România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Pandemia văzută altfel

 

 

 


 

De zeci de ani, ba poate mai demult, omenirea a înregistrat apoi s-a resemnat cu existenţa unei maladii, în aparenţă puţin ofensivă, care apare cu o

„punctualitate” demnă de o cauză mai bună, la început de primăvară şi toamnă. E o formă de gripă, dar din motivul enunţat i se spune gripă sezonieră. Ea are forme uşoare, dar în unele cazuri chiar mai grave.

În anul 2020, mai precis în primăvara acestui an, lucrurile au luat o întorsătură, dar nu spre bine. Cuvinte sofisticate printr-o îmbinare ingenioasă de litere şi cifre - SARS-CoV-2 precum şi Covid-19, ascund în spatele lor o adevărată catastrofă medicală care nu s-a limitat la nivel local, nici regional, nici statal, ci planetar. Da! Pământul întreg e în mare pericol din cauza acestei gripe, ajunsă în faza de pandemie.

Psihologii din întreaga lume sunt unanim de acord în urma acesteia omenirea va arăta altfel; şi economic, şi politic, şi social, dar şi psihologic. Spus în cuvinte simple, oamenii răi vor deveni şi mai răi, oamenii buni vor fi şi mai buni!

Sub aceste două aspecte dorim atragem atenţia cititorilor, cu atât mai mult cu cât răul (pe lângă cel medical) este deja evident: ţipă, face valuri, atrage mase întregi de oameni la comentarii şi proteste, dar şi îngrijorează. Se instaurează încet, încet o atmosferă generală de teamă, de teroare. Mass-media este foarte „harnică” în a prezenta acest flagel în toată „splendoarea” lui (oare numai cu intenţia de informare?!). Televiziunile (aproape toate), dar şi presa scrisă abundă prin a radiografi zeci şi sute de cazuri: violuri comise într-un mod barbar ajungându-se până la incest, acte inimaginabile de violenţă prin torturi, omoruri cu sadism de nivel patologic şi câte altele!

De ce şi cum de psihologii le-au prevăzut?- Totul porneşte de la faptul omul e o fiinţă socială şi trăieşte în colectiv. Tocmai în acest punct nevralgic a fost atins cel mai mult, prin măsurile preventive şi restrictive luate de autorităţile statale pentru a stopa extinderea şi chiar diminuarea cazurilor de îmbolnăviri cu noul coronavirus. Multe dintre aceste măsuri au fost şi sunt considerate un fel de „arest la


 

domiciliu”, după care venind şi pierderea locurilor de muncă i-a descumpănit şi pe cei mai echilibraţi oameni ajunşi în acest impas, iar nemulţumirile şi revoltele au atins proporţii de mase. Aşa se face că cei certaţi cu legea în perioadele anterioare sau chiar numai având „sâmburele” de antisocial în sânge să întreprindă ceea ce se vede.

Cauza lor internă este frustrarea. Frustrarea determinată de restricţii. Restricţii pe care nu le acceptă şi răbufnesc în vreun fel, chiar până în extremis.

 

Să trecem la tabăra celor buni!

Datele cifrice reale şi pentru unii şi pentru alţii, sunt greu de aflat. Nici cel puţin cele aproximative. Dacă „cei răi” fac gălăgie, ies în faţă, chiar şi când comit infracţiuni (iniţial cu autori necunoscuţi), „cei buni” de regulă păstrează anonimatul. Pentru

„bunătatea” merge mână în mână cu modestia, cu calmul, cu bunul simţ şi nu doreşte deloc epateze. Şi totuşi, unii dintre „cei buni” se văd. Iar dacă nu se văd, se simt. Se simt prin ceea ce fac.

Primul eşalon este constituit din personalul medical în totalitatea sa, de la brancardier până la profesor universitar doctor în medicină. Fără nicio exagerare, oamenii halatelor albe sunt eroi în adevăratul sens al cuvântului (vezi cazul de la Piatra Neamţ), luptă până la epuizare pe un front care nu permite pauze, cu un inamic crud şi nemilos căruia-i smulg victimele pentru a le păstra în viaţă şi a le reda sănătatea. Mulţi dintre aceşti truditori plătesc pentru reuşite cu propria lor viaţă şi sănătate.

Sunt urmaţi de o întreagă pleiadă de şoferi de autobuze şi taxiuri, apoi de personal comercial care asigură semenilor hrana zilnică şi alte nevoi, dar şi de prestatori de servicii diverse, până la nivel de gunoieri şi îngrijitori de curăţenie. Şi toţi aceştia îşi riscă propria viaţă putând fi oricând victime ale perfidului virus, prin contactele umane pe care le au. Dar îşi face fiecare datoria potrivit specificului acesteia, cu răbdare şi solicitudine, primeşte poate un simplu „Mulţumesc!” apoi reintră în anonimat.


 

Nu putea rămâne în afara frământărilor sociale, tocmai domeniul spiritual. În toate momentele de cumpănă ale poporului român biserica creştină i-a fost alături, implicându-se în tot ce putea şi cum putea. Întotdeauna ea şi-a adaptat tactica potrivit situaţiei sociale, politice şi chiar militare de la un moment dat. Astfel, când a fost nevoie, slujitori ai Sfântului Altar nu au ezitat ia sabia în mână sau puşca pe umăr pentru a apăra glia strămoşească şi neamul românesc. Acum situaţia se prezintă altfel. „Inamicul” românilor e invizibil, dar e un virus deosebit de agresiv. Aşa stând lucrurile, forurile conducătoare ale bisericilor creştine au hotărât încă din primăvară se alăture luptătorilor, bineînţeles cu metode specifice. Când s-a pus problema restricţiilor, cu închiderea temporară a unor instituţii şi obiective de interes public intens frecventate, ierarhii au spus sus şi tare ca biserica nu fie introdusă „la grămadă” şi nu fie asimilată de exemplu- cârciumilor, ci dimpotrivă. Dacă e vorba de comparaţii, biserica fie privită- tot ca exemplu- asemeni spitalelor. Cârciuma incită

minţile oamenilor, iar biserica le alină sufl spitalul aduce balsamul trupului, iar biserica cel al spiritului. nu neglijăm nici existenţa aşezămintelor medicale (până la nivel de secţii ATI) şi sociale pe care biserica le are în proprietate sau administrare prin slujitorii ei.

trecem la fapte concrete. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a emis o „Rugăciune specială pentru încetarea noii epidemii”. A fost difuzată pentru a fi citită (şi este citită!) în timpul Sfintei Liturghii sau Vecernie sau Pavecerniţă înainte de Otpustul Slujbei, la toate parohiile şi locaşele de cult de pe întreg cuprinsul ţării, până la cele mai izolate şi îndepărtate locuri. Rugăciunea e plină de evlavie, şi se adresează „Domnului Dumnezeului nostru” cu rugămintea: „Opreşte noua boală molipsitoare (noua epidemie) precum ai încetat pedepsirea poporului Tău în vremea regelui David.” (în ghilimele, citate din Rugăciune). Este citită cu multă emoţie, este ascultată şi trezeşte emoţii la fel.

De la nivel de ţară ne cantonăm la o eparhie binecuvântată de Dumnezeu Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia, păstorită cu multă competenţă arhierească şi energie de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu Pop. Având agenda pastoral-misionară lunară şi zilnică permanent supraîncărcată, Înaltpreasfi sa excelează prin spiritul organizatoric riguros, potrivit menirii sale arhipăstoreşti şi prin dinamismul său. Aleargă (aproape la propriu) dintr-un loc în altul, de la un


 

protopopiat la altul, rezolvând ceea ce e de rezolvat, îndreptând ceea ce e de îndreptat şi apoi, ajuns în faţa credincioşilor, încântă prin cuvântul său de învăţătură duhovnicească, care merge la suflet.

De la nivel de eparhie coborâm la cel al

„celulelor” componente, respectiv al parohiilor, aducând în faţa cititorilor pe una dintre ele. Nu cu pretenţia ar fi cea mai reprezentativă, ci doar prin faptul este cel mai bine cunoscută de către semnatarul acestor rânduri.

Deci radiografiem parohia ortodoxă „Platoul Romanilor” din Alba Iulia cu hramul „Pogorârea Sf. Duh”. Din anul 1990 preotul paroh al acesteia a fost şi este părintele Grigore Buda.

Iniţial la hotarul de vest al bătrânului BĂLGRAD a existat o bisericuţă micuţă precum căsuţele din cărţile de poveşti. Aici a fost trimis slujească preacucernicul părinte sus amintit cu împovărătoarea ascultare (cum se spune în termeni religioşi) de a-şi construi o biserică care stea ca o replică în faţa renumitei catedrale a „Reîntregirii”. Folosirea termenului de „a-şi construi” nu e cu nimic exagerat, căci de la început, din anul 1990 şi până în 2006 când a fost finalizat impunătorul edificiu situat la câţiva zeci de metri de micuţul lăcaş de cult, vrednicul preot paroh a fost ajutat în permanenţă de către tatăl său, de la prima mistrie cu ciment până la final. Preotul Grigore a lucrat în rând cu meseriaşii, încât adesea nu-ţi puteai da seama după ţinută care e muncitorul şi care preotul. Dar au fost şi alţi „constructori” cu statut social aparte. Armata s-a implicat şi ea activ la realizarea acestui măreţ obiectiv de cult creştin ortodox. Unităţile militare din oraş au trimis consecvent pe acest şantier mână de lucru şi utilaje din propria dotare.

Bineînţeles activităţile organizatorice, administrative chiar şi unele de ordin contabil erau tot în responsabilitatea părintelui Grigore, împletindu-se cu activităţile sale preoţeşti, având şi harul unei voci de excepţie care impresionează auditoriul credincios. În plan spiritual nu se manifestau deloc neglijenţe.

Mai mulţi preoţi s-au perindat pe la slujirea Sfântului Altar, printre cei din urmă ca timp- fiind pr. Remus Onişor, înainte de a primi o altă ascultare. În calitate de crâsnic tot în timp- şi-au făcut prezenţa şi munca: Simion Bârlea, Traian Simina, cântăreţul Ionică Cirlea, contabila Silvia Popa şi mai apoi Floare Niste. Când a fost finalizat totul, catedrala noastră reprezenta la acea vreme pentru Platoul Romanilor din Alba Iulia şi păstrând proporţiile, ceea ce a fost

şi este Catedrala Notre-Dame pentru Paris.


 

Revenim cu precizarea biserica a fost proiectată de arhitectul Grigore Filimon din Alba Iulia, pictura a fost executată în tehnica fresco în perioada 1997- 2006 de pictorul Gheorghe Bondoc din Vedea-Piteşti, iar iconostasul a fost sculptat de prof. Dan Pintilie din Bacău.

Sfinţirea bisericii s-a săvârşit la 11 iunie 2006, sărbătoarea Rusaliilor, de către un sobor de preoţi în frunte cu Înaltpreasfinţitul Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

Ulterior, până în zilele noastre, pentru oficierea slujbelor şi a tuturor celorlalte ceremonialuri religioase, într-un asemenea edificiu grandios, părintelui paroh i s-au alăturat în timp alţi 2 preacucernici părinţi.

„Ajutor” în treburi duhovniceşti ar fi puţin spus, pentru pr. dr. Alexandru Teompa venit în 2012 şi pr. insp. eparhial Petrişor Muntean în 2014 n-au rămas simpli auxiliari. Au devenit şi oficial şi în fapte „împreună slujitori”, completându-se şi substituindu-se reciproc. Se remarcă îndeosebi în cuvântul lor din predici. Vorbele părintelui Petrişor, scoase din suflet, curg în faţa auditoriului ca un preţios şirag de perle, iar părintele Alexandru, prin modestia şi bonomia sa dă curaj de mărturisire şi celui mai înrăit păcătos, fiind totodată depozitarul unui bagaj de cunoştinţe istorice universale comparabile cu ale unui istoric consacrat, de care uzitează cu iscusinţă intelectuală adaptată la prelegerile din faţa auditoriului.

Fiecare dintre cei 3 slujitori ai acestui Sfânt Altar au şi alte calităţi, cunoscute de enoriaşi, dar dintr-o smerenie demnă de laudă, nu doresc le fie făcute public, printr-un text scris.

Ceremonialul Liturgic condus de cei 3 preacucernici părinţi e completat de „Răspunsurile” liturgice de la strană, care nu se fac oricum. O formaţie corală plasată la balconul catedralei este compusă de fiecare dată de până la 20 voci feminine peste care se suprapune „glazura” a 4-5 voci bărbăteşti. Se creează astfel un mic concert cum numai Sf. Ioan Gură de Aur, ctitorul Sfintei Liturghii l-ar fi imaginat. Şi cum altfel, din moment ce 2 dirijori- Victor Antal şi Gabriel Bucur, teologi şi cu studii muzicale desăvârşite prin Conservator, precum şi un alt cântăreţ, tot teolog Mihai Muntean, se află în frunte.

Vraja duhovnicească pluteşte peste masa de credincioşi, iar în unele momente ale Sfintei Slujbe întreaga adunare se transformă într-un imens cor de evlavioşi faţă de Sfânta Treime.

Şi totuşi, la catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” sunt şi auxiliari. Mulţi la număr, mai mulţi decât la alte locaşe de cult similare şi foarte importanţi în ceea


 

ce întreprinde fiecare. Deşi mulţi la număr cum am spus, toţi fac ceea ce le revine, fără a se încurca unul pe altul, ci dimpotrivă, ca într-un stup de albine bine organizat. O fac dintr-un îndemn lăuntric, dar plăcut lui Dumnezeu, fără a aştepta o recompensă imediată. Vin, îndeplinesc ce trebuie, apoi coboară în anonimat până la o nouă ocazie.

Cu jena şi scuzele de rigoare nu pot aminti toate numele celor harnici şi merituoşi, care într-o zi sau alta, într-o împrejurare sau alta, ies în evidenţă. Dar nu pot să-i neglijez chiar pe toţi, aşa că rog să mi se îngăduie fac excepţii. Încep cu doamnele Floare Niste şi Emilia Matei (ajutate şi de altele), care au în preocupare, una sau alta ori ambele împreună, toate activităţile de aspect administrativ, inclusiv ordinea interioară, inclusiv curăţenia, inclusiv lumânările şi unele taxe, ajungând până la acte primare de evidenţă contabilă.

Continuăm cu un alt aspect. La confesiunea ortodoxă în timpul ritualului religios există o persoană (sau mai multe) cu atribuţiuni de paracliser (în Ardeal- crâsnic). Aici amintim pe „veteranul” Nicolae Popa şi imediat lângă el pe Constantin Dorin Culda, apoi:Petru Moga, Viorel Moraru, studentul medicinist Gabriel Leba şi alţii, care se completează şi suplinesc reciproc. Intenţionat a rămas la urmă un aspect de excepţie,

cu personaje de excepţie şi care ies din tiparele obişnuite.

Acum la sfârşit, pătrundem în lumea copiilor, care sunt viitorul omenirii, aducând în prim plan un om de o mare valoare intelectuală care le modelează sufl tele. Şi-a înţeles menirea de timpuriu şi s-a pregătit în acest sens. Sorina Matei a devenit profesoară de religie, urmând Facultatea de teologie didactică, dar a dobândit şi cunoştinţe muzicale (pe care şi le etalează cu succes) prin şcoala populară de artă, iar acum, în cadrul facultăţii de teologie urmează cursuri la secţia de muzică religioasă.

Desfăşoară activităţi permanente la parohia ortodoxă din Alba Iulia cartierul Ampoi 1 „Cuvioasa Paraschiva”, mai precis la Centrul de zi pentru copiii cu probleme sociale din împrejurimi. Aici ea pregăteşte pentru viaţă, pentru o viaţă normală, 25 de copii cu vârste între 7-14 ani dintre care 3 au şi probleme medicale dificile. Îi ajută multilateral (nu numai religios, ci şi până la matematică) pe copii cu probleme dificile, pentru a ajunge adulţi normali, cu comportamente normale.

Ca şi când nu i-ar fi destul ceea ce face acolo, de un an şi jumătate, la parohia „Platoul Romanilor”, s-a înhămat în plus, sub formă de voluntariat, la o


 

activitate similară. Nu întâmplător. Aici, cei 3 slujitori ai Sfântului Altar şi-au formulat o deviză: „Datoria noastră e ţinem copiii aproape de biserică”, împlinind astfel cerinţele Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Lăsaţi copiii să vină la mine”.

Cele două zile din săptămână libere, potrivit legii, Sorinei Matei îi sunt ocupate din plin cu cele ce urmează a fi descrise.

În spatele bisericii „Pogorârea Sfântului Duh”, într-o clădire bine dotată, funcţionează „Centrul cultural catehetic «Sfântul Grigorie Teologul»” pentru activităţi cultural-religioase şi educative, inclusiv pentru copii. Totul s-a organizat şi se desfăşoară cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu care a participat în anul trecut şi la sfinţirea locaşului de cult. În continuare activităţile se desfăşoară sub coordonarea permanentă a celor 3 preacucernici părinţi, slujitori ai Sfântului Altar.

Aici vine cu o punctualitate riguroasă în fiecare zi de sâmbătă şi duminică „oastea” de prichindei în număr de 20, cu vârste cuprinse între 5-15 ani. Sunt copii din parohie şi nu numai.

Educatoarea lor foloseşte acelaşi stil, aceleaşi metode pedagogico-psihologice, prin blândeţe, prin convingere şi nimic forţat sau impus. Se axează nu numai pe pregătirea religioasă şi şcolărească, ci şi asupra regulilor generale de comportament, iar rezultatele se văd concret.

Sufletul său generos o face pe Sorina manifeste multă dăruire, asemuindu-şi elevii propriilor săi copii. Astfel se comportă ca o mamă caldă, iubitoare, mişcându-se în mijlocul lor precum Zâna Bună între piticii din poveste.

Şi acum faptele vorbesc!

În zilele de sărbătoare în timpul Sfintei Liturghii,

„ucenicii” profesoarei Sorina Matei dau un adevărat spectacol. La un moment dat, de la balconul catedralei se aud glasurile cristaline ale copiilor, întrepătrunse armonios printre cele ale adulţilor, dirijaţi de profesoara lor. Când şi cum au ajuns acolo sus, într-o linişte deplină, nimeni nu a observat, credincioşii fi atenţi la Sfânta Slujbă.

La momentul tainic din altar de împărtăşirea preoţilor, micii artişti sunt văzuţi cum coboară. La marele sărbători religioase numite „Prasnice Împărăteşti” toţi sunt îmbrăcaţi în costume populare ardeleneşti. Însăşi profesoara lor are o costumaţie din zona Vinţu de Jos- Acmariu, cu o vechime de aproximativ 150 de ani, moştenită de la o stră- străbunică şi păstrată cu sfinţenie până în zilele noastre.


 

Într-o ordine şi organizare perfectă ceata se îndreaptă spre naosul bisericii. Fără nicio comandă, dar perfect cunoscut de către ei, unii se îndreaptă spre stânga, la nivelul stranei, iar alţii (selecţionaţi din timp) spre dreapta, pentru spovedanie. Se aşază în rând liniştiţi, fără nicio zbenguială copilărească. În tot timpul pe feţe au întipărită o seriozitate şi o gravitate nefi  ască pentru vârsta lor. Doamne, ce muncă intensă s-o fi desfăşurat pentru a-i aduce la o asemenea stare! Întreaga scenă creează o atmosferă uşor şăgalnică care estompează sentimentul de frică generalizată faţă

de periculosul virus.

Cei de la strană, primesc fiecare un repertoriu cu cântecele pe care le vor interpreta. Nu sunt neglijaţi nici cei mai mici care probabil- nici nu ştiu încă să citească! E un „amănunt” care dovedeşte din plin calităţile pedagogice şi psihologice ale profesoarei Sorina. Procedând astfel, fiecare prichindel se simte important, se simte nu e marginalizat sau neglijat şi astfel în timp i se va forma o personalitate puternică. După spovedanie, fi          copilaş vine repejor şi reintră în formaţie. E singurul gest pe care-l fac în grabă. Sunt interpretate de către micul cor: pricesne, cântece patriotice, ode de preamărirea Sfi     Treimi şi a Maicii Domnului, alese cu multă chibzuinţă de către profesoara Sorina Matei şi în mod sigur repetate

de multe ori.

După ce întregul cor şi-a făcut „numărul”, la un semnal imperceptibil, întreaga ceată pleacă discret, tot în linişte, dispărând din peisaj aşa cum a apărut. Cu modelatoarea de suflete în mijlocul lor, uneori ţinând de mânuţă pe cel mai micuţ dintre ei. Produseseră o încântare fără de margini întregii mulţimi care participase la Sfânta Slujbă. Sublimul fusese total.

Ca şi la început, partea finală a ceremonialului religios de la Sfânta Liturghie s-a desfăşurat şi se desfăşoară într-o notă de virtuozitate duhovnicească de înaltă clasă, constituind un balsam sufletesc tuturor.

De fiecare dată ieşirea credincioşilor de la biserică, respectiv părăsirea Sfântului locaş s-a făcut şi se face într-o linişte şi pace sufletească care aşterne seninătate pe chipuri. Teroarea inspirată de pandemie e mult estompată, înspăimântătorul virus parcă ar fi plecat undeva departe .... departe.

Ca de veacuri întregi, Biserica Ortodoxă Română este balsamul Neamului Românesc de la trup până la suflet!

 

Dorin OAIDĂ