Baba Novac – mâna dreaptă a Viteazului

În zilele apogeului său, temutul Imperiu Otoman dispunea de o forță militară care zdrobea fără drept de apel orice armată europeană. Frica și groaza semănate de turci au dat de fapt un imbold fără precedent dezvoltării diplomației în Europa acelor timpuri. Sigurul conducător de oști care înfrunta cu vitejie și succes puhoiul otoman din secolul 16 a fost Mihai Viteazul. Iar cel mai destoinic general al său a fost un bătrân haiduc sârb care l-a urmat pe Viteaz deopotrivă în moarte, legende și inimile oamenilor.

Încă din decursul anilor săi de tinerețe Mihai Viteazul avusese de nenumărate ori ocazia să cunoască starea de spirit a supușilor creștini din provinciile Imperiului Otoman. Căderea sub dominație turcă a popoarelor din Balcani alături de transformarea acestei regiuni în villayet-uri coincidea cu instalarea de către turci a unui regim de opresiune caracterizat prin biruri aspre, jafuri și toată seria de violențe imaginate. 

Lipsite de posibilitățile organizării unor armate regulate, popoarele din sudul Dunării au apelat la haiducie drept singura formă de luptă care le era la îndemână. Haiducia în Balcani a apărut sub forma unui fenomen social generalizat în Serbia, Bulgaria, Macedonia și nordul Greciei, pentru a înflori mai apoi și în țările române. Spontană la început, mișcarea haiducească din Balcani avea să crească în intensitate de-a lungul secolului 16, pentru a se constitui într-o adevărată rezistență armată cu caracter popular. Haiducia a fost cea mai activă și eficace formă de luptă, care a reușit să mențină în conștiința maselor populare cutuma răzbunării, cea care a devenit în Balcani o adevărată tradiție, precum și speranță în libertate alături de redobândirea independenței propriilor state.

Aceste detașamente de haiduci cuprindeau în rândurile lor o serie de războinici experimentați, duri, mânați în luptă de o ură fără margini împotriva cotropitorilor turci. Însuflețiți de victoriile în serie ale lui Mihai Viteazul, grupările haiducilor cunosc un reviriment fără precedent. Organizați în cete mici de 15-30 călăreți, ei atacau și se ascundeau mai ușor. Fiecare ceată avea propriul steag și era condusă de cel mai experimentat războinic. Câteodată cetele se uneau în detașamente mari și atacau chiar orașe și cetăți, cum au făcut deseori în timpul domniei lui Mihai. Există unele documente în acest sens care certifică faptul că numeroase solii ale balcanicilor sosite la Curtea Domnească de la Târgoviște arătau domnitorului român că dacă el ar trece Dunărea, „sârbii, bulgarii și albanezii, care sunt de aceeași religie cu dânsul, s-ar uni bucuroși cu el”.

Era, deci, firesc că acțiunile lui Mihai Viteazul în politica sa externă să acorde o atenție stăruitoare problemelor din sud-estul Europei. Tot firesc era ca popoarele balcanice strivite de sistemul pașalâcurilor să vadă în victoriile de răsunet ale voievodului valah o excelentă ocazie de a da la rândul lor lovituri aprige Imperiului Otoman.

Baba Novac - General la 80 de ani

Despre acest erou legendar avem puține însemnări, cu precădere cele privitoare la începutul activității sale. Potrivit documentelor cronicarului Szamoskozy (Ioachim Crăciun, Cronicarul Samoszkozy și însemnările lui privitoare la români (1566-1608), Cluj, 1928), Baba Novac s-a născut în satul Poreci, situat pe o insulă a Dunării, în imediata apropiere a cetății Semedria din Serbia, în jurul anului 1520. 

Viața și faptele lui Baba Novac se pot împărți în trei mari perioade distincte: copilăria în satul de pe malurile Dunării, haiducia din Balcani și perioada trăită în oastea Țării Românești. În satul Poreci cunoaște de mic copil, umilințele, cruzimea și nedreptatea unor stăpânitori străini. Se pare că a învățat puțină carte în chiliile mânăstirilor din apropiere, odată ce știa să citească și să scrie în slavonă. Tânărul Novac devine astfel și un luptător spiritual, un adevărat apărător al dreptei credințe ortodoxe în fața turcilor care-i forțau sau mituiau pe locuitorii din Balcani să treacă la Islam. Aceasta rezultă și din faptul că l-a avut alături de-a lungul întregii sale vieți, pe preotul Șașca, cu care de altfel a împărțit tragicul sau destin.

Arta mânuirii armelor a învățat-o de mic copil, în anturajul unui războinic sârb, căpetenie a unui grup de răzvrătiți locali. Pe lângă abilitatea sa în luptă, izvoarele vremii notează că Baba Novac era un munte de om, de o statură impozantă, care se folosea de forța sa fizică neobișnuită pentru a băga spaima în dușmani pe câmpul de luptă. Forța sa herculeană, alături de vitalitatea sa neobișnuită explică faptul că la vârsta de 80 de ani încă se afla în șaua calului și participa în luptă înarmat cu sabie și secure. Mintea sa era întotdeauna limpede, în ciuda anilor înaintați, Baba Novac fiind căpitan al unui grup care însuma 5.000-8.000 haiduci. În armata voievodului Mihai, avea rangul de general alături de frații Preda și Stroe Buzescu, banul Mihalcea, banul Manta și banul Udrea.

Din cauza sărăciei și a dărilor pe care nu le putea plăti, precum și datorită faptului că a muncit din greu timp de 3 ani la ridicarea cetății Semendria fără a fi plătit, Novac se gândește la pribegie. Baladele populare ne spun că unul dintre motivele care l-au determinat în tinerețe pe Baba Novac să devină haiduc, este faptul că era recunoscut drept un bărbat dintr-o bucată care nu „scotea căciula în fața nimănui”. Autoritățile turcești au trimis un grup de 10 ieniceri care l-au prins și l-au bătut crunt până când Novac, într-un acces de disperare, s-a ridicat și s-a repezit asupra torționarilor săi pe care i-a învins fără drept de apel. Pe căpetenia grupului a ucis-o izbind-o repetat de pământ până când i-a sfărâmat oasele.

După o asemenea faptă, tânărul Novac se refugiază pe Valea Timocului unde organizează o bandă de haiduci alcătuită din românii timoceni, sârbi și bulgari. Aflat la conducerea acestei cete de luptători dornici de răzbunare, Baba Novac zdrobește pe turci la Cladova, cetatea timoceană Florentin și la Vidin.
O mare parte a activității sale o desfășoară în vilayet-ul Bosnia, pe muntele verde al României (U zelenoj gori Romaniji). B. P. Hașdeu arată că „Pe blestematul munte România, Baba Novac a petrecut vreo 40 sau 50 de ani, către care adăugându-se alți vreo 20 sau 30 din viața sa de la Poreci, rezultă că Baba Novac era octogenar, când victoriile lui Mihai Viteazul, au deșteptat speranța în sufletul său, chemându-l din codrii Bosniei spre un alt câmp de luptă, într-o altă Românie”.

După câțiva ani de lupte în Bosnia, răstimp în care face multe zile negre turcilor, Baba Novac este prins de aceștia. Impresionați de curajul și de forța sa, turcii ajung să-i propună să-l facă agă la Istanbul, lăsându-i și privilegiul de a-și păstra credința ortodoxă. Sârb adevărat până în măduva oaselor, Novac refuză și alege închisoarea, ocazie cu care învață să vorbească turcește și grecește. Evadează după doi ani de captivitate și revine în părțile Bosniei unde se reapucă de haiducie.

„Pe unde Novac mergea/Așa turcii jos pica/Cum pică vara iarba/Când o atingi cu coasa”.

În aceeași perioadă, în Balcani, își desfășura activitatea un alt căpitan de haiduci. Originar din Dalmația, raguzan după neam, haiducul Deli Marcu conducea la rându-i un grup de 1.500 de luptători. Între cei doi eroi se va lega o strânsă prietenie și vor lupta împreună pe multe câmpuri de bătălie sub comanda lui Mihai Viteazul. 

Vestea că domnitorul Valahiei, Mihai, a întors armele contra Semilunii, a ajuns imediat la urechile celor doi războinici. Prima întâlnire dintre acești eroi are loc undeva în zona Vârșețului unde, la ora prânzului, Mihai Viteazul însoțit de căpitanii Ghețea, Răcea, Vasile Mârza, Simion și Pătru din Copăceni, este întâmpinat cu bucurie de căpeteniile sârbești banul Sava, căpitanul Dochian, cneazul Dușan și haiducul Baba Novac.

Mihai cunoscuse dârzenia răsculaților sârbi. După echipamentul de luptă, calitatea armelor și experiența de luptă, domnul român își dăduse seama că sârbii sunt soldați excelenți. „Ne sunt frați și pot apăra țara din coastă, pot scufunda corăbiile turcești care vin pe Dunăre, pot hărțui drumurile Balcanilor”, explica Mihai Viteazul căpitanului Vasile Mârza.

La sfârșitul adunării, voievodul Mihai a primit jurământul de credință din partea tuturor conducătorilor răscoalei antiotomane a sârbilor. Sub pânza cortului, războinicii sârbi și-au scos săbiile la picioarele voievodului. Adânc mișcat, Mihai își scoate sabia așezând-o deasupra paloșelor sârbești. Jurământul este întărit de episcopul Teoharie al Vârșețului. Baba Novac a fost puternic impresionat de personalitatea lui Mihai Viteazul. Bătrânul sârb l-a iubit și prețuit toată viața pe ilustrul conducător român. La un moment dat, garda personală a Viteazului era alcătuită din haiducii sârbi ai lui Novac. 

Conform izvoarelor, sigurul regret al lui Baba Novac era legat de vârsta sa, haiducul octogenar mărturisind de nenumărate ori că și-ar fi dorit să-l fi întâlnit pe Viteaz când era mai tânăr… Dintre toți căpitanii străini care serviseră în armata lui Mihai Viteazul, figura lui Baba Novac se detașează net. Dacă scoțianul John Smith, albanezul aga Lecca, polonezul Valentin Walawski și secuii Moise Székely și Albert Király nu erau, în fond, decât niște mercenari, lefegii interesați doar de banii domnitorului, Baba Novac este singurul căpitan ne-român care a rămas alături de Viteaz fără bani, animat doar de prețuirea față de domnitor și de lupta împotriva dușmanilor acestuia.

În toate marile bătălii ale Viteazului, brațul lui Baba Novac era în toiul luptei. Niciodată nu s-a lăsat impresionat de superioritatea numerică a dușmanului. Atacă cetatea Plevnei alături de doar 1200 haiduci. Cu această ocazie reușește să ia mulți prizonieri, printre care soția și cei doi copii al bogatului pașă Mohamed Mihailoglu. „Ținută cu omenie și nesiluită de haiduci”- cum spune cronicarul Balthasar Walther - turcoaica și copiii săi sunt răscumpărați de otomani contra sumei de 500 000 galbeni.

În primăvara anului 1595, în fruntea a doar 600-700 haiduci, Baba Novac trece Dunărea și mărșăluiește până în Munții Sarplanina, unde așteaptă oastea condusă de Hassan Pașa care traversa munții pentru a face joncțiunea cu armata sultanului lângă Sofia. Într-o ambuscadă, Baba Novac atacă și distruge întreaga armată turcească luându-i acesteia toți caii, cămilele, tunurile și o mare sumă de bani. Majoritatea turcilor sunt uciși în munți.

Episodul victoriei de la Șelimbăr se leagă de Baba Novac. Haiducul sârb nu mai suportă tratativele episcopului Malaspina, sol al lui Andrei Báthory și atacă prin surprindere. În cele trei momente hotărâtoare de la Șelimbăr, mâna dreaptă a domnitorului a fost Baba Novac. Aflat în linia întâi, s-a bătut și a învins toți căpitanii de oaste ai armatei ungurilor. Ștefan Lazăr, Peter Huszár, Ștefan Csaki, Moise Székely și Gaspar Kornis sunt umiliți de bătrânul de peste 80 de ani. Armurile învinșilor sunt depuse personal de Novac la picioarele lui Mihai Viteazul.

În anul 1600, trimis de Mihai în Banat, Baba iese victorios într-o serie de lupte. Ajuns în Moldova, în urmărirea lui Ieremia Movilă, ocupă această provincie românească și cucerește Iașiul. Luptă neobosit până în Hotin și Camenița. Alături de Mihai, la Călugăreni, repurtează o victorie istorică. La Năeni, lângă Ploiești se luptă cu polonezii. Luptele de la Sărata și Bucov îl au din nou în prim plan.

Nedreapta moarte a unui erou

În timp ce Mihai Viteazul se afla la Viena, în ianuarie 1601, nobilii unguri din Transilvania pregătesc o răscoală. Astfel, conducătorul nemeșilor maghiari, căpitanul Ștefan Csaki, dușman personal al lui Baba Novac, trimite un corp de oaste să atace prin surprindere tabăra haiducului la Lipova, în Banat. În acesta mișcare, Csaki urmărește să se răzbune personal pe bătrânul sârb pentru înfrângerea de la Șelimbăr în timp ce nobilimea ungurească urmărește să-l lipsească pe Mihai de cel mai capabil general al său.

În urma unui simulacru de proces, Baba Novac și preotul Șașca sunt învinuiți de colaborare cu turcii (!) și condamnați la moarte. Sadismul nobililor unguri iese încă o dată la iveală pe data de 5 februarie 1601, când Baba Novac și prietenul său de o viață, preotul Șașca, sunt aduși în piața din mijlocul cetății Clujului, actuala Piața Unirii din Cluj Napoca. Călăii primesc ordinul de a face supliciul bătrânului haiduc cât mai îndelungat și dureros, pentru ca nemeșii să se poată delecta mai mult timp cu chinurile luptătorului pe care l-au urât cu o demență neomenească.

 

La ora 10 dimineața, Baba Novac este adus în lanțuri pe platforma de execuție. Călăii au început cumplita execuție prin jupuirea de piele a celor doi eroi. Baba Novac este legat, apoi, de două grinzi și spânzurat deasupra unui rug, călăii aruncând din când în cu apă peste el pentru a-i prelungi chinurile.

La fel ca Horea, eroul moților din Apuseni care avea să sfârșească torturat de nemeși, Baba Novac nu scoate nici un țipăt sau vaiet de durere. Impresionat de cruzimea torturii, cât și de bravura cu care înfrunta chinurile cumplite bătrânul trecut de 80 de ani, cronicarul italian Ciro Spontoni consemnează că supliciul și moartea lui Baba Novac au durat o oră și jumătate…. Sadismul nobililor maghiari nu se oprește aici. Csaki ordonă tragerea în țeapă a trupurilor lipsite de viață ale celor doi, după care aceiași nobili se pun pe un ospăț urmat de o beție. A doua zi compun o poezie intitulată „Când a răbdat Baba de frig în gerul iernii”, în care comentează batjocoritor modul în care corbii au mâncat din cadavrul lui Novac…
Cronica administrativă a orașului Cluj, consemnează la rându-i că: „Am dat țiganilor pentru că au schingiuit, au torturat, au fript și au tras în țeapă pe Baba Novac și pe preot, celor doi călăi, 3 florini. Am plătit lui Luca Aksi pentru că a cioplit țeapa pentru Baba Novac, 20 de florini”.

După victoria de la Gurăslău, Mihai Viteazul este din nou stăpân pe Transilvania și Țara Românească. Primul întregitor de țară poposește la Cluj la începutul lunii august 1601. Ungurii din Cluj se supun pe loc armatei lui Mihai, o parte din nobilii vinovați de moartea lui Novac reușind să fugă la timp, iar ceilalți devin lingușitori și se înghesuie să jure credință noului stăpân al Transilvaniei. Mihai oficiază o comemorare solemnă, urmată de o pomană în amintirea eroului sârb. Pe Bastionul Croitorilor din Cluj, Mihai Viteazul arborează toate steagurile câștigate în luptă de Baba Novac. Vestea morții sale îngrozitoare i-a impresionat până și pe turci, sultanul Mehmet al III-lea apreciind într-o notă personală că sfârșitul unui astfel de războinic trebuia să fie pe câmpul de luptă, nu schingiuit de alți ghiauri lași…

Pe teritoriul moșiei dăruite fiilor săi de către Mihai Viteazul, se înalță astăzi cartierul craiovean Brazda lui Novac.

Bătrânul și legendele

„Baba Novac/ Sare Dunărea-n ciomag/ Dincolo la Calafat/ Unde zace un turc legat/ Și-altu-n talpă alinat”

Oamenii din trecut nu au uitat lupta și sacrificiul haiducului sârbo-valah pentru libertate. Baba Novac a intrat în legendele și inima popoarelor creștine din Balcani și nordul Dunării fiind, de altfel, unul dintre puținii eroi despre care s-au scris balade și cântece încă de pe vremea când era în viață. 

Parcă pentru a pecetlui prietenia istorică și frăția de credință care-i leagă pe sârbi de români, în Serbia zilelor noastre, Baba Novac este unul dintre cei mai slăviți eroi naționali alături de Miloș Obilic, Marko Kraljevic, Lazăr Hrebeljanovic și alți luptători ai panteonului războinic sârb. 

În baladele sârbești, Baba Novac, numit Starina Novac, este deseori descris în compania fiului său cel mare, Gruia. Deopotrivă în baladele sârbești și românești este relatat episodul căderii în prizonierat a lui Gruia, cel care este întemnițat de turci la Istanbul. Bătrânul Novac purcede spre eliberarea fiului său pe care reușește să-l facă scăpat din închisoarea orașului folosindu-se de diverse vicleșuguri. În timpul evadării ei sunt surprinși de gardienii închisorii și după o luptă scurtă în chiar inima Imperiului Otoman, cei doi Novaci, tată și fiu, reușesc să fugă cu bine în Țara Românească.

Figura eroică a haiducului a ajuns la asemenea dimensiuni în folclorul românesc încât se cunosc până în prezent nu mai puțin de 101 cântece vechi despre Novăcești! Numărându-se printre cele mai impresionate balade populare românești, ciclul epico-narativ al Novăceștilor a apărut ca un răspuns al valahilor împotriva expansiunii puterii otomane și a asupririi aduse de aceștia.

În unele cântece bătrânești acțiunile Novăceștilor se petrec în Câmpia Dunării, Banat, Oltenia sau Țara Hațegului. În aproape toate baladele sârbești despre Novac și fiul său Gruia, aceștia apar din nou alături de Muntele Romanija ceea ce, conform lingvistului croat Petar Skok, ar avea legătură cu numele etnic al megleno-românilor și istro-românilor din Bosnia.

În universul epic bulgar, Baba Novac nu apare niciodată singur, ci alături de alte personaje, cu precădere haiduci naționali bulgari. Sub numele de Stari Novac, Debel Novac și Hajdut Novac, bătrânul vultur al Balcanilor omoară orice turc ieșit în cale și eliberează sate întregi de țărani bulgari.

Eroii creștini din această parte a lumii au un statut apropiat sfinților, sfinți de care îi apropie jertfa lor mucenicească pentru credința ortodoxă alături de lupta împotriva păgânilor turci. Indiferent de numele ce i s-a atribuit, Baba Novac este patronul spiritual a generații întregi de haiduci balcanici care se vor naște în viitor pe aceste meleaguri, precum și părintele cel mai îndrăzneț și iubit al țăranilor asupriți din Balcani. Nu trebuie decât să aruncăm o privire asupra toponimiei localităților din România, Serbia, Muntenegru, Bulgaria, Bosnia-Herțegovina, Grecia pentru a descoperi sute de orașe și sate care-i poartă numele. 

Românii de odinioară l-au cinstit nu doar în balade și amintiri pe marele erou. Multe așezări din țara noastră poartă numele haiducului, precum Baba Novac din Satu Mare, comunele Baba din județele Alba, respectiv Maramureș, Novac (Dolj), Novaci (Ilfov, Gorj), Novăcești (Alba, Prahova, Satu-Mare), precum multe alte sate numite Novac și Novăcești risipite în toată țara.

În istoricul orașului Novaci din Județul Gorj, este notat faptul că în aceste locuri a poposit o bucată de vreme, Baba Novac împreună cu 5.000 de haiduci sârbi, atunci când a luptat sub steagul Țării Românești. Într-o lume care-și pierde în viteză valorile, cultura, istoria și identitatea, eroul octogenar rămâne încă printre noi pentru a ne aduce aminte lecția uitată a vitejiei, a sacrificiului, a dragostei de țara și credință…

Nuşa CANTEMIR