România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Încercarea de maghiarizare a ceangăilor în 1946-1947

 

Ceangăii - populaţie de origine românească, ce suferise cu secole în urmă un început de maghiarizare a limbii şi, ca să-şi păstreze naţionalitatea, se refugiase peste munţi, în Moldova – au înfruntat, în perioada contemporană, repetate presiuni pentru a se declara maghiari. Aşa s-a întâmplat şi în anii 1946-1947.

În perioada respectivă, in mod repetat, Legiunea de Jandarmi Bacău anunţa trimiterea unor emisari din Ungaria în zona locuită de ceangăi, aducând instrucţiuni pentru maghiarizarea acestora. Iniţiatorii instrucţiunilor era Biserica Catolică maghiară, diverse organisme religioase, asociaţii zise culturale şi organisme centrale ale Statului Maghiar; se înscriau în politica revizionistă generală a Budapestei care, de la Trianon, nu a încetat niciodată. Totodată, unii dintre ceangăii câştigaşi de şovinismul maghiar erau chemaţi în Ungaria, unde erau instruiţi, revenind apoi în România, deveneau, astfel, principali propagatori ai revizionismului maghiar. Fenomenul era bine cunoscut de către autorităţile romaneşti, şi a constituit subiectul multor note şi rapoarte ale acestora, dar, reacţia a fost legată strict de lupta politică de la Bucureşti, de interesul Partidului Comunist Român de a-şi atrage organizaţiile politice ale maghiarilor din România, pentru acapararea puterii în stat; pentru ca i s-au satisfăcut cererile, cel mai adesea antirmâneşti, Uniunea Populară Maghiară se va situa de partea PCR în alegerile parlamentare din 1946.

La 6 februarie 1947, Legiunea de Jandarmi Bacău anunţa Miniterul Afacerilor Interne, cu raportul nr.44.564, că "trimişi din Budapesta cutreeră satele de ceangăi din judeţul Bacău", ca reprezentanţi ai iredentismului maghiar, transmiţând ştiri şi instrucţiuni. Astfel de rapoarte către Conducerea MAI urmeaza şi în martie, aprilie, mai 1947. Înştiinţări similare erau trimise inspectoratului de Jandarmi Iaşi, care subordona toete jandarmeriile din Moldova. Prin nota nr.1789/21 februarie 1947, se anunţa că o parte din ceangăii comunei Gârleni întreţin legături cu centrul iredentist maghiar din Ungaria, de aici primesc instrucţiuni, prin internediul unor emisari. Avizată din două părţi asupra fenomenului, Direcţie Generală a Poliţiei, Poliţia de Siguranţă, va cere Inspectoratului General al Jandarmeriei, pe 8 martie 1947, să i se comunice şi ei rezultatele cercetărilor privind activitatea iredentistă a Ungariei în zona Moldovei. Situaţia era considerata atât de alarmantă încât, pe 11 martie 1947, IGJ va trimite o informare şi către MAI.

În unele documente apar şi nunele emisarilor veniţi de la Budapesta. Unul dintre ei, Ştefan Dogaru, era menţionat în nota nr, 2006/26 martie 1947 a Legiunii de Jandarmi Bacău: ajunsese în România, după o şedere de patru ani în Ungaria. În alt document este prezentată activitatea lui Toth Gheorghe, care "a venit cu instruţiuni precise de felul cum să acţioneze pe teren iredentist". Mai erau menţionaţi Frâncu Gheorghe, Vaidoc Mihai, Duma Gheorghe. Ajunşi în Ţară, dirijarea lor era făcută de către Uniunea Populară Maghiară (urmaşă a MADOEZ-ului) , organizaţie croata şi condus. PCR.

În judeţul Bacău, UPM fusese înfiinţată, la 17-18 august 1946, în comunele Faraoani, Claja, Luizi Călugăra, Lespezi - unde emisarii Conducerii centrale au fost ajutaţi de Ştefan Dogaru. Populaţia, însă, a reacţionat ostil faţă de iredentiştii unguri . Faptul a stârnit supărarea Budapestei, care a trimis ordin de intensifcare a acţiunii. Foarte supărată s-a arătat şi conducerea UFM, care a acuzat "politica şovina a românilor"; şi a ameninţat cu ruperea legăturilor cu PCR, încetarea sprijinului politic acordat acestuia. Cum, se apropiau alegerile parlamentare, şi PCR nu putea să-şi permită pierderea unui aliat, Conducerea comunistă a ordonat ministerului de Interne, care-1 avea în frunte pe Teohari Georgescu, originar din judeţul Bacuu, să-i reprime pe ceangăii care se considerau români, Ca urmare, propaganda revizionista în judeţul Bacău va reîncepe, chiar mai intens - conform unui report din 14 septembrie 1946, de data aceasta, principalul ei conducător va fi Frâncu Gheorghe; tocmai venise - foarte bine instruit - din judeţul Alba, unde fusese cantor la o biserică romano-catolică maghiară. Adusese cu sine şi importante sume de bani, trimise de la Budapesta pentru a sprijini propaganda.

Toata iarna 1946-1947, Legiunea de Jandarmi Bacău anunţa că agenţii iredentismului maghiar „îndeamnă localnicii să nu asculte de preoţii şi învăţătorii români şi să ceara înlocuirea lor cu cei de naţionalitate maghiară”. De asemenea, se cerea înlocuirea limbii române cu cea maghiară în biserici, şcoli, primării. Toate acestea l-au făcut pe secretarul Episcopiei Catolice din Iaşi, de care depindeau ceangăii catolici, să întreprindă o anchetă în zonă, referitoare la „opunerea populaţiei de a se introduce limba maghiară la slujbele religioase”. Ancheta a început din comuna Gârleni, acolo unde se părea a fi cea mai puternică acţiune iredentistă, conducătorul ei era preotul Minuţ Ianos, Dar, nu-i atrăsese pe majoritatea ceangăilor, localnici, ancheta a descoperit că preotul Minuţ avea doar cinci adepţi. În altă comună, însă, Parincea, fuseseră atrase de anunţatele avantaje budapestane, 14 familii de ceangăi, acestea întocmiseră chiar actele necesare pentru a emigra în Ungaria. De asemenea, din comuna Sănduleni, până în aprilie 1947, plecaseră în Ungaria 31 ceangăi.

La fel ca în toată Transilvania, majoritatea propagandiştilor iredentismului maghiar din Moldova, îşi duceau acţiunea sub steagul democraţiei şi, ca să nu fie deranjaţi de autorităţi, cei mai mulţi se înscriseseră nu doar în UPM, ci şi în Frontul Plugarilor şi, mai ales, în PCR. Faptul era adesea consemnat în documentele MAI,13 un raport din 8 martie 1947 menţiona „elementele iredentiste, membrii ai Partidului Comunist din judeţul Bacău”; la 4 aprilie se scria despre, „instigatori veniţi din Ungaria, unii membrii ai PCR”; la 7 mai se menţiona că „cei mai mulţi instigatori sunt înscrişi în PCR şi FP, şi la acest adăpost suspectează orice intervenţie a jandarmilor”. Fiind membrii ai PCR, semnalarea activităţii lor antistatale era imediat interpretată ca o acţiune anticomunistă, şi, deci, antidemocratică - în viziunea autorităţilor din acel moment, democraţi fiind doar comuniştii şi aliaţii lor. Aceia care făceau asemenea semnalări erau repede etichetaţi drept reacţionari, fiind pasibili de represalii. Ca urmare, însuşi comandantul Legiunii de Jandarmi Bacău, căpitanul Fosie Nicolae, într-un raport către IGJ din 4 aprilie 1947, se vedea nevoit să întrebe cum să acţioneze: „În urma acestor rapoarte, subsemnatul mă văd suspectat de Organizaţia PCR Bacău. Faţă de cele de mai sus, cum şi de faptul că ceangăii din raza acestui judeţ susţin că sunt români şi nu le trebuie limba maghiară [subl.n.], vă rugăm să binevoiţi a dispune să ni se comunice dacă acţiunea Organizaţiei politice[UFM] este legală pentru ceangăii din acest judeţ, pentru a şti în viitor modul de procedare în această privinţă, pentru a nu fi expuşi la neplăceri”. La 16. aprilie, Inspectoratul de Jandarmi Iaşi intervine în aceeaşi problemă la IGJ, cerând să se dea ordin de urmărire a UPM, „care intensifica propaganda iredentistă în rândurile ceangăilor din judeţul Bacău. Solicităm aceasta pentru că organele Jandarmereşti să fie puse la adăpost de orice surprize, mai ales că anumiţi indivizi, sub masca partidelor democrate, acţionează în direcţia iredentismului maghiar”. IGJ s-a temut să ia singur o hotărâre, de aceea, a făcut raport la MAI, pe 7 mai 1947. Dar, cum ministrul de Interne era un reprezentant al PCR, Teohari Georgescu, aprobarea urmăririi UPM nu a venit.

Constatând faptul că Jandarmeria doar înregistrează activitatea lor, fără a lua măsuri pentru a o stopa, propagandiştii UPM şi-au intensificat acţiunile. Un raport al IGJ către MAI, din 21 aprilie 1947, semnat chiar de inspectorul general, general Ion Alistar, constata că propaganda şovină maghiară din judeţul Bacău s-a amplificat, „dedându-se la manifestări cu caracter rasial, care cauzează nemulţumiri în rândul masei locuitorilor”; propagandiştii budapestani cereau imperativ ceangăilor să intre în UPM. Se sublinia faptul că, pe lângă cei veniţi din Ungaria ca să-i „îndrumeze” pe localnici, veneau, cu acelaşi scop, şi unguri din Transilvania. Dar, se aprecia, rezultatele ofensivei antiromaneşti erau minore.

„În ceea ce priveşte atitudinea ceangăilor localnici, parte sunt pentru MADOST, însă o majoritate covârşitoare solicită asimilarea cu Poporul Român.”[subl.n.] Fără efect a rămas şi răspândirea unei broşuri de propagandă budapestană cu titlul Nemzeti Kivánságok (Dorinţe naţionale) . Printre „dorinţe” erau folosirea limbii maghiare în toate instituţiile publice (p.4), la CFR şi Poştă, cu accent deosebit (p.7); în localităţile cu 20 copii maghiari (ceangăi) , se putea solicita îndeplinirea acestor „dorinţe”.

Pentru a-i impresiona pe ceangăi, s-a ajuns chiar la violenţa fizică. În comuna Lespezi, câţiva propagandişti maghiari în frunte cu preotul Minuţ Ianos, au pătruns în biserică în timpul slujbei religioase, i-au bătut şi alungat pe enoriaşi, pentru că se slujea în limba română. Era un sacrilegiu, care a provocat o nemaiîntâlnită încordare în comună. Protopiatul romano-catolic din Bacău a fost nevoit să intervină, suspendându-l pe preotul iredentist. Dar „suspendarea nu s-a efectuat în practică, întrucât în urma intervenţiilor MADOSZ-ului, a fost menţinut mai departe în serviciu”. Un reprezendant al Conducerii UPM a venit în grabă de la Bucureşti şi împreuna cu prefectul, a mers la Gârleni şi Lespezi; au vorbit cu protopopul. Ameninţător, preotul Dumău este întrebat de ce s-a opus introducerii limbii maghiare în biserica. Consemnând ancheta şi presiunile ce se făceau dinspre PCR şi UPM, comandantul Legiunii de Jandarmi Bacău scria: „Semnalăm această acţiune ce se duce pentru introducerea limbii maghiare în biserică în mijlocul populaţiei ceangăieşti, întrucât reuşita acestei acţiuni într-o comuna ar atrage după sine introducerea limbii maghiare în toate comunele ceangăieşti din acest judeţ şi din Moldova, motiv după aceea de expansiune teritorială în Ardeal, prin schimbul de populaţie ceangăiască din Moldova în Ardeal şi a populaţiei româneşti din Ardeal în Moldova, în locul celei ceangăieşti.

De asemenea, ar atrage după sine şi considerarea populaţiei ceangăieşti ca populaţie minoritară.” Cazul a ajuns şi în Parlament, unde Eduard Racoviţă, deputat de Bacău îl prezintă, şi-i trimite o telegramă ministrului Cultelor şi Artelor, tătărescianul Radu Roşculeţ; acesta va răspunde, tot printr-o telegramă: „Am dat ordin cu dispoziţiuni ca slujba religioasă de la Parohia Lespezi-Gorleni, Bacău, să se facă în limba română. În acest sens s-a comunicat Episcopiei Catolice din Iaşi şi Eparhiei Catolice de Bacău.” Dar, lucrurile nu s-au liniştiţi acţiunea iredentista avusese deja urmări. Într- un raport către MAI, din 18 mai 1947, IGJ anunţa că „ceangăii din satul Lespezi, pendinte de comuna Gârleni, judeţul Bacău, s-au împărţit în două tabere, unii voind a introduce limba maghiară în biserică şi şcoală, iar alţii cer cu insistenţă înlăturarea acesteia”. S-a ajuns la permanente certuri pe această temă şi chiar la bătăi, situaţia fiind foarte încordată: „Se întrevăd incidente sângeroase într-un viitor foarte apropiat.”

Prof. univ.dr Petre ŢURLEA