|
Alba Iulia are doi noi cetăţeni de onoare:
Doru Gheaja şi Ioan Străjan
Consiliul local al municipiului Alba Iulia a decis în şedinţa de joi, 29
iulie, să acorde două noi titluri de „Cetăţean de Onoare al municipiului
Alba Iulia”. Este vorba despre două persoane binecunoscute în oraş: pr.
Doru Gheaja şi Ioan Străjan.
Propunerea pentru Doru Gheaja a venit din partea consiliilor parohiilor
ortodoxe Centru l şi Centru II, iar motivaţia succintă este „bogata şi
rodnica activitate desfăşurată timp de 45 de ani în slujba comunităţii
albaiuliene şi a Bisericii Ortodoxe”.
Preotul
Doru Gheaja
s-a născut la 19 iulie 1941 în localitatea Buzd în apropiere de Mediaş
şi, la sfatul tatălui său, preot, a urmat cursurile seminarului ortodox
din Cluj-Napoca şi studii teologice la Sibiu. A fost hirotonit preot în
cadrul parohiei Apold, lângă Sighişoara, iar după reînfiinţarea
Episcopiei Ortodoxe de Alba Iulia, acum Arhiepiscopie, a fost chemat să
slujească în cadrul Catedralei Episcopale, de unde, după 14 ani, la
cerere, i-a fost încredinţată spre slujire Parohia Ortodoxă Română
Centru II din Alba Iulia. A fost preotul acestei parohii 25 de ani, până
la pensionare. După pensionare, cu binecuvântarea ÎPS Irineu,
arhiepiscopul Alba Iuliei, slujeşte în continuare, benevol, la aceeaşi
biserică, cu aceeaşi pasiune şi dragoste pentru credinţa străbună.
Înainte de anul 1989 a început construcţia unei biserici cu o capelă la
subsolul acesteia, în cimitirul Chip, reuşind ca până la pensionare să
termine lăcaşul de cult, cea ce a determinat să fie înfiinţată o nouă
parohie. (...)
În toţi anii de slujire a fost şi este încă îndrăgit de credincioşi, de
locuitorii municipiului şi nu numai. (...) Activitatea susţinută
desfăşurată pe parcursul a zeci de ani şi exemplul de modestie şi
moralitate creştin-ortodoxă de care a dat dovadă în întreaga sa viaţă,
vrednicia şi patriotismul preotului Doru Gheaja au determinat ca la 21
aprilie 2021 să-i fie acordată cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei
României - Crucea Patriarhală.
Deosebit de activitatea desfăşurată ca preot, părintele Gheaja a avut şi
are în continuare o susţinută activitate pe tărâm cultural-artistic,
fiind cunoscut în întreaga ţară pentru dragostea şi dăruirea cu care
interpretează cântecele iubirii de ţară, îndeosebi din Ardeal, cum ar fi:
„Tu, Ardeal”, „Ardealul străbun pământ”, „Măi, Ardeal!”, „Din Ţara
Moţilor noi am venit”, „Fraţi români din lumea-ntreagă” şi altele. Pe
bună dreptate preotului Doru Gheaja i se spune „Părintele cântecelor
patriotice din România”, fiind primul interpret al acestora, unele fiind
apoi preluate şi de alţi interpreţi, înainte de 1989 a făcut cunoscute
ţării întregi unele dintre aceste cântece în cadrul Cenaclului „Flacăra”,
de fiecare dată fiind prezentat publicului ca „Preotul Doru Gheaja din
Alba Iulia”. Această activitate a continuat şi după 1989 în cadrul
Cenaclului „Totuşi Iubirea”, iar în ultimii 7 ani preotul Doru Gheaja a
devenit colaborator principal al Cenaclului „Lumină Lină” al Mitropoliei
Ardealului, cu care a susţinut sute de spectacole.
De aceeaşi interpretare de excepţie se bucură şi cele mai frumoase
colinde româneşti şi pricesne bisericeşti. (...) Mai arătăm că la 22
aprilie 2021 Consiliul Judeţean Alba şi Centrul cultural„Augustin Bena”
au lansat un proiect cultural ce are ca scop promovarea pentru început a
11 biserici şi mănăstiri din judeţ, ocazie cu care vor fi realizate 11
videoclipuri, în fiecare dintre acestea fiind înregistrată de preotul
Doru Gheaja o priceasnă tradiţională. Ulterior cele 11 pricesne şi
videoclipurile vor da naştere albumului intitulat „Ochiul inimii mele”.
Aşa argumentează consiliile parohiilor Centru l şi Centru II propunerea
adresată Consiliului Local al municipiului Alba Iulia.
Propunerea pentru Ioan Străjan a venit din partea Asociaţiei Naţionale
Cultul Eroilor „Regina Maria”, Filiala judeţului Alba, iar titlul se
acordă „col. rtr. ec. Ioan Străjan, om de cultură, arhivist şi
cercetător al documentelor istorice, pentru contribuţia remarcabilă
adusă prestigiului municipiului Alba Iulia”, se arată în documentul
supus votului consilierilor locali.
Ioan
Străjan
s-a născut la Alba Iulia în data de 5 martie 1933, din părinţii Maria şi
Nicolae.
Şcoala primară a efectuat-o în Alba Iulia, iar începând cu anul 1943 a
urmat cursurile Liceului Teoretic „Mihai Viteazul” clasa I-IV, după care
a continuat Liceul Comercial din Alba Iulia, pe care l-a absolvit în
anul 1951.
A rămas orfan de tată la terminarea Liceului Comercial, angajându-se
contabil la O.C.L. Alimentare din Alba Iulia, care coordona activitatea
sportivă a oraşului (disciplina: fotbal, volei, atletism, etc.). de
tânăr a desfăşurat o activitate intensă sportivă în special la
disciplina fotbal şi atletism, fiind ales preşedintele Asociaţiei
Sportive „Spartac” a oraşului. În acelaşi timp a fost jucător de fotbal
al echipei oraşului, de la Pitici - Juniori - Seniori fiind în ultima
parte a activităţii, căpitanul echipei de fotbal „Unirea” Alba Iulia.
În perioada anilor 1958-1991, a fost economist, cu grad de ofiţer de
intendenţă la Inspectoratul de Interne Hunedoara - Deva unde făcea
naveta zilnic cu trenul (Alba Iulia - Deva). În această perioadă a urmat
studiile superioare la „Institutul de Ştiinţe Economice şi Planificare”
Bucureşti pe care le-a absolvit la fără frecvenţă.
Datorită activităţilor sportive permanente, a fost ales membru al
Federaţiei Române de Fotbal şi observator federal al echipelor din
Divizia „A”.
După pensionare, împreună cu prietenii şi cunoştinţele sale a activat la
acţiuni cultural-patriotice organizate de instituţiile de stat şi unele
ONG-uri locale şi judeţene.
În anul 1999, împreună cu cel mai bun prieten şi vecin al său, prof.
Ioan Pleşa care era director la Arhivele Naţionale, Filiala Alba Iulia
şi alţi intelectuali albaiulieni au înfiinţat şi organizat Fundaţia
„Alba Iulia 1918 pentru unitatea şi integritatea României”, perioada
când unii transilvăneni „s-au săturat de România”. În acelaşi timp s-a
preocupat de apariţia revistei fundaţiei „Dacoromania”, începând cu anul
1999 şi care în prezent a ajuns la numărul 100, fiind directorul
acesteia, participând efectiv cu articole cultural-istorice la editarea
revistei.
A reeditat lucrarea N. Densuşianu „Independenţa bisericească a
Mitropoliei Române de Alba Iulia”, iar împreună cu poetul Ion Mărgineanu
a scris lucrarea „Alba Iulia, Aleea Scriitorilor”.
În anul 2009 a publicat o lucrarea cu documente mai puţin cunoscute,
intitulată „Deznaţionalizarea şi maghiarizarea românilor din Ardeal prin
biserică şi şcoală înainte de 1 Decembrie 1918”. Împreună cu membrii
fundaţiei, a organizat cu regularitate, în toată perioada anilor
2000-2020, aniversări şi comemorări ale personalităţilor reprezentate
prin busturile amplasate pe Aleea Scriitorilor din parcul „Mihai
Eminescu”: Lucian Blaga, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,
I.L. Caragiale, George Coşbuc, Ion Agârbiceanu, Liviu Rebreanu, Aron
Cotruş, Mihai Sadoveanu, Ion Lăncrănjan, David Prodan, Ion Alexandru,
Adrian Păunescu, Grigore Vieru. Ec. Ioan Străjan s-a preocupat de
asemenea îndeaproape şi financiar de confecţionarea şi amplasarea de
statui, busturi şi plăci comemorative a unor personalităţi şi evenimente
cultural-istorice şi creştine: Monumentul Martirilor din Cartierul
Lipoveni, ucişi de maghiari în Revoluţia anilor 1848/1849; Monumentul
călugărului Sofronie; Bustul lui Mihai Viteazul amplasat la Biserica
Ortodoxă Maieri II din Alba Iulia; Crucea de lemn amplasată pe locul
adevărat din „Cornul Podeiului” unde au fost zdrobiţi cu roata Horea şi
Cloşca; Plăci comemorative au fost amplasate şi sfinţite pe unele
clădiri unde s-au desfăşurat evenimente importante cultural-religioase-istorice.
Ec. Ioan Străjan de la începutul activităţii s-a preocupat de relaţiile
cu românii din afara graniţelor, în special cu cei din Basarabia,
Bucovina, Transnistria şi Banatul Sârbesc. Cu sprijinul prof. Areta Moşu,
preşedinta Despărţământului „M. Kogălniceanu” Iaşi a organizat şi la
Alba Iulia Tabăra de cultură şi civilizaţie românească „Acasă la Noi”
cu elevii unor şcoli de peste Prut, în timpul vacanţei mari, fiind
sprijiniţi material de preşedintele Consiliului Judeţean Alba d-nul ing.
Ion Dumitrel.
În acelaşi timp a iniţiat şi a organizat la Alba Iulia, desfăşurarea a 8
ediţii a „Congresului Studenţilor Basarabeni care studiază în România”.
Prin „colectare de carte” pentru românii de peste Prut, împreună cu prof.
dr. Anghel Gheorghe, au pus bazele unei biblioteci de carte românească
la Liceul românesc „Gheorghe Asachi” de la Herţa. A susţinut şi personal
editarea unor numere a publicaţiei „Plai Românesc” a Societăţii „Mihai
Eminescu” din Cernăuţi a căror reprezentanţi au fost oaspeţii Albei
Iulia la diverse acţiuni organizate de fundaţie”.
Împreună cu ec. Melania Forosigan a sprijinit apariţia almanahului
istorico-cultural în limba română pentru cititorii din sudul Basarabiei
„Sud-Vest”.
În prezent se preocupă de sprijinirea prof.univ.dr. Vasile Şoimaru de la
Chişinău, pentru ridicarea şi inaugurarea unei clopotniţe româneşti la „Cotul
Donului” de la Verhne-Cerenski, în memoria eroilor căzuţi în „tragedia
română” de la Cotul Donului în cel de-al doilea Război Mondial.
Domnul ec. Străjan Ioan s-a remarcat ca om de cultură şi patriot prin
contribuţia sa la realizarea unor legături istorice-culturale şi
patriotice favorabile municipiului Alba Iulia. A demarat acţiuni de
cinstire a memoriei veteranilor de război şi a eroilor neamului, precum
şi acţiuni de protejare a unor monumente istorice şi de cultură.
Prin donaţiile şi activitatea umanitară, a contribuit în mod
semnificativ la sporirea patrimoniului cultural al municipiului Alba
Iulia.
Domnul ec. Ioan Străjan a desfăşurat şi desfăşoară acţiuni de caritate,
atât în municipiul Alba Iulia cât şi în străinătate, argumentează
A.N.C.E. „Regina Maria”, Filiala Alba propunerea.
(A.D.)
|
|