Bogdan Descălecătorul a fost unul şi acelaşi cu Koriatovici, ginerele lituanianului Gediminas, iar MUŞATA a fost fiica sau sora lui Gediminas şi deci, mama lui Laţcu al Moldovei (1368-1375) şi soţia lui Bogdan Descălecătorul

(Câtă „doină” se află în această identitate lituaniană!)

Dacă am ști că cumanii au fost de același neam și sânge cu noi, am înțelege succesul campaniei mongole din 1241. Mongolii - total diferiți de cumani - au fost coordonați de cumani; depărtarea de Europa nu le-ar fi permis acea orientare teribilă, mijlocită de informatori, care au fost cumanii, de auxiliarii cumani, care le-au deschis și amenajat drumurile și de o aprovizionare realizată și susținută de volohi (boholoveni), adică tot de volohi-cumani.

Dacă am ști că cumanii au fost de același neam și sânge cu noi, am înțelege de ce sângele românesc stă la originea celei mai mari părți a nobilimii maghiare, creată de mongoli prin acele cnezate din 1241, conform mărturiei din versurile „Carmen Miserabile” (Cântec de jale), scrisă de călugărul catolic Rogerius de Puglia; nu întâmplător cnezatele au fost desființate de Louis de Anjou odată cu cucerirea Moldovei și a Podoliei. Louis de Anjou a desființat acele cnezate în preajma campaniei din 1354, la care au participat polonezii și o parte din tătari (tătarii Podoliei, conduși de Todor Koriatovici) - împotriva tătarilor Hoardei de Aur,

Dacă am ști că cumanii au fost de același neam și sânge cu noi, am înțelege de ce între 1241-1354 valahii au deținut funcții nobiliare dominante în Ungaria, coexistând atât cu ortodoxismul cât și cu șamanismul și, mai ales, cu islamismul valaho-cuman,

Dacă am ști că cumanii au fost de același neam și sânge cu noi, am înțelege că - la doi ani după reeditarea parțială a invaziei mongole (1285) conduse de Nogai - papa a dispus (în 1292) constituirea unei comisii de anchetă a adevăratei credințe a regelui maghiaro-cuman Ladislau IV Cumanul (1272-1290); am înțelege că nu-l suspecta pe acel Laslău Craiul că ar fi fost schismatic sau „șamanist”, ci ISLAMIC, ca palatinul său … un Aba. Un ABA situat în prelungirea Maramureșului. De ce papa nu și-a exprimat îndoiala pe față și de ce a constituit acea comisie? Pentru că a știut că Laslău Cumanul a fost islamic dar, de teama mongolilor, nu a avut curajul să formuleze așa ceva. Așa se face că în perioada 1241-1354 nu vom afla de niciun islamic existent în Ungaria urmare a unei acuzații sau insinuări formulate în această perioadă ... s-a insinuat sau s-a spus de-a dreptul numai începând cu 1352, când papa a dispus anularea cnezatelor, a ocupat Moldova și Podolia și a început lupta împotriva Hanatului de Aur. A început emanciparea de sub mongoli, de sub islamici … de sub mongolii islamizați de cumanii islamizați deja la Kalka Sun 1223,

Dacă am ști că cumanii au fost de același neam și sânge cu noi, am înțelege și de ce Țara de Jos a Moldovei a fost numită astfel după Munții Carpați și nu după punctele cardinale și că Țara de Sus a fost Moldova și Republica Moldova de azi, iar Țara de Sus a fost ținutul de dincolo de Nistru, numită Basarabia și Podolia sau Bolohovenia sau … Volohia, care s-a întins spre est până la Bug, până la Volga după alții și cât a fost ținutul cuman după mine. Cât vrem: dincolo de Ținutul … Nod. Dacă vi se pare prea mult vă implor NU TĂIAȚI!  Așadar, pe vremea Koriatovicilor Podolia = Țara de Jos și numai pentru că acolo locuiau numai și numai „volohi”, așa cum sunt menționați prin 1380 de Dmitrii Donskoi, refugiat de teama tătarilor și așa cum reiese din faptul că cel solicitat de tătari să-l returneze a fost Petru Mușatinul (1375-1391), adică domnul Moldovei, care i-a refuzat! Deci, Petru era domn și peste Podolia; dar există atâtea situații Sun care domnia duală a voievozilor Moldovei s-a exprimat peste ambele maluri ale Nistrului, nu numai dincoace de Nistru. Dacă am ști ...

Am înțelege de ce și cum, Dimitrie, unul din prinții tătari, a trădat Hoarda de Aur, căci numai astfel putem înțelege de ce, la Bătălia de la Apele Albastre din 1362/63, din cei trei prinți tătari, numai prințul Dimitrie se retrage ... spre vest în timp ce ceilalți doi prinți tătari învinși și ei au fugit în mod firesc spre est. Dimitrie a trădat. Dimitrie a fost cel care a fost foarte favorizat de Louis de Anjou (vezi privilegiul cu brașovenii). Deci, avem aici două personaje: Todor Koriatovici și Dimitrie. Ambii valahi; dar asta veți putea afla numai după ce le veți putea afla, în amănunt, pe toate celelalte și multe, multe altele.

Cei mai mulți istorici resping aceste informații pe motivul că Todor?Theodor/Fyodor Koraitovici a fost duce al Podoliei numai din 1389 încolo și pentru că Bătălia de la Apele Albastre a avut loc în 1362/1363 și nu în 1352-1354. Există totuși o explicație pentru ca varianta cu 1354 să subziste: 1354 este consemnat ca anul Bătăliei campaniei lui Louis de Anjou organizată contra tătarilor. Louis de Anjou a ajuns în Podolia, poate mai încolo ... acolo s-a întâlnit cu prințul Dimitrie ...

Este posibil ca Podolia din 1354 să fi fost condusă de ... Bogdan Descălecătorul. Bogdan este echivalentul grecesc al lui Theodor (dar de la Dumnezeu). Deci, este posibil ca în 1354 să fi avut o negociere între Bogdan și carol Robert de Anjou. De ce Koriatovici?

Ei, aici e-aici; Bogdan cucerise Podolia și astfel se învecinase cu Lituania lui Gediminas. Eu sunt convins că cei doi au făcut o alianță: Bogdan se căsătorește cu o soră sau cu o fiică a lui Gediminas, intrând astfel în familia Gediminas și devenind astfel Bogdan Koriatovich. Rimă perfectă cu Todor Bogdanovici, cum l-a numit Dosoftei pe Lațcu, fiul lui Bogdan.

O ciudățenie, care vine să explice această identitificare - Bogdan Descălecătorul = Koriatov: Bogdan a fost „voievod de Maramureș” până în 1365, iar Todor Koriatovich n-a avut altă grijă decât ca - odată refugiat în Ungaria din Podolia, prin 1393, de teama lituanianului Vytautas - să renunțe la Lituania și la Podolia ca să devină „comite de Maramureș” în apropierea anului 1400: adică pe fosta posesie a lui Bogdan. Exact acolo! Și se învârte tot timpul vieții lui - destul de lungă (dec. 1414) - pe „voievodatul lui Bogdan” și în jurul lui, antrenând o mulțime de procese și neînțelegeri cu vecinii „voievodatului de Maramureș. Nu-i vorbă, conjunctura îi era favorabilă în Ungaria lui Sigismund de Luxemburg, care-i numește pe cei doi frați Koriatovici - Teodor și Vasile - „unchii noștri”. Strămoașa de mamă și de bunică a lui Sigismund de Luxemburg a fost ALDONA, o fiică a lui Gediminas, care a fost și soția lui Kazimir cel Mare, regele Poloniei, asociat cu Louis de Anjou Sun campania din 1354 împotriva tătarilor și a lituanienilor, aliații tătarilor.

Lituanienii Koriatovici au fost ortodocși și nu „păgâni” ca lituanienii.

În diplomele maramureșene a lui Mihali de Apșa, Koriatovicii sunt numiți, pe vremea lui Sigismund de Luxemburg: dux de Podolia și dux de Muncaci. Construirea Mănăstirii ortodoxe de la Muncaci de către Teodor Koriatovici, ca o contrapondere la Mănăstirea ortodoxă din Peri, ridicată de urmașii lui Sas, fiul lui Dragoș, Balc și Drag, este deosebit de interesantă, constituind o dovadă în plus că urmașii lui Bogdan, dușmanul lui Dragoș, s-au întors – sub numele de duci de Podolia și de Muncaci - să-și recupereze voievodatul. Și au făcut-o! Cronologia construirii Muncaciului anterior construirii Perilor este contestată pe considerentul că Teodor Koriatovici a apărut în Maramureș, din Podolia, numai după 1393, când ar fi fost alungat. Intercalarea lui Bogdan Voievod prin episodul din 1354 cu Regele Louis de Anjou justifică construirea Muncaciului în 1360, adică anterior construirii Mănăstirii din Peri (aici mai este de văzut, dar ca argument în plus și Sun favoarea mea, și disputa pentru întâietatea Perilor ridicată de călugării din Peri în 1492) … dacă Muncaciul a fost construit de Bogdan, cu aportul lui Bogdan/Teodor sau de fiul său, înseamnă că Muncaciul nu s-a născut prin vicleșug, așa cum s-a acreditat. 

Jadwiga, regina Poloniei, - soția lui Wladilsav de Jagello, sora Mariei, Regina Ungariei, soția lui Sigismund de Luxemburg, - a avut ca și confesor, acordat de papă, pe Andrei de Cracovia - acordat în 1372 de papă ți ca episcop de Siret/Ciret, la cererea lui Lațcu Voievod.(1369-1375).

ATENȚIE: față de cele știute până acum am de făcut o corecție; istoricul Aurel Sacerdoțeanu și canonicul V. Hossu au găsit, separat, că au existat două MUȘATE, catolice amândouă:

– o Mușată de Siret și

– o Mușată de Hârlău.

Istoricul Aurel Sacerdoțean a făcut diferențierea celor două Mușate și pe baza onoarei speciale de care se bucura Mușata de Siret din partea papei:

– papa i se adresa cu „doamna”,

– papa i-a acordat un confesor distinct.

De aceste onoruri nu s-a bucurat și Mușata de la Hârlău! Asta ne constrânge să facem o distincție sigură: întrucât se știe că Mușata de la Hârlău a fost mama lui Petru II, așa cum a lăsat acesta scris, înseamnă că - deoarece un fiu nu poate avea două mame (Mușate) - trebuie să găsim fiul Mușatei de la Siret, adică al „doamnei”, cum i se adresa chiar papa. Avem cum. De ce? Pentru că arhiepiscopul Ioan de Sultanieh (Asia Mică), aflător prin Moldova, a lăsat scris – prin 1404 - că odinioară domnul și „domna” de la Siret au fost catolicizați. Domnul catolicizat trebuie să fie cel despre care știm că s-a catolicizat: Lațcu Voievod. Deci, Lațcu (1368-1375) - și nu Petru (1375-1391) - a fost domnul catolicizat, ceea ce și explică îndepărtarea capitalei lui Petru de la Siret, unde se afla „doamna”, la Suceava.

Deci, Andrei de Cracovia a fost și confesorul promis de papă Mușatei de Siret! Așadar, confesorul reginei Poloniei și al Mușatei au fost unul și același. Andrei de Cracovia! Cum se poate! Un confesor ascultă multe, știe multe și, la o adică, poate spune multe acolo unde nu trebuie. Ei, să nu fi fost Andrei și confesorul Mușatei de Siret ci numai Episcop de Siret și ar fi fost suficient ca partea ce se confesa lui Andrei și soțul să aibă neliniști la fel de mari ca rangul și averile. Deci, înrudirea lui Lațcu cu Casa de Jagello trebuie să fi fost de același rang ca înrudirea Koriatovicilor. Cert este că la o oarecare distanță, Andrei de Cracovia, Episcopul de Siret, a fost cerut de Wladislav de Jagello ca Episcop de Vilnius ... asta după ce s-au încreștinat și lituanienii păgâni, adică, cei închinători la copaci. Să nu ignorăm deloc că: Wladislav de Jagello – Jogaila - a fost fiul lituianianului Algirdas (Olgierd), care a repurtat spectaculoasa și de tot importanta victorie de la Apele Lbastre (Sinie Vodî) în 1362-1363.

Dar există și mai multe dovezi că Mușata de pe Siret a fost fiica lui Gedimias și că Koriatovici a fost ginerele lui Gediminas și concomitent Bogdan Descălecătorul. Legendele din Lituania, referitoare la doi călugări uciși de lituanienii păgâni (încreștinați prin catolicizare numai în 1385) spune despre fapte petrecute în 1340. Sora lui Gediminas, spune acea legendă, a fost cea care a recuperat cadavrul unuia din călugării masacrați de păgânii lituanieni. Era călugăriță ortodoxă, dar, probabil că nu era sora lui Gedimias ci fiica lui Gediminas, care devine Mușata de pe Siret, unde se petrece în același an aceeași faptă: doi călugări sunt uciși bestial în timp ce încercau să convingă populația Siretului la convertire. Mai mult, în 1377, Vitautas, marele duce al Lituaniei, nepotul lui Gediminas, păgân încă, a pornit război împotriva Moldovei. Să o pedepsească pentru a opri independența ei manifestă și crescândă. Și atunci lituanienii ucid doi călugări, mărturie lăsată de un călugăr catolic, care a scris despre lituanieni că acei păgâni, închinători la arbori, au ucis cu bestialitate doi călugări catolici. Se mai știe că oastea lituaniană, călări, a încasat de la moldoveni o bătaie soră cu moartea, că, așa cum scrie mărturia: „numai puțini cai s-au mai întord în Lituania”

Colac peste pupăză, Teodor Koriatovici mai vine cu o înrudire care leagă Bogdăneștii de Cuhea de Teodor Koriatovici: soția lui Teodor Koriatovici a fost – dacă Teodor nu a fost Lațcu sau dacă Lațcu a divorțat de fundamentalista Ana, soția lui ortodoxă care a refuzat catolicismul, așa cum i-a cerut papei – una din fiicele patarenului devenit catolic Ștefan, ban de Bosnia, partenerul de încredere al lui Carol Robert de Anjou și tatăl soției lui Louis de Anjou sau poate că una din verișoarele ei pe linia bogatei familii Cilii de Croația și Slovenia, care a dat-o și pe catolica Clara, soția lui Nicolae Alexandru Voievod din Muntenia. Că Cilii au fost sau nu de neam valah, soția lui Teodor s-a numit Valha! Teodor a fost de-un oportunism greu de eludat și imposibil de ocrotit: el s-a înrudit concomitent cu toți regii: cu Louis de Anjou, cu Cazimir cel Mare al Poloniei, cu Wladilsau Jagello, cu Sigismund de Luxemburg, cu ducele Lituaniei, cu voievozii Munteniei și din cele ce vedem și cu soțiile lor, iar, așa cum vedem și pe cât posibil, înrudirile s-au făcut din cel puțin două părți: adică și cu soțiile, că cine știe ... Teodor și Vasile – acești dux de Podolia – din Maramureș au fost ocrotiți și îndrăgiți de Sigismund de Luxemburg; se vede că prin el au găsit Koriatovicii capătul perioadei de așteptare a unui cadru favorabil de a acționa în Ungaria. Teodor a locuit în Muncai, unde a construit un palat imens, Polanka, pe o stâncă, reușind astfel să facă față atacurilor tătarilor.

De ce l-ar fi legat aceste înrudiri pe Teodor Koriatovici de Bogdan? Se zice că la Cuhea, s-au găsit, Sun fundația bisericii ridicate de Bogdan, mai multe monede din Serbia sau Bosnia, adică de pe o rută a traseului făcut de Bogdan din Râmnicu Vâlcea Sun Maramureș. Bogdan de Micula. De Nicola. De la Nicolae. Așa cum este și hramul Bisericii Bogdana din Răduți, ridicată de Bogdan. De Micula. Așa cum este și hramul Mănăstirii din Muncaci: Sf. Nicolae. Și nu în ultimul rând, așa cum cred că a fost botezat și Koriatovici/Karjiotas/Kariot: Michal … poveste cam lunguță dar merită: istoricii maghiari care au analizat „ungurește” – sub tirul de pe metereze al istoricului greco-catolic Aurel Decei – plecare lui „Bogdan de Micula”, din Râmnicu Vâlcea spre Dunăre și de acolo spre Maramureș, susțin că numele de Micula ar fi Mihai, nu Nicolae. Scandal printre români! Mare!! Eu le găsesc o scuză istoricilor unguri: odată, cândva, și eu, ca ardelean, am interpretat numele Micloș, scris ungurește, ca fiind Mihai. Micloș nu este Mihai, este Nicolae, dar apropierea lui fonetică de Mihai i-a făcut pe mulți să creadă că lituanianul Michal înseamnă Mihai și nu Micula sau Nicola sau Nicolae așa cum este hramul multor edificii ridicate de Koriatovici. Este important și asta.                 

De reținut că Koriatovicii s-au remarcat în peisajul catolic prin ortodoxismul lor, dus de călugării bizantini pe care i-au adus aici la un fundamentalism extrem, ca al alunilor de la Muncaci (vezi numai cazul episcopului greco-catolic Petru-Pavel Aron, moț de-al meu, care „s-a nevoit” până la moarte cu un lanț înfășurat de jur-împrejurul trupului gol).

Important de reținut în șirul indiciilor care arată că Lațcu, „duce” al Moldovei, a fost un Koriatovici, probabil Lațcu de la Vasile (deși s-ar impune ca Vladislau), fratele lui Todor; „ducele Podoliei” Vasile, pe care îl găsim în diplomele lui Mihaly de Apșa, ca frate al lui Teodor Koriatovici, „duce al Podoliei” de asemenea. Ce de duci (dux) duși de-acasă!

Rămân niște nedumeriri: deși perioada nașterii lui Bogdan este foarte apropiată de perioada nașterii lui Koriatovici (senior), (1304-1308, necunoscute niciuna exact), totuși, datele de naștere ale fiilor lui Koriatovici sunt mult înaintea anului 1354, când am presupus eu că Bogdan s-a întâlnit cu Louis de Anjou în Podolia cucerită anterior de Bogdan. Asta presupune că, dacă eu am dreptate, căsătoria lui Bogdan cu sora sau cu fiica lui Gediminas trebuie să fi avut loc cu 20 ani înainte, adică pe undeva prin 1335. Bogdan era „voievod de Maramureș”, așa că de ce să nu fi devenit ginerele lui Gediminas: un voievod cu multe turme pe care și le „transhuma”, an de an sau „după cum da Gomornicul”  între Maramureș și Bogdania-Neagră, cea de dincolo de Nistru și de Bug … până la Volga, pe ruta Rădăuți – Siret – Hotin – Camenița-Podolschii – Onuț – Ușița! Aici, în apropierea Cameniței o va fi întâlnit pe călugărița cu care și-a făcut păcat descălugărind-o și dăruindu-i o mulțime de Koriatovici valahi.

ing. Ioan COSTEA