Drama agriculturii montane cu rănile şi cicatricile ei trebuie vindecată de noi toţi

Române drag

Ai fost vreodată în Apuseni

Să vezi prăpădul din păduri

Să plângi să strigi chiar să te înduri

Să opreşti măcelul de goruni

Să vezi păşunile montane

Fără cirezi de vite fără mioare

Dar mobilate cu cabane?

Titlul acestui articol l-am gândit ca un manifest ca o chemare la luptă asumată a celor dintre noi care iubim ş respectăm acest pământ lăsat nouă moştenire şi nu pentru a-l vinde străinilor. Aşa să vrem chiar dacă trăim tragedia veacului nostru ca şi tragediile altor veacuri când “ Moartea-şi lăsa peste lume uriaşele-i aripe “. Noi ne opunem morţii cauzată de ucigaşul virus COVID-19 cu toate ramificaţiile lui izolându-ne, spitalizându-ne, vaccinându-ne norme care firesc trebuiesc respectate pentru a birui. Mulţi dintre semenii noştri nu accepta să le respecte şi la un semnal pe reţelele sociale ies în pieţe şi pe străzile oraşelor, unii paşnic cer legi drepte, alţii se opun cu înverşunare restricţiilor, alţii parcă săraci cu duhul cer lucruri trăsnite şi nefireşti. E o amestecătură de cereri, de idei de limba românească stâlcită cu alte limbi şi uite aşa vedem un “Turnul Babel” al zilelor noastre care creează o atmosfera de revoluţie planetară având în vedere că aceste scene se derulează în toate marile oraşe ale planetei. Dar mai dureros este faptul că vieţuim sau supravieţuim într-o Românie fragilizată în care multe din posturile de comandă şi decizie sunt sufocate de mediocritate de indivizi cu carte puţină cu diplomă false iar peste toate acestea domneşte aroganţa nepăsarea pentru popor. Doar aşa se explică vânzarea şi privatizarea frauduloasă în continuare a ceea ce a mai rămas din bogăţiile ţării, târguite şi pe faţă dar şi în dos, amorsate fără jenă din afara ţării. Doar aşa se explică ceea ce aflăm din presă că în parlament se plămădeşte o nouă lege ce urmează să dea liber la cumpărarea pământului de către străini fără restricţii. Până în pragul uşii. E strigător la cer domnilor “isteţi” care conduceţi ţara. Citiţi şi vedeţi istoria României şi veţi vedea cum Matei Basarab, marele domn al românilor cumpăra cu bani din visterie pământurile încăpute pe mâna străinilor (am citat din ziarul Timpul 3 Decembrie 1882 de Mihai Eminescu). Să fie aceasta o lecţie pentru Emanuele Macron, preşedintele Franţei care spune răspicat la o conferinţa de presă: “Cea mai buna investiţie ce o facem este în pământul Franţei, ce-l cumpăram de la cei ce îl vând”. Ca să nu mai vorbim de unguri şi polonezi care nu-şi înstrăinează pământul. Vedeţi domnilor analişti politici, economici, istorici pe care vă văd zilnic la toate posturile de televiziune de ce nu sfătuiţi poporul să iese în pieţe şi să strige „opriţi vânzarea pământului pentru că pământul a fost de veacuri al românilor de la daci şi aşa trebuie să rămână”.

Ceea ce am scris mai sus este rezultatul unei convorbiri cu regretatul maestru al cuvântului scris şi rostit Gheoghe Ciul nu cu mult înainte de neaşteptata despărţire cauzată de tragedia ce încă o mai trăim. Urma deci un interviu despre istoricul şi agricultura moţilor din Apuseni. Multă istorie aveam eu de învăţat de la jurnalistul şi profesorul de istorie de excepţie de excelenţă cu care ne-a obişnuit să-l citim cu interes şi plăcere. Iar eu acum încredinţez acest articol tot ziarului Unirea care a rămas aceeaşi voce naţională, cu ziariştii săi apreciaţi pentru verticalitatea profesională şi morală cu scrisul lor fără emfaza fără patimă şi care te determină să înveţi chiar dacă eşti pro sau contra scrisului lor. De aceea am să-mi aleg cu grijă vorbele, să picur din lumina acelor care au slujit cu credinţă pământul şi jertfelnicia ţăranului român ce trebuia scos din sărăcie prin educaţie şi ştiinţă de carte.

Nichita Stănescu spunea „trebuie să dăm mărturie că altfel nimica n-ar mai fi din noi”. Aşa că trebuie să ştim că jefuiţi şi despuiaţi au fost codrii noştri în decursul veacurilor de către străini dar şi de către români. De aceea marele domnitor A.I. Cuza înfiinţează prima pepiniera silvică din ţară şi opreşte vânzarea pământului prin lege a marilor proprietari. Marele profesor Marin Dracea este cel care a desăvârşit opera de cercetare şi experienţă forestieră. A reuşit să fie împădurite mii de hectare pe terenuri degradate şi în munţii prădaţi în perioada 1920-1945, creându-şi astfel o faimă de legendă, opera lui devine un model pe plan European.

Cât despre voievodul sufletului românesc istoricul savant Nicolae Iorga de la care trebuie să ţinem minte că două sunt izvoarele cele mai importante pentru dăinuirea naţiei noastre: trecutul istoric şi viaţa ţărănească pătura cea mai însemnată şi mai curată a neamului. Şi continuă cu clara lui viziune că înstrăinarea pământului prin vânzare sau alte metode înseamnă tăieturi adânci în trupul viu a pământului românesc. Fiori reci să ne treacă prin şira spinării iar trezirea conştiinţei de români să ne îndemne la fapte acum când peste 40% din pământul străbun este vândut străinilor. Oare ce s-a întâmplat cu noi? O întrebare la care să răspundem cu sinceritate fiecare; oare nu mai suntem noi înşine? Jules Verne spunea „acest popor fabulos din munţii Carpaţi secolul luminilor l-a arătat occidentului ca pe o mare revelaţie a culturii şi istoriei europene”. Fireşte doar că nu întâmplător munţii noştri, munţii Apuseni cu oamenii şi agricultura lor montană, o bucată de Românie frumoasă până la încântare a preocupat pe oamenii de ştiinţă pe oamenii din cercetare, din învăţământ precum şi din învăţămintele fondatorului de sociologie Dimitrie Gusti care afirma că oamenii muntelui prezintă o lumină pe care să nu o lăsăm să se stingă, e lumina moţilor, acei oameni simpli, răbdători, curajoşi şi harnici.

În lumina acestui adevăr voi răspunde ca o mărturisire îndemnului de a scrie şi despre agricultura montană. Lucrând în cercetare după terminarea facultăţii de agronomie din Cluj-Napoca, mai întâi la staţiunea din Turda apoi la centrul experimental Galda de Jos împreună cu soţul meu, în tumultul anilor de după cooperativizarea agriculturii înfăptuită cu voia dar şi fără voia ţăranilor mi-a fost dat să preiau conducerea tehnică a cooperativei de producţie din Galda de Jos. A fost cel mai greu episod din parcursul meu profesional ca agronom la sat. Am găsit nu numai suprafeţe mari de pământ nelucrat dar m-am confruntat şi cu personajul Ion al lui Liviu Rebreanu şi cu Ilie Moromete al lui Marin Preda şi cu Desculţ al lui Zaharia Stancu. Şi atunci mi-am poruncit mie însumi să nu le spun nimic despre beneficiile cooperaţiei din agricultura pe care le cunoşteam bine din operele a doi iluştrii ai ştiinţelor agronomice Gheorghe Ionescu Siseşti şi profesorul M. Chiriţescu Arva, ambii foşti preşedinţi ai Academiei Agricole şi miniştrii ai agriculturii înainte de cel de-al doilea război mondial dar şi după. Aşa că le-am spus doar atât: „o epocă se duce, o altă epocă vine doar pământul le supravieţuieşte”, iar acest pământ este al dumneavoastră nu al partidului sau al altora, el trebuie lucrat aşa că vă rog să mă ajutaţi şi să vă aduceţi aminte când strămoşii dumneavoastră înainte de răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan „1784-1785” urcau dealul acestui impunător castel al lui Kemeny Arpad şi familia lui, fost guvernator al Ardealului, ca slugi robite şi umilite ce-i lucrau întinsele pământuri şi ca mulţi dintre ei au sfârşit în fioroasa temniţa din castel printre care şi găldeanul Nicolae Todea ce făcea parte din căpitanii lui Horea. Liniştea care s-a lăsat între noi am înţeles-o ca o rugă, ca o plecăciune pioasă în memoria jertfelniciei celor trei martiri ai neamului Horea, Cloşca şi Crişan. Această linişte a rămas în sufletul meu cu un sentiment de sfială dar şi de recunoştinţă.

În scurt timp învăţând unul de la celălalt (agronom şi ţăran) cooperativa Galda de Jos a devenit unitate de referinţă la nivel de judeţ şi de ţară, în ce priveşte organizarea şi producţiile agricole. Urcuşul nostru în ierarhia unităţilor agricole de elită din ţară şi a conjugării permanente cu rezultatele din cercetare şi nu în ultimul rând cu rezultatele obţinute de centrul experimental din Galda, rezultate recomandate pentru agricultura din Transilvania îndeosebi. Colaborarea dintre cercetare şi producţie cu rezultate remarcabile a determinat ca ambele unităţi să fie vizitate de oameni de ştiinţa din agricultura dar şi din alte sfere de activitate precum şi din ţări ca Franţa, Anglia şi SUA cu care s-au creat colaborări şi schimburi de experienţă precum schimburi de soiuri de cereale pentru încercare şi testare. Buna colaborare a fost şi cu Universitatea de Ştiinţe Agricole Cluj Napoca pentru vizitarea cu studenţii în câmpurile cu culturi comparative şi efectuarea stagiului de practică pentru lucrări de diploma.

Aceste rezultate au condus la înfiinţarea Centrului Experimental pentru Agricultura Montana a judeţului Alba, tematica era studierea soiurilor locale de cereale şi cartofi şi creere de loturi pentru înmulţirea acestor soiuri româneşti pentru întreaga zona montana. Iar înmulţirea cartofilor era necesară pentru zona de deal şi şes. Pentru lucrările pregătitoare ministerul agriculturii a propus la recomandarea academiei agricole pe inginerul A. Suchov iar eu ca membră a comisiei pentru agricultură a judeţului Alba să sprijin acest început de drum. Terenul a fost stabilit la Abrud, localitate cu rezonanţă istorică pe harta ţării care nu are numai aur, cupru şi alte bogăţii dar Abrudul avea şi lunci roditoare şi cu dumbrăvi răcoroase. Aşa că în decurs de doi ani 1975-1977 şi acest centru experimental s-a impus ca referinţă în cercetarea agricolă montană. Drept urmare unitatea a fost preluată să fie condusă de inginerul agronom Cetean Gheorghe din Galda care conform regulamentului intern trebuia să locuiască în cadrul unităţii împreună cu familia sa, soţia fiindu-i profesoară de liceu şi cele două fiice eleve. Aici ei au găsit un sprijin profesional şi moral în profesorul Radu Rey omul şi agronomul fără egal în lupta pentru înfrăţirea sa cu muntele şi moţii lui.

Ce s-a întâmplat după 1990 e greu de înţeles. De ce tăvălugul distrugerii a pus la pământ tot ce a fost bine şi cu temei făcut. Aşa a pus la pământ şi cercetarea agricolă românească aproape în totalitatea ei: pământ-construcţii-laboratoare-dotare. Aşa au fost desfiinţate şi aceste două unităţi, singurele unităţi de cercetare a judeţului Alba. Este de înţeles de ce cei ce-am slujit şi iubit acest pământ urmărim cu interes proiectul „Moţii, tara de piatra” lansat încă din 2020 de domnul Silviu Ponoran, primarul ales şi reales al Zlatnei pentru care merită aprecierea noastră. Acest proiect cuprinde 5 judeţe: Alba, Cluj, Bihor, Arad, Hunedoara şi se axează pe accesarea de fonduri europene.

Ori se ştie bine că foarte mulţi bani europeni s-au risipit zadarnic fără să folosească ţării, adică a dezideratului propus şi vorba marelui Eminescu tot din Memento Mori „Întunericul e haina îngropatelor risipe”. Sau poate exagerez să afirm că această micro-regiune descentralizata ne duce cu gândul în istorie când puternicul stat al dacilor sub Burebista s-a restrâns după o asemenea descentralizare formându-se mai multe regate sau poate aceste micro-regiuni fac plăcere fraţilor noştrii europeni.

Dar să revin: din dezbaterile la prima şedinţă a proiectului Moţii ţara de piatră am reţinut intervenţiile profesorului Avram Fitiu de la Agronomia Cluj şi a profesorului Radu Rey preşedintele Forumului Montan al României. Regretabil că preşedintele academiei agricole profesorul Valeriu Tabără fiu de moţ din Sălciua nu a fost invitat. Orice s-ar zice şi comenta alocuţiunea profesorului Radu Rey şi membru corespondent al Academiei Române fără putere de tăgadă este cea mai profundă mai ştiinţifica şi mai socială pentru că spune dânsul stoparea depopulării muntelui este o urgenţă ce se poate înfăptui nu numai cu promovarea turismului axat pe tradiţie, port, cultură şi artă culinară atât de dragi tuturor dar mai ales pe o profesionalizare agricolă locală ai tinerilor căci munţii Apuseni nu au numai piatră au şi pământ mănos unde se face o agricultură sănătoasă, au şi pajişti şi păşuni cu o floristică medicamentoasă pentru o zootehnie sănătoasă. Aceste păşuni şi pajişti trebuiesc salvate din furia lucrărilor de infrastructură pentru drumuri lungi şi late până în vârf pentru cabanele construite haotic fiindcă străinilor şi românilor cu bani mulţi ce cumpără bucăţi din pajişti şi păşuni nu le convine nici mirosul nici resturile lăsate de vitele şi oile ce le pasc. Iar mie tare mi-a plăcut ironia fină frumos ambalată a doamnei M.I. Tomuţa care cu luciditate clara şi viziune combate aceste apucături dăunătoare care rănesc grav frumuseţea Dumnezeiască a munţilor Apuseni.

Cât despre edilul comunei Gârda de Sus pe care sincer îl cred că doreşte prosperitatea moţilor dar greşeşte bucurându-se că mulţi cetăţeni de la oraşe, Cluj, Braşov, Bucureşti şi foarte mulţi străini cumpără terenuri din extravilan pentru a se stabili definitiv aici încât ai zice proverbul: „Ieşi tu ca să intru eu”. Ori nu aşa se opreşte depopularea muntelui. Să nu se uite că deja a dreptăţii aspra lege în popor adânc pătrunde. Îmi închei acest articol cu următoarele versuri:

Clopot de umbra-i pădurea

Peste pământ de legenda din Apuseni

În care dospeşte lumina libertăţii ce se revarsă

Peste deal şi câmpie

Iar din cetini de brad şi murmuri de apa

Horea şi Cloşca ne strigă porunca

Nu vă vindeţi munţii şi pământul

Aţi uitat că am fost zdrobiţi cu roata?

Inginer Maria OARGA SUCHOV