România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Nicolae Dabija,

poetul conştiinţei naţionale

 

Undeva-n satul Codreni, raionul Căinări, la graniţă cu localitatea îmbujorată mereu de naşterea imnului „Limbii noastre”, a magicianului Alexei Mateevici, a văzut lumina zilei Nicolae Dabija, cel ce avea să devină unul dintre pomii fructiferi ai poeziei româneşti, a înflăcăratei chemări de a face din ea brăţara de aur a seminţelor mirabile. Era 15 iulie 1948. Părinţii: Trofim Ciobanu, ţăran cu carte şi Cristina Dabija, ţărancă din moralitatea preoţească. A urmat studiile primare - în satul natal, şcoala medie în Sagaidac şi Cimişlea (1963-1966), Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Ziaristică, exmatriculat pentru activitate pro româneasca şi anti sovietică, reabilitat în 1970, la Facultatea de Filologie. Debut: în ziarul „Tinerimea Moldovei”, cu versuri, prezentat de Mihai Cimpoi. Profesii: redactor la redacţia de tineret a Televiziunii din Chişinău, şef redacţie poezie şi critică la revista „Nistru”, ulterior „Basarabia”, redactor şef al revistei „Orizontul - Columna”, redactor şef al săptămânalului „Literatură şi artă” - 1986, face parte din gruparea Vieru, Matcovschi, Hadârcă, Leonida Lari care la 3 iunie 1988 creează Frontul Popular din Moldova. Cântecul „Cât trăim pe-acest pământ” pe versurile sale devine între 1988-1990 imn al Mişcării de eliberare naţională basarabeană, deputat al poporului din URSS (1989-1991), deputat în Parlamentul Republicii Moldova (1990-1994), preşedinte al Societăţii „Limba Noastră cea Română”, început al românizării învăţământului în Republica Moldova, membru de onoare al Comisiei de Istorie Bisericească din România, pentru volumele „Pe urmele iui Orfeu” - 1993 şi „Antologia poeziei vechi moldoveneşti” - 1987, preşedinte al Congresului Intelectualităţii, devenit partid politic, vicepreşedinte al Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni, Cavaler al Ordinului Republicii, cea mai înaltă distincţie a Republicii Moldove, reales deputat în Parlamentul Republicii Moldove 1998-2001, membru de onoare al Academiei Române, preşedinte al Forului Democrat al Românilor din Republica Moldova, ales în conducerea Forumului European al Revistelor literare - Balcic - Bulgaria, titlul de „Honoris Causa” al Academiei de Ştiinţe înalte din România, Cetăţean de onoare - Craiova, Buşteni, Dumbrăveni, Albac, Cimişlia etc., deţinător de numeroase premii, prezenţe în societăţi literare, redacţii etc. Cărţi: „Ochiul al treilea” (1975), „Sub semnul întregului”, „Apă neîncepută”, „Zugravul anonim”, „Aripă sub cămaşă”, „Lacrima care vede”, „Libertatea are chipul lui Dumnezeu”, „Cercul de cretă”, „Cerul lăuntric”, „Fotograful de fulgere”, „între dragoste şi moarte”, „Poezia, bucuroasă tristeţe”, „Aşchii de stele”, „Doruri interzise”, „Fulger înrourat”, „Maraton printre gloanţe” (2008), „101 poeme” (2009), „Poveşti de când Păsărel era mic”, „Moldova de peste Nistru - vechi pământ strămoşesc”, „Domnia lui Ştefan cel Mare” (eseu), „Nasc şi la Moldova oameni”, „Icoana spartă”, „Basarabia” - volum de eseuri, „Tăceri asurzitoare”, „La est de vest”, „Vai de capul nostru!” - volume de eseuri publicistică (apărut la Craiova), în căutarea identităţii. Istoria neamului românesc din Basarabia povestită pentru elevi”, „însemnări de pe front”, „Râul în căutarea mării”, „Bondari cu motor”, „Basarabia - ţara de la răspântii”, „De ce limba noastră e româna”, „Paznic pe înălţimi”, „Desţăraţi”, „Temă pentru acasă”, „Hoţii de speranţe”, „Mesaje pentru supravieţuitori” etc.

La Editura „Princeps Edit”, Colecţia Ediţii Critice,coordonată de poetul Daniel Corbu, laşi îi apare volumul sinteză: „Poeme pentru totdeauna”, ediţie realizată de Nicolae Dabija şi Daniel Corbu, Prefaţa: acad. Mihai Cimpoi, Postfaţă de Theodor Codreanu. Itinerar biografic şt bibliografie de acad Mihail Dolgan, 2011. într-o meditaţie târzie, cu capul culcat pe freamătul unei raze aproape înecată-n straiele Prutului, scria:

„Din pasărea ce întârzie/ Tremură creanga mai de jos,/ Şi cântă-un zeu peste câmpie/ Cu nai din propriul lui os./ Nescris rămâne: doar în semne,/ Un vers mai sfânt, dar cum sâ-l scriu,/ Când ieri a fost aşa devreme,/ Iar azi de-acum e-aşa târziu?” (Poezia „Seară”)... Şi-a ajuns la „Ultima filă”: „Ai ajuns la ultima filă de carte./ Lumina-te-vor stelele toate abia după ce se vor stinge,/ E parcă aproape, parcă departe/ Parcă e aripă, şi parcă ninge./ Cu aşchii mărunte de stele-n priviri/ închizi tomul cel greu de iluzii,/ Auzi iedera urcând pe ziduri/ Şi vântul cum apleacă aguzii.”

Între aceste poezii ale volumului se perindă mereu ca straie de vocale şi consoane, îmbrăcate în aura seminţelor mirabile „Poeme pentru totdeauna”, ca operă poetică în care redescoperim paşii, arderile unui poet bombardat de aripa fulgerelor, de cuminţenia ploilor de vară, de săruturi lăsate pe frontispiciul limbii române la Alba lulia, prin acel „1 Decembrie fără sfârşit”. Congresul Spiritualităţii Româneşti îi săruta îmbrăţişarea de poet al Cetăţii, cu aură de Prut, de nesaţuri, lumină şi întuneric. Poezia românească îi săruta mâna, o lipea lângă versul lui Vieru, trecute prin unguentul clarviziunii critice a marelui Mihai Cimpoi... Un Om pentru planetă! Un părinte pentru bandajarea rănilor limbii române.

Şi-a venit ziua de 12 martie 2021, viaţa i-a pus piedecă pentru o clipă să rămână lacrima de lună. Şi-o altă zi, înmormântarea, l-a dezlipit de pământ, în lacrima florilor şi l-a întors rădăcinilor de fiu al Marii Basarabii sub sceptrul aceluiaşi tricolor. Mi-e greu să tac, dar a tăcea pentru mine e laudă seminţelor din care ne-am născut.

La mulţi ani, dincolo de moarte, prieten al Semnului Crucii, frate Nicolae Dabija!

 

Ion MĂRGINEANU