România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Mama

A venit aseară mama, din sătucu-i de departe,

Să mai vadă pe fecioru-i, astăzi “domn cu multă carte”! A bătut sfios la uşă, grabnic i-am ieşit în prag;

Ni s-a umezit privirea de iubire şi de drag.

 

Sărutându-i mâna dreaptă, ea m-a strâns la piept, duioasă, Şi-ntrebând-o câte toate, am intrat apoi în casă.

Înăuntrul casei mele, cătă brumă-am adunat,

Dă prilej bietei bătrâne să se creadă-ntr-un palat.

 

Nu-ndrăzneşte nici să intre, cu opincile-n picioare, Şi cu multă grijă calcă doar pe-alături de covoare.

Eu o-ndemn să nu ia seama şi să calce drept, în lege, Că doar e la fi-su-n casă, nu e-n casa vreunui rege.

 

Şi de-abia o fac să şadă pe-un divan cu scoarţă nouă…

„Mi-era dor de tine, maică… Ţi-am adus vreo zece ouă, Niţel unt, iar colea-n traistă nişte nuci, vreo două sute…” Şi, cu ochii plini de lacrimi, prinde iar să mă sărute.

 

„Poate mor, că sunt bătrâna şi-a prins dorul să mă-ndrume Să mai vad o dată, maică, ce mi-e azi mai drag pe lume!

Caierul mi-i pe sfîrşite… mâine poate-şi curma firul

Şi-ntre patru blăni de scânduri să mă cheme cimitirul…

 

Jale mi-e de voi, mămucă, dar visez, chiar şi deşteaptă, Cum, pe-o margine de groapă, bietul taică-tu m-aşteaptă… Tu, odorul mamii, în urmă să te-aduni cu fraţii-acasă

Şi să-mparţi agoniseala de pe urma lui rămasă.

 

Lui Codin să-i dai pământul de la moară şi cu via; Vaca şi-un pogon de luncă, maică, sa le ia Maria; Lui Mitruş să-i dai zăvoiul de răchiţi dintre pârae; Carul, boii şi cu plugul să le dai lui Nicolae.

 

Iară tu, ca mai cu stare, decât fraţii zişi pe nume, Să iei casa-n care ţie ţi-a fost dat să vii pe lume…

Când şi când, în miezul verii sau de Paşti, să vadă satul Cum îmi vine ca-n toţi anii, la căsuţa mea băiatul.

 

Şi-având tihnă şi odihnă, la venire sau plecare,

S-aprinzi şi la groapa maichii câte-un pai de lumânare!…” A tăcut apoi bătrâna şi-a plâns mult, cu lacrimi grele,

Ce curgându-i lin în poală, se-ntâlneau cu ale mele.

Vasile MILITARU


 

 

Text Box: POESIS

 

Satul meu

Satul meu cu oameni harnici, cu strămoşi-n Mădăraş, Ei ce-au botezat şi satul, el ţăranul fost clăcaş,

Ei au fost oşteni la Iancu, să apere Apusenii

Şi la-ntoarcere acasă, lor le-au zis „Mădărăşenii”.

Sat frumos de pe câmpie, satul meu Mădărăşeni, Ne-ai lăsat slobodă calea, să ne facem orăşeni.

Mai întâi am făcut şcoală şi în sat şi la oraş, Cu mâncare de acasă şi cazare în sălaş.

Nu erau bani de cantină şi nici pentru internat, Cotele-au golit hambarul şi ţăranu-ngenunchiat. Greu i-a fost la vreme-aceea, la copilul de ţăran, Într-o luptă disperată, cu voinţă de spartan.

Mama cu desagi-n spate, ne-aducea mălai şi ouă, Toamna aducea şi-o raţă şi câte-o varză sau două. Mai apoi veneau şi taxe, ce să fac fără un leu?

Era ultima speranţă, Ionaş, fratele meu.

Blestemat deceniul şase, ne-ai făcut satul sărac, De la arie tot grâul, lua drumul la rusnac.

Atunci cu-n pic de speranţă, cu regrete şi suspine, Am luat traista în botă, şi-am plecat şi eu în lume.

Mi-a rămas în amintire, satul trist şi supărat, Toamna când plecam la şcoală, tinerii la-ncoropat. Nu mai era bucurie, nu mai erau sărbători,

Nu mai era veselia de-altădată-n şezători.

Aş-am petrecut o vreme, în lipsuri şi în nevoi, Cotele şi CAP-ul şi-a pus amprenta pe noi.

Mai târziu umblând prin lume, ţara toată-n lung şi-n lat Am văzut că n-am fost singur, suferind şi condamnat.

Mulţi am fost plecaţi cu anii, soarta ne-a împrăştiat Depărtarea şi necazul, de sat ne-a înstrăinat.

Satule ne iartă nouă, faptul că te-am părăsit, Astăzi ţara te cunoaşte şi noi iat-am revenit.

Astăzi fii tăi în viaţă, am stat şi am judecat

Şi-am luat o hotărâre, cale, ce-aveam de urmat. Am fixat o zi anume, când să ne-adunăm tot satul Să fie o sărbătoare, să fie prezent tot satul

Să ne-omagiem eroii, de la paşoptişti încoace,

S-aprindem o lumânare, timpul nu se mai întoarce, Şi-n  bisericuţa sfântă, veche de sute de ani,

Să ne reculegem sincer, noi copiii de ţărani.

Vasile POP-MĂDĂRĂŞENI