cultură din Madrid, obţine introducerea limbii române ca materie obligatorie la şapte facultăţi spaniole, înlesneşte publicarea unor traduceri din marii noştri scriitori, publică articole şi ţine conferinţe despre arta şi literatura română. Se simte profund român, şi aşa se va simţi până la moarte, păstrându-şi cetăţenia şi purtând în suflet o necontenită nostalgie pentru pământul său natal”. – Dan Sluşanschi, editorul volumului „Zamolxis” al lui Alexandru Busuioceanu, apărut la Editura Meridiane în 1985. Acest studiu s-a născut datorită preocupărilor sale constante de a căuta urme româneşti oricând şi oriunde, făcând o pasiune din studierea vechilor arhive ale Spaniei. Legendele spanioleZamolxis, zeul dacic al nemuririi, prezentat ca un filosofPornind în căutarea urmelor hispanice ale împăratului Traian, a dat în Spania, peste o legendă în care se spune că dacii au năvălit în Spania şi au început istoria nouă a poporului hispanic. „Numele dacice ale lui Zamolxis, Deceneu, Decebal ş. a. se întâlnesc astfel la Sfântul Isidor, la Arhiepiscopul Rodrigo Jimenez de Rada, la Alfonso el Sabio, pentru a nu-i cita decât pe cei mari, luând loc în genealogia însăşi a poporului hispanic. De la un cronicar la altul, faptele şi numele se transmit alterate, se împodobesc cu elemente noi şi tind din ce în ce mai mult către fabulos. Sâmburele de istorie se transformă în legendă şi ia culoarea celorlalte fapte care alcătuiesc istoria pierdută în neguri”, scrie Alexandru Busuioceanu. Legendele mai arată că regii Spaniei coboară din principi daci, deşi numele le sunt schimbate, deoarece le-au luat de la locul unde trăiau, întrucât era mai ilustru ca al strămoşilor. Legendele respective îşi au izvoarele în autorii antici iar încorporarea lor în istoria Spaniei s-a făcut firesc, datorită cronicarilor şi tradiţiei spaniole. Din aceste legende se desprinde ideea că Zamolxis, zeul dacic al nemuririi, este prezentat cu rangul de filosof sau îl întâlnim cu nume deformate. Cu toate acestea mitul său rămâne nedespărţit de legenda dacică aşa cum a fost consemnată de antici. Zamolxis, „citat” de PlatonPentru cronicarii spanioli sursele de inspiraţie au fost autorii antici, în principal latinii şi grecii. Cel mai important dintre ei a fost Herodot. În a sa „Historiae”, Herodot consemnează:„După cât am aflat de la grecii ce locuiesc în Hellespont şi la Pont, acest Zamolxis, fiind un om a slujit la Samos ca sclav; a fost chiar rob al lui Pitagora; (…) căştigându-şi libertatea, se spune că ar fi strâns o avere mare şi, îmbogăţindu-se, s-a întors în patria sa. Şi cum tracii (geţii) duceau o viaţă mizerabilă şi erau ignoranţi, acest Zamolxis (…) a pus să i se zidească o sală pentru primirea şi ospătarea celor mai de frunte concetăţeni ai săi, unde să-i înveţe că nici el, nici ei şi

 

nici cei ce se vor naşte vreodată dintr-înşii nu vor pieri, ci vor merge într-un loc unde vor vieţui de-a pururi, bucurându-se de toate cele bune (…) Părerea mea este că Zamolxis a trăit cu mulţi ani înaintea lui Pitagora. Şi cred că e destul cât am spus, fie că a existat un om cu numele lui Zamolxis, fie că va fi fost o divinitate indigenă de-a geţilor. ”Cele consemnate de Herodot sunt completate mai târziu de Strabon, care vine cu amănunte noi despre Zamolxis. Astfel, ajungând Mare Preot al regelui, era tălmaciul voinţei zeilor. După un timp s-a retras într-o peşteră greu accesibilă din care ieşea foarte rar şi numai pentru a fi consultat de rege şi sfetnicii săi. „Mai târziu a fost considerată sfântă şi peştera în care se retrăsese Zamolxis şi se numea Muntele Sacru, adevăratul nume, care s-a dat şi unui râu ce curgea la picioarele acestui munte, fiind Kogaionon”, consemnează Stabon. Platon, în „Republica”, îi învaţă pe greci despre sănătatea trupului şi a sufletului, aşa cum ştie el, de la un trac, că procedează Zamolxis cu dacii. Zamolxis fiind foarte înţelept, a devenit adorat de daci iar în inima lor sădise ideea nemuririi. „Geţii nu cred că mor ci că cei care au răposat se duc la zeul lor Zamolxis, pe care îl mai numesc Gebeleisis. La fiecare cinci ani ei trimit pe unul dintre dânşii, tras la sorţi, ca sol la Zamolxis, încredinţându-i toate câte le au de cerut fiecare”, mai consemnează Herodot. Burebista, în versurile spaniolului Lucan („Burebista – Mesagerul de la Istrul scitic”)Revenind la temă, ştim că scriitorii antici spanioli îi cunosc pe daci din sec. I î. d. H. Din studiul acestora rezultă faptul că se pot desprinde câteva momente din istoria dacilor şi cam ce idee îşi făcuseră aceştia despre Dacia. Un fapt surprinzător îl constituie lipsa oricăror impresii legate de cucerirea Daciei de către Traian.

Un prim moment dacic se referă la împrejurările de la jumătatea primului secol î. d. H. , în vremea luptelor civile dintre Cezar şi Pompei, când regele dacilor era Burebista. Acesta din urmă profită de discordiile din imperiu şi, în urma unor incursiuni la sud de Istru, prădând Tracia, Macedonia şi Iliria, produce nelinişte la Roma. – Acestea sunt reflectate în versurile spaniolului Lucan, mai ales în poemul său „Pharsalia”, unde peBurebista îl numeşte „Mesagerul de la Istrul scitic”. Mai sunt prezentaţi şefi oştilor dace: un Sadala, viteazul Cotys şi credinciosul Deiotarus. Lucan şi-a făcut şi o idee despre ţara şi poporul dac. Aceasta este destul de vagă: „refl în acvatice contururi o lume abia întrezărită de pustiuri şi de gheţuri”.

Un al doilea moment se referă la succesorul lui Burebista, Cotiso, care este prezentat ca unul dintre regii daci cei mai însemnaţi şi care a continuat politica tradiţională. Cel care are cele mai multe informaţii, şi care sunt folosite de spanioli, este Seneca. Găsim informaţii despre faima temutei săgeţi getice, despre