Poetul „ţărănimii” George Coşbuc, a fost omagiat în ziua în care ar fi
împlinit vârsta de 155 de ani de la naştere ( 20 septembrie 1866)
În ziua
de luni 20 septembrie 2021, la inițiativa și apelul fundației „Alba
Iulia 1918 pentru Unitatea și Integritatea României” - președinte ing.
Vasile Todor și a revistei „Dacoromania” - director ec. Ioan Străja,
membrii ONG-urilor cultural-patriotice din Alba Iulia și alți
simpatizanți iubitori de cultură, s-au adunat lângă bustul ( realizat de
sculptorul Nicolae Pascu din Benic jud. Alba) marelui poet George Coșbuc,
aflat pe Aleea Scriutorilor din parcul Mihai Eminescu din Alba Iulia,
pentru a-l omagia la 155 de ani de la naștere.
Poetul,
lingvistul, traducătorul, profesorul, jurnalistul, scriitorul, criticul
literar, academicianul George Coșbuc, s-a născut în data de 20
sepetembrie 1866 în comuna Hordou (astăzi Coșbuc) din județul Bistrița -
Năsăud și a decedat la numai 51 de ani în data de 9 mai 1918 (anul Marii
Uniri), la București, fiind înmormântat în cimitirul Bellu. Era al
optulea din cei 14 frați și surori a familiei. Tatăl Sebastian Coșbuc
preot greco-catolic la parohia din Hordou, mama Maria fiica parohului
greco-catolic din localitatea vecină Telciu.
Evenimentul a început cu depunerea de coroane la bustul poetului
străjuit de drapele tricolore ale României. Coroanele au fost depuse din
partea Consiliului Județean Alba și a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga”
Alba și din partea fundației „Alba Iulia 1918...” și a revistei „Dacoromania”.
Momentul
solemn a fost deschis de poetul și scriitorul Ion Mărgineanu, care a
prezentat date privind biografia și opera poetului George Coșbuc
creatorul capodoperei literare „Nunta Zamfirei”. Discursul a început cu
aprecierea preocupărilor fundației „Alba Iulia 1918...” fără care aceste
evenimente nu ar avea loc și cultura Albei Iulia s-ar prăbuși. Acest
segment de aducere aminte a corifeilor culturii românești ar dispare, ar
fi uitată. Fundația întinde mâna cu generozitate și nu lipsită de efort,
populației Albei Iulia, pentru a le oferi o istorie adevărată, cultură,
și mult patriotism. Despre Coșbuc afirma că face parte din florile
demnității și înțelepciunii poporului român.
Intervenția poetei Maria D'Alba, aduce elogii poetului George Coșbuc dar
și celor prezenți la eveniment și organizatorilor.
Momente
deosebite au fost realizate prin citirea și recitarea celor mai frumoase
poezii ale poetului, de către participanții la eveniment: prof.
Berghian Gheorghe (Gino) - directorul Casei de Cultură a Studenților
Alba Iulia, prof. Adrian Simion - istoric, ec. Ioan Străjan (amintind de
trecerea poetului prin Alba Iulia, motiv pentru care o stradă din
municipiu îi poartă numele), teolog. Rimo Vlonga, Valeria-Luci Mocanu,
Nicolae Voicu, Nicolae Vancu - muzician, col.(r.) Victor Teodorescu,
col (r.) Dorin Oaidă - scriitor, ec. Ioan Bălgrădean, jr. Alexandru
Retegan și col. (r.) Nicolae Paraschivescu, au adus meritatele aprecieri
și au oferit o încărcătură solemnă și plină de bucurie clipelor dedicate
acestui eveniment.
Ca o
concluzie, în activitatea noastră să urmăm unul din multiplele mesaje
regăsite în vasta și valoroasa operă literară a poetului George Coșbuc
care a îmbogățit mult limba română și care zice: „..nu voi cum ți se
pare ție, ci cum îi place lui Dumnezeu să ți se întâmple și vei fi
netulburat și mulțumit la rugciunea ta.”
Dragomir
VLONGA
|
|