Conştiinţa de a fi român

Herodot îi menţionează pe tracii din sud-estul Europei ca „cel mai numeros popor din lume după indieni”. Cele trei tăbliţe de ceramică găsite la Tărtăria – Alba împreună cu alte obiecte se pare că făceau parte dintr-un cult religios cu o vechime de 7-8 mii de ani.

Tracii din nordul Dunării erau numiţi Daci, Geţi, menţionaţi ca „popor nemuritor”; cei din sudul Dunării, din Bulgaria, Grecia, Iugoslavia erau cunoscuţi ca Macedoneni, din care făceau parte cilopii, arhitecţii renumiţi ai antichităţii, iar în evul mediu zidari destoinici; Pelasgii sunt menţionaţi ca educatori şi artişti, de la care grecii au învăţat arta sculpturii; Cabirii erau orientatori spirituali. Toţi aveau ca îndeletniciri de bază păstoritul şi agricultura.

Tracii au scris puţin, iar o parte din scrieri au dispărut; sunt de amintit scrierile lui Orfeu, Istoria Ionienilor din Cadmus, o parte din lucrările lui Pindar, care a scris istoria războiului din Peloponez şi care este cunoscut internaţional ca grec.

Istoria, dar mai ales arheologia oferă date concludente că Tracii erau locuitorii sud-estului european înaintea Romanilor şi Grecilor.

„Teogonia lui Hesiod” pare că este o paralelă laică a Genezei din Biblie. Tracul teban se prezintă ca „păstor inspirat de muze”; desigur că a cules tradiţii populare, le-a orânduit cu îndemânare şi talent şi le-a lăsat omenirii.

În Dacia romană, au emigrat numeroase grupuri din imperiul roman, urmaţi de slavi şi în afară de năvălitorii consideraţi ca accidentali, greci care au fost asimilaţi pe parcurs de băştinaşi. Poporul a fost încreştinat de preoţi modeşti, ca o altoire pe spiritualitatea localnică a lui Zamolxis. Noi nu avem o dată istorică a încreştinării.

În anul 1420 Cristophoro Buondelmonte în descrierile sale îi prezintă pe locuitorii Dachiei ca „oameni paşnici, ospitalieri, care atunci când sunt invadaţi devin ostaşi aprigi”.

Până în secolul trecut, aproape 2/3 din teritoriul României era acoperit de păduri. Munţii şi colinele împădurite au devenit scuturi de apărare şi prieteni devotaţi românilor. Graniţele claselor sociale s-au autodesfiinţat, grupuri mici au format familii mari, păstrând legături între ele, adoptând ca autoritate orientarea bisericii constituită în secolul al treilea. Năvălirile au durat aproape un mileniu. Aceasta este epoca de formare a „Conştiinţei de a fi Român”, timpul de consolidare şi adâncire a spiritualităţii poporului. Unitatea şi ierarhia au fost mijloace practice ale coeziunii – în acelaşi timp locală şi naţională.

În numele acestei unităţi „Dachia Magna” a realizat Mihai Viteazul prima reunificare. Reunificare plătită, în faţa aroganţei imperiale, cu viaţa.

Trăind în afara istoriei oficiale şi a conceptului de stat constituit, Românii au citit icoanele din biserici şi şi-au îmbogăţit cultura cu folclor, ca şcoală logică a frumosului, iar viaţa spirituală a fost răsfăţată de natură, ca prietenă devotată. Bisericile au devenit loc de educaţie spirituală şi civică; cu toată modestia lor aparentă au depăşit ca valoare cosmică măreţia palatelor, a cetăţilor şi a catedralelor abundente din vestul european, care au încântat şi încântă pe iubitorii de creaţii artistice, dar nu i-a ajutat pe vestici să dezvolte frumosul etern prin spiritualitate practică cu simplitate şi modestie deosebită.

Păstoritul şi agricultura sunt considerate ca fiind îndeletnicirile popoarelor necivilizate; la Români fac parte din viaţa lor. Amintim celor obsedaţi de magia industriei şi a comerţului că Mântuitorul lumii s-a născut într-o iesle de păstori, primii care I s-au închinat pruncului – Dumnezeu au fost păstori şi El este păstorul omenirii. La sărbătoarea Naşterii Mântuitorului „Trei păstori se întâlniră”… este unul din colindele care se cântă în fiecare casă românească. În Mioriţa, păstorul cântă simbolic „Conştiinţa de a fi Român” ca expresie spirituală a poporului.

Păstorul este legat de sfinţii din calendar:

„La Sfânta Maria Mare

Pleacă oile de-avale

Şi se duc şi nu mai vin

pân’la Sfântul Constantin”…

Agricultura împleteşte simbolic istoria cu belşugul:

„S-a sculat mai an, Bădiţa Traian

Ş’a încălecat pe-un cal cu şaua de aur”…

Iar Pluguşorul continuă cu speranţa prosperităţii agricole:

… „ Semne bune anul are,

Semne bune de belşug ca şi brazda de sub plug”…

Vasile Alecsandri a fost proclamat de poeţii neolatini „Regele poeziei” pentru cea mai frumoasă poezie dedicată latinităţii:

… „În ziua cea de judecată

Când faţă’n cer cu Domnul Sfânt

Latina Gintă va fi întrebată

Ce a făcut pe acest pământ,

Ea va răspunde sus şi tare

«O Doamne’n lume cât am stat,

Sub ochii tăi plini de-admirare

Pe Tine Te-am reprezentat»”

În ziua în care inima Românilor va putea vedea Roma lui Remus şi Romulus se va împlini „Cuvântul”: „Şi vom fi iar ce am fost şi chiar mai mult decât atât” Românii regăsindu-şi ordinea, disciplina în pacea şi liniştea astrală, netulburaţi de vuietul furtunii existenţiale.

„Conştiinţa de a fi Român”, chiar dacă nu este trâmbiţată internaţional este înregistrată în „Cartea Vieţii” din rânduiala divină. Nu sunt categoric aleasa pământului, dar fac parte din grupul celor care ţin aprinsă făclia „Conştiinţei de a fi Român”.

Luminiţa Cornelia ZUGRAVU