România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Treziţi-vă!

 

 


 

Bat clopote a boală şi urgie, Creştinii tac umili, în rugăciune, Bătrâni-s lumânări de pandemie; Nu ţi-a ajuns cuţitu-n os, române?

 

Treziţi-vă! că-i jale mare-n ţară;

S-au strâns toţi arnăuţii în plutoane Şi ne vânează cu hăitaşi de fiară Desfăşuraţi în linii ori coloane.

 

Ne calcă în picioare cu supleţe

Şi ne jignesc ascunşi după batiste Nişte noduli de pere pădureţe, Becisnici mercenari cu feţe triste.

 

Plâng mamele-n Ardeal şi Bucovina, Oltenia îşi caută Buzeştii,

În toată ţara frige carantina,

Un cioclu ne conduce Bucureştii!

 

 

În ochii lor de greaţă curge moarte Şi-o bufniţă răcneşte-n Cotroceni, O să ne fie dor de libertate, Poporul meu, învins de alogeni.


 

De suflul morţii-s „vinovaţi” actorii, Cultura ne „încarcă” de viroze

Şi numără cadavre prostitorii, Cu ochii injectaţi de echimoze.

 

E-o boală de-ntuneric în conştiinţă Şi un prezent cu lacăte pe uşi Românii-s împietriţi în neştiinţă

Şi propriile trupuri de pănuşi.

 

 

Smintiţi cu inimi arse de păcate

Şi monştri fără suflet stau în frunte, Iar voi, ca nişte vite resemnate,

Vă duceţi la resteu, coloane mute.

 

 

Treziţi-vă, oşteni! că-i buba mare, Pe trupul ţării joacă ticăloşii

Şi stau ascunse pluguri, la hotare; Treziţi-vă, că plâng sub brazde moşii!

 

Gheorghe MICLE

20.11.2020